Casatoria cu Sine

Casatoria cu sine nu este o gluma pe care sa o facem in legatura cu cei care au renuntat sa-si mai caute partener si au inceput sa vada jumatatea plina a paharului singuratatii. Numita stiintific sologamie, casatoria cu sine este ceva real, cu drepturi si obligatii, dar in final fiecare o vede asa cum ii dicteaza constiinta. 

☆ ☆ ☆

Suna ca o gluma nu-i asa? Ca atunci cand cineva a inceput sa se obisnuiasca cu situatia de a fi solo si a renuntat sa mai caute un partener, in ciuda celor care pun aceasta atitudine pe seama ranilor nevindecate din copilarie sau a altor explicatii mai mult sau mai putin sfidatoare. Da, suntem o specie care s-a dezvoltat si a prosperat in relatie cu ceilalti. Dar suntem si o specie care a ajuns sa umple planeta si care in urmatorii ani va trebui sa ia niste masuri pentru limitarea popularii excesive. Cu alte cuvinte, faptul ca unii dintre noi au ales sa ramana in afara unui cuplu si sa evite ideea de cuplu traditional, cu doi-trei copii, ar putea deveni foarte curand o noua forma de eroism, despre care nici macar nu vorbim suficient.

Da, lumea se schimba mereu, iar singura constanta din univers este schimbarea. Chiar si daca parintii si bunicii nostri au fost atasati pana la religiozitate de anumite forme de a exista si a ne comporta in comunitate, care au constituit ratiunea noastra de a fi, in acordul cu si in slava datinilor stramosesti, asta nu inseamna totusi ca este singurul mod de a exista ori cel mai bun cu putinta. Conservatorii probabil ca se simt deja deranjati de acest discurs, mai ales ca ei se simt deranjati usor de orice nu se potriveste cu viziunea lor si considera ca exista niste motive extrem de bune pentru care ar trebui sa devinim niste replici fidele ale strabunilor: timpul a demonstrat faptul ca numai prin continuitate si prin respectul datinilor vom putea supravietui si prospera ca specie.

Si daca in unele privinte conservatorii pot avea dreptate, in sensul ca inovatia si experiementul ar trebui sa respecte niste limite, sa nu uitam ca datina stramoseasca a fost si ea la un moment dat, tot o inovatie si un experiment de care am reusit sa ne atasam foarte mult si sa le asociem identitatii noastre. Dar, revenind la casatoria cu sine, aceasta nu este o gluma si am avut ocazia sa descopar si eu acest fenomen social mai curand bizar (cel putin pentru noi, romanii) intr-o emisiune a celebrului om de televiziune american Phillip McGraw, mai cunoscut ca si dr Phil. Sper sa va placa acest episod pe care il postez aici, si in care apar niste persoane care au ales sa faca pasul cel mare, ca sa zic asa. 

Dr. Phil este din Texas si da, este un tip conservator, ca si majoritatea celor din Texas, despre care se afirma adesea ca este cel mai conservator stat american, cei de acolo votand partidul republican cam la fel cum voteaza cei din Oltenia PSD-ul. Cu alte cuvinte, este intr-adevar remarcabil modul in care dr Phil a incercat sa isi mentina neutralitatea si obiectivitatea in aceasta situatie. Cu toate acestea, el a avut grija sa aduca fata in fata persoane care reprezinta punctul de vedere conservator astfel incat dezbaterea care s-a nascut a fost una interesanta si aprinsa pe alocuri. Am sa va redau in cele ce urmeaza o sinteza a celor afirmate de fiecare dintre parti urmand ca in final sa imi exprim o opinie personala cu privire la acest fenomen. 

• PENTRU SOLOGAMIE ~ Este un angajament pe care ti-l iei fata de tine insuti si care presupune o atitudine constructiva, auto-protectoare si plina de intelegere fata de propria persoana. Ne ajuta sa cultivam o relatie pozitiva cu sine, de respect si apreciere, de care avem nevoie fiecare dintre noi si fara de care sanatatea noastra psihica ar deveni problematica. Ceremonia in sine este neconventionala dar asta nu inseamna ca nu putem sa ne bucuram de petrecere si de faptul ca aceasta persoana care se casatoreste cu sine, si-a gasit fericirea si implinirea, dorindu-si sa impartaseasca cu ceilalti aceasta realizare personala. Faptul ca isi da un pupic in oglinda, dupa ce si-a facut juramantul de credinta fata de sine si in fata comunitatii, poate parea straniu dar e doar un simbol. De asemenea, acest juramant de credinta nu inseamna ca persoana care s-a casatorit cu sine nu poate sa aiba relatii cu ceilalti, inclusiv relatii intime. Casatoria cu sine nu presupune o relatie exclusiva cu sine si nu este imoral sa te casatoresti ulterior cu un partener.

• IMPOTRIVA SOLOGAMIEI ~ Ceremonia de casatorie cu sine este complet inutila si bizara, si, chiar daca avem nevoie de o doza de respect de sine si auto-apreciere, nu inseamna ca o buna relatie cu sine poate inlocui casatoria traditionala. Exista lucruri pe care asa zisa casatorie cu sine nu ti le poate oferi sau cel putin nu in forma pe care ti le ofera casatoria traditionala. Iar daca raportam totul la societate si ceea ce este perceput ca fiind normal si de dorit in sanul acesteia, casatoria cu sine devine ceva absurd si ridicol, care seamana mai mult cu o inmormantare (o singura persoana in centrul atentiei). Societatea nu poate intelege asa ceva si nici n-ar trebui sa o faca. Sarutul in oglinda seamana izbitor cu sarutul pe care si-l da Narcis din mitologia greaca si simbolizeaza incapacitatea de a relationa, grandomania si lipsa empatiei fata de ceilalti. 

Dupa cum vedeti, fiecare dintre parti isi are propriul punct de vedere, bine conturat si sustinut de principii de interpretare mai mult sau mai putin de legitime. Eu personal cred ca fiecare punct de vedere are ceva de oferit. Cu toate acestea, inclin sa acord ceva mai mult credit celui care respinge nu atat sologamia in sine cat a face din aceasta o chestie demna de centrul atentiei intr-o ceremonie nuptiala. Este minunat faptul ca esti dispus sa iti acorzi respect, iubire neconditionata si apreciere. Consider ca ducem lipsa de asa ceva si este nevoie de anumite eforturi de promovare a acestor concepte care tin de sanatatea noastra psiho-emotionala. 

Cu toate acestea, societatea umana (nici macar cea americana) nu este pregatita pentru o ceremonie nuptiala revolutionara prin care ne casatorim cu propria persoana. Ar putea exista un grup de prieteni si cunostinte care sa ia aceasta petrecere tematica ca pe o gluma si sa se simta bine, ca la orice petrecere tematica, dar este foarte posibil ca unii dintre ei sa ramana cu impresia ca esti o tinta buna pentru orice moment cand nu au de cine sa faca haz. Cu alte cuvinte, oricat ai incerca sa revolutionezi societatea, pana cand revolutia ta va deveni una reusita, ai de tras, ai de indurat si ai nevoie de suficienta tarie de caracter pentru a infrunta astfel de atitudini. Iar aici, da, putina auto-sustinere devine o chestie existentiala! In fond, stiti cum se spune... nu-ti face nevoile impotriva vantului! 

Ca o concluzie a acestui articol, as zice ca nu este usor si nici distractiv sa fii revolutionar. Societatea umana nu este pregatita pentru a trata cu respect minoritatile, pe cei care se abat de la norma si traditie in ciuda eforturilor unora dintre noi. Ai optiunea sa iti traiesti discret soarta de a fi diferit dar si optiunea sa faci nunta, sa atragi atentia asupra ta si sa te expui. Poate ca singuratatea nu este obligatoriu o dovada de narcisism si lipsa a abilitatilor de relatie ci doar un rezultat al unei conjuncturi dificile si al faptului ca este destul de greu sa atragi un partener compatibil cu stilul tau de viata. Cu toate acestea, risti sa fii gresit inteles si se gaseste mereu cineva care sa sara la concluzii in ceea ce te priveste. 

Cu alte cuvinte, daca vreti sa faceti o nunta, asumati-va responsabilitatea pentru riscurile aferente! Pentru cunoscatorii de limba engleza, daca doriti sa urmariti intreg episodul care trateaza subiectul casatoriei cu sine, puteti accesa acest link - Casatorie cu Sine, Dr. Phil.

(1) Imaginea Woman in White Dress, de Red Heart Li, via Pexels

(2) Wikipedia, (acc. 19.02.2023), Narcissus (mythology), website: Wikipedia.org

Continue reading

stima de sine

Stima de Sine Instabila

Potrivit unui studiu, starurile porno au o parere buna despre sine si sunt mai fericite decat noi, ceilalti. Desi, in acest business, listele cu morti premature nu se mai sfarsesc. Dar oare stima de sine rezista in timp sau se ofileste la prima adiere mai neprietenoasa? 

o o o

Daca ati rasfoit carti de psihologie motivationala, probabil ca ati descoperit cateva pasaje lungi despre importanta stimei de sine. De fapt, a fost o vreme in care se considera ca toate problemele de adaptare ar avea o legatura cu stima de sine. Iar rationamentul era urmatorul: daca stima de sine este insuficienta, atunci, cu siguranta vei avea probleme in viata.

Exista insa voci, cu suficienta autoritate in domeniu, care aduc argumente impotriva acestei teorii. Patru dintre acestea sunt ale celor 4 autori ai popularei lucrari 50 de Mituri ale Psihologiei Populare, fiecare dintre acestia fiind doctor in psihologie ce activeaza in domeniul universitar. Ei au inclus in respectiva lucrare un capitol care debuteaza cu relatarea oribilului incident provocat de 2 adolescenti americani, la data de 20 Aprilie 1999.

Cei doi (Eric Harris si Dylan Klebold), inarmati pana-n dinti cu arme si chiar bombe, au deschis focul asupra colegilor de la liceul Columbine din Littleton, statul Colorado, bilantul fiind unul funest: 12 copii ucisi si un profesor. Incidendul a devenit notoriu in istoria asa numitelor "school shootings" care par ca au devenit o traditie in Statele Unite. Motivele sunt, de fiecare data complexe: disponibilitatea armelor, sansa la "celebritate ieftina", parentingul neadecvat si asa mai departe. 

Cei care, dupa obicei, apar la TV si incearca sa formuleze explicatii, au fost de parere ca totul ar trebui sa aiba legatura cu stima de sine scazuta. In lipsa unor teste de stima de sine aplicate celor doi adolescenti, explicatia ramane la stadiul de ipoteza. Si nu suna tocmai rau, fiindca cei care aud asta invata ca... "hei, daca am suficienta stima de sine, nu ajung sa cobor atat de jos".  Ceea ce s-a aflat mai tarziu a fost faptul ca cei doi erau nazisti si nu stateau rau la capitolul stima de sine.

La nivelul perceptiei comune exista de altfel aceste doua "explicatii universale", care sugereaza ca (1) traumele din copilarie si (2) stima de sine scazuta, vor contribui mai tarziu la "tot ce e mai rau", incepand de la abandon scolar si ajungand pana la adictii, violenta, anxietate si depresie. Desigur, lumea are nevoie de explicatii simple... dar totusi.

Situatiile penibile nu au intarziat sa apara: in scoli, la competitiile sportive spre exemplu, toata lumea primeste un trofeu, pentru a se evita situatiile cu potential traumatic care sa lezeze stima de sine in formare a participantilor care au pierdut. Nu vrem sa vina cu un pistol automat la scoala a 2-a zi, nu? Anumite jocuri (cum ar fi "Prinselea") au fost interzise in scoli fiindca anumiti elevi nu se simteau ok jucandu-le, fireste fiindca nu prea excelau.  Si atunci, de ce sa le ranim sentimentele si sa le afectam stima de sine, nu-i asa?  

O adevarata miscare sociala de imbunatatire a stimei de sine a fost declansata in Statele Unite iar vanzarile la carti despre asta au explodat. Intr-o astfel de carte suntem consiliati sa le permitem copiilor sa isi alega modul cum vor fi pedepsiti. In aceeasi idee, unele companii au introdus ceea ce se cheama "Celebration Voice Mailboxes" prin care asigurau tot felul de laude destinate angajatilor. De asemenea, se pot achizitiona sau darui boluri de cereale cu afirmatii "inspirationale" de tipul "Sunt talentat(a)". Cu alte cuvinte, toata educatia s-a transformat intr-un fel de "bal al stimei de sine".

In ciuda acestei intregi legende care s-a construit in jurul stimei de sine, autorii lucrarii afirma ca, in realitate, studiile realizate in privinta stimei de sine nu au avut rezultate care sa ii maguleasca pe cei care tin mortis sa asocieze "totul" cu stima de sine scazuta. 

• PERFORMANTA SCOLARA. Un astfel de studiu a reusit sa asocieze stima de sine cu performanta scolara dar relatia nu este de tip cauzal ci o simpla covariatie. 

• ADICTII, SUCCES POPULARITATE. Stima de sine scazuta nu este asociata nici cu insuccesul interpersonal, nici cu fumatul si nici cu abuzul de droguri si alcool. 

• DEPRESIE. S-a pus in lumina o moderata asociere intre stima de sine scazuta si depresie. Cu alte cuvinte, stima de sine scazuta nu este tocmai o trasatura obligatorie in tabloul clinic al depresivilor - "stima de sine scazuta nu este nici necesara si nici suficienta pentru aparitia depresiei".  

• PERSISTENTA SI FERICIRE. Daca s-au descoperit totusi beneficii ale stimei de sine, acestea nu sunt solide, de tip cauzal, ci doar covariatii. De ex., se intampla ca persoanele cu o inalta stima de sine sa fie in acelasi timp si persistente, sa nu se descurajeze cand apar obstacole si, de asemenea, se intampla ca persoanele cu stima de sine ridicata sa fie mai fericite si reziliente din punct de vedere emotional. 

• INTELIGENTA, ATRACTIVITATE, POPULARITATE. In mod interesant, faptul ca cineva se vede pe sine ca fiind mai bun, mai frumos, mai destept decat restul, deci sta bine cu stima de sine, aprecierile respective raman iluzorii, fiindca in conditii de evaluare obiectiva, rezultatele acestor persoane nu sunt obligatoriu mai bune la capitole precum inteligenta, atractivitatea sau popularitatea. Lucrurile devin chiar si mai complicate cand vorbim despre violenta. 

• VIOLENTA INTERPERSONALA. Potrivit studiilor, atat stima de sine scazuta cat si cea ridicata sunt asociate cu violenta. De fapt, persoanele cu stima de sine ridicata, dar instabila sunt la cel mai mare risc de a fi violente. Voi preciza imediat ce este stima de sine ridicata, instabila. 

Legatura intre violenta si stima de sine ridicata a fost destul de bine determinata in cazul copiilor cu trasaturi narcisice. La acestia, in absenta asa-zisei "validari narcisice", care este atat de necesara pentru echilibrul psihic (fragil) al narcisistului, apare "rana narcisica" care, poate produce o reactie violenta sau o razbunare. Aceasta poate sa nu includa violenta fizica, propriu-zisa, dar vine tot din furie si apare sub forma abuzului emotional, spre exemplu. 

In experimentele facute cu copii agresivi (bully), s-a observat faptul ca acestia isi supraestimau nivelul de popularitate in grupul de elevi. Intr-un alt experiment, unui grup de elevi i s-a cerut sa scrie un eseu despre avort. Evaluatorii, in mod prestabilit, au avut reactii aspre, de tipul "E cel mai slab eseu pe care l-am citit vreodata".  Intr-o faza ulterioara, copiii puteau sa reactioneze (prin zgomote) fata de evaluatorii lor aspri. S-a observat ca cei care au protestat mai zgomotos dintre copii aveau si o parere buna despre sine. 

Stima de sine instabila

Ei bine, stima de sine nu este de un singur tip. In functie de motivul pentru care ai o parere buna despre tine, stima de sine poate fi de doua feluri:

• STIMA DE SINE INALTA, STABILA - este stima de sine "adevarata", fiindca ea nu depinde de validari externe si nu determina reactii violente si razbunari in cazul in care validarile intarzie sa apara. Cu alte cuvinte, persoana care detine o astfel de stima de sine, este mult mai in contact cu realitatea obiectiva si isi cunoaste valoarea reala. 

• STIMA DE SINE INALTA, INSTABILA - depinde de realizarile subiectului. In absenta acestora, sau in absenta validarii venite din exterior, la persoana cu stima de sine instabila, apare "prabusirea edificiului", unul dintre efecte fiind violenta, spre ex., cu formele sale (hetero sau auto-agresive).

Psihiatrul Cristophe Andre vorbeste despre 3 componente ale stimei de sine: iubirea de sine (1), increderea in sine (2) si conceptia despre sine (3). Dincolo de aceasta viziune romantata, specifica autorilor de limba franceza, trebuie sa spunem ca stima de sine are intotdeauna o componenta cognitiva, una emotionala, una fiziologica si una comportamentala.

• COGNITIVA - se refera la lucrurile pe care le stim / invatam / credem despre noi insine - o componenta pur informationala.

• EMOTIONALA - de fiecare data cand credem anumite lucruri despre noi insine acestea au un impact asupra a ceea ce simtim. De aceea, este normal ca o persoana care are o parere buna despre sine sa se si simta mai bine, sa fie mai fericita mai putin anxioasa, etc - componenta energetica.

• FIZIOLOGICA - pentru ca pe langa faptul ca simtim anumite lucruri in legatura cu propria persoana, in functie de ceea ce credem despre noi, in corpul nostru se continua desfasurarea efectelor credintelor noastre, in functie de acestea (hormoni de stres - cortizol, adrenalina - spre exemplu cand credintele nu ne sunt validate sau endorfine, dopamina cand primim validari externe). 

• COMPORTAMENTALA - se refera la modul in care se manifesta convingerile noastre la nivel comportamental (comportament non-verbal, alegeri si atitudini pe care le adoptam in diverse situatii) - o componenta materiala, ca si cea fiziologica.

In anii trecuti, aparuse un studiu care inainta urmatoarea concluzie: starurile porno au o stima de sine inalta si sunt mai fericite decat restul femeilor. In acelasi timp, apareau acele liste destul de lungi cu persoane ce activeaza in acest domeniu si care isi pierdeau viata in circumstante dramatice: SIDA, sinucidere, accidente (provocate de droguri si alcool), supradoze, etc.

Acum, dupa cum unele firme sponsorizeaza studiile care, desigur, trebuie sa iasa in favoarea produselor proprii, nu m-ar mira ca si astfel de studii, sa fie "stimulate" de industria porno care este o afacere de dimensiuni astronomice, cum bine stiti. Dar trecand peste asta, eu simt nevoia sa stiu daca cei care le-au evaluat stima de sine starurilor porno care au participat la studiul respectiv au descoperit o stima de sine stabila (bazata pe cunoastere de sine) sau instabila (bazata pe banii castigati usor). 

Evident ca persoanele care au murit prematur nu au fost intrebate daca au o parere buna despre sine. Alfred Adler obisnuia sa afirme ca personalitatea se reveleaza in situatii critice. In pornografie, spre exemplu, atata vreme cat esti activ, succesul poate sa tina loc de stima de sine. Intrebarea este ce fac aceste persoane cand sunt scoase din joc - dupa 30-35 de ani? Tineti cont ca pornografia este si un mod de a te compromite social fiindca societatea, cel putin in ziua de azi, nu este dispusa sa te respecte in orice conditii. 

(1) Imaginea Dead Before Blossoming, de Madame Psychosis, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Lilienfeld, S; Lynn, S; Ruscio, J; Beyerstein, B; (2010) 50 de mituri ale Psihologiei Populare, editura Trei, Bucuresti

(3) Andre, C.; Lelord, F; (2000), Cum sa te iubesti pe tine, editura Trei, Bucuresti

(4) Psychology Today, (acc 29.01.2020), The Personalities of Porn Stars, website: Psychology Today 

Continue reading

stima de sine

Toaleta Magica

Ideile delirante sunt cheia intelegerii fenomenului de nebunie in doi. Acestea pot fi insuflate unei persoane mai vulnerabile din punct de vedere psihologic de catre "persoana puternica" - dar daca este puternica nu inseamna ca este si sanatoasa, nu-i asa?

o o  o

Cred ca stiti filmul Pacientul Englez, daca nu cumva l-ati vazut si voi de vreo 20 de ori, precum stewardesa Lisa Robertson, din Australia. Stiti cum se spune... norocul se intampla atunci cand pregatirea se intalneste cu oportunitatea si, desi nu cred absolut deloc in horoscop, s-ar parea ca planetele se aliniasera frumos in ziua zborului din 2007 de la Darwin la Bombay iar oportunitatea s-a intalnit cu pregatirea si a iesit acest "coup de foudre" sau "folie a deux", cum ati vrea sa ii spuneti.

Dar mai bine sa va povestesc intamplarile. Ei bine, Lisa Robertson era la lucru, in calitate de flight attendant (stewardesa) intr-un avion care zbura intre cele doua orase sus mentionate. In acest avion se mai afla, in calitate de pasager, cunoscutul actor britanic Ralph Fiennes, care a interpretat un rol de succes in filmul Pacientul Englez. Cei doi au interactionat frumos, Lisa Robertson a fost coplesita de eveniment si si-a marturisit admiratia, iar actorul s-a lasat adulat de tanara stewardesa.

Un lucru duce catre celalalt iar cateva ceasuri mai tarziu, cei doi se aflau intr-o toaleta a avionului, traind pe viu o scena memorabila ce parea desprinsa dintr-un film interzis minorilor. Si daca fiecare dintre ei era pregatit pentru a intalni oportunitatea, la fel era si membrul echipajului care astepta la iesirea din toaleta si care nu a putut sa pastreze secretul pentru sine, fiindca nu poti sa pastrezi pentru tine ceva care i se intampla o data in viata unui coleg de serviciu. Si uite asa, se confirma faptul ca atunci cand iti petreci timpul cu oameni celebri, celebritatea iti este asigurata.

Din pacate, pentru Lisa Robertson, a fost o celebritate trista, dulce-amaruie, fiindca, desi nu regreta incidentul, ea si-a pierdut locul de munca pe care de altfel il iubea, si multe dintre relatiile ei s-au deteriorat simtitor, fiindca oamenii nu inteleg lucruri atat de subtile cum ar fi sexul in toaleta avionului facut pe nerasuflate cu un actor intre cei alesi, atat de talentat, atat de frumos si atat de britanic. Ca un vis frumos, nu a durat prea mult, fiindca la usa toaletei magice ii astepta, realitatea cruda.

Si totusi, cum de a fost posibil acest incident? O sa-mi spuneti ca a fost posibil asa cum sunt posibile toate celelalte incidente care au loc in locuri putin probabile, dar tocmai de aceea atat de interesante. LOL In noi pare sa existe latura aceasta "naturala" care ne face sa ne iubim prin toalete, in sali de cinema sau in copaci, daca este nevoie. Desigur, unii dintre noi au aceasta latura mai dezvoltata decat altii, fiindca, in fond, nu este suficient un impuls irational ca sa ne accesam natura salbatica. Mai trebuie ca si mintea sa rezoneze.

Folie a Deux

Asta s-ar traduce ca "nebunie in doi" si fenomenul ce poarta acest nume, nu este obligatoriu legat de o poveste de dragoste cu caracter episodic. Tot nebunie in doi a fost si cand doua fetite de 12 ani (Morgan Geyser si Anissa Weier) au ucis un barbat fiindca semana cu un personaj dintr-un film de groaza (Slenderman) crezind ca acesta le va ucide familiile si pe ele insele. In cazul nebuniei in doi exista un membru activ, care transmite ideile delirante si un membru pasiv, care si le insuseste. In cazul celor doua fetite cea activa suferea de schizofrenie in timp ce cealalta era doar o natura influentabila si dependenta.

Folie a Deux figureaza pana si in manualul de diagnostic psihiatric (DSM 5), avand urmatoarele criterii de diagnostic:

• Doua persoane care impartasesc aceeasi idee deliranta sau sistem de idei delirante si isi confirma una celeilalte astfel de credinte.
• Cele doua persoane au o relatie neobisnuit de apropiata
• Exista dovezi clare ca un membru activ / dominant a indus credintele delirante membrului pasiv

Dupa cum am mai afirmat in acest blog, patologia psihica este o problema de accentuare a unor trasaturi. Cand anumite lucruri, altfel normale, bune si frumoase, sunt duse intr-o extrema, apare si patologia psihica. Si cel mai bine intelegem asta reprezentand lucrurile pe o axa unde cu cat te indepartezi de zero, spre minus ori plus infinit, cu atat si sansele tale de a depasi limita normalitatii sunt mai mari. Iar cand toata lumea se intoarce impotriva ta, iti invalideaza comportamentul si il respinge, ai o dovada palpabila a faptului ca s-au depasit niste limite si s-a sarit peste niste cai, daca pot sa zic asa.

Ideile delirante sunt cheia intelegerii fenomenului de nebunie in doi. Acestea pot fi insuflate unei persoane mai vulnerabile din punct de vedere psihologic de catre "persoana puternica" - dar daca este puternica nu inseamna ca este si sanatoasa, nu-i asa? O idee deliranta este un simtom psihotic, alaturi de halucinatii. Ceea ce, dupa cum observati, largeste foarte mult definitia psihozei si, probabil, ne cuprinde pe mult mai multi dintre noi, desi credem ca psihoza se manifesta exclusiv prin halucinatii.

O idee deliranta este imbratisata pentru o perioada mai lunga de timp, este contestata de realitatea obiectiva dar cu toate acestea, ne este extrem de greu sa o abandonam. Exista mai multe tipuri de idei delirante si deliruri: delirul erotic, delirul de grandoare, de gelozie, de persecutie, somatic si mixt. Delirul erotic, despre care ar putea fi vorba in povestea Lisei Robertson si a lui Raph Fiennes, presupune existenta convingerii ca, de regula o celebritate sau o persoana cu notorietate este indragostita de persoana respectiva, desi lipsesc dovezile obiective, propriu-zise. 

Este oare posibil ca Lisa Robertson sa fi fost atat de convinsa ca Raph Fiennes era indragostit de dansa incat... sa il fi convis si pe acesta ca lucrurile stateau astfel? O sa spuneti ca "dau vina pe femei, fiindca doar atat ma duce mintea", nu-i asa, dar dupa ce femeia si-a pierdut jobul, aceasta l-a contactat pe actor sperand probabil la un tip de ajutor (cum ar fi, de exemplu, sa vina in Australia pe un cal alb inaripat si sa o ceara de nevasta, fiindca ce altceva si-ar putea dori un barbat?), iar Ralph Fiennes i-a demonstrat ca nu l-a cunoscut niciodata cu adevarat.

Cauzele Folie a Deux

Nu sunt cunoscute cauzele acestei tulburari dar este cert faptul ca una dintre cele doua persoane sufera de o tulburare de tip psihotic iar cealalta ajunge sa creada delirul primei persoane. Aproape 100% din cazuri implica persoane aflate in legaturi emotionale puternice, cum ar fi sot si sotie, parinti si copii, rude, etc. Este rar intalnita in randul persoanelor lipsite de legaturi stranse. Persoana care crede in delirul membrului activ are o predispozitie catre psihoza desi nu se va manifesta propriu-zis.

Simptome ale Folie a Deux

Persoana care ajunge sa se "inspire" din delirul membrului dominant al acestui fenomen psihologic are de regula o natura pasiva, poate fi izolata social, are o personalitate de tip dependent si manifesta aceasta dependenta in raport cu persoana care ii induce ideile delirante. De asemenea, membrul pasiv este de regula femeie. In cazul Lisei Robertson, mi-e teama ca rolurile erau putin inversate.

Caracteristici ale Folie a Deux

• Adoptarea ideilor delirante de la persoana cu care se afla intr-o stransa legatura emotionala

• Persoana care isi insuseste ideile delirante este relativ sanatoasa dpdv psihic dar poate avea o stima de sine redusa sau chiar o predispoizitie catre o tulburare de tip psihotic

• Exista dovezi ca inainte de a-i fi indusa credinta deliranta de catre membrul activ, persoana pasiva nu a detinut astfel de idei

• Persoana care preia ideile delirante este de regula femeie

• Persoana care preia ideile delirante este de regula mai tanara decat membrul dominant

Desigur, in afara de dovada palpabila a comportamentului scapat de sub control al celor doi protagonisti ai "incidentului sexual - aviatic", nu am cum sa sustin ca este vorba despre "folie a deux" - nicio tulburare psihica nu poate fi diagnosticata ca urmare a unui incident izolat si este nevoie ca simptomele sa dureze cateva luni. Sustin insa ca poate fi vorba despre o forma mai blanda de Folie a Deux: cei doi au simtit o apropiere reciproca, desi nu au interpretat-o la fel, apropierea a fost rezultatul entuziasmului femeii (membru dominant) si pentru o scurta perioada de timp, membrul pasiv (actorul grabit) a crezut in "ideea deliranta".

Si totusi, de ce consider ca este vorba despre o "idee deliranta"? Am mai multe motive si toate au legatura cu faptul ca lucrurile nu se petrec in realitate asa cum parea sa creada Lisa Robertson. Ma gandesc, de altfel, ca, iata, cei care privesc filmele romantice sunt mai putin realisti si intelepti decat cei care le fac. Spre exemplu, daca ai intentii serioase nu poti sa faci sex de la prima intalnire - lasi impresia de superficialitate, lipsa auto-controlului, a principiilor, si plasezi relatia pe un drum gresit, inca din start. Reactia sociala este graitoare, de asemenea: Lisa si-a pierdut relatiile, jobul si reputatia.

A recurs apoi la gestul disperat de a-i cere ajutor actorului, mirandu-se de faptul ca a fost tratata ca o cersetoare. Mai ales ca gestul ei seamana destul de mult cu santajul emotional - "m-ai nenorocit in toaleta avionului iar acum ai de facut niste eforturi pentru a-ti curata constiinta". Actorul grabit nu a facut acele eforturi, repetand in schimb, "ca un papagal" ca "nu s-a intamplat nimic". Iar astfel, un barbat normal iese la iveala din spatele delirului, fiindca, in fond, celebritatile sunt tot oameni, cu pacate si limite omenesti. Si este profund delirant sa crezi ca nu ar fi asa!

(1) Imaginea Folie a Deux, de Pieter Morlion, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 15.07.2019), Folie a Deux, website: Wikipedia

(3) Depression Alliance, (acc. 15.07.2019), What is Folie a Dex, website: Depresion Alliance

(4) Psychology Today, (acc. 15.07.2019), Delusional Disorder, website: Psychology Today

(5) Psychotherapy, (acc.15.07.2019), Essential Secrets of Psychotherapy, website: Psychology Today

Continue reading

studiu de caz

Notorietatea Nemeritata

Ne putem afirma prin intermediul unor comportamente problematice? De fapt, mai nou, acesta pare sa devina o reteta universala de a razbi in viata. Iar cand lucrurile sunt duse la extrem, apar efectele secundare grotesti: crimele la indigo pentru notorietate.

o o o

De curand am auzit faptul ca un grup care promoveaza alimentatia de tip vegan a protestat impotriva celor care au produs aplicatia Skype pentru ca s-au simtit deranjati de faptul ca aceasta aplicatie foloseste emoticoane non-vegane. Da, buna intrebare: ce sunt emoticoanele non-vegane? Ei bine, sunt acele emoticoane care transmit faptul ca oamenii nu se alimenteaza vegan.

Daca spre exemplu un emoticon prezinta o salata in care sunt prezente niste oua, atunci ne aflam, cu siguranta, in fata unui presupus abuz indreptat importriva celor care au adoptat acest tip de alimentatie. Ei bine, cei de la Skype au luat aceasta revendicare foarte in serios si s-au conformat, adica au modificat sau exclus emoticoanele non-vegane din sablonul aplicatiei. Comentarii?

Da, se poate afirma faptul ca nu stim sa gestionam relatia cu pustii rasfatati pe care i-am crescut, iar acestia nu au nici cea mai vaga idee despre cum ar putea sa se adapteze la diversele aspecte ale realitatii. Dar apoi apare o campanie noua cum ar fi "No Notoriety" si ne pune pe ganduri. Pentru ca aceasta campanie chiar are substanta si nu doar ca exista intentii pozitive, dar exista si un pericol impotriva cauria lupta.

Pe scurt, campania "No Notoriety" (Fara Notorietate), lupta impotriva atitudinii adoptate de catre mass media si social media prin care, ori-de-cate-ori apare un eveniment negativ cum sr fi mass-shootingurile (deschiderea focului impotriva unor multimi de oameni), nu fac altceva decat sa ne suprasatureze cu informatii despre agresor, uitand pur si simplu sa vorbeasca despre victime sau alte trasaturi ale situatiei.

Care ar fi rostul acestei campanii. In primul rand, rudele victimelor se simt umilite de atentia pe care o primeste criminalul. Ele sunt primele care nu reusesc sa inteleaga aceasta atitudine si simt la un nivel cat se poate de visceral aceasta nedreptate. Pe de alta parte, vin specialistii din domeniul criminologiei care afirma ca nu este lipsita de relevanta sociala atitudinea pe care o abordeaza cei care ne prezinta aceste fapte pe canalele media.

Faptul ca acordam o atentie disproportionata autorilor unor grozavii ne-mai-intalnite nu face decat sa inradacineze ideea ca aceasta reprezinta o cale de a iesi in evidenta, de "a scoate capul din multime" si de a ne afirma. Criminalii urmaresc programele de stiri atunci cand se petrec grozavii si facand asta, invata tot felul de lucruri pe care ar putea sa le foloseasca, la randul lor.

Spre exemplu, la un moment dat, un astfel de "intreprinzator", a legat usa unde erau ostaticii cu un lant pentru a impiedica ostaticii sa iasa. Ulterior, acelasi modus operandi apare in actiunile criminale ale altora, semn ca baietii acestia chiar isi invata lectia inainte de a incepe sa opereze iar canalele de stiri reprezinta intermediarul ideal pentru asa ceva. Cine s-ar fi gandit, nu-i asa?

O sa-mi spuneti ca la noi nu sunt mass shootinguri, deci eu sunt cel care bate campii, ca de obicei. Dar ideea nu este chiar lipsita de relevanta. Fiindca si mass media de la noi promoveaza lucruri si oamenii a caror utilitate publica iti scapa pur si simplu. Chiar si eu ma fac vinovat de asta, daca ma gandesc bine, fiindca am publicat un articol in care ii faceam reclama unei vedete din lumea fotbalului.

Trista realitate este ca e foarte greu sa supravietuiesti atunci cand vrei sa promovezi valorile bunului simt si atat. Oamenii se aduna mai curand atunci cand nu au nimic de invatat de la tine, cu exceptia faptului ca invata totusi cum sa atraga atentia. Si poate ca ar fi utila aceasta idee "No Notoriety", daca am aplica-o pe scara larga.

Caci iata, vedem ce ni se intampla atunci cand acordam atentie fara discernamant, doar pentru ca cineva cere aceasta atentie si stie sa o acapareze. Poate ca lucrurile nu au degenerat suficient de mult incat sa intelegem unde duce aceasta atitudine de validare a ceea ce se cheama "Attention Whore" (Margareta Nistor: persoane care traiesc pentru atentia noastra).

Fenomenul deviant este insa complex si acest proces de "copie la indigo" poate fi intalnit sub diverse forme. Spre exemplu, pe youtube, apare o fata de 14 ani care se poarta grosolan si provocator ("Cash me outside / How bout that?"). Canalul ei de youtube si contul de instagram devin brusc extrem de vizualizate iar cineva ii ofera o cariera in hip-hop si ii scoate un album. Peste cateva luni ies la suprafata inca 10 exemplare de acelasi fel. E doar inceputul!

Cu alte cuvinte, fenomenul este real si mecanismul acesta de acaparare a atentiei chiar exista. Initial acesti oameni, care fie joaca un rol penibil, fie asa sunt ei, ne scandalizeaza. Apoi ne distreaza putin si ajungem sa ne abonam la canalele si conturile lor fiindca vrem sa vedem si maine cat de penibili vor fi. Cine castiga din asta? Cred ca raspunsul nu poate fi decat unul: castiga ignoranta, caci pentru circ se primesc bani frumosi.

Deci, probabil, atunci cand mentionam numele unor astfel de persoane, cand le folosim fotografiile, fara sa ne dam seama, nu facem decat sa le facem publicitate - caci aparent, in showbusiness, publicitatea nu pote fi decat pozitiva. Iar cand se petrece cate o grozavie iar niste teroristi deschid focul asupra unor civili nevinovati ori conduc avioanele deturnate in zgarie nori, ceea ce ramane este... notorietatea.

Pentru oamenii vulnerabili, lipsiti de stima de sine, cu complexe de inferioritate, astfel de modele vor deveni fatale. Caci daca unii se identifica cu eroii care inving intotdeauna, si respecta regulile bunului simt, altii se lasa influentati de persoanele care vaneaza notorietatea si o obtin prin minim de efort: facandu-se de ras, spre exemplu, sau luand niste ostatici, ori aruncand in aer o cladire.

Si este trist si faptul ca unii dintre noi ne lasam impresionati de atentia pe care o primesc cei care au tentative de sinucidere ori aceste tentatie le si reusesc. Si sunt de notorietate, nu-i asa, sinuciderile celebre care au avut loc in ultimul timp si care si-au gasit, numaidecat copiile la indigo. Pe undeva, te intrebi cum ar arata o stire despre o celebritate care s-a sinucis, daca i-am omite numele si nu ne-am ocupa asa mult sa-i lustruim imaginea publica.

(1) Imaginea Intoxicating Money, de Lauren, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0 sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

victime

Fier Vechi

Nu este drept ca o campioana sa fie tratata cu dispret si dusa in derizoriu dar exista un raspuns potrivit pentru astfel de provocari. Ma indoiesc insa ca acel raspuns este sa arati cat de multe injuraturi stii sa spui pe minut.

o o o

Ultima data cand am auzit despre Charlie Hebdo a fost momentul in care redactia controversatei reviste de satira a fost mitraliata de catre radicalii islamici, in 2015. Atunci toata suflarea din Romania s-a emotionat si a pus tricolorul francez la poza de profil de pe Facebook. Unii si-au facut un tricou negru cu inscrisul "Je Suis Charlie" si l-au purtat cu mandrie si compasiune pentru victimele radicalilor islamici.

Nu vreau sa sugerez obligatoriu ca am gresit exprimandu-ne emotiile sincere, sau ca suntem "prosti din nastere", cum spuneau niste comentarii in social media, iar cei de la publicatia franceza de satira ne-au demonstrat acum acest lucru si nu meritau compasiunea si atitudinea de solidaritate pe care romanii, un popor sensibil de altfel, le-au manifestat la momentul respectiv.

S-ar parea ca mentalitatea occidentala este diferita de cea romaneasca si faptul ca cineva isi permite sa trateze intr-un mod sarcastic anumite puncte vulnerabile ale unei persoane, sau ale unei comunitatii, poate trece drept "spirit de gluma". Nu este prima data cand francezii, un popor civilizat, s-ar spune, isi permit sa faca haz de noi, fratii lor intru latinitate.

Înțelesul acestei creațiuni, care cică este umor pentru șarliștii fini, apare limpede: o româncă, fie ea și campioană, în Franța nu poate fi decât o țigancă semiumană, încântată să vândă Cupa Suzanne Lenglen ca fier vechi, ocupație atribuită țiganilor care fură metal de pe unde pot.

Trei sunt concluziile care se desprind:

1) Țiganii sunt ciori.

2) Românii sunt țigani.

3) Românii-țigani sunt cu toții niște hoți cretinoizi.

Deci: xenofobie, rasism și, cât cuprinde, nemernicie. Trist este că această viziune în legătură cu românii și țiganii e foarte răspândită, sub diferite forme, printre politicieni și gazetari francezi „serioși”, cu care s-a întâmplat să mă ciocnesc. De aceea scriu aceste rânduri, nu fiindcă aș crede că hoitarii de presă de la Charlie Hebdo merită vreun răspuns.

Hebdoșii ăștia nu au decât să continue să-și producă liber abominațiile, dar și eu am dreptul să nu fi vărsat și să nu vărs vreodată o lacrimă pentru ei. C.T. Popescu, Republica.ro

Jonathan Lambert, un comediant francez vorbea intr-un show de televiziune despre "salutul romanesc", acel "S'il vous plait monsieour", cu mana intinsa si, intr-un fel, ii si intelegi pe francezi. Naturalizarea este un fenomen psiho-social care presupune adoptarea unor persoane marginale cu pretul ridiculizarii. Adevarul este ca francezii au adoptat foarte multa mizerie venita din Romania. Nu este usor sa te gandesti la frustrarile lor.

Spun asta pentru ca stiu ca sunt mult mai putini cersetori pe strazile din orasul meu de cand s-au deschis granitele catre vestul Europei. Si nu as vrea sa credeti ca le iau apararea celor care isi permit sa o ridiculizeze pe Simona Halep, campioana noastra. Dar lucrurile sunt, in general, mai complexe decat par.

Intentia acestui articol este insa de a scoate in evidenta partea psihologica a unor astfel de situatii: cineva spune ceva jignitor despre noi "cu titlu de gluma". De fapt este o situatie destul de des intalnita, iar umorul de acest tip ("roasting" - a praji) este extrem de bine primit, cel putin pe internet. Cand aud astfel de glume am tendinta sa spun "Alegerile proaste nasc povesti bune" - fiindca iese cu scandal, mai de fiecare data.

Cu alte cuvinte, ai numai de castigat atunci cand spui ceva jignitor despre cineva. Atentia este indreptata asupra ta si asupra tinei umorului tau intepator. Deveniti ca doi luptatori intr-un ring si toata lumea asteapta sa vada incaierarea. Este aproape ca in curtea scolii, cand se bat doi pusti, iar restul ii incurajeaza sa se traga de par si sa se cotonogeasca mai cu spor. Acolo se numeste bullying. Si probabil ca si noi semanam oarecum cu pustii din curtea scolii, cel putin la capitolul dezvoltare emotionala.

Imi amintesc ca in urma cu cativa ani, pe cand comediantul Jamel Debouzze a facut, la randul sau o gluma nesarata la adresa romanilor, multi dintre noi au tinut sa riposteze pe unde au apucat: Facebook, Youtube, Twitter, etc. Dar iti dai seama ca nu foloseste la nimic sa te infurii si sa "ii pui la punct" pe acesti te miri cine. Este o atitudine de oameni slabi si neputinciosi, chiar daca in imaginatia noastra pare a fi o actiune de aparare a demnitatii. Prin ura si isterie?

Este si o atitudine care tradeaza labilitate emotionala si o stima de sine indoielnica. Ai vrea sa crezi lucruri frumoase despre tine insuti dar cand cineva iti sugereaza ceva diferit, ai tendinta sa il iei in serios, sa dramatizezi si sa te comporti ca un copil vulnerabil si neputincios, care incepe sa planga sau face o scena memorabila, tavalindu-se pe jos si urland indignat.

Desi poate ca nu este drept ca o campioana sa fie tratata cu dispret, sa fie minimalizata si dusa in derizoriu, indiferent care ar fi motivul, exista un raspuns potrivit pentru astfel de provocari si ma indoiesc de faptul ca acel raspuns este sa arati cat de multe injuraturi stii sa spui pe minut. Asta nu dovedeste ca romanii merita respect sau ca cei care ne-au nedreptatit "au fost pusi la punct".

Poate ca viata este prea scurta pentru a pleca urechea la tot ceea ce se spune despre noi si cu toate acestea, intalnesc destul de frecvent situatia in care persoanele vizate de cuvintele nedrepte ale unora se lamenteaza si sufera doar fiindca cineva se distreaza pe seama lor. Poate ca nu este confortabil sa primesti astfel de observatii, insa se poate supravietui.

Se spune ca "ce nu ne omoara, ne face mai puternici". Iar eu am tinut sa precizez ca persoanele lipsite de stima de sine nu pot sa devina mai puternice atunci cand sunt vizate de astfel de provocari. Pentru ele viata este amara si trista si tot ce pot face este sa reactioneze ca niste copii neputinciosi. Cand insa stii care iti este valoarea si ce ai de oferit, renunti la a-ti mai strica singur ziua doar fiindca cineva a spus o gluma nesarata si nedreapta.

In final, care sa fie raspunsul cel mai potrivit la provocari de acest fel? Doresc sa observ ca ele apar peste tot, nu doar in lumea tenisului. Copiii se batjocoresc in curtea scolii iar colegii de serviciu isi fac tot felul de observatii usturatoare. Raspunsul potrivit este sa nu te lasi doborat... de tine insuti. Sa nu iti strici ziua singur. Si daca poanta nesarata te-a atins, poti sa transformi asta intr-un prilej de a arata ca ei s-au inselat.

Dar nu facand o scena memorabila de isterie. Ci revenind la Roland Garos, mai castigand un titlu, eventual cu o alta sportiva romanca. Sau ambitionandu-te si aratandu-le francezilor ca se aude despre Romania in tot felul de situatii diverse, nu doar in ce priveste "fierul vechi". Oricum, sunt convins ca francezii stiu care este valoarea Simonei Halep si tocmai observatia lor cu "fierul vechi" arata discrepanta intre ceea ce suntem si ceea ce crede lumea ca suntem. Haideti sa nu mai fim naivi si isterici!

(1) Imaginea In which the Rubber Duck..., de Apionid, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Republica, (acc. 14.06.2018), Hebdosii au castigat Roland Garoi, website: Republica

Continue reading

virtute

Stima de Sine

Stima de sine este magia personalitatii care nu are asteptari magice din partea realitatii si cu toate acestea poate sa perceapa o existenta banala drept o adevarata magie si un dar pretios venit din partea universului.

o o o

Pentru ca observ tot mai des in jurul meu oameni care au mari probleme cu stima de sine, mi-am propus sa revin asupra acestui subiect de vesnica actualitate. Prin urmare, o sa incerc sa re-actualizez unele informatii despre ce este, cum se manifesta la nivel emotional si comportamental stima de sine si, respectiv, ce se intampla atunci cand ne lipseste stima de sine.

Psihologul Pera Novacovici vorbea despre stima de sine ca si cand aceasta ar reprezenta "o magie a personalitatii". Daca sanatatea psihica este o magie, atunci probabil ca da, stima de sine chiar este asa ceva. Nu as vrea sa se inteleaga ca toti cei care nu stau asa de bine cu stima de sine nu sunt normali din punct de vedere psihic. Cu toate acestea, gradual vorbind, ei au mai multe probleme emotionale decat cei care isi inteleg aceasta misiune de auto-protectie.

Deci in viziunea mea, stima de sine este un fel de "inger pazitor", care sare in apararea noastra ori-de-cate-ori apare ciocnirea frustranta cu mediul. Cand, in ciuda frustrarilor, reusim totusi sa pastram o relativa armonie a existentei noastre psihologice si emotionale, in acest lucru se vede faptul ca detinem o stima de sine functionala. Pe omul cu stima de sine provocarile il dinamizeaza si il invata tot felul de lucruri.

Acel aforism celebru care ii apartine lui Nietzsche "Ce nu te omoara, te face mai puternic" este valabil doar pentru persoanele cu stima de sine sanatoasa. Pe restul, provocarile ii blocheaza si ii goleste de energii, ii scoate "din joc". Pentru astfel de persoane nu exista nicio speranta de mai bine, niciun nou inceput, niciun final fericit. Viata lor este dependenta de persoanele mai puternice decat ele, care, de cele mai multe ori se dovedesc a fi si abuzatori.

Cea mai buna sinteza pe care am gasit-o despre stima de sine ne-a furnizat-o un adolescent: 'Stima de sine? Ei bine, este felul in care ne vedem si daca ne place sau nu ceea ce vedem'. Aceasta privire - judecata despre noi insine este vitala pentru echilibrul nostru psihologic. Atunci cand este pozitiva, ne permite sa actionam eficient, sa ne simtim bine in propria piele, sa facem fata dificultatilor existentei. (Andre / Lelord, 2011)

 Din punctul meu de vedere, stima de sine poate fi observata pe 4 paliere.

• GANDIREA - Evaluarile mentale cu privire la propria persoana pot fi pozitive, zugravite in culori luminoase si totusi realiste, tinand cont de feedbackul extern pe care ni-l furnizeaza viata sociala, sau, dimpotriva, pot fi mai curand intunecate, marcate de dubii a-tot-cuprinzatoare. Realismul este asociat cu stima de sine caci o persoana care dispune de stima de sine isi manifesta auto-pretuirea si prin faptul ca evita sa se auto-iluzioneze, lucru care o poate scuti de incurcaturi fara sfarsit. Cu alte cuvinte, SDS intermediaza relationarea noastra cu realitatea atunci cand ea este sanatoasa. La unii dintre noi pare ca auto-iluzionarea este la ordinea zilei si asta nu este o dovada de prietenie cu sine cum isi imagineaza ei. Nevoia lor de miracole este una disperata dar a avea stima de sine transforma banalul vietii intr-un miracol in sine.

• VIATA EMOTIONALA - Ca urmare a faptului ca avem aceasta viziune pozitiva asupra noastra si asupra vietii, trairile noastre emotionale devin armonioase si echilibrate, stima de sine, care la nivel mental intermediaza relatia cu realitatea, la nivel emotional are un rol de stabilizare si protectie impotriva extremelor. Efectul dezadaptativ al emotiilor apare atunci cand emotiile noastre se desfasoara la extreme. Exaltarea maxima si prabusirea in abis nu vorbesc despre stima de sine ci mai curand despre absenta acesteia.  Aceste extreme sunt rodul auto-iluzionarii si, fireste, sunt rodul ciocnirii brutale cu realitatea. 

• COMPORTAMENTUL - Faptul ca sunteti dispusi sa va evaluati in termeni pozitivi, sa vedeti partea buna din voi si sa va acordati o sansa, luand in calcul realitatea si datele problemei, va va conduce, in mod logic la comportamente prietenoase cu sine, de auto-suport, auto-sustinere si auto-protectie. Asta inseamna ca veti sti sa interveniti pentru a atrage atentia asupra abuzurilor si, daca este nevoie, veti gasi resurse sa va indepartati de cei care va abuzeaza. De asemenea, veti sti sa evitati lucrurile care pot parea interesante si placute pe termen scurt dar care au efecte dezastruoase pe termen lung.

• TRAIRI FIZIOLOGICE - Intr-o legatura profunda cu emotiile, trairile fiziologice sunt palpabile, observabile si destul de intense. Atat de intense incat ele interfereaza cu reusita actiunilor pe care le intreprindeti. Cand vorbesc despre trairi fiziologice ma refer la toate transformarile care au loc la nivel hormonal dar si la simptomele caracteristice atacurilor de panica sau starilor de anxietate ori depresive (tremuratul glasului, al mainilor, frisoane, transpiratie, etc). La persoana care dispune de stima de sine, trairile corporale sunt mult mai slabe ca intensitate, lucru care favorizeaza adaptarea acestor persoane la provocarile de zi cu zi.

Un exemplu de ce inseamna sa ai o stima de sine deficitara l-am intalnit de curand intr-un videoclip postat de dr. Phil pe canalul sau de youtube. Nicolette are pretentia sa primeasca cel putin $2500 de la mama ei, si sa conduca G Waggon, etc. Foloseste tot timpul termenul de "taranca" - semn ca oroarea vietii sale este sa nu fie considerata asa ceva, desi oamenii care o privesc au dintr-o data o parere mai buna despre taranci.

O astfel de persoana pare ca "se respecta" fiindca are anumite asteptari din partea propriei vieti, dar in spatele acestor asteptari si acestei extravagante se afla multa vulnerabilitate, nicidecum stima de sine. Pare ca are nevoie de atat de multe lucruri pentru a simti ca inseamna ceva incat situatia ei este de-a dreptul disperata - fiindca nu ar putea sa obtina singura toate astea si este dependenta de cei care i le-ar putea oferi.

Intotdeauna cei carora le lipseste stima de sine inceaca sa o compenseze cu lucruri mai mult sau mai putin iluzorii. Nicolette foloseste posetele, carora le-a dat nume si pare a avea relatii cu ele. Altii se refugiaza in fantezii, alcool, droguri, flirturi, alimente, diete, obtinerea de bani, obtinerea de diplome si asa mai departe. Unele din ele par a fi bune dar modul compulsiv in care incercam sa acoperim sentimentele de vulnerabilitate spune ceva despre stima noastra de sine.

(1) Imaginea May 25, de Bhumi, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

Continue reading

stima de sine

Deschide Umbrela!

Cum facem fata Agresorului? Dam Cezarului ce-i al Cezarului? Este o iluzie sa crezi ca iti va da pace, daca ii faci pe plac. Bucuria lui este sa vada ca are un impact asupra ta si este dependent de spectacolul umilirii tale. Adevarata lupta este cu noi insine: a invata sa credem in noi.

o o o

Ascultam de curand o emisiune la radio si se vorbea acolo despre bullying. Era exact ziua in care se pronuntase sentinta de achitare in procesul lui Victor Ponta iar cei de la respectivul post de radio facusera bullying cativa ani buni impotriva "penalului". Deci avea foarte mult sens sa vorbeasca despre acest comportament "colegial" care strange copiii gramada in curtea scolii si face audienta la radio - fiindca atata putem noi.

BULLYING Comportament ce presupune folosirea fortei, a amenintarii sau a presiunii pentru a abuza, intimida sau a-i domina in mod agresiv pe ceilalti. Comportamentul este adesea repetat sau transformat in obicei. O conditie esentiala este perceptia faptului ca exista un dezechilibru in ce priveste puterea fizica sau sociala, care si diferentiaza bullyingul de conflict. Comportamentele folosite pentru a exercita dominatia pot include hartuirea verbala sau amenintarea, atacul fizic sau presiunea si alte astfel de acte care au diverse scopuri. Pretextul acestor comportamente este existenta unei diferentieri de statut, clasa sociala, rasa, religie, gen, orientare sexuala, fizionomie sau prezenta exterioara, comportament, limbaj corporal, prsonalitate, reputatie, forta, marime sau abilitate.. Daca bullyingul este realizat de un grup, avem de-a face cu mobbingul. (Wikipedia)

Cu alte cuvinte, si pe scurt, bullyingul este egal cu marlania. Caci daca aceasta diferenta de statut, prestigiu sau forta personala ar fi reala, nu s-ar manifesta cu agresivitate, pentru obtinerea unor satisfactii si beneficii ieftine, cum ar fi cresterea stimei de sine ori, stiti voi... "banii sau sandwichurile, fraiere". O persoana cu adevarat superioara nu se manifesta violent, dimpotriva, stie sa se coboare la nivelul celorlalti si sa le sustina evolutia, sa ii influenteze in bine. Dar cu toate ca exista bullying si este atat de raspandit, nu inseamna ca trebuie sa ne lasam definiti de catre un bully.

La emisiunea despre care va spuneam, sunase o mamica care le-a povestit realizatorilor despre felul in care fiica sa, acum in scola primara, din cate am inteles, ajusese sa evite anumite activitati ca urmare a faptului ca un copil facuse niste observatii la gradinita cu privire la urechiusele ei, care crescusera putin cam departate de cap. Fetita fusese foarte afectata de acea observatie iar mamica respectiva aflase cu greu despre incident.

In urma acestei marturisiri, mamica respectiva merge la psiholog si incearca sa descopere o cale de a gestiona aceasta situatie delicata. Ce este de facut cand fetita ta are urechiusele putin cam departate de cap si asta ii determina pe copii sa se distreze pe seama ei, ceea ce o determina apoi sa evite grupul si, desigur, anumite frizuri ingrate. Destul de complicat, dar s-ar parea ca psihologul a gasit de cuviinta sa o sfatuiasca sa recurga la interventia chirurgicala.

Ideea mi-a parut, cel putin initial, destul de deplasata, dar gandindu-ma mai profund la asta, mi-am dat seama ca situatia chiar se incadreaza in sistemul meu de gandire: ai curaj sa schimbi ceea ce se poate schimba si linistea sa accepti ce nu poti schimba! Desi vorbim despre un copil de doar cativa ani pe care il supunem unei interventii chirurgicale intr-un spital romanesc (caci asta are o relevanta, nu-i asa?), s-ar parea ca operatia a decurs bine iar fetita a obtinut un set de urechiuse mai putin "provocatoare".

Iti ramane sa te intrebi ce a invatat acest copil in urma acestei interventii chirurgicale care, aparent, i-a salvat stima de sine? Ca se pot face lucruri pentru modificarea situatiilor care nu ne convin? Nici macar nu este o lectie rea... Insa fiindca psihologul respectiv pare ca lucrase numai pe jumatate, problemele nu s-au terminat aici: fetita a crescut, a mers la scoala si acolo intalneste o invatatoare care observa ca fetita era putin cam dolofana si ii spune ca are un fund mai mare decat al ei. Se pare ca invatatorii mai fac si astfel de observatii "didactice", uneori.

Fetita a invatat devreme in viata ei ca atunci cand ceilalti fac presiuni asupra ta ori te abuzeaza emotional cu astfel de observatii, inseamna ca ai de facut eforturi pentru a schimba situatia. Asa ca s-a apucat de antrenamente iar mamica ei probabil ca se gandea deja la o alta interventie chirurgicala (de micsorare a fundului). Poftim, ca si eu am devenit un bully!

Nu vreau sa sugerez ca psihologul respectiv a procedat gresit, insa, asa cum am mai spus, cred ca interventia sa psihologica a cam lipsit. Fetita respectiva a invatat ca trebuie sa lupte pentru a castiga adeziunea celorlalti, de care si era dependenta si atarna ca de un fir de ata. Dar ea a ramas nepregatita sa dea piept cu atitudinile de tipul bullyingului, care apar, fie ca ne dorim, fie ca nu ne dorim, uneori chiar si din partea invatatorilor, dupa cum se vede.

Interventia chirurgicala pare sa fi fost, la momentul respectiv, o optiune de succes, intrucat urechiusele fetitei nu au mai fost tinta copiilor rautaciosi. A ramas insa vulnerabilitatea si dramatismul personalitatii copilei, fiindca psihologul nu a considerat ca ar fi cazul sa se lucreze si la consolidarea stimei de sine - ceea ce ar fi fost de fapt de competenta sa. Avem deci un copil care se va stradui sa danseze cum ii canta ceilalti, fiindca este lipsit de orice protectie impotriva influentelor otravitoare din jur.

O sa-mi spuneti ca un copil nu poate intelege notiuni complexe precum "stima de sine" sau "prietenia cu sine" pe care eu personal incerc sa le promovez in relatie cu clientii mei. Dar adevarul este ca si copiii pot intelege multe lucruri, daca ne straduim sa le explicam in termeni care le sunt accesibili - de exemplu, stima de sine este ca o umbrela pe care o deschizi cand "ploua cu vorbe neplacute". Si apoi, ce poate fi mai rau decat sa lasi copilul atat de lipsit de aparare impotriva agresiunilor inerente mediului?

De asemenea, o sa-mi spuneti ca uneori, ceea ce ne spun ceilalti poate fi luat drept punct de reper si poate fi folosit pentru a evolua, pentru a deveni mai buni, mai frumosi, mai in contact cu noi insine si resursele noastre. Si asta poate fi adevarat, dar cu anumite limite. Suntem datori sa cladim la copiii nostri capacitatea de a prelucra mesajele provenite din jur, de a le "edita" astfel incat sa ramana mesajul care le faciliteaza evolutia personala.

Cu regret as afirma faptul ca psihologul caruia i s- a adresat mamica respectiva, nu a facut nimic pentru a cladi rezilienta copilului si pentru a-i oferi acestuia un mecanism eficient de a gestiona situatiile de bullying. Copilul a ramas la fel de putin echipat in aceasta privinta, ca si in prima zi de gradinita, cand colegul respectiv a facut observatia rautacioasa. A face pe plac celui care te agreseaza nu este tocmai o strategie de gestionare a bullyingului.

Agresorii pot deveni din ce in ce mai lipsiti de scrupule, din ce in ce mai irationali si din ce in ce mai abuzivi. Masura extrema la care s-a recurs (interventia chirurgicala) ar putea fi doar inceputul unui stil de viata in care o persoana nu stie cum sa se mai auto mutileze pentru ca ceilalti sa n-o mai atace. Dar atacurile nu vor inceta astfel, dimpotriva, agresorul, simtidu-se puternic, isi va inteti actiunile de bullying.

Si atunci ce este de facut? Mai devreme sau mai tarziu, acest copil trebuie sa descopere ca realitatea are limite pentru fiecare dintre noi, iar in cadrul acestor limite, noi putem gasi o bucurie de a trai, si resurse pentru a folosi in avantajul nostru orice asa-zise limitari. Spre exemplu, daca niste urechi clapauge ne impiedica sa devenim printese intr-un club de cocalari, atunci probabil ca urechile sunt cea mai mare binecuvantare si cel mai de nadejde aliat.

(1) Imaginea Bullying, de Andy Rennie, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 15.05.2018), Bullying, website: Wikipedia

Continue reading

succes

Alchimie si Anorexie

Daca reusim sa transformam o privire opaca, lipsita de emotie, intunecata, intr-o privire preocupata, sensibila si, oarecum, hranitoare, inseamna ca practicam un fel de alchimie. 'Cand sunt slaba este ca si cand as vrea sa spun ceva si nu as putea sa exprim decat prin intermediul corpului.'

Trebuie sa spun ca le admir foarte mult pe anorectice. Fireste, se pun multe lucruri bune pe seama lor, cum ar fi dorinta lor de a excela, memoria care functioneaza brici sau ambitia. Eu le admir pentru ca au capacitatea de a tine sub control felul cum arata, care, la drept vorbind, nu este usor de intalnit intr-o societate consumerista, ce face apel pe toate caile posibile la vulnerabilitatile noastre instinctual-biologice, pentru a ne vinde tot soiul de produse, cum ar fi cele alimentare.

Pe de alta parte, anorecticele nu sunt foarte usor de inteles. Spre exemplu, iti vor marturisi uneori ca, in copilarie, pe cand erau usor obeze, se gaseau tot soiul de nesimtiti care le porecleau si le batjocoreau in fel si chip. Drept urmare, viitoarea anorectica se hotaraste sa tina o dieta stricta si ajunge sa castige adeziunea si simpatia celor din jur printr-un aspect mult mai agreabil. Lucrurile ar trebui sa se incheie aici, cu "happy end fericit", cum se spune, dar nu e asa.

Pare ca relatia anorecticei cu mancarea a devenit mai personala decat ar trebui, asa incat mancarea devine inamicul numarul unu al ei - cea care o impiedica sa se afirme, cea care o desfiinteaza din punct de vedere social, cea care ii rapeste fericirea. Prin urmare, anorectica trece intr-o alta extrema - aceea a luptei pe viata si pe moarte cu hrana fizica care ajunge sa ii provoace un sentiment de panica oricand se afla in preajma. Ca un sobolan care incearca sa iti patrunda in gura?

Da, dar eu nu mananc de ceva vreme. Spre deosebire de alte dati, weekendul asta chiar am mancat, azi am rontait 5 sticksuri ceea ce inseamna prea mult pentru mine. Am vazut ca au fost fete care au trait cu o frunza pe zi, plus/minus, si 20 de ani. (...)

Eu oricum tin "dieta cu zero calorii" si da, stiu ca la un moment dat nu ma voi mai putea ridica din pat... deja am probleme la mers, la urcat in autobuz, etc... Suplimente si pastile nu vreau sa iau pentru ca stiu ca imi vor face foame... mai mare decat deja imi este. (...)

Nu am schimbat obiceiurile alimentare, doar ca am mancat in weekendul trecut, sambata, mic dejun, pranz si cina si ieri am rontait doua sticksuri. Se poate ca acea greutate extra sa fie si din cauza picioarelor umflate? (mai nou le observ umflate si sus - inainte erau de la gambe la laba piciorului). (...)

Am ales mai multa iarba, o felie de branza, am descompus mancarea in felu-mi specific (de exemplu bucatele mici de branza din placinta, castraveciori murati din rulada de carne, etc, crusta de la peste), nu m-am atins de absolut nimic dulce. (...)

Am exagerat si eu un pic: nu e chiar cu zero calorii - mai consum din cand in cand ceai de la automat - care are calorii, uneori cateva guri de ciocolata - are si ea calorii, aseara cateva sticksuri... si azi m-am cantarit! Panica: m-am ingrasat cateva sute de grame iar acest lucru nu s-a mai intamplat de mult. Am tras concluzia ca este de la faptul ca am mancat in weekend. Deci, daca mananc, orice as manca, ma ingras, se depune si se vede la cantar. Nu am ce sa fac: decat sa inebunesc si sa ajung in pragul sinuciderii, mai bine nu mananc. (...)

Mi-a dat Dumnezeu doua maini, doua picioare (toate functionale), un cap, un corp - atat de ok pana acum, si am ajuns sa imi bat joc de el, de mine, am permis si altcuiva sa isi bata joc de mine.. si cine trage acum? Eu! Pentru ca am fost indeajuns de proasta sa aplec urechea si sa fac in ciuda acelei persoane torturandu-ma singura, sa mor daca pot sa imi explic asa ceva: cand esti suparat pe cineva cum poti sa ii faci in ciuda batandu-ti TOT TU joc de tine? E trist dar mi-am facut-o cu mana mea. Nu merit decat sa sufar. (Fragmente din forum).

Nu poti sa nu te intrebi cum a ajuns biata pacienta la o astfel de traire. Daca judeci din perspectiva eficientei, nu lipsa totala a hranei este aceea care provoaca simpatia si ii face pe ceilalti sa se apropie de tine. De fapt vorbim despre cu totul altceva aici - moderatia, adica hrana consumata in cantitati de bun simt, sa zicem asa, este secretul succesului. Interpretarea pe care anorectica a dat-o insa situatiei iti aminteste despre reclama aceea la prezervative in care un copil face o scena de isterie intr-un magazin, tavalindu-se pe jos si tipand pentru ca nu i se face pe plac de catre parinti.

Cu alte cuvinte, indepartati inconvenientele simplu si usor, nu prin intermediul educatiei ci cu ajutorul prezervativelor. Decat sa inebunesti mai bine nu mai mananci nimic, si gata! Asa iti dai seama ca, probabil, lucrurile sunt ceva mai complicate decat par. Iata cativa parametri de care ar trebui sa tinem cont atunci cand intelegem anorexia.

• Factorul cultural. Asistam practic de ceva timp la procesul de obiectificare a femeilor, prin intermediul caruia suntem mult mai atenti la felul cum arata acestea decat la ceea ce au de oferit din alte punct de vedere. Presiunea societatii de consum este coplesitoare si le determina pe multe dintre adolescente sa isi restructureze stilul de viata in functie de priotitatile impuse din afara: media, filme, videoclipuri, vedete, etc. Esti un obiect de consum sau nici macar nu existi.

• Personalitatea proprie. Studiile care s-au facut in randul anorecticelor arata faptul ca tulburarile de personalitate sunt comune in randul acestora, predominand tulburarea de tip evitant, cea histrionica, cea dependenta si cea de tip borderline - cu alte cuvinte pacientele anorectice sunt extrem de vulnerabile la critica si respingere, au o stima de sine indoielnica si gestioneaza in mod deficitar provocarile.

• Dezvoltarea emotionala. Se poate vorbi despre prezenta traumei in experienta timpurie a pacientei anorectice, dar asta nu ar trebui sa ne deruteze. Fiecare copil a trait cel putin cateva momente pentru care nu a fost pregatit. Adevarata problema este faptul ca acesti copii au fost privati de incurajare, lucru care a blocat dezvoltarea emotionala la acea varsta. Asa se explica faptul ca vor imbratisa o "cariera" de auto-victimizare si neputinta, adica o atitudine ineficienta in raport cu provocarile.

• Beneficiile secundare. Asa cum spuneam, lucrurile trebuie sa fie mai complicate decat o simpla eroare de logica care ne impiedica sa mancam. Faptul ca atunci cand este slaba, anorectica exprima lucruri pe care noi suntem dispusi sa le ascultam, este un beneficiu secundar destul de serios. Un soi de vampirism al privirii la care fac referire autorii psihanalisti reprezinta nu doar o metafora ci si o descriere fidela principiului care le pune in miscare. Atat de disperata este nevoia pacientei de pretuire si "hrana", fie aceasta si emotionala!

• Razboiul mut. De asemenea, este evident razboiul mut care are loc mai intai in interiorul pacientei - razboiul cu sine, pentru a face fata tentatiilor si provocarilor sociale, un soi de asceza prin intermediul careia ea isi testeaza limitele si castiga semnificatie personala. Dar uneori razboiul se poarta si cu cei din jur, care nu sunt pregatiti sa ofere atat de multa atentie, intelegere, solidaritate si timp. Rabdarea acestora este pusa la incercare si, adesea, anorectica primeste exact lucrul de care se teme cel mai mult: critica, respingere si izolare. Tot atatea motive pentru a se simti neputincioasa.

• Asumarea unui destin. Toti factorii din aceasta lista alcatuiesc un portret bine determinat care are in prim plan dependenta, vulnerabilitatea si slabiciunea. Pare ca pacienta anorectica merge pe sarma, jongland cu pericolul, iar un singur bobarnac ar fi suficient sa produca o prabusire funesta in neant. Dar mersul pe sarma al cuiva ne si tine cu sufletul la gura, ne emotioneaza, ne solidarizeaza, ne castiga de partea sa. Desi are trasaturi obsesiv-compulsive,  eu vad la anorectica mai curand o profunda dependenta de ruminatie.

In absenta unei auto-cunoasteri temeinice, prin care pacienta sa fie pusa fata in fata cu propriile sale convingeri de viata care ii vor fi provocate intr-un mod subtil de catre psihoterapeut, atitudinea si mecanismul de aparare al anorecticei se rigidizeaza si, din pacate, se stabilizeaza in timp. Ea ramane convinsa ca actioneaza corect si ca anorexia ei este cel mai bun prieten - "decat sa inebunesc, mai bine nu mananc nimic". In plus, firimiturile de atentie pe care i le ofera oamenii inzestrati cu ceva mai multa rabdare, o asigura ca se afla pe drumul cel bun.

Nu as vrea sa credeti ca imi face placere sa ii judec pe toti pacientii si clientii de psihoterapie. Stiu ca sunt foarte vulnerabili si nu primesc bine judecatile. In acelasi timp, ar fi o crima din partea mea sa ii las prada fantasmelor care le conduc viata - cum ca asta e tot ce pot si viata pe care o duc este cea mai buna viata cu putinta. Mi-ar parea rau daca lucrurile ar ramane asa.

Scopul pasiv "exhibiționist" - să fii privita când ești slabă - se transformă în scop activ: să obligi privirea celuilalt să asiste la spectacolul acestui corp descărnat, această este placerea produsă de vampirism prin intermediul unui spectacol neîntrerupt. (...) Asistăm deci la o transformare în contrariul sau a cuplului activ-pasiv: cel care se oferă privirii vampirizeaza privirea celui care privește, îl stoarce si găsește în mod paradoxal în această situație un nesperat "izvor al tinereții". Deoarece corpul descărnat al anorecticei tine să transforme privirea opacă, indiferenta si întunecată a celuilalt într-un ochi atent, preocupat si "hrănitor"... (Marinov, V., 2011)

(1) Imaginea Anorexia, de Mary Lock, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) NCBI, (acc. 10.12.2017), A Study of Temperament and Personality in Anorexia, website: NCBI

(3) Marinov, V., (2011), Anorexia, o Stranie Violenta, editura Trei, Bucuresti

Continue reading

tulburari de personalitate

Dependenta de Ruminatie

La "depresivii de cursa lunga", apare acest comportament care le este profund asociat, si anume ruminatia. Este depresia doar o dependenta de ruminatie? Studiile raspund afirmativ. 

In schema aceasta in care unii "bifeaza chestii" pentru a fi fericiti, iar altora nu le pasa de acele chestii fiind fericiti oricum, se afla si cei care nu bifeaza chestiile respective si nici nu pot sa fie fericiti fara acestea. Par a fi urmariti de blesteme si vraji iar acestea sunt mai presus de orice - nici macar mersul pe la moaste nu promite mari schimbari.

Ruminatia este tendinta de a ne gandi in mod repetat la cauzele, factorii situationali si consecintele nedorite ale unei experiente emotionale. In esenta, ruminatia inseamna sa te gandesti obsesiv la variatele aspecte neplacute ale unei situatii. (Nolen - Hoeksema, 1991)

Ce este ruminatia?

- a ne focaliza pe dificultatile si lucrurile care ne fac nefericiti

- a ne gandi in mod repetat la esecuri din trecut

- a face adevarate obsesii din nereusitele noastre

- o strategie invatata de a rezolva probleme - "problem solving gone wrong"

Elemente de stil de viata ale dependentilor de ruminatie:

• MENTALITATE - Mi se intampla tot felul de ghinioane. Tot ce ating se transforma in esec. De ce mi se intampla numai mie? De ce atrag ghinionul?
• SIMTIRE - Sentimente de neputinta, tristete si deznadejde obsesiva, angoasa. De aici si chinul. 
• STARI FIZICE - Caracteristice bolii, energie vitala parazitata, oboseala permanenta, fara chef, traiesc neputinta. 
• COMPORTAMENT - Retragere generalizata din fata provocarilor, conflict intra-psihic, inactivitate, parazitism. Sunt plangaciosi, adesea cad prada unor false remedii ale durerii cum ar fi drogurile sau alte substante si comportamente patologice.

Acest stil de viata pare lipsit de sens daca l-am privi intr-un mod pragmatic. Cand un dependent de ruminatie ajunge in terapie este asezat in fata unei scheme banale, de tipul: STOP PIERDERI - nu are rost sa suferi pentru lucruri pe care nu le poti schimba, ori daca le poti schimba, nu are rost sa suferi cand ai putea sa pui osul la treaba. Dar schema asta este profund "nesuferita", din motive evidente. Iar terapeutul primeste adesea un "nu am timp de terapie, acum" ori "nu ma simt in forma pentru asta". 

De unde vine aceasta dificultate de a ne adapta la datele realitatii? Mi-am pus aceasta intrebare si am ajuns la o concluzie interesanta.

Ruminatia este un comportament normal?

- Da, intr-o anumita masura, fiecare dintre noi rumineaza

- A te gandi la probleme poate fi util, insa doar daca ne focalizam pe solutii

- Ruminatia este limitata in timp pentru majoritatea oamenilor - se opreste cand gasim o solutie, adica cand ne facem un plan sau acceptam anumite lucruri

- Desi ruminatia este normala, excesul de ruminatie poate sa devina problematic.

Comportamentul acesta care consta in ruminatii fara-de-sfarsit pare a fi practicat cu o anumita religiozitate si cu o dedicatie demna de o cauza mai buna. De fapt, este o forma de adaptare in sine: adaptarea prin non-adaptare. Dependentii de ruminatie sunt dependenti de neputinta lor si acesta este un mod de a gestiona provocari.

Probabil ca un parinte obisnuia sa rasfete persoana dependenta de ruminatie, adica sa faca lucrurile pe care putea si trebuia sa le faca si dansa. Numerosi parinti obisnuiesc sa abuzeze in felul acesta copiii, tinandu-i captivi intr-o deplina inactivitate - "oricum nu faci nimic bine", prin urmare face parintele totul, incepand de la curatenie in camera sau cumparaturi si terminand cu temele pentru acasa. Dar si autoritarismul poate fi o sursa de ruminatii si neputinta.

Care este misiunea copilului atunci? Poate ca ati ghicit: misiunea lui este sa devina cat mai neputincios, cat mai "prapadit", caci in felul acesta se gaseste un "parinte" care preia toate responsabilitatile. Cu alte cuvinte, "antrenamentul" sau stilul de viata, cum spune Adler, a inceput cu mult timp in urma si este perfectionat pe intreg cursul vietii.

Care sunt pericolele ruminatiei?

- Ruminatia excesiva se focalizeaza pe cauze si consecinte, nu pe solutii - "Ce am facut sa merit asta?" in loc de "Ce pot sa fac pentru a imbunatati aceasta situatie?"

- Ruminatia poate duce la gandire negativista, focalizandu-se asupra elementelor negative

- Folosita in mod excesiv, ruminatia poate conduce la depresie

- Folosita in mod excesiv, poate sa mentina un episod depresiv

- Ruminatia excesiva duce la inactivitate si evitarea rezolvarii de probleme.

Logica privata a dependentului de ruminatie nu constientizeaza pierderile despre care vorbeam. S-a demonstrat stiintific faptul ca 80% dintre depresii se vindeca atunci cand renuntam la ruminatie, dar pentru "ruminatorul de cariera", pierderile reprezinta un fel de "secret al succesului", fiindca interesul sau nu este sa isi rezolve singur problemele ci sa gaseasca pe cineva care ii face viata usoara. Rezolvarea de probleme presupune stima de sine, incredere, optimism si actiune, iar ruminatorul nu cunoaste asa ceva. 

 Am incercat sa fiu optimist dar este prea mult de munca.

Acest citat contine atat de multa intelepciune cum nici macar nu si-a imaginat cel care l-a produs. Optimismul fara actiune este doar o reverie neproductiva. O persoana optimista are insa si energia de a actiona. Dar optimismul nu li se potriveste chiar tuturor. Spre exemplu, dependentilor de ruminatie, nu li se potriveste optimismul. Deci nu li se potriveste nici actiunea, nici bucuria si nici sanatatea psihica.

A inlocui niste tipare de gandire este poate cel mai simplu lucru din lume. Spre exemplu, sa incepem sa apreciem lucrurile frumoase si sa incepem sa acceptam ca in viata am pierdut numeroase lucruri si totusi avem inca resurse pentru a o lua de la capat. Insa marea provocare in cazul persoanei dependente de ruminatie este cu totul alta - obisnuinta de a abandona, de a ne da batuti si de a cauta un salvator. Alt tip de solutii, trec literalmente neobservate.

Amintirile din copilarie ale unui dependent de ruminatie evoca de regula cate o situatie in care respectivul era blocat: "nu stiam cum sa imi leg sireturile" sau "imi prinsesem mana in borcanul cu untura si nu mai puteam sa o scot" sau "era atat de multa zapada incat m-am blocat". "Finalul fericit" este sa apara cineva si sa te ajute. Din pacate, asta nu se intampla si in viata reala iar daca se intampla, salvatorii respectivi se afla intr-un mare pericol. 

(1) Imaginea Rumination, de Ivana Vasilj, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) PsyBlog, (acc. 26.11.2017), This simple realisation linked to 80% depression recovery, website: PsyBlog

(3) Psychology Today, (acc. 26.11.2017), Rumination:Problem Solving Gone Wrong, website: Psychology Today

(4) Psychology Today, (acc. 26.11.2017), Rumination: a problem in Depression and Anxiety, website: Psychology Today

(5) Psychology Tools, (acc. 26.11.2017), What is rumination, website: Psychology Tools

Continue reading

victime