Incidente Decisive

Oare un incident dureros, pentru care nu ai fost pregatit, precum o jignire sau o umilinta suferita, ar putea sa te transforme dintr-o persoana buna si frumoasa intr-un psihopat lipsit de scrupule? Vom incerca sa raspundem in articolul de fata.

☆ ☆ ☆

Oare exista incidente atat de puternice prin influenta si amprenta pe care si-o lasa asupra noastra, incat sa determine schimbari majore in viata noastra? Spre exemplu, te-ai putea gandi la un astfel de incident chiar acum, constient fiind ca datorita acelei intamplari, ai ajuns sa iei o anumita decizie pe termen lung, care ti-a schimbat viata in moduri semnificative? Probabil ca da...

Poate ca fiecare decizie importanta are la baza un set de valori, dar probabil ca are la baza si un set de evenimente care te-au determinat sa imbratisezi acele valori, pe o durata de timp nedeterminata, ca si cand s-ar merita cu adevarat sa le urmaresti pe acelea si nu pe altele. De ce familia si nu prietenii, de ce sanatatea si nu banii, de ce, de ce, de ce? De asemenea, de ce banii cu orice pret si nu banii cu anumite conditii, cum ar fi, sa fie facuti in mod cinstit, ori sa nu-ti puna in pericol sanatatea?

Vedeti, nu este atat de usor sa stabilesti care a fost motivul pentru care ai facut anumite alegeri. Si mai ales, nu este foarte usor sa recunosti, in mod constient si cu sinceritate, eventual in fata unui grup de persoane, cum ar fi un grup de psihoterapie, sau, de ce nu, in fata unei camere de luat vederi, stiind ca totul va ajunge in spatiul public, in vazul tuturor. Am avut sansa sa descopar o astfel de marturie de curand si o postez aici si pentru voi.

Pe scurt, Alec Burlakoff, fost administrator scolar, fost director de vanzari la firma americana de produse farmaceutice Insys, povesteste aici despre momentul decisiv din experienta sa de administrator scolar, in care pare ca a luat decizia sa renunte la aceasta cariera, care ii rezerva un sir intreg de momente umilitoare pentru a intra in vanzari, unde credea el, va reusi sa obtina banii si statutul care i-ar fi adus respect si recunoasterea pe care simtea dumnealui ca o merita.

Momentul respectiv avea toate motivele sa ii ramana in memorie, fiind incarcat emotional si, de asemenea, avea toate motivele sa ii influenteze deciziile, fiindca emotia este in general legata de motivatie iar motivatia fireste ca ne determina comportamentul. Ei bine, Alec Burlakoff tocmai ne-a povestit despre incidentul care, cel mai probabil, a determinat moartea a sute de mii de persoane, daca nu mai mult.

Aflat in campusul liceului Boca Raton, care avea o politica anti-fumat, fostul administrator scolar iese pentru a-i atrage atentia unui parinte ca nu poate fuma in parcarea liceului. Acest parinte a fost impertinent, de ce sa n-o recunoastem, si i-ar fi dat o replica ca aceasta: "reguli nesemnificative de la oameni nesemnificativi". De asemenea i-ar fi pufait direct in fata, inainte sa paraseasca parcarea respectiva. Deci hmmm... Destul de dur, nu-i asa? Oare suficient de dur pentru ca apoi sa devii un agent de vanzari rapace, pentru care nu conteaza decat sa vanda cu orice pret?

Daca imi cititi blogul, probabil ca va amintiti ca am scris un articol in care spuneam ca persoanele care traiesc cu principiul "scopul scuza mijloacele", care le si "justifica" actiunile ilegale sau imorale, au probabil cateva trasaturi asociabile psihopatiei, daca nu cumva, prin testare adecvata, s-ar putea demonstra ca sufera de o tulburare de personalitate de tip anti-social (psihopatie), caracterizata prin lipsa empatiei si a remuscarilor ori tendinta de a trece peste cadavre pentru a-ti atinge scopurile (la figurat dar si la propriu, din pacate).

De asemenea, astfel de persoane au o particularitate in gandire, pe care o putem observa si la Alec Burlakoff: faptul ca acesta foloseste un incident, neplacut, desigur, pentru a-si manipula criticii si a-i determina pe acestia sa creada ca el este victima in ecuatia asta - el a suferit cat timp a fost administrator la liceu si de aici i se trage aceasta dorinta de a razbi in viata, cu orice pret, chiar si cu pretul vietii unora dintre pacientii carora le-a "bagat pe gat" (la propriu si la figurat) un spray cu fentanyl care, teoretic, era pentru cei bolnavi de cancer.

Spun teoretic, fiindca, prin actiunile sale de marketing agresiv, lipsit de orice etica si orice compasiune umana, a mituit o multime de medici pentru ca acestia sa prescrie acest medicament cu efecte secundare extrem de puternice, chiar si celor care sufereau de o banala migrena. Se apreciaza ca un numar de aproximativ 25% dintre cei care folosesc astfel de medicamente ajung sa dezvolte dependenta de opioide. Ceea ce inseamna ca in scurt timp isi vor cumpara heroina de pe strada, care este mai iefita si fara prescriptie dar cu efectele pe care presupun ca le cunosteti si voi.

Inteleg ca Alec Burlakoff a despagubit statul american cu vreo 10 milioane de dolari. Nu stiu daca este suficient si nu stiu daca viata tuturor dependentilor de droguri are un pret. De asemenea, nu stiu cu ce ii incalzeste pe acestia, daca inca mai sunt in viata, ca statul si-a luat inapoi "partea leului". Dar sa revenim la intrebarea initiala: oare un astfel de incident decisiv poate ajunge sa transforme pe oricine intr-un psihopat care, cum se zice "o vinde si pe masa pentru bani"?

Probabil ca un incident izolat nu este suficient. Valorile umane nu se formeaza in urma unui singur incident. Mai sunt si modelele de viata, cultura consumerista si alte trasaturi de personalitate. Spre exemplu Alec Burlakoff are si o vizibila intoleranta la frustrare sau o si mai vizibila intoleranta la umilinta, in conditiile in care umilinta este prezenta in viata noastra si, intr-un fel sau altul, trebuie sa invatam sa traim cu ea, sa o gestionam, mai bine zis.

Cu toate acestea, un incident precum cel care i s-a intamplat lui Alec Burlakoff la liceul unde era administrator, poate avea un impact extrem de puternic asupra unuia precum subiectul nostru. Incidentul nu trebuie subestimat si in special, nu trebuie subestimat de cel caruia i se intampla. Pentru Alec Burlakoff acest incident a fost o trauma (ceva pentru care nu a fost pregatit). Si cu toate ca ni se intampla mereu lucruri pentru care nu suntem pregatiti (asa e viata), avem intotdeauna optiunea de a vorbi cu un specialist - nu pentru ca suntem "nebuni" ci pentru a invata sa gestionam astfel de incidente.

In videoclipul de mai sus, care a fost folosit de firma de produse farmaceutice Insys, pentru a-si promova sprayul ucigas cu fentanyl, il puteti vedea si pe Alec Burlakoff, cum "flexeaza" cu sprayul si cu banii si cu pacientii si cu tot succesul sau fenomenal. Este si ceva de apreciat la Alec Burlakoff: faptul ca a vorbit despre ce se intampla la Insys Therapeutics. 

(1) Imaginea Evil Nurse, de Raphael Chan, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

trauma

Managementul Dezastrului

Monstrul a murit dar rana a ramas. Poate mai grav decat abuzul sexual in sine este "acel ceva" din constiinta noastra care spune ca, daca tot ai fost batjocorita, trebuie sa te batjocoresti si tu insati si sa-ti transformi toata viata intr-o ruina, caci "asta e ceea ce se face" si asta iti ramane de facut dupa viol.

☆ ☆ ☆

Am descoperit un documentar in mai multe episoade pe Netflix despre care nu as putea sa nu scriu aici. Fiindca tocmai vorbisem despre violul cu victime minore / adolescente, ei bine acest documentar despre "viata si opera" lui Jeffrey Epstein este ca o colectie de marturii apartinand unor victime ale prodigiosului pedofil american.

Pentru cei care nu stiu, Jeffrey Epstein este un tip ce, pe baza carismei sale iesite din comun, caci studii nu prea avea, a reusit sa acumuleze o avere fenomenala care i-a si permis sa duca o viata dezlanata, de excese fara de sfarsit. In mod interesant, Epstein nu doar ca a corupt foarte multe fete minore pentru a-si satisface poftele sexuale degenerate, dar a fost si un furnizor de astfel de servicii, in sensul ca trafica sexual aceste fete, oferindu-le altora de teapa lui.

Clientii lui Epstein sunt personalitati din lumea mondena iar fiecare dintre cei care gravitau in jurul lui Epstein, printre care insusi presedintele Donald Trump sau Printul Andrew, membru al casei regale britanice sunt banuiti ca ar fi fost beneficiari ai acestor servicii sexuale degenerate, furnizate de catre Jeffrey Epstein. Iata deci de ce se cheama acest documentar "Jefferey Epstein - Obscen de Bogat" si de ce milionarul american, are acest renume prost,  al unei persoane destrabalate si fara limite.

Ceea ce m-a determinat sa scriu acest articol este faptul ca merita sa vorbim despre felul cum abuzul sexual le-a afectat pe tinerele victime ale lui Epstein, cel care avea un adevarat "aparat de grooming", format din strategii de desenzibilizare si amortire a vigilentei, dar si din indivizi (in mod interesant, femei) care erau aliatele acestui degenerat si participau la racoloarea victimelor, prin manipulare si un proces de spalare a creierului. 

Acest "aparat de grooming" observa punctele vulnerabile ale victimelor potentiale, cum ar fi faptul ca erau ambitioase si isi doreau sa realizeze anumite lucruri, sau doar proveneau din familii nevoiase, cu multe lipsuri, si le promitea ca el, cu influenta si banii sai, avea sa le ajute sa razbeasca in viata - atat de perfida putea fi aceasta institutie de corupt minorele, patronata de Jeffrey Epstein.

Aspectul cel mai interesant ala cestui film, cel putin pentru mine, este felul cum abuzul sexual, ca si incident al experientei personale, incarcat cu semnificatie si greutate iesite din comun, le influenta pe victimele respective. Astfel, se pot observa mai multe tipuri de reactie in fata abuzului, precum si faptul ca aceste reactii se desfasoara pe mai multe paliere: cognitiv (al proceselor mentale), emotional (al trairilor emotionale) si comportamental (a alegerilor care decurg sub influenta abuzului sexual).

Astfel, se observa ca nu toate victimele reactioneaza la fel: unele dintre acestea par a fi mai afectate decat altele. Filmul pare sa ne dea de inteles ca acele victime care provin din medii defavorizate sau toxice si care, cel mai probabil, intampinau si probleme de adaptare sociala, aveau o traiectorie ceva mai dramatica decat alte tipuri de victime. In primul rand, aceste victime ramaneu in preajma lui Epstein mai mult timp (chiar si ani intregi), spre deosebire de victimele mai educate, ori provenind din familii mai bine structurate, si care puteau sa-l reclame pe degenerat chiar dupa primul incident. 

Se observa la multe dintre victime obsesia murdariei, ca urmare a violului si chiar incercarea de a-si amorti durerea cu alcool si droguri. Astfel, intelegem cat de perfid este abuzul sexual prin efectele sale si cat de mare devine tentatia de a ne auto-sabota in urma unui astfel de incident nefast. Victimele fiind adolescente sau pubere, capacitatea acestora de a gestiona un astfel de incident este mai curand mica.

Deosebit de trist imi pare faptul ca, abuzul sexual este adesea luat drept scuza pentru a ne auto-distruge prin droguri si alunecarea in depresie, ceea ce este mai curand o victorie a calaului asupra noastra, in ciuda potentialului pe care alegem sa il pierdem in neant. Nu as putea sa explic aceasta tendinta decat prin intermediul culturii, care, prin pilde si povesti nu face decat sa ne ofere aceasta directie catre auto-distrugere. 

Din punctul meu de vedere, poate mai grav decat abuzul sexual in sine este "acel ceva" din constiinta noastra care ne spune ca, daca tot ai fost batjocorita, trebuie sa te batjocoresti si tu insati si sa-ti transformi toata viata intr-o drama, caci, nu-i asa, "asta e ceea ce se face" si asta iti ramane de facut dupa ce ai fost violata. Cred ca "acelui ceva" trebuie sa ii acordam o atentie deosebita, sa constientizam ca aceasta tendinta exista si nu este intamplatoare. 

De asemenea, trebuie sa constientizam ca meritam inca sa ne tratam cu respect, in ciuda faptului ca l-am intalnit pe Epstein sau alte persoane bolnave ca dansul, pentru a evita sa continuam ce a inceput el. Exista in psihoterapie un concept interesant care se numeste "managementul dezastrului". Psihoterapeutul Dorin Victor Vasile vorbea despre asta prin intermediul unei metafore pe care o gasesc foarte nimerita.

Daca, spunea el, in drumul spre casa ti s-a rupt sacosa plina de cumparaturi ce iti vine sa faci? Pai probabil ca, iti vine sa aduni ceea ce nu a fost compromis de tot, cum ar fi o cutie cu lapte, o franzela ambalata ori niste fructe care se pot spala, si sa faci rost de o alta plasa - ce altceva? La unele victime ale violului insa am putea observa ca logica este cu totul alta. Iar logica asta de victima ar spune ca atunci cand ti s-a rupt plasa, trebuie sa distrugi toate alimentele imprastiate pe jos, de nervi si suparare, eventual sarind cu picioarele peste ele. 

Mesajul transmis de acele victime care procedeaza in felul acesta pare a fi unul de genul: "Ceilalti m-au batjocorit si sunt pierduta. Prin urmare nu mi-a ramas decat sa imi distrug toate resursele ramase, sa ma auto-desfiintez." Din fericire insa, nu toate victimele violului procedeaza astfel, unele dintre acestea intelegand aceasta arta de a gestiona pierderile suferite si a salva partile importante din sine care pot fi salvate.  

Iata cateva trasaturi ale mentalitatii victimei care "ramane pentru totdeauna victima violului", spre deosebire de victima care depaseste aceasta postura:

• Supra-estimarea dezastrului - "Am pierdut asta, deci sunt murdara si pierduta."

• Incapacitatea de a pierde - "In viata pierderea este exclusa"

• Viziune idealista, incompatibila cu realitatea - "Era singurul lucru care ma facea valoroasa"

• Lipsa de pregatire pentru pierdere - "Nu pot sa pierd nimic in aceasta viata"

• Perceptia lipsei de resurse - "Daca pierd asta atunci nu imi mai ramane mare lucru"

• Scuza pentru auto-distrugere - "Am pierdut asta, deci trebuie sa distrug tot ce mi-a ramas"

• Un antrenament in suferinta - "Nu voi accepta niciodata aceasta pierdere, voi suferi pentru totdeauna"

Nu as vrea sa considerati ca nu am altceva mai bun de facut decat sa le critic pe victimele violului, ca si cand mi-ar face placere sa-mi tai singur creanga de sub mine, fiindca doar atat ma duce capul, nu-i asa? Stiu ca victimele violului au nevoie de multa sustinere emotionala, incurajare si iubire delicata. Dar cred ca au nevoie sa vada si realitatea propriilor alegeri in relatie cu dezastrul suferit. 

Daca ne multumim sa le oferim aceasta sustinere emotionala lectia pe care o invata este una saraca: in absenta suportului emotional, raman in deriva. Indreptandu-le insa atentia catre propria atitudine in relatie cu pierderea, acestea pot invata ca ele sunt primele persoane care trebuie sa isi poarte de grija si sa gestioneze pierderea de pe pozitia cuiva care are de unde sa piarda si are tot ce ii trebuie sa se recladeasca.

☆ ☆ ☆

(1) Imaginea Who Wants to Live Forever, de Ivan, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

Continue reading

viol

Abuzurile Subtile

Salvatorul, Artistul, Copilul, Victima si Bolnavul, sunt tipurile de abuzatori subtili pe care i-am identificat in decursul activitatii si experientei mele de viata. Acesti abuzatori de profesie sunt atat de subtili incat abuzurile lor pot sa treaca neobservate. Hai sa deschidem ochii!

o o o 

Nu stiu la ce va ganditi cand auziti o expresie de genul "partener abuziv". Probabil ca va ganditi la un balaur fioros care are puterea de a-ti face rau si de a-ti incalca drepturile. Este masiv si impunator, eventual are un ochi de sticla si un picior de lemn, se vad nori negri si fulgere deasupra capului si iti strica ziua pentru ca poate si pentru ca aceasta este super-puterea secreta pe care o poseda.

Probabil ca ati simtit ironia din spatele acestei descrieri. Intentia acestui articol este aceea de a scoate in evidenta faptul ca abuzurile, care nu sunt doar fizice si sexuale, ci si verbale si mai ales emotionale, pot sa apara si prin intermediul unor persoane care reusesc sa isi deghizeze abuzul atat de bine incat nici macar nu mai inregistrezi realitatea abuzului, ca atare.

De foarte multe ori, abuzul este involutar si neconstientizat, ceea ce nu elimina in niciun caz responsabilitatea celor care il comit. Asa cum o sa incerc sa demonstrez in acest articol, foarte multi dintre partenerii sau apropiatii vostri, fac abuzuri indreptate impotriva voastra si nici macar nu o stiti, desi puteti sa cunoasteti definitia abuzului emotional. Ori poate chiar voi practicati abuzul subtil impotriva altora?

Dincolo de subtilitatea abuzului, singurul lucru pe care il constientizati in astfel de situatii, s-ar putea sa fie suferinta pe care acest oameni o provoaca in voi. Iata deci o lista de parteneri subtil-abuzivi:

• SALVATORUL DE PROFESIE. Numit si Tatucul, acest tip de abuzator va cucereste prin forta personala pe care o degaja, prin increderea in sine si prin intelepciunea sa mesianica. Este un adevarat jedi sau cel putin asa da de inteles. Asta va place, in special daca sunteti o persoana slaba, care nu isi doreste sa iasa in fata si sa isi asume responsabilitati. Pe de alta parte, Tatucul ignora toate drepturile voastre, va imparti ceea ce vi se cuvine asa cum crede el si isi va insusi majoritatea meritelor si bunurilor pe care le castigati. El stie si sa va motiveze, dar si sa va faca sa credeti ca nu aveti nevoie, cu adevarat, de bani, vacante, sau recompense care vi se cuvin. Prototipul acestui gen de abuzator este Vladimir Putin, Tatucul Federatiei Ruse. Dar s-ar putea sa aveti si voi unul, daca il cautati bine.

• ARTISTUL DE PROFESIE. Este un tip de abuzator care si-a luat in serios vocatia artistica, si-a luat crucea si a inceput sa urmareasca inspiratia. Abuzul se vede in faptul ca nu il intereseaza nevoile si drepturile persoanelor care se afla in preajma lui, pe care le foloseste atunci cand are nevoie de ele, dar care nu pot beneficia de suportul Artistului, la randul lor. Artistul poate sa iti ofere opere de arta de o vaoare variabila, dar nimic altceva. Nu va fi acolo nici pentru tine, nici pentru odrasle, si are o scuza foarte buna - fugareste o muza. Pentru arta se va sacrifica pe sine, dar si pe cei din jur. Exista si artisti care iti respecta drepturile si asta nu ii face mai putin geniali, dar Artistul tine mortis sa demonstreze ca un artist adevarat este acela care pierde totul in numele artei.

• COPILUL DE PROFESIE. Este cel mai dulce dintre abuzatori, este dragalas si debordeaza de senzualitate. Poate fi atat barbat cat si femeie, spre deosebire de Tatucul, care este mai curand barbat. Copilul nu are niciun alt merit in afara de prezenta sa fizica de invidiat, dar, daca sunteti cu adevarat ignorant sau disperat, nici macar nu aveti nevoie de altceva - va lasati orbit de aparente. In caz ca nu este frumos, ar putea sa aiba un simt al umorului bine dezvoltat si sa fie tot un Copil de profesie. Copilul apare si lumea ii ofera lucruri nemeritate. El este "jucaus", fiindca ii vine atat de bine acest rol, iar in spatele acestei naturi se ascunde faptul ca pur si simplu nu doreste sa respecte reguli de bun simt, pentru ca pur si simplu nu il intereseaza persoana dvs. Nu vine cand aveti nevoie de el, fiindca e jucaus, va minte si va cheltuie banii, va face nervii prastie, 'in joaca', sau poate sa flirteze cu un rival sexual, tot la fel, fiindca ii place joaca iar dvs nu intelegeti asta fiindca sunteti nashpa, rigid, cu pretentii "absurde" si atitudine comunista.

• VICTIMA DE PROFESIE. Acest tip de abuzator este, poate cel mai subtil dintre toate. Stie atat de bine sa isi deghizeze abuzurile incat il puteti considera un adevarat maestru. Poate, de asemenea sa fie barbat sau femeie, mai curand femeie, sau un barbat efeminat. Victima are cele mai rafinate modalitati de a se descotorosi de responsabilitate si obligatii. Spre exemplu, Victima poate sa aiba un amant / o amanta, pentru ca nu poate controla toate aceste emotii care fac din dansa ce vor ele. Victima poate fi o persoana extrem de vulnerabila, lipsita de control asupra vietii, deci e scutita de responsabilitati. La Victima, mecanismul fundamental de disculpare este regretul sau chiar sentimentul de vinovatie.  Totusi, in adancul sufletului, are o natura de zurbagiu. Este genul de persoana care face tot felul de lucruri care va ranesc (se infurie si va loveste, va inseala, pierde tot salariul la cazino, etc), dar cel putin ii pare rau ca a facut-o, simtindu-se oribil din cauza asta. Si cam atat. E ca si cand acest regret il scuteste de efortul de a se schimba si il "imunizeaza" la obligatii. Prin regret isi "plateste" dezmatul si lipsa de responsabilitate. 

• BOLNAVUL DE PROFESIE. Ca si Victima, este iresponsabil si regreta sau se simte vinovat, cel putin aparent, pentru toata suferinta pe care v-o cauzeaza, dar, spre deosebire de Victima, are ceva in plus: un diagnostic. Poate fi un diagnostic de tip organic (ulcer, tensiune arteriala, artrita, etc) sau, si mai frecvent, are un diagnostic psihiatric (atacuri de panica, sociofobie, depresie, etc). Aceste diagnostice sunt reale dar nu toti cei care au un diagnostic sunt in acelasi timp si abuzatori. Pe Bolnavul - abuzator il recunoasteti dupa faptul ca nu face absolut niciun efort pentru a-si imbunatati starea, sau gaseste intotdeauna solutii iluzorii, disperate, care ii agraveaza de fapt situatia, dar si pe a celor din jur. In deriva, este starea sa naturala si o iubeste. Se poate vorbi despre 'un cult al bolii' practicat cu o perseverenta demna de o cauza mai buna. O persoana bolnava este, in general, o problema familiala, care are consecinte neplacute: lipsa surselor de venit, medicatie costisitoare, alterarea dinamicii familiale, etc. Faptul ca nu face nimic pentru a va ajuta si a se ajuta pe sine tradeaza natura sa abuziva. O sa-mi spuneti ca nu poate face eforturi din cauza bolii si ca exista un cerc vicios. Dar cand le pui solutii practice si eficiente in mana si refuza sa le foloseasca, urmeaza... 'Evrika!". Un Bolnav (de profesie) poate sa fuga realmente de tratament, in special atunci cand i se solicita eforturi si schimbarea acestui stil de viata, a acestei atitudini auto si hetero distructive.

Aplicatie: Recunoasteti tipul de abuz subtil pe care il practica domnul din urmatorul videoclip. Comment.

Dupa cum se vede, faptul ca nu observati ca sunteti abuzati se datoreaza nu atat intentiei, cat structurii personalitatii acestor oameni care, in cel mai bun caz, au unele momente cand realizeaza efectele alegerilor pe care le fac, asupra celor din jur. Iar in esenta, problema lor este una de atitudine si responsabilitate in prima instanta, dar si de empatie, de intelegere a nevoilor celor din jur.

Si daca nu toti abuzatorii sunt fiorosi, razbunatori si agresivi pe fata, se poate observa ca cei din lista de fata au de oferit anumite lucruri, fie ca vorbim despre protectie sau dragalasenie, arta, sansa de a va exprima generozitatea, sau alte lucruri bune si frumoase pe care ei vi le pun la dispozitie, iar asta si complica situatia pentru voi, caci deveniti ceea ce se cheama "codependenti" - persoane care fac posibila o situatie abuziva prin rabdarea si spiritul lor de sacrificiu.

Dar faptul ca voi, ca parte a relatiei, deveniti cantitate neglijabila, este semnul abuzurilor, alaturi de suferinta pe care o traiti in relatie cu o astfel de persoana. Oricand cineva adopta o astfel de atitudine fata de noi, cred ca masurile trebuie sa fie imediate si transante. In cel mai bun caz, puteti oferi un ultimatum. Daca nu reusiti sa traiti fara acesti abuzatori de profesie, adresati-va unui profesionist din aria sanatatii psihice si salvati ani frumosi din viata voastra!

(1) Imaginea Lemonade, de Toby, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

victime

Cum sa te compromiti

Esti politician, medic, avocat sau preot. Viata ta depinde de imaginea ta publica. Dar vine ziua in care imaginea ta publica scapa de sub control si totul se duce de rapa. Care sunt cauzele, efectele si remediile unei imagini publice compromise?

o o o 

Un amic mai experimentat in domeniul psihoterapiei, dl. Dorin Victor Vasile, imi spunea ca in meseria noastra nu ne permitem sa aparem fara pantaloni, desi avem a face cu multi clienti care au voie sa faca asta si nu pot fi judecati (de noi). Desigur, pantalonii reprezinta o metafora pentru tot ceea ce ne pastreaza reputatia intacta.

Si cred ca in multe alte domenii de activitate "pantalonii" reprezinta o prioritate absoluta: la politicieni, la avocati, judecatori sau procurori, medici, preoti, si, in general oriunde exista PR. Pentru artisti, exista un soi de toleranta si ceea ce se cheama in psihologia sociala "naturalizare", adica integrarea unei anumite populatii cu pretul ridiculizarii "este artist, boem... la ce te astepti?".

Prin urmare, cred ca un artist este cu atat mai vrednic de respect cu cat are grija sa ramana integru din punct de vedere moral si comportamental. In cazul preotului Pomohaci, compromiterea a venit prin intermediul celor din jur, care nu l-au mai suportat, si eu am o vorba: oricat de mult s-ar chinui altii sa iti distruga reputatia, numai tu esti acela care o poate face cu adevarat.

Compromiterea este si un fenomen subiectiv, in sensul ca te poti compromite foarte usor in ochii unei anumite persoane, pentru simplul motiv ca fiecare dintre noi isi are propriile standarde, gusturi si stil de viata, sau propria "logica privata", cum spunem in psihologia adleriana, lucru care presupune ca poti deveni oricand "starul de cinema" al cuiva sau, dimpotriva, "aratarea odioasa" a altuia.

Si pentru ca lucrurile stau asa, s-a inventat expresia "nu trebuie sa te iubeasca toata lumea". Problema apare atunci cand cei care raman de partea ta sunt fie neinsemnati cantitativ (prea putini), fie sunt un grup de ciudati respinsi de societate. Uneori, faptul ca cineva te respinge devine un fel de compliment, nu-i asa - in special daca persoana respectiva este ea insasi respinsa de toata lumea.

Acum ca am precizat aceste lucruri, sa trecem la treaba si sa incercam sa intelegem acest fenomen al auto-compromiterii, pe care l-am putea defini in felul urmator:

Compromitere - Este rezultatul unui comportament sau a unei atitudini prin intermediul carora cineva isi pierde reputatia si increderea celorlalti. Compromiterea poate veni prin propriile gesturi facute in mod public sau cu ajutorul celorlalti, care iti fac publice gesturile. Compromiterea poate fi artificiala, in conditiile in care ceilalti inventeaza lucruri despre tine, ruinandu-ti astfel reputatia.

In mod interesant, in lumea artei, sau in lumea celebritatilor, actul de a te compromite nu presupune, obligatoriu si pierderea fanilor, a suporterilor sau a admiratorilor, ori alte efecte neplacute ce vin odata cu asta. Fiindca cineva poate sa se compromita ca om si cetatean, dar asta nu inseamna ca isi pierde si talentul, inspiratia sau creativitatea. Te poti baza pe aceasta persoana in ce priveste posibilitatile sale artistice, dar nu ai intemeia o familie cu dansa si, probabil, nu ti l-ai dori ca vecin sau ca partener al fiului / fiicei tale.

Din acest punct de vedere,  Liviu Dragnea, liderul PDS este mai curand un rock star. Auto-compromiterea este un fenomen relativ complex, in special in lumea celebritatilor si, de multe ori, a te compromite vine cu anumite beneficii secundare - se spune, spre exemplu, ca "nu exista publicitate negativa". Totusi, depinde de context: pentru o firma care produce dezinfectanti (Exit - Pharma), de exemplu, publicitatea negativa duce la faliment, in timp ce pentru un rock star sau un actor de cinema, publicitatea negativa ar putea avea un efect contrar, de atragere a atentiei si a contractelor.

Cu alte cuvinte, in afara de situatia in care activati in showbusiness, unde lucrurile functioneaza oarecum diferit, si exista o relativa inversare a valorilor, probabil ca nu va doriti sa va compromiteti. In showbusiness puteti sa aveti nevoie sau nu de publicitate prin auto-compromitere si, de altfel, se cunosc cazuri de personalitati care se afirma mai curand prin acte de caritate si prin integritate personala decat prin betii, scandaluri si o viata personala haotica.

• Staruri de la care puteti lua exemplu: Bono, Jon Bon Jovi, Madonna, Celine Dion, Justin Timberlake, Jennifer Lawrence, etc

• Staruri cu viata persoanala problematica: Whitney Houston, Kurt Cobain, Amy Winehouse, Justin Bieber, Charlie Sheen, Lindsay Lohan, etc

Componente importante ale fenomentului auto-compromiterii:

• SCUZA AUTO-COMPROMITERII. Un comportament de auto-compromitere nu poate sa apara in absenta unei scuze. Oricand ai posibilitatea sa renunti la responsabilitate si sa o arunci pe umerii altora, a unor instante externe, a unor fenomene mai presus de noi, ai o scuza care, pe unii s-ar putea sa-i convinga. Spre exemplu, daca ai pierdut o persoana draga sau un job, daca esti indragostit, sau daca ai fost abuzat in copilarie, daca ai luptat in Afganistan, ai, nu-i asa, "autoritatea morala" sa alegi tot ce este mai rau pentru tine si cei din jur. 

• PRINCIPIUL MINIMULUI EFORT. De regula acest principiu profund inradacinat in natura speciei noastre, joaca un rol important in compromiterea noastra publica si pierderea reputatiei. Daca nu am fi supusi minimului efort, am trece strada doar pe culoarea verde a semaforului si numai pe zebra. Dar cum asta nu se intampla, suntem nevoiti sa platim amenzi si sa ne pierdem reputatia. Asta este o metafora, desigur.

• MODUL DE COMPROMITERE. Tot ceea ce contravine bunului simt comun reprezinta un mod de a te compromite. Mirel Palada, fost purtator de cuvant al PSD-ului a luat la bataie un adversar politic, intr-o emisiune TV. Nu mai conteaza faptul ca tipul a cerut-o si o merita. Betiile, scandalurile, violenta, iubirile interzise, sunt tot atatea moduri frecvent intalnite  de a te compromite. La asta se adauga tot ceea ce este condamnat penal si civil prin decizie judecatoreasca. De asemenea, rasismul, homosexualitatea sau homofobia, prostitutia, video-chatul, etc, in functie de valorile si principiile comunitatii in care traiti.

• REACTIA SOCIALA. O adevarata auto-compromitere este marcata de reactia de respingere pe care o adopta cei din jur - familia, vecinii, prietenii, admiratorii sau clientii. Este pretul piperat pe care il platim atunci cand ne auto-compromitem. Vestea buna este ca, desi unii dintre oameni nu iti vor oferi niciodata o a 2-a sansa, fiindca increderea se castiga greu si se pierde usor, exista totusi suficienti oameni care sa iti ofere o sansa, fie si in conditiile in care nu iti cunosc trecutul. Pretty Woman este doar un film iar milionarii vor neveste serioase care sa le creasca copiii in mod decent.

• EFECTELE ECONOMICE. De regula, auto-compromiterea presupune si aparitia unor mari gauri in buget, ca urmare, pe de o parte a pierderii suportului si increderii celor din jur, iar pe de alta parte, ca urmare a propriilor gesturi si comportamente de risc, care au drept rezultat pierderile materiale. Asa cum spuneam, la cei care lucreaza in entertainment, auto-compromiterea poate sa nu vina si cu efecte economice nedorite - exceptia care confirma regula.

• BLAZAREA AUTO-COMPROMITERII. Adesea compromiterea se simte la nivel emotional-psihologic ca un mare esec in viata. Senzatia este persistenta si chinuitoare, putand sa structureze convingerile de baza ale unei persoane, in special nivelul de incredere in sine. In alte cazuri, compromiterea este o chestie pe care o suportam din partea celor din jur - credem in continuare in scuzele noastre si o vom lua de la capat pentru a face "ce am invatat", dar intr-un alt context, unde nimeni nu ne cunoaste (inca). 

• MINTEA CEA DE PE URMA. Auto-compromiterea poate avea un efect de facilitare a constiintei personale, cel putin in unele cazuri. In psihoterapie incercam sa cultivam acest efect si sa il utilizam pentru recladirea / restructurarea personalitatii la cei care traverseaza crize existentiale ca urmare a comportamentului auto-distructiv. De aceea privim criza ca pe o oportunitate periculoasa de crestere personala. 

• RENASTEREA PERSONALA. In unele cazuri, din pacate, aceasta renasterea nu are loc niciodata. Pe fondul lipsei cunostintelor si a instrumentelor necesare unor noi inceputuri, multi dintre noi ramanem marcati de blazarea auto-compromiterii si avem sentimentul ca ratarea noastra este atat de colosala incat restartul fie nu este posibil, fie va veni odata cu viata urmatoare. Dar atunci cand exista incredere, suport si alte resurse, renasterea este posibila si nu atat de costisitoare cum pare. 

(1) Imaginea The Secret, de CEBImagery, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Triad Moms on Main, (acc. 16.03.2018), Top 10 Best / Worst Celebrity Role Models, website: Triad Moms on Main

Continue reading

scuze

Marijuana si Fata Morgana

Este cool sa fumezi marijuana? Modele apar ca si cand ar promite Mantuirea Maselor si sfarsesc in derizoriu, zece ani mai tarziu. Tinerii de azi cauta fericirea in substante interzise dar fericirea ii evita in mod sistematic.

Imi amintesc ca in urma cu cativa ani am intalnit o fata care incerca sa imi explice faptul ca a fuma jointuri este o activitate relaxanta, total lipsita de consecinte negative si aproape ca se distra cand vorbea despre "teoria" care spune ca drogurile usoare reprezinta calea catre drogurile grele. Nemaifiind tocmai o adolescenta (avea in jur de 27 de ani), parea foarte sigura pe ceea ce stie si foarte sigura ca nu i se putea intampla ei acel scenariu.

De atunci aud ca se consuma astfel de droguri chiar si in mediile in care ai spune ca se gasesc tineri de elita, cum ar fi facultatile cu profil artistic sau de arhitectura, locuri unde, se considera ca drogurile ar putea avea un "efect de eliberare a creativitatii". Mai mult decat atat, numerosi adolescenti si tineri privesc acest comportament ca fiind ceva "cool", o dovada suprema a eliberarii de prejudecati, a emanciparii fiintei umane.

Pentru mine insa, ca si psiholog preocupat de tema fericirii umane, ceea ce vad in aceasta modesta si rudimentara incercare de a accesa starea de bine, este cu totul altceva. Nu vreau sa sustin ideea ca pentru toti consumatorii de iarba povestea se sfarseste intr-o dependenta apocaliptica de droguri mai grele, dar nici nu o exclud. Am motive serioase pentru asta.

In urma experientei mele cu tinerii care consuma marijuana am ajuns sa ii impart pe acestia in mai multe categorii:

• Cei care consuma ocazional - de curiozitate sau cand te afli intr-un grup in care exista o sursa de asa ceva si ti se pune la dispozitie. In alte contexte nu esti tentat sa consumi si nici nu exista sursa, iar prietenii nu incurajeaza consumul prin propriul exemplu. Totusi, dintre cei care consuma ocazional apar cei care vor consuma zilnic.

• Cei care consuma zilnic - este mai mult decat o simpla curiozitate, ceva ii indeamna pe acesti consumatori sa caute substanta pentru ca a devenit mijlocul lor de "relaxare" si se poate vorbi despre o dependenta psihologica de obiceiul de a fuma jointuri. Din randul acestei categorii apar cei care devin consumatori de droguri grele, dat fiind faptul ca drogul ocupa o functie importanta in viata lor - aceea de a umple un gol interior, o forma de relaxare  de care sunt puternic atasati, neconcepand alte posibile moduri de a se relaxa. In plus, nu le displace proximitatea dramei si faptul ca cei din jur se cam ingrijoreaza pentru ei - dimpotriva, simt ca in sfarsit li se acorda atentie.

• Cei care consuma din ratiuni medicale - exista anumite situatii medicale care implica dureri greu de suportat (fracturi, artrita, durerea de dupa operatie, migrene, etc) iar astfel de persoane primesc adesea recomandare din partea unor medici (nu obligatoriu pe cale oficiala), sa recurga temporar la marijuana pentru a depasi momentele critice. Si din randul acestei categorii de consumatori se pot alege cei care se indreapta catre droguri mai grele, daca problemele de sanatate se suprapun celor de sanatate mentala.

Riscul evolutiei negative catre droguri grele exista in toate cazurile mentionate mai sus si nu poate fi eliminat. El exista pentru ca schema pe care se bazeaza comportamentul lor este una de genul: "vreau sa ma relaxez, deci recurg la o substanta". Ei spun ca marijuana este mai buna decat alcoolul, fiindca nu creeaza dependenta fizica la fel ca alcoolul si nu poti sa ai o supradoza accidentala si fatala, ca in cazul alcoolului.

Cu toate acestea, ramane principiul: "daca vreau sa ma relaxez, recurg la o substanta" - un principiu ce tradeaza saracia de optiuni, pe care am considera-o normala in cazul unor tineri adolescenti. Mai ales ca traim intr-o societate consumerista, in care trebuie sa consumi ceva ca sa poti fi fericit, nu este de mirare ca acesti tineri nu inteleg ca fericirea si nici macar relaxarea nu au absolut nicio legatura cu consumul de bunuri (alimente, bauturi, haine, masini, telefoane, etc). Iar parintii nu pot sa le explice asta pentru ca sunt ocupati cu acumularea de resurse (in vederea consumului).

Dar de ce cred ca fericirea si relaxarea nu au absolut nicio legatura cu consumul de droguri? Mai mult, exista persoane creative care nu au nevoie de droguri, deci si teoria asta pica. Ei bine, daca folosesti o substanta pentru a te relaxa, am o veste proasta: corpul uman dezvolta toleranta pentru orice substanta cu care are un contact constant. Odata cu asta se intampla un efect nedorit: efectul initial placut, se pierde (never as good as the first time), si ai nevoie de doze din ce in ce mai mari si de substante din ce in ce mai puternice pentru a obtine acelasi efect. Iar acesta este mecanismul prin care fiecare dintre noi poate deveni un "junky" (dependent de droguri).

A fi un junky, presupun ca nu este visul vietii unui adolescent insa mecanismul dependentei ne aduce in aceasta situatie intr-un mod subtil, din aproape in aproape, pe nesimtite. Contactul cu aceste substante este atat de nociv pe termen scurt si mai ales lung, incat ne afecteaza stima de sine si increderea in propria noastra capacitate de a realiza lucruri in aceasta lume. In plus, daca viata noastra de familie nu este ideala (si nu exista familie perfecta), avem si o scuza numai buna pentru a le provoca celorlalti "mici probleme" ca urmare a stilului nostru de viata, pentru "a le da o lectie".

Vorbeam mai sus despre saracia de optiuni de care au parte acesti tineri. Ei se auto-manipuleaza considerand ca marijuana este o optiune mai sanatoasa decat alcoolul, dar pierd imaginea de ansamblu: exista optiuni si mai sanatoase de a te relaxa, iar fericirea si relaxarea nu depind in niciun caz de ceea ce consumam ci se afla in totalitate in modul nostru de a perpece realitatea. Fericirea este in mintea ta! Orice alt tip de fericire este o Fata Morgana.

Deprimare	Bucurie "Rea"	Bucurie "Buna"	Bucurie Fara Motiv
Ca urmare a lipsei lucrurilor exterioare.	Obtinuta prin intermediul unor substante stimulante cu efect efemer si consecinte nocive.	Obtinuta prin intermediul implinirii unor aspiratii social acceptate - un copil, reusita profesionala, un hobby, etc	Obtinuta printr-o atitudine de apreciere a vietii.
Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori externi.	Dependenta de factori interni.

Repet, orice alt tip de fericire este Fata Morgana - o entitate iluzorie dupa care poti sa alergi, si poti avea sentimentul ca ai atins-o, insa va disparea imediat dupa aceea. In cazul drogurilor apare toleranta la substanta si aveti nevoie de droguri tot mai puternice pentru a accesa acelasi nivel de "high". Dar nu e niciodata ca prima data, iar pentru cei care iau droguri puternice de mult timp, starea de bine se rezuma la eliminarea suferintei cauzate de sevraj - si cam atat.

Din pacate, tot la fel se intampla si in cazul "Bucuriilor Bune" despre care ati citit in tabelul de  mai sus. Puteti sa va bucurati pentru ca ati obtinut un anumit lucru / realizare / iubire / etc. Dar efectul nu va dura la nesfarsit. Nu e ca si cand, din acel moment "traiti fericiti pana la adanci batranete". Efectul este la fel de efemer ca si al drogurilor. S-a descoperit spre exemplu experimental faptul ca dupa 12 luni de la inceperea unei relatii romantice, "drogurile" endogene (produse de organism), beatitudinea iubirii descoperite isi pierde efectul, iar pasiunea se transforma in prietenie.

Daca ramaneti intr-o relatie pentru a simti lucruri - probabil ca o relatie nu este ceea ce cautati. Puteti fi un junky al iubirii toata viata, fara macar sa va dati seama. Viata voastra seamana atunci cu un carusel al emotiilor dupa care alergati tot timpul revoltandu-va de fiecare data cand pierdeti aceste emotii si facand greva impotriva Fetei Morgana care va scapa mereu printre degete. Intr-o zi s-ar putea sa descoperiti faptul ca ati cautat Absolutul in locul nepotrivit.

Da, avem dreptul sa experimentam si sa invatam prin experienta proprie - probabil ca acesta este cel mai simplu mod de a invata. Mi-e teama insa ca nu este si cel mai bun. Oamenii destepti invata din experienta altora - nu au nevoie sa traiasca pe pielea lor situatii despre care stiu din capul locului ca vor duce "nicaieri". As vrea sa reflectati la citatul urmator, care ii apartine unei femei cu adevarat remarcabile, pe nume Eleanor Roosevelt.

Viata este prea scurta pentru a face toate greselile. (Eleanor Roosevelt)

Nu am dorit sa scriu aici despre efectele marijuanei asupra corpului si mintii voastre, fiindca puteti afla astfel de lucruri pe multe situri de pe internet (spre exemplu cele din bibliografia acestui articol). Aceasta este viziunea mea psihologica asupra consumului de marijuana, izvorata din contactul meu cu anumiti consumatori si din experienta mea de cautare a fericirii, prin intermediul substantelor, dar, mai tarziu, si prin intermediul posibilitatilor mintii, trecand de la un consumerism searbad si ajungand la spiritualitate, care ofera mai mult decat o iluzie a fericirii.

De asemenea, vreau sa va recomand sa faceti uz de toate caile naturale si legale de a obtine stari de relaxare si fericire, cum ar fi calatoriile, auditiile muzicale, filmele, sportul, tehnicile de relaxare (de ex. Antrenamentul Autogen Schultz), meditatia transcedentala, Tai Chi, plimbarile in aer liber, si asa mai departe. Aveti atat de multe optiuni de a va simti bine fara sa fiti nevoiti mai tarziu sa dati socoteala pentru alegerile voastre si fara sa va para rau! Bucurati-va de ele si invatati sa va impuneti anumite limite fiindca ele va mentin in randul oamenilor sanatosi, in randul celor care au un viitor!








(1) Imaginea Vancouver Global Marijuana March 2015, de Cannabis Culture, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Live Science (acc. 13.07.2017), Marijuana: Effects of Weed on Brain and Body, website: Live Science

(3) Live Science (acc. 13.07.2017) Marijuana vs. Alcohol: Which is Worse for Your Health?, website: Live Science

Continue reading

stres

Iubire Adevarata, ca-n Filme

Simti ca e dragoste adevarata si atunci ai toate scuzele din lume. E ca si cand ai fi primit licenta pentru a-ti lua casnicia la misto. Dar dupa 3 ani, ti se intampla un ice bucket bine-meritat.

Ei bine, stiti povestea... Un barbat se cam plictisea alaturi de sotia sa tanara, frumoasa si desteapta, care castiga mai bine decat el, si descopera ca mai sunt si alte femei in oras, mai interesante, mai tinere, mai provocatoare... Rosario DiGirilamo era numele acestui barbat din statul american New Jersey.

Tentatia este mare, fireste, iar pasiunea ne face sa simtim ca abia de aceasta data este "iubire adevarata, ca in filme". A devenit un cliseu treaba asta - iubire adevarata, ca in filme si in timp ce pe unii ne face sa zambim condescendent, pe altii in schimb ii determina sa se lanseze intr-un ocean de vise tumultoase. Oare chiar exista "iubirea adevarata, ca in filme"?

Oamenii au aceasta obsesie a unei iubiri perfecte care nu se impaca nicicum cu realitatea plictisitoare si supra-saturata cu responsabilitati a relatiilor reale. Din cauza acestei obsesii multe cupluri se nasc si pier in fiecare zi, cu speranta ca de data asta chiar vom avea parte, in sfarsit, de iubirea adevarata, ca in filme. Macar pentru... 3 ani?

Cred ca este o reactie fireasca a clientilor de a-si uri terapeutii de cuplu care le spun ca, dupa ce se termina romantismul, incepe munca si ca eforturile ar trebui sa se faca simtite in toate ariile vietii noastre, inclusiv in parenting si cuplu, nu doar la serviciu. Iar daca "ne arde" de viata normala de cuplu, atunci intelegem de ce e nevoie de aceasta atitudine de... auto-sacrificiu, sa-i zicem, ca tot suntem in Saptamana Mare.

Dar nu toti intelegem auto-sacrificiul, iar a ceda emotiilor rebele este pentru unii ca o vacanta bine-venita si bine-meritata, in care ne permitem sa simtim, sa avem fluturi in stomac si sa ni se faca pielea gainii, exact ca in filme. E o continua alergatura dupa iluzii: vorba aceea - fugi de ispite, dar nu prea tare, ca sa te poata ajunge!

Ei bine, acest mandru american cu radacini italiene, ca majoritatea celor din New Jersey, se indragosteste nebuneste de o tanara americanca, tot cu radacini italiene, pe numele ei Amy Giordano, in ciuda faptului ca era deja casatorit. Dar cand simti ca e "dragoste adevarata, ca-n filme", ai toate scuzele din lume, nu-i asa? E ca si cand ai fi primit licenta pentru a-ti lua casnicia la misto. 

Fiindca nu putea renunta la niciuna dintre femeile din viata sa, nici la sotia iubitoare si plina de bani, nici la amanta tanara si pasionala, domnul DiGirilamo isi mai ia un job si ii asigura si amantei sale o locuinta, un "cuibusor de nebunii", cum s-ar spune. In scurt timp Amy, ramane insarcinata iar lucrurile pare ca incep sa se complice. 

Amanta simte ca ea este cea indreptatita sa ramana cu "latino loverul" si se arata dezamagita de acest status quo al relatiei - parca merita mai mult de la viata, nu-i asa, si oricat ar intelege nevoia lui Rosario de a pastra ambele femei, ceva se revolta in launtrul ei. Cred ca se poate spune ca amantele, desi primesc iubirea, sunt mult mai frustrate decat sotiile, care, abia daca simt vag "cate ceva",

Amanta este cea care traieste intre plus infinitul pasiunii si minus infinitul frustrarii, lucru care nu ii face viata usoara, dimpotriva. Cand frustrarile sunt prea mari, izbucnesc scandalurile, ceea ce echivaleaza cu un "ice bucket", infama baie cu gheata, pentru trezirea barbatului din romantismul bolnav in care se balaceste. 

Poate ca "iubirea adevarata, ca in filme", este doar o iluzie, pana la urma, isi spune acest barbat romantic, care isi da seama ca, dintr-o data, are doua sotii, la fel de frustrate ca urmare a comportamentului sau duplicitar. Pentru ca ceea ce credea el despre viata de cuplu se ciocneste brutal de ceea ce cred femeile din viata sa, o solutie incolteste in mintea "romantica" a barbatului. Care sa fie aceasta?

Pe semne ca obiectul iubirii sale interzise, frumoasa si tanara sa amanta, nu a fost niciodata altceva decat un obiect, iar cand "obiectul" a inceput sa-si ceara drepturile, primeste din partea lui Rosario ... un ciocan in cap. Intr-un mod "romantic", pe copil il abandoneaza in parcarea unui spital, iar el isi vede de viata sa... Ori cel putin asa spera.

E o poveste urata despre alergarea dupa iubire - un sentiment frumos, de altfel. Dar o poveste urata ne poate invata multe. Si oamenii inteligenti invata din ce li se intampla altora. Povestea lui Rosario ne invata ca "iubirea adevarata, ca in filme", rasare si apune la fiecare 3 ani, lucru care implica mari revolutii inter-personale, pe care nu stiu daca ni le permitem, si nici daca ne ajuta cu ceva. 

Scriam intr-un articol mai vechi faptul ca libertatea dauneaza grav fericirii. Desi avem tendinta de a asocia cele doua repere existentiale (libertatea si fericirea), de fapt atunci cand suntem liberi sa alegem si sa schimbam ceea ce avem, rezultatul nu este fericirea, cel putin nu pe termen lung. Fiindca fericirea in cuplu mai depinde si de atitudinea noastra in fata vietii de cuplu.

Asa se explica faptul ca parintii nostri, care nu beneficiau de aceasta deschidere a mentalitatilor, erau poate mai fericiti in cuplu decat suntem noi, doar datorita faptului ca stiau ca nu este posibila despartirea, fiindca nimic din jur nu incuraja asa ceva. Cand ai dreptul "sa te razgandesti" nu mai poti aprecia partile bune ale relatiei. 

Avem mentalitati orientate spre explorare si avem conceptii de piata si de consum. Asta ne permite sa lasam in urma ceea ce nu ne (mai) place si ne pune la dispozitie atatea incercari cate vrem noi. Americanii reprezinta un model de cuplu nefast, din pacate, pe care l-am imbratisat in virtutea dominantei cultural - economice a Americii. Haideti sa ne gandim mai bine la asta!

(1) Imaginea Endless Love, de Ali Nishan, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) East Windsor Patch, (acc. Apr 13, 2017), Ending Long Saga..., website: East Windsor Patch

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

virtute

Der Ubermensh

Supra - omul, ca si concept imprumutat de Adler de la Nietzsche, reprezinta un tel ideal al umanitatii. Cum arata supraomul si de ce cred adlerienii ca ar trebui sa tinem cont de dansul?

Inainte de a intra in subiect, as dori sa ii invit pe cei interesati sa participe in perioada 18-20 Noiembrie, la Brasov, la al 3-lea congres adlerian din Romania. Daca sunteti interesati de acest eveniment lasati-mi un mesaj pe adresa teleologia@yahoo.com

* * *

Spre deosebire de psihanaliza lui Freud, care il "cocoloseste" oarecum pe clientul de psihoterapie si ii spune ca nu e el de vina pentru ca are toate aceste probleme, ci mai curand societatea si civiizatia care ii solicita eforturi pentru care nimeni nu e pregatit, psihologia lui Adler este mai curand o educatie despre om (caci promoveaza valori si atitudini noi).

Daca Freud considera ca placerea este forta ce ne pune in miscare, iar Frankl a descoperit la randul sau ca ne aflam in cautarea sensului, Alfred Adler considera ca suntem animati de dorinta de putere. Cu toate acestea, adlerienii de azi au impins putin "dorinta de putere" catre "dorinta de sens" (ideea promovata de Frankl in Logoterapie), asa incat s-a ajuns la un "combinatozaur", cum spunea un prieten de-al meu - "dorinta de semnificatie personala".

Cu alte cuvinte, suntem ok daca simtim ca insemnam ceva, ca viata noastra inseamna ceva, nu doar ca are sens, dar este si recunoscuta, cel putin de noi insine prin prisma perceptiei subiective. Dar cum arata supraomul, catre care ar trebui, spune Adler, sa evoluam?

Nevroza este un efect al civilizatiei. Sigmund Freud

Nevroza este un efect al lipsei de civilizatie. Alfred Adler 

Dupa cum observati, Adler are o atitudine mai curand critica la adresa omului, iar psihoterapia adleriana imi creaza si mie, din perspectiva celui care a fost scolarizat in asa ceva, impresia ca seamana uneori cu un "pat al lui Procust", in care esti analizat - in ce masura ti-ai indeplinit sarcinile fata de... "Intreg" (societate). Din fericire, abordarea terapeutilor adlerieni este suficient de rafinata incat sa nu dea aceasta impresie celor care intra in terapie - nu ar folosi la nimic sa speriem lumea!

Dar sa nu mai lungim vorba si sa incercam sa raspundem frumos la intrebare: cum arata acest "Ubermensh"? Sistematic vorbind, el este supra-om pentru ca ARE CURAJ, are "Gemeinschaftsgefuhl" (interes in interesul celuilalt) si fiindca raspunde cu succes tuturor asa ziselor "SARCINI ALE VIETII", adica unor provocari universale: intimitatea, munca, prietenia, relatia cu sine si relatia cu universul. Voi explica in detaliu sarcinile vietii, insa acum va las sa va imaginati ce sunt ele si cat de bine le raspundeti.

Intr-o lume mai curand narcisica, de rasfatati care cred ca li se cuvin cat mai multe chestii, trebuie sa fie o adevarata opera de auto-flagelare pentru un terapeut sa aibe tupeul de a  le cere clientilor sai sa ia la cunostinta "sarcinile" pe care le au: sa fie cetateni onorabili, sa constituie familii si sa le serveasca, sa mearga la serviciu si sa iasa la bere /suc /ceai cu prietenii, daca au sau nu au chef de asta. 

Este ceva gresit cu terapia adleriana? S-ar parea ca nu prea iti ofera sansa de a "fenta" viata sociala, nu-ti ofera nicio scutire pentru faptul ca nu ai chef /ti-e frica sa devii un membru normal al societatii, dimpotriva, priveste asta ca pe o lipsa de curaj si chiar ca pe o "abonare la dezastru", comparativ cu pesimistul de Freud, care iti gasea el scuzele si scutirile ("civilizatia asta care il termina psihic pe bietul om").

Iata principiile psihologiei lui Alfred Adler:

• Holismul - stiti probabil ca este un curent filosofic ce priveste lumea ca pe un intreg, alcatuit din intreguri supra si subordonate, in care partile coopereaza armonios pentru binele Intregului, supraordonat - celule, tesuturi, organe, sisteme, fiinte, comunitati, localitati, judete, regiuni, tari, continente, planete, galaxii...

• Unicitatea - fiecare fiinta umana este privita ca o personalitate unica si irepetabila, cu trasaturi, motivatii si scopuri la fel de unice, ce trebuie, recunoscute, respectate si tratate ca atare. Un bun adlerian vorbeste mai putin despre categorii (barbatii, femeile, romanii, etc) si mai mult despre individul, luat separat.

• Inserarea Sociala - adlerienii promoveaza si incurajeaza afilierea si cooperarea ca mod al persoanei de a se integra in Intregul societatii, unde, cel mai probabil, ii va fi mai bine decat izolat de aceasta, eventual luptandu-se cu societatea si membrii ei.

• Teleologia - este de asemenea un principiu filosofic ce speculeaza faptul ca fiecare dintre noi este animat de anumite scopuri, de anumite idealuri de sine, care se nasc prin comparatii cu cei din jur, si sunt hranite de sentimentele de inferioritate ce rezulta din aceste comparatii. Teleologia afirma ca toate cauzele se afla mai curand in viitor, intr-o fictiune mentala a sinelui ideal.

• Fenomenologia -  desigur, tot un principiu filosofic, care speculeaza faptul ca existenta lucrurilor este dependenta de perceptia fiecaruia dintre noi, iar studiul fenomenelor psihice este serios numai atata vreme cat tine cont de subiectivitatea noastra.

Cu alte cuvinte, desi psihologia adleriana este atat de preocupata de unicitatea noastra in simtire, perceptie si fiinta, aceasta promoveaza ideea ca, omul, asa unic si irepetabil, ar trebui totusi sa tinda catre acest ideal social al INTEGRARII IN INTREG. Pentru asta, fireste, este nevoie de modestie, auto-sacrificiu si curaj - un curaj pozitiv, curajul de a servi Intregului (familie, comunitate, societate, etc)

Orice pretext am avea pentru a nu realiza acest sens supra-ordonat, este doar o scuza izvorata din lipsa curajului si dintr-o educatie deficitara, care fie a fost prea severa (copilul a fost tratat ca un sclav), fie a fost prea libertina (copilul a fost tratat ca un print). 

Iata doar cateva astfel de scuze:

• INTIMITATEA ~ Sunt prea indragostit ca sa imi formez o familie. Asta chiar suna ca si scuza perfecta, nu-i asa? Mai ales ca telenovelele reprezinta o parte din viata noastra, si o sursa de principii existentiale, unora dintre noi le este foarte usor sa-si deghizeze teama de a deveni "adulti responsabili" in spatele unei iubiri neimpartasite.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Human Statue, de Rasscophoto, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

scuze

Paradoxul Perfectionistului

Nimeni nu este perfect iar asta... te va duce la depresie. Ai standarde atat de inalte incat toata lumea le incalca in mod sistematic, inclusiv tu. De aici se naste paradoxul perfectionistului. Care este acesta?

Iti doresti sa fii mai bun. Atat de bun incat sa devii de neinlocuit. Imi amintesc ca la un moment dat, aveam eu insumi aceasta deviza personala: "Nu esti de neinlocuit. Devino!". Intre timp am inlocuit-o cu mai realistul "Oricine este bun, oricine se implica."

Ca o sinteza a cunostintelor despre perfectionism, voi cauta in acest articol sa ating cateva puncte esentiale legate de acest topic: 1. cum recunoastem un perfectionist 2. cum afecteaza perfectionismul relatiile, 3. ce poti face pentru (ironic, nu-i asa?) a tine perfectionismul sub control si 4. cum gestionezi perfectionismul unui partener.

Indiferent in ce aspect al vietii se manifesta perfectionismul tau (aspect fizic, profesie, casnicie, sau toate la un loc), e bine sa stii ca... nimeni nu este perfect iar asta te va duce la depresie, aproape sigur. Exista aici un paradox al perfectionistului depresiv: vrei atat de mult sa fii perfect si sa fie perfecti si cei din jur, incat sfarsesti prin a fi cel mai imperfect om dintre toti cunoscutii tai.

Daca sunteti obisnuiti cu imaginea perfectionistului care realizeaza lucrurile intr-un mod meticulos si atent, care face lucrurile ca nimeni altul, care obtine rezultate frumoase prin intermediul eforturilor sale de a fi tot mai bun, mai ganditi-va o data!

Din pacate, tristul adevar este ca perfectionismul si depresia merg mana in mana, perfectionismul oferind depresiei nu doar o scuza "rezonabila", ci si un intreg teren pe care depresia, dar si alte tulburari psihice, se fundamenteaza. 

In sensul paradoxului despre care vorbeam mai sus, uneori poti recunoaste un perfectionist dupa dezordinea absoluta in care traieste, dupa falimentul sau profesional, dupa cat de singur este, chiar dupa dependentele sale. Acesta poate sa devina destinul unui perfectionist care, extenuat si paralizat de propriile sale aspiratii si extenuand pe toata lumea cu ele, sfarseste prin a deveni un... esec perfect.

Portret de Perfectionist

Pana sa ajunga la acest nivel suprem de perfectionism, iata insa cateva semne care l-ar putea trada:

• Isi doreste sa-i multumeasca pe ceilalti, inca din copilarie, cand i-au fost impuse anumite standarde.

• Stie ca perfectionismul il raneste dar considera ca este pretul pe care il platesti pentru succes.

• Amana foarte mult lucrurile fiindca isi doreste sa iasa perfect si sfarseste prin a nu le mai duce la finalizare.

• Este foarte critic cu persoanele din jurul sau, aceasta fiind o forma de a respinge tot ceea ce nu satisface propriile standarde.

• Evita riscul pentru ca ii este greu sa accepte ca ar putea sa esueze. Considera ca daca nu iesi primul, atunci nu are rost sa mai participi.

• Nu reuseste sa se deschida in fata celorlalti pentru ca se teme ca va fi respins sau considerat slab si imperfect, lucru care, crede el, i-ar ameninta relatiile.

• Vaneaza si devine obsedat de fiecare mica greseala a sa ori a celor din jur, ceea ce il aseaza adesea in mijlocul unor crize existentiale sau/si relationale.

• Ia personal lucrurile, replicile, gesturile, considerand ca orice are legatura cu el, si neacceptand ca exista si alte posibile explicatii.

• Cand este criticat devine extrem de defensiv, intr-o incercare disperata de a-si conserva stima de sine, fragila.

• Manifesta o continua insatisfactie privind propriul nivel de auto-realizare ceea ce il determina sa faca eforturi pentru a ajunge la o satisfactie ce nu va fi atinsa vreodata.

• Manifesta o neliniste cu privire la faptul ca ceilalti i-ar putea clasa in randul celor mediocri si lipsiti de importanta.

• Poate trai scurte momente de relaxare si "implinire" atunci cand observa ca ceilalti au dat gres intr-un fel sau altul, ori nu au reusit ce si-au propus.

• Este nostalgic in ce priveste anii de scoala, cand totul era cuantificabil iar el era elevul preferat al invatatoarei. Se pare ca azi succesul se obtine in cu totul alt mod.

• Este macinat de sentimente de rusine sau vinovatie, ca urmare a incapacitatii de a-si satisface propriile standarde irationale pe care le considera a fi necesare si impuse de ceilalti.

Perfectionismul si Relatiile

In relatii, prezenta perfectionismului este usor de depistat prin intermediul "Efectului de Roller Coaster" pe care acesta il imprima relatiilor. Emotiile perfectionistului par a oscila intre doua extreme la fel de intense, asemenea unui trenulet dintr-un parc de distractii. Perfectionistul poate sa fie extrem de fericit si usurat, pentru scurte perioade de timp, sau foarte nefericit si in agonie.

Relatiile sale devin astfel extenuante si extrem de instabile, marcate de conflictualitate si adesea de pauze destul de lungi in comunicare sau chiar de separare partiala/temporara. Asteptarile nerealiste, cum ar fi aceea ca partenerul, sa stie ce nevoi ai fara a i le comunica, sa faca primul pas chiar daca nu isi doreste, sau sa isi asume punctul tau de vedere "din iubire", fac relatiile cu perfectionistii destul de dificile.

Ei insisi se afla adesea blocati intre standardele lor si realitate, ajungand sa se complaca intr-o stare de amortire pe termen lung. In replica, partenerii lor pot deveni total refractari la dorintele lor, in semn de protest, alegand despartirea sau separarea. De ex. in cuplurile perfectionistilor se ajunge adesea la odihna in camere separate.

Pentru partenerul unui perfectionist, senzatia predominanta este aceea ca nimic din ceea ce face nu este suficient de bun in ochii celuilalt. Faptul ca anumite detalii devin mai importante decat relatia in sine nu face decat sa scurt-circuiteze relatia. Stiti vorba aceea "diavolul se afla in detalii".

Se poate vorbi deci nu doar de perfectionism ci si de negativism, de obisnuinta de a ignora toate aspectele pozitive ce raman in background, sterse, pentru a scoate in evidenta acel detaliu imperfect care capata o importanta disproportionata. In plus, se poate vorbi despre un soi de militarism, sau "militareala" daca suna mai bine asa -- numai regimul militar, cu regulile sale stricte, ce nu suporta vreo abatere, mai seamana cu relatia ta cu un perfectionist. Nu esti prea mic pentru un razboi atat de mare?

Din pacate, in trenuletul suspendat, in calitate de pasageri, se afla si copii, care sunt nevoiti sa suporte acest regim descumpanitor si bulversant. Intrebati-va ce ar putea sa invete ei din acest roller coaster si cum ii vor ajuta mai tarziu, in viata si in propriile relatii, conceptiile dezvoltate in copilarie! Alegerea auto-izolarii sau a relatiilor pasagere, din teama ca relatiile "serioase" vor fi precum a parintilor, ar putea fi doar cateva dintre consecinte. O alta consecinta posibila este mostenirea perfectionismului.

Se poate trai cu un perfectionist?

A trai cu un perfectionist poate parea o misiune la fel de imposibila ca si aceea de a trai cu un psihopat. Cu toate ca perfectionistul nu isi gaseste satisfactia in a te face sa suferi, precum psihopatul, efectul comportamental poate parea insa oarecum similar. Si pentru ca fiecare dintre noi tine la anumite standarde, si este deci perfectionist intr-o anumita masura, iata cateva masuri pe care le puteti avea in vedere:

• Incearca sa intelegi pe ce se bazeaza comportamentul sau. Priveste-l cu iubire si compasiune.

• Comunicarea este secretul oricarei relatii reusite. Fa-ti timp sa il asculti si sa fii ascultat.

• Nu lua personal crizele sale. Acestea au la baza foarte multa vulnerabilitate si indoiala de sine.

• Tine-i piept si fixeaza anumite limite de bun simt.

• Impartaseste-ti sentimentele. Spune-i cand comportamentul sau te raneste.

• Ofera-i timp si notificari constante in legatura cu schimbarile. Perfectionistii au nevoie de structura, de rutina si organizare.

• Critica-l intr-un mod delicat si diplomatic. Au un ego fragil si este deci foarte sensibil la asa ceva, avand tendinta sa ia totul personal.

• Nu te focaliza pe aspectele negative, incearca sa adopti o atitudine de incurajare si gratitudine.

• Ai multa rabdare cu el!

• Permite-i sa isi etaleze unele dintre capricii si ciudatenii, fii tolerant. Daca nu raneste pe nimeni, permite-i sa impacheteze tricourile "cum trebuie".

• Invita-l sa va distrati impreuna dar nu uita ca are anumite treburi ce nu suporta amanare.

• Ajuta-l sa faca anumite compromisuri si sa inteleaga ca exista mai mult decat o singura cale de a face lucrurile "corect".

• Incearca sa negociezi standardele sale. De ex., daca esti de acord ca in bucatarie sa se faca curat dupa fiecare masa, convinge-l ca este suficient sa stergeti praful o data pe saptamana.

• Urmareste si recunoaste progresele sale in lupta cu perfectionismul.

Din experienta proprie, pot spune ca a fost suficient sa negociez o singura data regula pantofilor de pe hol, pentru a obtine "putina neglijenta" din partea unei persoane dragi care suferea de perfectionism. Cred ca aceasta renegociere a fost o eliberare chiar si pentru ea!

Ce este de facut?

In final, iata cateva lucruri pe care le-ai putea face in caz ca esti tu insuti un perfectionist, atunci cand ajungi la concluzia ca perfectionismul tau nu te duce tocmai la succesul dorit ci mai curand catre esecul de care te temi atat de mult. Stii cum se spune "de ce ti-e frica, nu scapi!"

• Priveste imaginea de ansamblu. Cand esti coplesit de toate aceste detalii care iti monopolizeaza timpul si iti consuma energia, aminteste-ti ca exista si alte lucruri importante. In imaginea de ansablu s-ar putea sa vezi si lucruri pozitive sau sa observi alte moduri de a face lucrurile, la fel de bine.

• Observa-ti modul de a gandi. Gandurile neconstientizate care se desfasoara in mintea ta, fara a prinde de veste sunt acelea care te conduc la acest comportament dificil si extenuant pentru tine si cei din jur. Invata sa pui la indoala aceste certitudini. Oare chiar vei fi concediat daca se strecoara o greseala de ortografie in raport?

• Indrazneste sa fii imperfect! Acesta este unul dintre reperele psihologiei adleriene si marturisesc ca m-a ajutat si pe mine foarte mult in lupta cu propriul perfectionism. Decat sa nu faci nimic de teama ca nu va fi perfect, mai bine sa avansezi din greseala in greseala!

• Invata sa pierzi! Stiu, este frumos sa iesi pe locul 1. Dar viata este frumoasa si atunci cand participi si iti depasesti astfel propriile limite. Adevarata competitie este cea cu noi insine iar ceea ce conteaza este atitudinea, nu reusita finala. Daca ceea ce urmaresti este fericirea prin perfectiune, te privezi singur de micile bucurii care ti-ar putea hrani sufletul.

• Cunoaste-ti prioritatile! Daca iti doresti sa fii perfect pentru a fi iubit si a te bucura de pretuire, intreaba-te daca lasandu-te obsedat de fiecare mica imperfectiune ajuta cu adevarat relatiile tale. 

Sper ca v-a fost de folos acest articol care, din dorinta de perfectiune a iesit atat de lung incat nu va fi citit de absolut nimeni. Oricum, daca vreodata veti avea nevoie de cateva informatii legate de acest subiect, veti sti unde sa le gasiti.

(1) Imaginea Reach, de James Jordan, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) The Huffington Post, (acc. Nov 17, 2015), 14 Signs Your Perfectionism Has Gotten Out of Control, website: The Huffington Post .com

(3) Psychology Today (acc Nov 17, 2015), How Perfectionism Hurts Relationships, website: Psychology Today .com

(4) Psych Central (acc. Nov 17, 2015) OCD & Perfectionism, website: Psych Central .com

(5) Psych Central (acc. Nov 17, 2015), How to Live with an Perfectionist, website: Psych Central .com

Continue reading

ted talks

Metode de Validare

Cum ne dam seama ca interpretarea visului a fost corecta? Mai cautam si alte pareri? Asteptam ca viitorul sa o confirme? Ei bine, avem pentru asta metodele stiintifice de validare a interpretarilor. Care sunt acestea?

La unul dintre workshopurile pe care le-am sustinut, un client mi-a adresat urmatoarea intrebare: "Cum ne dam seama ca interpretarea unui vis a fost facuta corect?" Ei bine, nici nu se putea sa atinga o problema mai delicata, din moment ce au existat atat de multe si atat de diverse puncte de vedere in aceasta privinta.

Pentru a ilustra acest fapt, am ales un exemplu ce apare intr-un studiu apartinand ilustrului cercetator cognitivist Calvin Hall

"Visul poate fi interpretat in moduri diverse, in functie de orientarea teoretica pe care cercetatorul o adopta. O studenta viseaza ca a contractat paralizie infantila si trebuie sa abandoneze scoala. Interpretarea poate fi facuta dupa cum urmeaza:

- fata isi doreste sa fie dizabilitata in ideea de a evita provocarile scolii 

- fata se teme ca va contracta paralizia infantila
- fata se simte vinovata iar boala este pedeapsa primita

- fata manifesta o regresie care se exprima oniric prin aceasta boala marcata de neputinta 

- sau poate ca ea exprima in vis o indispozitie somatica ca urmare a ingerarii unui aliment ce i-a picat rau. 

Fiecare interpretare se bazeaza pe o ipoteza diferita. In fata unei asemenea diversitati putem decide sa abandonam toate teoriile si sa lasam visul sa vorbeasca de la sine. Dar visul in sine nu spune absolut nimic despre personalitatea acestei fete. Iar interpretarea este necesara daca visul este folosit pentru intelegerea personalitatii"

Ma simt dator sa exprim pe scurt care sunt ipotezele pe care ma sprijin eu insumi in interpretarea visurilor.

- Emotiile care insotesc visul sunt esentiale pentru intelegerea acestuia
- Emotiile pozitive descriu un ideal al subiectului, reprezentat la modul simbolic.
- Emotiile negative ma determina sa concluzionez ca visul se leaga de anumite temeri ale clientului, exprimate, de asemenea intr-o forma simbolica
- Simbolul in relatie cu care apare emotia pregnanta a visului, pe care il numesc "simbol fundamental", este esential pentru intelegerea preocuparilor din starea de veghe. Prin stabilirea acestei relatii, putem identifica instigatorii ce stau la originea visului.
- Atmosfera si dinamica interactiunilor dintre elementele visului reflecta intr-o anumita masura convingerile de baza ale subiectului.

Intorcandu-ma la intrebarea initiala "cum stim ca am interpretat corect un anumit vis?", ei bine, am oferit atunci un raspuns in maniera cognitivista -- visul e bine interpretat atunci cand reusim sa identificam convingerile de baza ale subiectului si legatura dintre elementele visului si diferite elemente ale realitatii, intre simbolurile onirice si instigatorii din realitate ai visului.

Cel mai abil interpret al visului este acela capabil sa stabileasca asemanari. Acel interpret va reusi sa desluseasca sensul visului asa cum cineva ar deslusi o imagine reflectata in oglinda unei ape curgatoare, imagine pe care omul obisnuit ar putea sa o inteleaga doar atunci cand apa este linistita. Aristotel

Validarea, conform acestei ipoteze vine din posibilitatea de a crea o relatie vis-realitate, precum si din posibilitatea subiecctului de a se recunoaste pe sine in vis, in ceea ce visul exprima. In calitate de cercetator oniric, ma feresc sa afirm ceva concret, lasand sarcina validarii pe umerii clientului, care poate sa se recunoasca sau nu in elementele onirice. El este acela care descopera atat convingerea pe care o reflecta visul cat si valoarea de adevar a acesteia.

De aceea, in demersul meu, interpretarea este alcatuita dintr-o serie de metode cumulate, cum ar fi interviul, chestionarul si un test de completare a frazelor, chiar si observatia, interpretarea visului fiind doar un pretext pentru accesarea problematicii clientului.

In urma obtinerii acestor date, obisnuiesc sa sumarizez lucrurile astfel descoperite, formuland o ipoteza legata de fricile, idealurile sau convingerile de baza ale clientului, iar aceste ipoteze vor fi ulterior confruntate cu restul datelor obtinute prin intermediul unor metode de evaluare diferite: interviu, teste, chestionare, etc.

De regula nu intalnesc clienti care sa puna la indoiala aceasta forma de interpretare, tocmai pentru ca interpretarea se face prin dialog, intr-o maniera constructivista, fiind generata pe masura conturarii acestor ipoteze.

Iata, foarte pe scurt care sunt metodele de validare stiintifica a unei interpretari onirice, dintre care, dupa cum ati vazut, utilizez si eu o buna  parte.

• Acordul intre indivizi. 

Daca doi sau mai multi indivizi sunt de acord cu privire la explicarea unui fenomen, ei bine, putem spune ca exista prezumtia validitatii acelei explicatii. In lumea stiintifica, se formuleaza anumite ipoteze care sunt confruntate cu opiniile cercetatorilor celor mai importanti din domeniul respectiv, urmand ca in final sa se ajunga la o concluzie mutual satisfacatoare. Cercetatorii onirici pot organiza intalniri in scopul dezbaterii sensului unor anumite visuri. Cazand de acord, ei valideaza o anumita maniera de interpretare.

• Consistenta interna. 

Masura in care o serie de observatii poate fi explicata printr-o singura teorie, reprezinta si o dovada in ce priveste veridicitatea respectivei teorii. Cu cat exista mai multe fapte adunate in sprijinul teoriei respective, cu atat si teoria devine mai influenta. Spre exemplu, daca interpretarile unei serii de vise nu se vor contrazice reciproc, din punct de vedere logic, se poate considera ca ipoteza pe care se bazeaza interpretarile este una valida. Daca toate visurile dintr-o serie vadesc un anumit conflict interior, putem spune ca interpretarea este sustinuta.

• Consistenta externa. 

Psihologii sunt destul de bine familiarizati cu acest criteriu de validare ce presupune colectarea de dovezi multiple. Altfel spus, pentru ca interpretarea unui vis sa poata fi validata ca atare, este nevoie de evaluari multiple ale personalitatii, obtinute prin metode diverse: interviu, chestionar, test, observatie, etc. Daca rezultatele obtinute sugereaza aceleasi concluzii ce decurg din interpretare, atunci vom putea afirma ca interpretarea a fost una corecta. Iar daca evaluarile sunt facute de mai multi cercetatori si converg, validitatea interpretarii este cu atat mai puternic sustinuta.

• Predictia. 

Anumite ipoteze sau teorii pot fi supuse verificarii din perspectiva evenimentelor ulterioare. Spre exemplu, daca un cercetator din domeniul astronomiei afirma faptul ca la o anumita data, vom putea observa trecerea unei comete, validarea ipotezei apare odata cu observarea in timp real a evenimentului. In interpretarea viselor predictia se leaga in special de asa numita functie premonitorie a viselor. De asemenea, visul poate contine numeroase indicii legate de posibile actiuni, alegeri viitoare ale unui subiect. Spre exemplu, asa zisele "scuze" se reflecta in vise destul de fidel. Daca ceilalti sunt reprezentati in vise ca fiind intoleranti sau lipsiti de caracter, putem prezice de aici o eventuala retragere sau eventuale probleme de control al furiei in relatie cu ei.

• Postdictia. 

Posdictia, numita si "profetia retrospectiva", sau "Metoda lui Zadig", are avantajul ca nu necesita o confirmare ulterioara, deci nu trebuie sa asteptam evenimentul sa se intample, ca in cazul predictiei, pentru a avea validarea interpretarii. Zadig, sau originalul Sherlock Holmes, este un personaj al lui Voltaire ce reusea sa reconstruiasca anumite evenimente prin intermediul unor detalii, care, cel mai adesea, scapau simturilor unor oameni obisnuiti. Personal, pot spune ca folosesc postdictia ca metoda de validare, tratand visurile mai curand ca pe o sinteza a zilei incheiate decat ca pe un mesaj din viitor, care e mult mai riscant. Incerc mereu sa stabilesc legaturi intre simbolurile onirice si elementele realitatii concrete a vietii subiectului visator.

Asa cum observa si Calvin Hall, toate metodele de validare au un element comun -- acordul. Astfel, ele pot fi denumite, in functie de acest element comun si altfel:

• acordul social, 

• acordul intern, 

• acordul extern, 

• acordul cu viitorul, si 

• acordul cu trecutul. 

(1) Imaginea Dreaming Girls Head, de Caroline, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2)  Hall, C. S. (1947). Diagnosing personality by the analysis of dreams. The Journal of Abnormal and Social Psychology, 42, 68-79, website: Dreamresearch .net

Continue reading

vise