Dependenta de Destinatie

In fiecare om se afla un gol in forma de Dumnezeu. Acel gol, resimtit uneori ca un "defect de fabricatie", ne determina adesea sa refuzam realitatea si sa cautam perfectiunea, ca si cand ar exista pe acest pamant. Dar pana nu abandonezi ideea ca fericirea ta se afla intr-o alta locatie, nu vei reusi sa o intalnesti acolo unde te afli. 

o o o

Am sa va pun o intrebare: ne traim noi viata cu scopul de a ajunge la capatul ei, adica la moarte? Probabil ca raspunsul vostru va fi un rasunator "NUUUU". Cu toate acestea, multi dintre noi par a-si trai viata ca si cand fericirea, implinirea si succesul s-ar afla in cu totul alt moment sau loc decat momentul prezent si locul in care se afla in acest moment prezent. Si, din cate observ, tendinta aceasta nu se atenueaza odata cu evolutia societatii umane, dimpotriva.

Presupunerea mea este ca societatea de consum ar putea juca un rol important in aceasta ecuatie, fiindca interesul ei nu este sa fii fericit ci sa cumperi, sa consumi, sa contribui la circuitul banilor in economie. Si atunci societatea de consum se va ingriji sa iti induca ideea ca fericirea ta nu ar trebui in niciun caz sa se afle aici si acum, in posesia ta, fiindca ea se afla in produsele smechere pe care le au "oamenii fericiti" - ii vezi toata ziua (numai) in reclame.

O alta observatie facuta de mine cu ceva timp in urma, este aceea ca pana si arta societatii de consum este tot un fel de publicitate facuta unui anumit stil de viata caracterizat, desigur, prin consum ostentativ, petreceri si posibilitatea de a beneficia de tot felul de produse exclusiviste pe care si le-ar dori orice gospodina (un frigider cu 7 melodii si recunoastere faciala, un partener frumos, destept si cu bani, accesibil prin amprenta, sau un stilou care scrie singur articole de psihologie - mi-ar trebui si mie unul, LOL)

Dependenta de Destinatie - preocupare cu ideea ca fericirea se afla in locul urmator, la urmatorul job, la urmatorul partener, concediu, weekend, marire de pensie, etc. Pana nu abandonezi ideea ca fericirea ta se afla intr-o alta locatie, nu vei reusi sa o intalnesti acolo unde te afli. 

Dar aceasta asa-zisa "dependenta de destinatie", pe care pare ca o cultiva societatea de consum nu este tocmai o chestie de data recenta. Pot sa o asociez cu cel putin un lucru din trecut, cum ar fi termenul de "bovarism". A mai fost asociata si cu TOC (tulburare obsesiv - compulsiva). Iata insa un scurt articol din revista Unica, care vorbeste despre bovarism:

Multe femei se confruntă, fără să știe, cu o tulburare comportamentală ce poartă numele de bovarism. Se simt neîmplinite pe plan afectiv și material lângă bărbatul din viața lor și aleg să ”joace” un rol. Este vorba despre un personaj fictiv pe care și-l construiesc și în pielea căruia le-ar plăcea să intre în realitate. Astfel, vor dezvolta un comportament disimulat, în conformitate cu al celei care le-ar plăcea să fie, fără să realizeze însă că asta le dăunează. 

Așadar, bovarismul este o formă de refuz al realității, care te împinge să te proiectezi în viața la care aspiri și să ai despre tine impresia că ești altcineva decât ești în realitate. Termenul a fost introdus în circulație de către Jules de Gautier, un eseist și filozof francez, făcând referire la personajul Madame Bovary, al conaționalului său, scriitorul Gustave Flaubert, autorul romanului cu același nume. În carte, Flaubert spune povestea Emmei, o femeie născută într-o fermă dintr-un sătuc din regiunea Normandia care se căsătorește cu un medic de provincie, Charles Bovary, în speranța unei vieți mai bune. Devine doamna Bovary și aspiranta unei condiții superioare celei pe care o avea acasă.

Așteptările ei sunt prea mari însă, și Emma cade într-o depresie. Alimentată de poveștile pe care le citea în romanele de dragoste, madame Bovary visează să aibă și ea parte de romantismul și viața boemă a personajelor. Nefericită, neîmplinită, plictisită, mai ales după ce o aduce pe lume pe Berthe, se îndrăgostețe de Leon, un tânăr student la drept. Este încântată că bărbatul îi apreciază gusturile pentru literatură și muzică, însă realizează faptul că nu poate fi nimic între ei, din cauza statutului ei. Pentru că Emma nu-i răspunde dovezilor de afecțiune, Leon decide să meargă la studii la Paris. Sursa: Unica.ro

Bovarismul nu se afla (inca) in DSM (Manual de Diagnostic Psihiatric), dar pare ca tulburarea este una reala, nefiind asociata doar celebrului personaj al lui Flaubert si nici exclusiv cititoarelor de romane de dragoste (azi s-au transformat in telenoveliste) sus-mentionate de catre revista Unica. Pare ca inauntrul nostru ceva este profund defect, un mecanism care ne lasa total vulnerabili in fata vietii. Sa fie oare de vina faptul ca, dupa cum se plang multi psihologi si psihoterapeuti, lipseste din programa scolara acel curs de cultivare a inteligentei emotionale? Posibil.

Si pentru a va dovedi ca dependenta de destinatie si bovarismul nu sunt caracteristice doar telenovelistelor, este suficient sa va povestesc despre oricare barbat care s-a sinucis dupa mai multi sau mai putini ani de relatie, atunci cand partenera lor a decis sa puna punct relatiei (si ea, probabil ca tot din bovarism, nu-i asa?). Filmuletul urmator nu este pentru persoane slabe de inger, deci, daca va simtiti asa, va recomand sa nu il urmariti, sau cel putin, sa nu il urmariti pana la capat.

O sa ma intrebati care este legatura intre bovarism si comportamentul barbatului din film. Nu zic ca barbatul sufera de bovarism, in forma sa intrupata de Madame Bovary. Dar observ in schimb la el aceeasi incapacitate de a gestiona o realitate care ii displace si un refuz (e adevarat, mai radical si "masculin") al realitatii. Pentru el, fericirea era imposibila in absenta femeii iubite, cu alte cuvinte, fericirea lui era intr-un moment viitor care, dintr-o data, devenise extrem de improbabil, cel putin in perceptia sa subiectiva.

Trauma este, dupa cum am mai spus aici, o chestie care ne gaseste nepregatiti. De aceea, aceleasi lucruri pe unii ii traumatizeaza iar pe altii ii fac, mai puternici. Fiindca acestia din urma sunt pregatiti pentru incidentele respective. Ce anume i-a pregatit? Ei bine, daca nu stii sa pierzi anumite lucruri si obisnuiesti sa "glamorizezi" persoane, obiecte si situatii inaccesibile, toata viata ta este o trauma. Caci viata este plina de pierdere ce trebuie gestionata. Iata un capitol cat se poate de interesant al acelui curs de cultivare a inteligentei emotionale care inca nu s-a introdus in programa scolara (daca il vor mai introduce vreodata).

Partea cea mai proasta in ce priveste bovarismul si dependenta de destinatie este aceea ca, aflandu-ne pe pamant, nu in paradis, nicio situatie nu este cu adevarat perfecta. Iar asta "ajuta" foarte mult dependenta de destinatie, in sensul ca ai sanse sa nu gasesti niciodata acea situatie perfecta in cautarea careia ai pornit. Blaise Pascal spunea ca in fiecare om se afla un gol in forma de Dumnezeu. Fiecare incearca sa il umple cu "ce apuca". Psihologia pozitiva a descoperit ca acel gol se poate umple si cu alteceva: aprecierea a ceea ce ai si dispretul (depreciere, elegant spus) fata de ceea ce nu poti avea ori ai pierdut.

Iata cateva "simptome" ale depedentei de destinatie, asa cum le vede dr. Robert Holden:

• orice ai face, te gandesti la ceea ce urmeaza sa se intample

• nu iti permiti sa te opresti fiindca mereu trebuie sa te afli altundeva

• te grabesti mereu, chiar daca nu este nevoie

• iti promiti ca anul viitor vei fi mai putin ocupat

• casa visurilor este cea pe care nu ai cumparat-o inca

• nu-ti place jobul tau dar iti ofera o speranta de viitor

• nu te implici in mod serios in ceea ce faci, fiindca apare ceva mai promitator

• speri ca succesul tau viitor sa te faca fericit

• nu reusesti sa iti apreciezi progresele inregistrate

• ai foarte multe aspiratii de viitor care iti umbresc prezentul

Dr. Robert Holden face distinctia intre destinatie si sens. O viata traita pentru destinatie poate fi resimtita adesea ca fiind lipsita de sens, tocmai fiindca nu te poti bucura de aceasta iar bucuria in sine iti ramane inaccesibila, fiind asociata numai destinatiei. In schimb, o viata cu sens, are si meritul ca iti asigura bucuria de a o fi trait. Intr-o societate de consum este usor sa facem o asemenea confuzie, fiindca implinirea se asociaza lucrurilor materiale, si atat. Dar oare viata ta a avut sens doar fiindca ai avut posibilitatea de a consuma chestii?

(1) Imaginea Unknown Destination, de Veronica Mancini, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Unica, (acc. 13.08.2019), Ce este bovarismul si cum iti dai seama daca suferi de aceasta tulburare, website: Unica.ro

(3) Robert Holden, (acc. 13.08.2019), What is Destination Addiction, website: Robert Holden

(4) Psychology Today, (acc. 13.08.2019), The Search for Happiness, website: Psychology Today

Continue reading

rezilienta

Obsesia Iubirii

Intre boala psihica fara diagnostic si comportament uman instituit de evolutia speciei, iubirea obsesiva ocupa un loc important in cultura umanitatii, fiind adesea prezentata drept panaceu universal. Dar iubirea obsesiva ascunde si lipsa de responsabilitate sau descurajarea.

o o o

Iubirea obsesiva ramane un capitol care domina viata noastra psihica si chiar cea sociala, desi este, insuficient inteles. De aceea nu pierd nicio ocazie sa ma documentez in legatura cu asta si, desigur, sa impartasesc cu cititorii Psihopedia ceea ce am descoperit. Intrebarea centrala a acestui articol este cat de normala este iubirea obsesiva si care sunt cateva trasaturi fundamentale ale celor care trec prin asa ceva. 

In perioada in care psihanaliza "prindea aripi", un psihiatru elvetian pe nume Carl Jung vorbea despre fenomenul psihic denumit de el "complex". In viziunea lui, un complex era o formatiune emotionala, comportamentala si chiar organica (intrucat implica un arc neuronal) si alte elemente ce tin de fiziologie. Vietuim deci sub influenta acestor complexe, linistiti, pana in momentul in care ... "complexul este zgandarit" - ceea ce ne poate complica viata.

Spre exemplu, cineva poate avea complexul inavutirii - si va fi fericit atat vreme cat viata lui il poarta in directia dorita - adica cand face bani. E mult mai greu pentru acesta sa fie fericit fara acesti bani. In mod similar, putem vorbi despre tot felul de complexe: al persecutiei, al grandorii personale, si, desigur, complexul erotic, despre care trebuie sa vorbim aici. Este complexul erotic o problema pentru cel care il detine?

As vrea sa observ in primul rand ca fiecare complex are legatura cu o dorinta sau cu o temere. De aceea ne sunt atat de folositoare din punct de vedere al sanatatii mentale preocuparile religioase si mai ales spirituale, care ne ajuta sa ne desprindem de cele lumesti (patimi), ne dau cate un "time out" bine-venit si necesar, as spune eu. Hristos a inviat! 

Complexul erotic ii confera celui care il poseda ideea (fixa) ca iubirea este un lucru sublim, care merita idealizat si care face viata noastra sa fie implinita, sa merite sa fie traita. De asemenea, ii confera multe alte idei romantice si idealiste, cum ar fi credinta in suflete pereche sau in neputinta omului "care nu este iubit"... Ca asa-i romanul cand este iubit...

Da, probabil ca fiecare popor isi are propriile sale idei fixe, sau valori si, probabil ca romanii o au pe aceasta. Carl Jung era de parere ca in viata omului exista o etapa necesara, stabilita de evolutie, care face iubirea sa devina centrul intereselor noastre, deci complexul erotic ar trebui sa reprezinte, cel putin pentru tineri, un sens al vietii, in special la varsta respectiva. Iar daca tinerii nu ar iubi, probabil ca asta ar fi o mare problema pentru specie.

Eu tind sa cred ca fiecare om este unic si poate sa fie sau nu coplesit de aceasta nevoie de iubire, disproportionat de mare, la unii. Oricare ar fi adevarul, este clar ca in unele situatii, nevoia de iubire si romantism depaseste orice limite de bun simt, ceea ce are un impact negativ asupra vietii sociale si integrarii profesional - familiale si sociale. Cu alte cuvinte, da, iubirea este un lucru minunat, dar uneori ajunge sa devina grotesc, daca asteptam din partea ei mai mult decat ne poate oferi.

Stiti vorba aceea romaneasca "ce-i mult strica". Si stiti si bancul acela in care psihiatrul si pacienta aveau in comun dragostea lor pentru halvita, doar ca pacienta avea un depozit acasa - vreo 5 dulapuri pline. Cam asa sta treaba si cu iubrea obsesiva: oamenii pur si simplu nu iau in consideratie limitele bunului simt, iar asta ii face sa devina atat de "patologici".

Deci, daca vi se pare ca iubirea este un pretext bun pentru a o lua razna, si a evita sarcinile vietii (famlia, munca, prietenia, spiritualitatea si eul, potrivit Psihologiei Adleriene), probabil ca ati gasit cea mai buna scuza dintre toate - nu pot fi o persoana normala, fiindca iubesc prea mult. Si in timp ce tinerii beneficiaza de o anumita toleranta din partea societatii, dupa varsta mijlocie, o persoana de acest fel devine suficient de penibila incat sa renunte la acest apucaturi, cel putin aparent.

Asadar, in viziunea lui Jung, complexul indragostirii este caracterizat de acel stil de viata care iti blocheaza evolutia profesional - familiala, din cauza consumului de resurse disproportionat de mare: timp, atentie, putere de munca, etc. Un indragostit este cu capul in nori, nu poate sa munceasca, are tot felul de "insecte" prin stomac, iar noaptea nu poate sa doarma. Incantator, nu? Da, dar nu si pentru cei care il tin in spate ... oare cat vor mai putea sa-l duca?

In plus, daca ii pomeneste cineva de munca sau de alte indatori familiale, isi face rost imediat de o scutire eligibila - iubirea vietii sale i-a stricat ziua prin atitudinea sa rece (era la munca sau batea covoarele, pentru Pasti) si deci obsedatul isi va cauta de lucru intr-o zi mai buna - acum sufera! Iubirea obsesiva nu a devenit un diagnostic psihiatric de sine-statator, dar se asociaza usor cu tulburarea de personalitate de tip borderline sau erotomania, ori alte diagnostice.

Nu doresc sa credeti ca sunt lipsit de compasiune, desi asa pare ca reiese din ce scriu. Astfel de oameni au nevoie sa vada lucrurile si din alta perspectiva si mai ales, au nevoie sa revina cu picioarele pe pamant. Iubirea obsesiva este doar un mod de a evita sarcinile vietii despre care vorbeam mai sus, care poate avea la baza descurajarea pe care astfel de persoane au suferit-o in copilarie. Poate fi cel mai frumos dintre ele, dar, in esenta, ne ratam existenta.

Este o iluzie faptul ca atunci, la Sf. Asteapta, cand lucrurile vor merge bine in viata lor sentimentala, le va fi si lor bine. Astfel de persoane sunt atat de descurajate de viata de familie si de viata profesionala incat ar gasi orice pretext pentru a le evita. Cand spun descurajare, ma refer la un regim de parenting nesanatos, in care copilul a fost privat de respect, pe diverse cai: fie datorita despotismului parental, fie ca urmare a rasfatului (da, rasfatul este lipsa de respect fata de copil). 

Oriunde lipseste respectul in relatia dintre adulti si copii, apare si descurajarea, adica teama de a veni in intampinarea sarcinilor vietii, teama de a te integra in societate, ca om normal. Se spune ca iubirea obsesiva apare ca urmare a faptului ca cineva nu este suficient implicat profesional. Dar cauza acestui fapt este descurajarea, si cred ca discutia principala aici nu este "hai sa ne gasim de lucru" ci mai curand, "hai sa ne facem curaj, si sa ne gasim de lucru".

(1) Imaginea Magical Being, de Amahra58, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

obsesie