Un Disneyland pentru Rozatoare

Etiologia depresiei afirma ca factorii genetici nu sunt de neglijat. Din domeniul cercetarii stiintifice ne vin stiri referitoare la relatia intre depresie si gene. Este depresia o problema genetica sau ceilalti factori sunt mult mai importanti?

Printre factorii mentionati de regula atunci cand se vorbeste despre etiologia depresiei se afla genele, educatia si mediul. Un studiu realizat cu ajutorul sobolanilor de laborator are rezultate care, cel putin, ne dau de gandit. 

Este interesant si modul in care a fost realizat acest studiu care incerca sa faca lumina in vechea ipoteza referitoare la legatura intre gene si dezvoltarea depresiei, pe care numerosi oameni o invoca, in special atunci cand li se sugereaza ca depresia lor reprezinta o alegere facuta in mod inconstient.

Ei bine, sobolanilor de laborator li s-a indus depresia pentru mai multe generatii - mai exact pentru 33 de generatii, si nici macar nu vreau sa ma gandesc prin ce au trecut bietele animale pentru a deveni depresive. Se considera ca factorul genetic are o influenta covarsitoare asupra stilului de viata al animalelor, indiferent care ar fi specia lor.

Dar dupa 33 de generatii de sobolani depresivi, ei bine, urmasii acestora au fost mutati intr-o situatie cu totul noua, in care li se ofereau conditii speciale, mai multa libertate, multe jucarii pe care puteau sa le roada, hrana la discretie si, unde, cercetatorii aveau grija ca totul sa fie frumos si usor pentru animale - acest regim fiind considerat de cercetatori o forma de psihoterapie.

Oare acest Disneyland pentru sobolani le-a ajutat cu ceva pe rozatoarele depresive de 33 de generatii?

>> Versiunea PRO








(1) Imaginea Disneyland Paris 2014, de Darren, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

victime

Cum sa-ti Protejezi Nefericirea

Este oare posibil sa ne sintetizam singuri fericirea? Fericirea si nefericirea chiar sunt o alegere? Experimente facute de cercetatorii de la universitatea Harvard, arata cum oamenii isi pot alege atitudinea in fata evenimentelor.

Unul dintre aceste experimente, presupunea aranjarea unor imagini, reprezentand niste opere de arta, in ordinea preferintelor. Cand participantilor la experiment li s-a oferit ocazia de a pastra o imagine care se afla pe locul 3 in topul preferintelor, ei bine respectiva imagine a castigat in ierarhia respectiva un loc. De asemenea, imaginea pe care nu au primit-o, a pierdut un loc, la re-evaluare, ajungand de pe locul 4, pe locul 5.

Cercetatorii considera ca asta s-ar datora incercarii noastre de a proteja starea de bine din noi insine, apreciind lucrurile la care avem acces. Acest proces, mai curand inconstient, poarta numele de "sinteza a fericirii". Priviti expunerea profesorului Dan Gilbert de la Universitatea Harvard si incercati sa o urmariti. (2) Va asigur ca merita sa o faceti!

Se pune tot mai mult problema fericirii ca alegere. Si nu este deloc intamplator. Inca din cele mai vechi timpuri, filosofii greci, adepti ai curentului de gandire stoic, au observat ca nu este atat de relevanta pentru dispozitia noastra afectiva natura evenimentelor pe care le traversam cat atitudinea pe care o alegem. Acest principiu a devenit peste milenii, unul dintre pilonii de sustinere ai psihologiei adleriene.

Sunt de retinut cele 2 mecanisme/particularitati ale gandirii persoanelor care isi protejeaza fericirea: 1. Aprecierea a ceea ce avem si 2. Deprecierea a ceea ce am pierdut. Dar care ar putea fi mecanismele gandirii celor care nu sunt fericiti? 

Nu conteaza ceea ce ti se intampla ci modul cum reactionezi la ceea ce ti se intampla. Epictet

Avem nevoie de foarte putin pentru a fi fericiti. Totul se afla in noi insine, in modul nostru de a gandi. Marcus Aurelius

Un proces normal de consiliere psihologica are un parcurs oarecum schematic, repetitiv. Avem o problema si avem cateva optiuni. Fiecare optiune are avantaje si dezavantaje. In acelasi timp insa, cel care trebuie sa faca alegerea, are anumite valori - lucruri importante pentru el -, care trebuie aduse in discutie. (3) La finalul acestei dezbateri, putem avea surpriza ca cel aflat in dilema reuseste la fel de putin sa aleaga, desi multi altii se simt ajutati de acest proces.

Nu este singurul mod de a face alegeri. Unii aleg instinctiv, prin intermediul intuitiei, altii aleg in mod aleatoriu, la voia intamplarii, iar altii prin solicitarea de sfaturi de la prieteni sau experti,  etc. Ceea ce mi se pare interesant este ce se intampla dupa ce s-a facut aceasta alegere. Din acest punct de vedere  se disting doua categorii de persoane, in functie de atitudinea pe care acestea o au fata de problema lor.

Cele doua categorii sunt urmatoarele: cei care isi sintetizeaza fericirea si  cei care isi sintetizeaza nefericirea. Cei care isi sintetizeaza fericirea, asemenea participantilor la experimentul prezentat mai sus,  au tendinta de a adauga "plus valoare" alegerii pe care au facut-o.  Cu alte cuvinte, indiferent de valoarea obiectiva a alegerii lor, ei ii cresc valoarea printr-un demers constient sau mai curand inconstient, ca urmare a dorintei de a-si proteja starea de bine.

Din pacate, nu acelasi lucru il fac si cei care isi sintetizeaza nefericirea: ei scad valoarea alegerii facute si se raporteaza la valoarea alegerilor pe care le-au lasat in urma, imaginandu-si ca acestea ar fi fost mai nimerite. In acest fel, se poate spune ca ei isi protejeaza nefericirea, prin mecanisme mai mult inconstiente. S-ar putea sa procedati uneori in acest mod chiar si voi, insa categoria aceasta de  persoane procedeaza in acest mod mai tot timpul.

Imi amintesc cazul unei cliente care a plecat din Romania (motivele pot parea evidente), stabilindu-se intr-o tara occidentala. Acolo descopera un "salvator", care o ajuta sa iasa din marasmul emotional in care se afla. Totusi, salvatorul nu era nici el perfect, el intampinand anumite probleme cu justitia.

Ca urmare a acestei evolutii, clienta mea se intoarce la marasmul ei (motive evidente), lucru care grabeste sfarsitul relatiei (motive evidente). In loc sa isi gaseasca un alt partener, clienta mea incepe sa regrete faptul ca a incheiat respectiva relatie, abandonandu-se pe sine intr-un episod depresiv fara de sfarsit (motive mai putin evidente).

Explicatia s-ar putea gasi in obisnuinta de a fi nefericiti, creata inca din copilarie, prin intermediul procesului educativ, sau prin transmiterea genelor nefericirii, de la parinti - stiut fiind faptul ca temperamentul este o parte a personalitatii care se transmite genetic (4). De asemenea, acest mod de a ne raporta la realitate, ar putea deveni la un moment dat o masura adaptativa, prin intermediul careia cei abonati la nefericire nu fac decat sa castige suportul celor mai descurcareti, asa zisii "salvatori de profesie".

Din pacate insa, cei mai descurcareti vor fi coplesiti la un moment dat de atata negativism, si, cel mai probabil, se vor da batuti. Scriam intr-un entry anterior despre modul in care fiecare dintre noi ajunge sa isi personalizeze succesul: la unii succesul vine prin eforturi de vointa, in timp ce la altii, la "victimele de  profesie", succesul apare prin alegerea de a fi nefericit. Puteti continua aceasta lectura cu respectivul articol. (5)

(1) Imaginea Pain, de L.L. Twistiti, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2)  Dan Gilbert (2004); The Surprising Science of Happiness; website: Ted Talks

(3) Zamfir, C. (1990); Incertitudinea. O perspectiva psihosociologica; editura Stiintifica

(4) Seligman, M. (2007) Fericirea Autentica, editura Humanitas

(5) Iftimie, M. (2015) Succes Personalizat, website: Psihopedia

 

Continue reading

victime

Resursele Noastre

Un set de solutii pe care ti le ofer gratuit te vor ajuta sa ameliorezi manifestarile personalitatii care iti fac probleme. Cum te afirmi in societate? Pe ce te bazezi si ce anume crezi ca te poate ajuta? 

Vorbeam cu o alta ocazie despre "capitalul nostru suprem" – increderea celorlalti in noi. Sau reputatia si imaginea prin intermediul carora obtinem increderea celor din jur. Increderea se obtine greu si se pierde usor, cel putin asa se spune. Trebuie sa facem eforturi pentru a cladi o reputatie. Este vorba, in special, despre eforturile de a practica bunul simt comun. Este o mare diferenta intre a atrage atentia si a inspira incredere si mi-e teama ca, adesea, cele doua nu au prea multe in comun.  

Dar se poate vorbi la fel de bine despre capitalul nostru interior – care sa fie acesta? Cred ca atunci cand vorbim despre capital interior vorbim de fapt despre resursele personalitatii. Asa cum stim, personalitatea are in componenta sa, elemente precum aptitudinile, temperamentul si caracterul. Nucleul personalitatii este Eul, care poate la randul sau sa fie o resursa. Fiecare dintre aceste componente ale personalitatii are propriile sale resurse. Componentele personalitatii pot fi viciate, tarate, sau, dimpotriva pot fi purtatoare de mari posibilitati adaptative.  

1. Aptitudinile.

Prin nastere, prin intermediul transmiterii genelor, primim un adevarat tezaur genetic de predispozitii, care, exersate in cadrul activitatii, vor duce la formarea aptitudinilor. Aptitudinile au astfel o baza genetica, dar implica si factorul de mediu, ce poate contribui decisiv la dezvoltarea aptitudinilor. Aptitudinile sunt in general definite ca fiind un complex de trasaturi psiho-fiziologice ce faciliteaza obtinerea unor performante peste medie in activitate. Intelegem aptitudinile incercand sa raspundem la intrebarea „Ce imi place sa fac?” si „Ce fac eu cel mai bine?”  

2. Temperamentul.

Definitie: ansamblul insusirilor dinamico-energetice ale personalitatii. Nominalizat adesea ca fiind dimensiunea energetica a personalitatii, temperamentul este o componenta mostenita genetic ce poate fi influentata decisiv de factorul de mediu, de cultura in care se dezvolta o anumita personalitate, rezultatul fiind ameliorarea reactiilor, dar si exacerbarea lor, in functie de tipul acestei influente. Temperamentul poate fi extrovertit sau introvertit, stabil sau instabil. Acesta ne da dinamismul, forta si viteza reactiilor la stimuli, echilibrul emotional si stabilitatea afectiva. Energia temperamentala se exprima prin intermediul emotiilor. Intelegem temperamentul incercand sa raspundem la intrebarea "Ce simt eu?"  sau "Cum simt eu?"

3. Caracterul.

Spre deosebire de temperament, care este mostenit genetic si influentat cultural, caracterul este acea componenta a personalitatii care se formeaza in mod exclusiv si integral prin educatie, prin contactul cu o anumita cultura (valori si modele). Caracterul se exprima prin intermediul atitudinii – o pozitie interna specifica pe care o are o persoana fata de realitatea in care traieste, fiind un rezultat al invatarii. Acestei componente a personalitatii ii revine misiunea de a ameliora temperamentul si pornirile catre exces ale acestuia. Caracterul (atitudinile) are la baza valori. Intelegem caracterul, incercand sa raspundem la intrebarea „In ce cred eu?”  

4. Eul.

Componenta cea mai subtila si inalta a personalitatii, Eul, reprezinta un fel de nucleu al personalitatii, ce asigura integrarea informatiilor despre sine, ceilalti si lume, generand astfel sentimentul identitatii, continuitatii si unitatii propriei existente. Eul, la modul concret, este o suma de imagini si impresii pe care cineva le are despre sine, din punctul de vedere al existentei fizice, emotionale, sociale si spirituale. Aceste imagini au un puternic efect asupra dispozitiei afective si asupra comportamentului. Intelegem Eul incercand sa raspundem la intrebarile de tipul „Ce / cine sunt eu?”  

Fiecare dintre aceste componente ale personalitatii pot deveni un capital interior. In masura in care ele ne ajuta in parcursul nostru catre inserare sociala, pentru dobandirea apartenentei si a increderii celor din jur (capitalul extern), se poate spune ca o componenta sau alta a personalitatii reprezinta un atu, un capital interior.

Putem astfel sa identificam anumite parghii ce sustin integrarea noastra. Fiecare dintre acestea corespund componentelor personalitatii: aptitudinile trebuie puse in valoare prin activitate, temperamentul trebuie ameliorat prin intermediul inteligentei emotionale iar caracterul trebuie cultivat si incarcat cu ceea ce se cheama bun simt comun. De asemenea, eul trebuie intarit si echilibrat, prin convingeri adecvate. 

1. Aptitudini – Activitate. In absenta activitatii, aptitudinile ar ramane la stadiul de predispozitii pozitive. Totusi, nimeni nu se poate afirma prin intermediul unor predispozitii. Atunci cand ne descoperim aptitudinile si le dezvoltam prin activitate, ele pot deveni cu usurinta capacitati. De aici si pana la afirmare sociala, respectiv implinire, nu este decat un pas. 

2. Temperament – Inteligenta Emotionala. Inteligenta emotionala este acea trasatura de personalitate care ne ajuta, pe de o parte sa devenim constienti de si sa operam cu emotiile noastre, iar pe de alta parte, ne ajuta sa devenim constienti de si sa operam cu emotiile celor din jur. Inteligenta emotionala face posibila ameliorarea reactiilor noastre emotionale si aducerea lor intr-o forma compatibila cu civilizatia. Cand facem asta, sansele noastre de inserare sociala sunt considerabil crescute. 

3. Caracter – Bun Simt Comun. Bunul simt comun este dat de media credintelor si valorilor raspandite in societate. Logica privata a individului sau logica de grup poate adesea sa contravina bunului simt comun al societatii, in intregul ei. Cand ne opunem bunului simt comun nu facem decat sa ne auto-marginalizam, caci societatea tinde sa isi conserve sanatatea si echilibrul tocmai prin intermediul valorilor si modelelor pe care le promoveaza.

4. Eul – Stima de sine. Elementul care sustine sanatatea si echilibrul Eului, deci a intregii personalitati, este stima de sine. A avea stima de sine presupune sa cultivi sanatatea si echilibrul propriei personalitati, prin intermediul increderii si intelegerii pe care ti-o acorzi. A avea stima de sine nu exclude nici sentimentele de vinovatie si nici respectul pentru cei din jur. De altfel, ne dovedim mai eficient pretuirea pentru noi insine atunci cand respectam drepturile si bunastarea celor din jur.

Continue reading

virtute