17 000 de Portofele Pierdute

Suntem un popor de hoti? Din pacate, ne bucuram de un renume negativ cu privire la necinste si coruptie, alaturi de alte natiuni din estul Europei. Este oare meritat sau este mai curand un mit? Un studiu arata locul ocupat de Romania in topul coruptiei mondiale. Avem o veste buna si una rea.

☆ ☆ ☆

Cateva tari din estul Europei au nefericitul prestigiu de a fi dominate de coruptie, coruptia reprezentand parca principalul atribut si realitatea definitorie a vietii sociale in aceste parti de lume. La nivelul mentalului colectiv, este suficient sa spui Rusia, Ucraina sau chiar Romania si primul cuvant care iti vine in minte este probabil coruptie, fara sa ne intrebam daca, in fond, exista dovezi stiintifice propriu-zise cu privire la aceste convingeri care ne domina. Pentru ca cercetatorii si-au dorit sa obtina astfel de dovezi, ei au realizat un studiu de dimensiuni planetare, in 40 de tari. 

Provocarea care ii intampina pe cetatenii lumii a constat in a decide ce vor face cu un portofel gasit. Fiindca am afirmat ca studiul a fost de dimensiuni planetare ei bine au fost folosite 17.000 de astfel de portofele si s-a testat cinstea pe tot globul, in scopul nobil de a-i gasi pe cei mai necinstiti oameni de pe pamant, dar si pe cei mai cinstiti. Rezultatele acestui studiu au prezentat confirmari ale unor banuieli, dar si numeroase surprize, inclusiv legate de cinstea romanilor, care, asa cum stim cu totii, dar in special cei plecati din tara, sunt perceputi ca fiind o natiune mai curand necinstita. 

Am postat in imaginea de mai sus principalele rezultate ale acestui studiu. Fiindca a fost investigata atat situatia in care portofelul continea bani (13 $ sau 58 de lei) cat si cea in care acesta nu continea bani, se poate observa topul tarilor unde subiectii au restituit portofelul chiar si daca nu continea bani, dominat de Elvetia, culmea corectitudinii, si cateva tari din nordul continentului european. In situatia in care portofelul continea bani, clasamentul se schimba si Danemarca este pe primul loc, urmata de Suedia. In aceasta situatie, Romania s-ar clasa pe un onorabil loc 12 (din 40 de tari), desfiintand astfel cu brio miturile privind necinstea romanilor. 

De altfel va recomand sa pastrati acest link si sa-l oferiti cu generozitate romaneasca oricarei persoane care sustine ca romanii sunt un neam lipsit de onoare iar Romania este una dintre cele mai corupte tari din lume. In mod interesant, multe dintre tarile cu pretentii de civilizatie avansata, cum ar fi Marea Britanie, Italia, Israel, Canada sau Statele Unite, fie se afla in aceeasi grupa valorica ca si Romania, fie sunt surclasate de tara noastra. Un alt exemplu demn de un Breaking News este acela al Rusiei, care si aceasta se afla in aceeasi grupa valorica cu tarile sus-mentionate, desi se bucura de acelasi renume ca si Romania in ce priveste coruptia. 

Explicatiile avansate de cercetatori privind aceste rezultate sunt unele complexe si implica factori de natura economica, geografica, axiologica si culturala, la care se adauga factorii cognitivi, legati de dificultatea subiectilor de a se vedea pe sine ca persoane necinstite, dupa primirea portofelului. Asa cum se poate observa, prosperitatea de care se bucura anumite tari, cum ar  fi cele din nordul Europei ar putea explica o buna parte din rezultatele acestui studiu. De asemenea, valorile crestine care domina estul continentului nostru pot fi avansate pentru explicarea acestor rezultate, inclusiv a celor inregistrate in Romania. O descoperire interesanta a acestui studiu este aceea ca o suma mai mare de bani gasita in portofel mareste sansele ca acesta sa fie returnat pagubasului, in oricare dintre tarile cercetate. 

Daca ar fi sa identific aspectul cel mai socant in ce priveste rezultatele studiului, cel putin din perspectiva mea, acesta ar fi locul Chinei la coada acestui clasament. Imi aminteste de Romania comunista unde, furtul din avutul obstesc si din intreprinderile comuniste reprezenta o forma de comportament revolutionar, prin care cetateanul lipsit de drepturi, chinuit si oprimat in numele unor scopuri care ii erau straine, isi lua revansa impotriva statului excesiv de puternic. Poate ca asta se intampla si in China, unde s-ar spune ca predomina colectivismul dar individualismul tine sa se faca simtit in rezultatele acestui studiu, afirmand parca faptul ca cetateanul simte ca nu mai poate respira cu atatea asteptari venite din partea instantelor superioare lui.

Daca aceasta ar fi vestea buna pentru noi romanii, ei bine, un alt studiu realizat pe baza datelor culese la studiul prezentat mai sus a descoperit faptul ca dintre cei care ar fi restituit portofelul cu bani, mai numerosi ar fi cei care lucreaza in mediul privat. Ipoteza mea este ca cercetatorii britanici nu au fost incantati de faptul ca Romania ocupa un loc superior in clasamentul celor mai cinstiti cetateni de pe planeta si au venit cu aceasta noua perspectiva care le asigura suprematia la capitolul onestitate in randul lucratorilor aflati in serviciul public. Asta nu ar trebui sa ne linisteasca pe noi romanii, dimpotriva, ar trebui sa ne intrebam de ce lucratorii publici de la noi au fost surprinsi intr-o situatie atat de jenanta.

Per total am obtinut un scor onorabil, mai bun decat Marea Britanie, Canada, Italia si Statele Unite. Dar probabil am fi putut obtine un scor si mai bun daca nu ne-ar fi tras in jos situatia inregistrata in institutiile publice. Explicatiile identificate de catre cercetatori au de-a face mai curand cu valorile si cultura care domina sectorul public. Altfel spus, exista probleme cu moralitatea mai curand decat cu salarizarea. Sigur ca mi-as fi dorit ca angajatii statului sa dea dovada de mai multa onestitate decat cei din domeniul prrivat, mai ales ca, adesea ei gestioneaza sume uriase de bani publici. Si poate ca un studiu precum cel de fata, desi ne intristeaza, ar putea explica anumite realitati romanesti. 

(1) Imaginea Dirty Money, de Tima Miroshnichenko, via Pexels

(2) Science, (acc. 29.09.2024), Civic Honesty Around the Globe, website: Science.org

(3) Journal of Public Administration Research and Theory, (acc. 02.10.2024), website: Academic.oup.com

Continue reading

coruptie

Patologia Optimismului

Cine este mai destept: un optimist sau un pesimist? Probabil ca ai deja un raspuns la aceasta intrebare dar vrei, cu siguranta, sa stii daca raspunsul tau este cel corect.

Nu stiu daca v-ati intrebat vreodata de ce exista psihicul. Psihologii evolutionisti au facut acest lucru si au ajuns la concluzia ca psihicul exista pentru a facilita adaptarea la mediu. In plus, anumite trasaturi ale functionarii psihice, au fost puse, de asemenea, in legatura cu adaptarea.

Optimismul si pesimismul, ca trasaturi ale personalitatii umane, exista si s-au transmis din generatie in generatie tocmai pentru ca ele favorizeaza adaptarea la mediu. Si pentru ca s-au transmis ambele, pare ca evolutia nu a ajuns inca la o concluzie ferma in ce priveste care dintre "cele doua cai -- cea optimista, respectiv calea pesimista" este cea favorabila pentru supravietuire si perpetuare a speciei.

Chiar si azi, exista voci care sustin optimismul, asa cum exista voci care sustin pesimismul si valoarea sa adaptativa. Optimismul, spre exemplu, te bine-dispune, te energizeaza pentru actiune si te pune in miscare, spun unii. De asemenea, fiind optimist, dispui de pasiunea si energia pentru a pune in miscare pe altii, facandu-te astfel potrivit pentru o pozitie de lider. Nu, in ultimul rand, s-a constatat  prin cercetare stiintifica, faptul ca optimistii sunt mai longevivi si mai sanatosi.

In schimb pesimismul te modereaza, te aduce "cu picioarele pe pamant" si te face sa te gandesti de doua ori inainte de a lua o decizie care ar putea fi neinspirata si pripita. Un pesimist nu trebuie sa isi faca griji ca va suferi daca nu reuseste o intreprindere ambitioasa, actiunile sale evitand riscul si urmarind ceea ce poate aduce ameliorari sigure ale situaitei actuale.

Baietii din acest videoclip povestesc despre cat de mult au avut de tras pentru a fi indraznit sa scrie o carte cu numele "Pesimistul Fericit", care, desigur, promova pesimismul, intr-o lume guvernata de iluzii frumoase, intretinute de sloganuri precum "Poti face tot ce vrei tu" sau "Poti fi tot ceea ce vrei tu".

Daca cei doi suedezi v-au convins sa fiti ceva mai pesimisti atunci cand va stabiliti scopuri si le urmariti, ei bine, din directia cealalta vin studii care vorbesc despre relatia dintre optimism si sistemul imunitar, sau optimism si, in general, sanatate, lasand sa se inteleaga ca persoanele optimiste sunt, intr-adevar mai sanatoase si mai longevive, mai capabile sa se bucure de viata chiar si in zilele senectutii.

Martin Seligman considera ca optimismul ne ajuta sa reactionam la probleme cu o anumita incredere si rezilienta. Persoanele optimiste cred ca evenimentele negative sunt temporare, limitate in influenta (neconsiderand ca acestea invadeaza toate aspectele vietii) si administrabile. The Pursuit of Happiness.

Totusi, dupa cum vedeti, opiniile sunt divergente. Ceea ce am inteles eu din aceasta controversa intre sustinatorii optimismului si sustinatorii pesimismului, este ca, daca avem nevoie de optimism, pentru a ne pune in miscare si pentru a influenta pe cei din jur, trebuie in acelasi timp sa fim rezonabili in ceea ce judecam si decidem, altfel spus, trebuie sa fim realisti.

Intre Deziluzie si Evolutia Greoaie

Problema este ca, multe lucruri par imposibile pana in momentul cand cineva le realizeaza. Iar asta sugereaza ca, totusi, nu stim care sunt limitele realitatii, iar incertitudinea este, in multe cazuri, poate singura certitudine. Pericolul pentru cei care incearca sa realizeze imposibilul este sa nu supravietuiasca deziluziei.

Si ar fi poate simplu sa supravietuim unei deziluzii, insa, din pacate, deziluzia vine cu pierderi foarte mari de resurse si de timp (resursa fundamentala), iar asta e mai greu de integrat. Sa speram ca, pe de o parte, cei ce incearca sa realizeze lucruri foarte ambitioase, stiu de la bun inceput in ce se implica iar, pe de alta parte, in caz de esec, vor avea inca  resursele necesare si optimismul de a o lua de la capat, eventual, intr-o alta poveste, mai realista, pentru a economisi resursele.

La pasimisti, in schimb, se poate observa o dificultate de a evolua datorita lipsei entuziasmului, care poate duce uneori pana la depresie. Atunci cand nu se merita sa faci nimic, fiindca, probabil, nu va iesi bine, este greu pana si sa te ridici din pat. Iar daca, intotdeauna facem numai ceea ce nu prezinta riscuri, de teama esecului, vom fi nevoiti sa toleram o existenta rutinata si gri, ce poate reprezenta o sursa majora de stres si nefericire.

Problema, pana la urma sta in excesul de optimism ca si in excesul de pesimism. Nu de putine ori mi-a fost dat sa inteleg ca, omul este o fiinta ce are nevoie de anumiti parametri pentru a exista si a supravietuit. Daca intervalul ce ii permite supravietuirea este depasit, prin excese, atunci si viata sa este amenintata. Aceasta trasatura se observa in majoritatea aspectelor vietii sale, de la tolerarea temperaturii, a sunetelor, si pana la tolerarea schimbarii.

Realitatea, Dusman al Logicii Private

Dusmanii pesimismului exagerat, ca si ai optimismului exagerat pot fi reuniti sub un singur cuvant: REALITATEA. Iar realitatea, fiind o realitate sociala, prin definitie, cuprinde stiinta, morala sociala si legea.

• Stiinta -- iti poate dovedi, spre exemplu, ca ai fost prea optimist cand ai considerat ca este ok sa iti traiesti viata inainte de a te casatori, aratandu-ti ca, de fapt, explorarea sexuala premaritala conduce la nefericire in cuplu (esec marital)

• Bunul simt comun -- fiind prea optimist, in ciuda a ceea ce considera societatea ca se cade sa facem sau sa fim, aduce mari prejudicii si impiedica adaptarea noastra cu succes. Spre exemplu, putem crede ca un tatuaj pe fata nu are cum sa ne influenteze capacitatea de a ne gasi un loc de munca, dar realitatea sociala arata ca multi angajatori sunt sensibili la astfel de detalii

• Legea -- putem fi prea optimisti atunci cand neglijam existenta unor legi si consideram, spre exemplu, ca putem sa castigam foarte multi bani din frauda si coruptie, dar intr-o zi s-ar putea sa fim prinsi si sa fim nevoiti sa platim, intr-un fel sau altul. Detentia nu este o situatie care sa confirme optimismul nostru initial.

(1) Imaginea The Problem with Half Full, de Dave Haygarth, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Canadian Medical Association Journal, (acc. Nov. 23, 2015), Enjoyment of life and declining physical function at older ages: a longitudinal cohort study, website: CMAJ .ca

(3) The Pursuit of Happiness, (acc. Nov. 23, 2015), Mindfulness and Positeve Thinking, website: The Pursuit of Happiness

Continue reading

ted talks

Complexul #Colectiv

Romania in deriva, labila si tensionata, ca un pacient paranoid. Toti sunt corupti, indiferenti si criminali, iar noi suntem vulnerabili. Ce este de facut? Am putea sa lovim in toate directiile?

Initial, politica era pentru parinti. Cei tineri erau ocupati cu munca, iubirea, joaca si distractia, ca toti tinerii. Pana cand, intr-o zi, si-au dat seama ca, ei bine... coruptia ucide. Initial, totul a parut o gluma. Inceputul incendiului parea o parte din show. Telefoanele de SOS, pareau niste farse. Iar victimele iesite din infernul de la Colectiv le-au parut unora niste petrecareti de Halloween, bine costumati.

Apoi focul s-a stins, fumul s-a ridicat iar iluziile s-au risipit. Am inceput sa vedem ce ni s-a intamplat de fapt si ne-am dorit explicatii. Nu ne-a trebuit mult sa intelegem ca toata povestea este legata de acelasi fir ce leaga toate povestile din Romania, de-acum, de zeci de ani.

Iar acel fir poate fi definit sub forma catorva certitudini. Iata-le: "Eu sunt vulnerabil. Toti sunt corupti.Viata este cruda." Se dovedeste ca schimbarea pe care a adus-o dezastrul de la Colectiv nu a constat atat in anxietate cat in furie, in disponibilitatea de a ne ridica impotriva sistemului.

De la traume suferite si pana la complicatii psihologice drumul nu este foarte lung. Dimpotriva, dezvoltarea patologiei psihice este calea usoara, am putea spune. Apare incidentul trumatic, suferim, tragem niste concluzii emotionale iar in cele din urma se formeaza complexul ce tinde sa se extinda, sa acapareze si sa reduca, sa simplifice activitatea psihica, la un singur gand, la o singura emotie, la o singura reactie.

Am ajus sa fiu convins ca exista riscul ca o intreaga societate sa fie uneori cuprinsa de astfel de manifestari patologice. Societatea, ca un pacient paranoid. Observ zilele acestea cat de putina incredere mai avem in politicieni, si, in general, in toti cei care ar vrea sa ne conduca. Societatea este bulversata de evenimentele in care si-au pierdut viata un numar de victime mereu in crestere. Instabilitatea este si aceasta in crestere iar institutiile sunt paralizate. Haos!

Psihanalistii au fosti probabil primii care au vorbit despre notiunea si fenomenul de complex psihologic. Freud, Jung si Adler au cochetat cu explicatii ale unor comportamente patologice care se bazau pe conceptul de complex psihologic. Dar ce este un complex?

O definire interesanta a acestei notiuni o face Carl Jung, care vorbeste despre complex ca despre o structura psihica alcatuita din reprezentari mentale, emotii si comportamente care pot ajunge sa domine intreaga activitate psihica a persoanei afectate de patologie.

Esenta complexului este mentala, cognitiva, desi manifestarea sa cea mai pregnanta, vizibila, este emotionala. Ideile fixe reprezinta componenta cognitiva a complexului. Astfel, exista si au fost puse in evidenta mai multe tipuri de idei fixe de unde si denumirea: complex de persecutie, complex de grandoare, complexul erotic, complexul de inferioritate, etc.

Cand complexul este "zgandarit", adica cand anumiti stimuli exteriori sunt perceptuti de pacientul respectiv, manifestarile devin foarte greu de controlat, foarte pregnante si incarcate emotional, comportamentul devine unul iesit din limitele normalitatii, isteric, agresiv, sau poate de retragere, de evitare, etc.

Din pacate, odata cu trecerea timpului, complexul tinde sa "se extinda", in sensul ca din ce in ce mai multe lucruri, din ce in ce mai multi stimuli sunt asociati de mintea pacientului respectiv cu gama de preocupari a complexului sau. Asa se ajunge ca fiecare floare sau fiecare pasare, fiecare obiect neutru, sa ii aminteasca acestuia de problema sa nerezolvata.

Sa-mi fie iertat, dar observ la multi dintre membrii societatii o astfel de extindere a complexului care ii domina. S-ar putea sa fie un complex de persecutie. De ce de persecutie? In acest tip de complex, se observa temerile irationale ale unui subiect, legate de faptul ca ceilalti sunt responsabili de esecurile sale, subiectul fiind convins ca acestia comploteaza impotriva sa.

Lipsa de incredere si fricile ating cote neobisnuit de mari in cazul tulburarii de personalitate de tip paranoid si in cazul schizofreniei paranoide, si s-ar putea sa ne caracterizeze si pe noi uneori, sub forma mai comuna a anxietatii si a tuburarilor asociate.

Si totusi, amintiti-va ca fiecare dintre noi este responsabil pentru faptele sale si numai ale sale. Nimeni nu este perfect, desi putem tinde catre mai bine. Necazul si teama nu ar trebui sa ne determine sa distrugem tot ce am construit pana acum, prin eforturi si sacrificii. Vinovatii vor fi trasi la raspundere. In plus, avem fiecare dintre noi lectii importante de invatat Nu este de ajuns?

(1) Imaginea Fantana cu Candele imi apartine, si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) Jung, C., (2005), Opere complete, vol. 3, Psihogeneza Bolilor Spiritului, editura Trei

Continue reading

social

Prea Buna pentru Romania

Multa larma, zilele astea. "Impartim un secret..,", spune Elena Udrea, gestual. Si privind eu asa, imi dau seama... "Cat de buna este tipa!" Atat de buna incat scriu un articol despre ea.

Va amintiti, nu? Dupa discursul frumos - multi au spus asta - din Parlament, se indreapta spre bancuta dumneai si cauta din priviri, simte camera de luat vederi si fixand-o cu ochii, duce degetul index catre nara dreapta a nasului, aplicand ceva presiune pe nas... Ce mai este si asta? Mister...  Ermetism... Larma...

A fost un moment in care Elena Udrea a dus Romania in dimensiunea subtila a simbolurilor. La drept vorbind este o lume frumoasa, plina de mister, poate prea abstracta pentru cladirea matahaloasa si nasoala a Parlamentului. Pentru o clipa, Elena Udrea a fost o micuta creatoare de mistere. Iar misterele sunt frumoase, uneori. Imi amintesc, in primul rand, unde am vazut intaia oara gestul acesta... Intr-un episod din Twin Peaks.

In lucrul cu simbolurile, care imi este familiar prin intermediul art-terapiei si prin intermediul visurilor de care m-am ocupat mai mult in ultimul timp, am ajuns la concluzia ca fiecare simbol are o semnificatie conferita de cultura, dar si o semnificatie personala, atribuita in mod complet arbitrar, de o persoana, cu de la sine putere.  

Daca este sa vorbim despre semnificatia culturala a unui gest, lucrurile pot fi deja complicate, caci, pe acest pamant exista mai mult decat o singura cultura. Spre exemplu gestul de a incuviinta din cap, care semnifica acordul sau intelegerea dintre interlocutori, poate avea in anumite locuri ale planetei un cu totul alt sens. Bunaoara, in Bulgaria, Macedonia, Grecia si Albania, acest gest semnifica dezaprobarea.

Dar asa cum tarile din sudul peninsulei Balcanice au investit acest gest cu o semnificatie opusa celei la care ne raportam noi, restul, tot la fel, fiecare dintre noi este liber sa investeasca un gest cu semnificatia dorita. Probabil acest fapt este cel mai greu de acceptat pentru cei care incearca sa inteleaga gestul Elenei Udrea, facut in Parlament, imediat dupa discursul ei, "de adio". Totusi, gestul ei, pare sa fi deturnat cu totul sensul acestui discurs...  

Pentru a intelege modul in care cineva poate sa incarce cu o semnificatie profund personala un gest cum ar fi acela de a-ti atinge o nara cu indexul, imaginati-va spre exemplu ca un tata priveste filmul Nasul impreuna cu fiul sau de 8 ani - am inteles ca gestul apare in acest film. La sfarsitul filmului, fiul, in stilul imitativ care ii caracterizeaza pe copii, reproduce gestul. Tatal, ia asta drept o gluma si il reproduce la randul sau, razand.

Ei bine, de acum inainte, cei doi vor face acest gest de fiecare data cand se intalnesc, ca un simbol al legaturii lor de buna intelegere si al faptului ca s-au simtit bine privind impreuna acel film, si, cel mai probabil, vor mai privi si alte filme impreuna – ei doi, ca doi mafioti de home cinema, capabili sa stea pe canapea, cuminti, si sa rontaie floricele. Acelasi scenariu ar putea fi posibil intre doi indragostiti, sau intre doi prieteni preadolescenti.

Interesant e faptul ca, acolo unde este multa incertitudine, oamenii isi dau pe fata trasaturile de personalitate. Spre exemplu, am vazut in fata gestului doamnei Udrea, tot felul de reactii – retinere, precautie, acuzatii, furie, curiozitate, interes, etc. Este un bun test de personalitate acesta, de a lasa lucrurile putin ne-explicate si a urmari reactiile persoanei pe care doresti sa o cunosti. Veti observa cat de diferite vor fi reactiile unor oameni diferiti. Este rezonabil sa afirmam ca diferentele acestea sunt legate de trasaturile de personalitate ale subiectilor.

Ca o parere personala, as spune ca Elena Udrea a fost putin prea buna pentru Romania... In sistemul de referinta, adica in „sistemul ticalosit”, nici nu se putea sa fie mai buna. Totusi, sistemele evolueaza, tind sa se reinventeze, si, din fericire, tind sa se amelioreze, tocmai pentru a supravietui. Un sistem care degenereaza este un sistem pe moarte. Cred ca ceea ce se intampla acum, toate aceste capete care pica rand pe rand, este o reactie a partilor sanatoase ale societatii, care au inteles ca suntem la un pas de faliment national, ca urmare a acestor abuzuri in lant.  

Mai cred ca Elena Udrea avea potential, ca femeie si ca om politic. Pare mereu „cu lectiile facute”, stie ce spune, chiar si in fata, poate a unor ani grei de inchisoare. Poate ca nu a dat peste cine trebuia si a crezut ca l-a prins pe Dumnezeu de un picior? Poate ca a facut niste compromisuri prea mari, care se cereau rascumparate? Poate ca dorinta s-a dovedit mai puternica decat caracterul? Cine stie? 

Din punctul meu de vedere, gestul Elenei Udrea, facut dupa ce a vazut cum ii sunt analizate toate miscarile si microexpresiile, este o reactie la acest val de atentie care i se acorda. Ne-ar fi greu sa credem ca intr-o situatie ca aceasta, s-ar putea bucura cineva de ceea ce i se intampla. In schimb, exista un beneficiu secundar in aceasta atentie supradimensionata, pe care un psihic ce se lupta sa ramana in echilibru, o poate specula, drept consolare si punct de sprijin. 

Tipul tulburat emotional care, spre exemplu, s-a aruncat de la un etaj al cladarii Parlamentului, sau tipul care l-a scuipat pe Traian Basescu, tot pe aceasta atentie ieftina, usor castigata, au mizat. Cred ca situatiile disperate, cer masuri disperate. Iar gestul Elenei Udrea a fost unul disperat, usor melancolic, impregnat de amintirile unor vremuri frumoase pentru ea, care probabil ca au apus. 

Ar putea fi in acelasi timp si o recunoastere sau o asumare, fara de cuvinte, a faptelor pe care, poate ca, le are pe constiinta. „Da, asta sunt. Asta am fost mereu... Ma duc acolo unde mi-e locul, nu? Dar pentru voi raman un mister...” Cand nu te mai protejeaza nimic, te poate proteja misterul...

Continue reading

mafia