Doua Galeti

Psihopedia va prezinta un basm terapeutic care merita atentia dvs. S-ar putea sa va regasiti  si voi intr-una dintre cele doua galeti si sa descoperiti ca sensul vietii, fericirea si implinirea noastra sufleteasca depind in buna masura de felul cum interpretam lucrurile.

☆ ☆ ☆

Printre diversele metode puse in valoare in cadrul psihoterapiei si a consilierii psihologice se afla si basmul terapeutic. Diferenta intre un basm terapeutic si un basm obisnuit este de multe ori neglijabila, in sensul ca atat basmul obisnuit cat si cel terapeutic incearca sa induca o anumita lectie de viata si respectiv o atitudine noua, diferita si in acelasi timp constructiva, in relatie cu provocarile de zi cu zi. Cu toate acestea, unele dintre basme, in special cele influentate de curentul romantic al literaturii, pot sa ne lase cu un bagaj de invataturi ... problematic. De aceea, ati putea avea surpriza ca un autor de literatura romantica sa gaseasca penibila sarcina de a confectiona un basm terapeutic. Da, vorbesc din experienta. LOL

In ultima vreme spre exemplu, avem de-a face acest curent social numit cancel culture si woke culture, care incearca sa scoata in evidenta problemele pe care le prezinta diversele opere literare la care generatii de-a randul s-au raportat cu pretuire si respect. Spre exemplu, am intalnit aceasta schimbare de atitudine fata de basmul Mica Sirena (de care am fost fascinant si eu ca si multi alti copii) cum ca basmul respectiv are o morala mai curand negativa, distructiva si care ar trebui tinuta departe de noile generatii: ca este acceptabil sa faci un pact cu o entitate malefica pentru a impresiona un partener romantic. 

Un alt exemplu de basm celebru care are o morala problematica este Cenusareasa. Nici mai mult, nici mai putin, s-a afirmat despre Cenusareasa faptul ca ea ar transmite credinta ca o casatorie trebuie sa duca la fericire permanenta, pe termen nelimitat - ceea ce nu este adevarat, desigur, sau nu in masura in care intelegem din lectura basmului. Ei bine, nu stiu cati dintre copiii care au citit aceste basme s-au gandit fix la aceste lucruri. Poate ca exista o influenta dar este cert ca nu ar trebui sa ramanem la nivelul basmelor pentru copii, dimpotriva, pe masura ce crestem si acumulam cunostinte si experienta, sa descoperim lucruri noi despre casatorie si relatii, mai adaptate realitatii, asa cum de ex. aflam la un moment dat ca nu exista Mos Craciun, nu-i asa?

Este foarte posibil ca modul nerealist in care sunt prezentate lucrurile in astfel de basme sa creeze premisele unor crize, ale unor tulburari afective si ale unor conflicte intre adolescent si societate, atunci cand adolescentul descopera ca realitatile sale nu se potrivesc cu ceea ce a invatat el sau ea din povestile copilariei sale. De aici intrebarea de ce nu e totul perfect, asa cum este in basme?  si de ce sunt eu diferit de eroii mei preferati? Este ceva gresit la mine? Este ceva gresit la aceasta lume? Cu toate acestea, lumea basmului terapeutic este una bine manichiurizata, din moment ce sunt strecurate mesajele constructive iar autorii de basme terapeutice intorc basmul pe toate partile si au grija sa nu fie transmisa nici cea mai vaga influenta negativa. Unii le vor gasi oricum dar merita incercat. 

Probabil ca se mai pot spune lucruri despre diferentele intre basmul terapeutic si cel romantic dar ma voi opri aici. Doresc in schimb sa va prezint un basm terapeutic pe care l-am intalnit de curand. El are meritul ca transmite un mesaj realist si constructiv intr-o forma simpla si usor de inteles pe care va dau posibilitatea sa il descoperiti singuri in cele ce urmeaza. 

A fost odata ca niciodata un taran care avea doua galeti. El folosea aceste galeti pentru a duce apa necesara treburilor casnice. Dar in timp ce una dintre galeti era buna si ducea apa pusa in ea fara a o risipi, cealalta era sparta si o mare parte din apa se scurgea pe jos. Galeata sparta era trista din aceasta cauza, fiindca stia ca nu poate sa-l ajute pe taran la fel ca galeata cea buna. Vazand tristetea galetii sparte, taranul lua galeata si o duse pe drumul pe care il facea zilnic cu cele doua galeti, pentru a duce apa. Dar de aceasta data drumul era facut pentru cu totul alt motiv: taranul i-a aratat galetii sparte toate plantele si florile care au crescut pe marginea potecii. "Uite cat de multa frumusete a creascut pe marginea drumului! Toate florile de aici au crescut datorita tie, fiindca le-ai oferit apa atunci cand nici macar nu stiai ca o faci!" Astfel, galeata cea sparta a inteles faptul ca nu trebuie sa fie perfecta pentru a-i ajuta pe ceilalti sa creasca.

Dupa cum spuneam mai sus, basmul terapeutic reprezinta o resursa unica in cadrul unei consilieri psihologice fiindca foloseste un instrument aparent banal si familiar cum este basmul, pentru a induce schimbari importante de atitudine la clientii de consliere psihologica. Basmul, ca si terapia prin intermediul amintirilor timpurii sau a viselor, este o componenta a terapiei prin metafora care consolideaza alianta terapeutica (client - consilier), pune in evidenta universul interior al clientului oferindu-i acestuia posibilitatea de a se identifica si a prelua mesaje noi si constructive. Desigur, acest tip de consiliere nu se optriveste oricarui client si nici oricarui psihoterapeut dar merita o sansa.

(1) Imaginea Children Holding Halloween Design Buckets, via Pexels

Continue reading

psihoterapie

Auto-Mantuirea

Miracolul nu este sa mergi pe ape sau sa zbori. Adevaratul miracol este sa mergi pe pamant si sa apreciezi viata. Miracolul nu este sa vina cineva si sa iti rezolve problemele. Adevaratul miracol este sa te salvezi singur.

Ce urmeaza in povestea ta subiectiva? Poate ca aveti rezervat cu totul altceva pentru acest moment al povestii, sau poate ca ati putea rezerva pana si vindecarii un spatiu discret, dar probabil ca nu veti accepta asta in orice conditii. Spre exemplu, am observat ca unii dintre noi par a avea undeva, intr-un for interior, la un nivel neconstientizat, cateva conditii bine definite pentru ca vindecarea sa aiba loc:

• Sa fi plans suficient de mult - ce ar fi vindecarea fara lacrimi? Exista un mit al lacrimilor care te vindeca dar mi-e teama ca adevarul este cu totul altul. Nu lacrimile si plasul ne vindeca - este o iluzie. Plangand va atrenati sa plangeti... si atat. Nu aveti nevoie decat de un arc neuronal pentru asta. Vindecarea, cred eu, presupune si un efort de atitudine.

• Sa fi pierdut suficient de multe lucruri - a pierde lucruri ma indoiesc ca foloseste la ceva. Totusi, a constientiza ca pierzi multe lucruri, oportunitati si timp, este deja altceva. In plus, a lua masuri pentru oprirea pierderilor este pasul pe care toata fiinta ta il asteapta din partea propriei personalitati.

• Sa te fi convins ca nimanui nu-i pasa - cand te convingi ca nimanui nu-i pasa "cu adevarat" - poate pentru ca fiecare isi are propriile interese si responsabilitati si nu vor putea sa si le abandoneze pentru a "te infia". Stiu, asta suna dur, insa, in adancurile noastre, suntem egoisti si nu ne permitem sa investim resurse intr-o cauza pierduta - resursele noastre sunt resursele unor muritori, deci sunt limitate.

• Sa apara totusi o persoana trimisa de providenta, inzestrata cu calitati iesite din comun, care sa preia carma vietii tale si sa te poarte in spate o vreme, dupa cum o lebada isi poarta in spate puisorii. Bun! Iar tu ce inveti din asta?

Nu stiu daca ati observat in natura acest comportament al lebedelor dar merita sa o faceti. Eu am descoperit asta pe cand eram la biserica adventista, in tineretea mea, si cei de acolo incercau sa explice modul in care Dumnezeu iti poarta de grija din momentul in care ti-ai incredintat destinul in bratul sau tare. Ei bine, cam acesta este profilul salvatorului ideal si multi dintre noi il cauta in exteriorul nostru, intr-o persoana sau alta, sau chiar in Dumnezeu, de ce nu?

In absenta acestui salvator, probabil ca nimic nu mai are rost. Eu am obiceiul sa "ii sperii" pe clientii mei cu aceasta provocare de a deveni ei insisi lebada care isi poarta puisorii (adica propria-si persoana) pe spate, pentru a se implica in aceasta opera de "auto-mantuire" cu care, spune Alfred Adler, suntem insarcinati de catre univers. Dar ce te faci daca in povestea ta subiectiva nu este loc pentru auto-mantuire?

Un studiu a descoperit faptul ca secretul vindecarii in urma unei pierderi este aproape aleatoriu - in sensul ca nici macar nu conteaza ce anume te va scapa de partea aceasta mai intunecata a povestii tale subiective. Ceea ce conteaza este sa crezi ca exista cel putin un lucru sau o persoana care ar putea sa o faca. Ar putea spre exemplu sa te vindece o colectie de castane? Dar un caine pitic? Tot ce se poate... Este exact principiul care se aplica in efectul Placebo, de altfel.

Intelesese ca era pe cale sa se vindece intr-un moment aparent insignifiant, petrecut in metroul parizian. Pe cand ii treceau prin minte tot felul de ganduri sumbre legate de viata si de viitorul ei marginit, a aparut un cuplu de indragostiti care s-a asezat in fata ei, sarutandu-se. Starea i s-a agravat instantaneu (tocmai isi revenea de pe urma unei despartiri dureroase si era pe atunci singura): s-a simtit si mai nefericita. La statia urmatoare, s-a ridicat sa coboare. Un tanar asezat aproape de usa a privit-o, iar atunci cand a coborat din vagon i-a suras. "In clipa aceea -- mi-a spus ea -- m-am simtit brusc mai bine. Bineinteles ca nu l-am mai vazut niciodata pe baiatul acela, nu stiu de ce mi-a zambit, dar mi s-a parut, in mod ciudat, ca e un motiv bun ca sa sper si sa-mi traiesc viata mai departe, orice s-ar intampla. Acesta e, de fapt, momentul in care am simtit ca vindecarea este posibila." -- Cristophe Andre, Cum sa-ti construiesti fericirea.

Daca va mai amintiti, in efectul Placebo, ti se administreaza o substanta neutra din punct de vedere farmaceutic (zahar), crezi ca este un "medicament minune", si ai toate sansele sa te vindeci de anumite boli, sau cel putin sa ti se amelioreze starea in mod accentuat. Conteaza aici si persoana sau medicul care iti ofera "medicamentul minune" - ca sa vedeti de cat snobism este capabil subconstientul nostru!

In durerile de natura psihologica insa, care impart acelasi centru din creier cu durerea fizica, efectul Placebo este cu mult mai important decat in afectiunile in care sunt implicati virusi sau, in general, in afectiunile organice. Caci daca in afectiunile organice Placebo dezlantuie puterile auto-vindecatoare ale sistemului imunitar, ei bine, in afectiunile psihice, Placebo reprezinta un stil de viata in sine - modul sanatos de a ne purta de grija noua insine, de a ne incuraja si, prin asta, de a contribui la vindecarea noastra.

Cu alte cuvinte, in afectiunile psihologice, Placebo este insasi vindecarea. Dar, inca o data... ce te faci daca in povestea ta nu e momentul pentru vindecare? Pentru ca, lesne de inteles, daca povestea ta este "Fetita cu chibriturile", nu retin momentul in care aceasta a fost salvata de gerul noptii de iarna... In scenariul unora dintre povestile pe care le punem in scena sau le purtam in suflet, vindecarea pur si simplu lipseste...

E trist, dar e cat se poate de adevarat. In alte scenarii, vindecarea trebuie si repet TREBUIE sa vina prin intermediul unui reprezentat al divinitatii - o fiinta inzestrata cu trasaturi iesite din comun: bunatate, intelepciune, iar daca se poate, nu ne-ar deranja sa arate bine in costum de baie. Glumesc, desigur, dar ganditi-va putin la ACEST scenariu! ( :P ) Oricum, pare mult mai greu de conceput faptul ca vindecarea vine prin noi insine.

Este asa... cum sa zic... cam sec, sa nu vina nici un inger sa te salveze si sa faca ordine in viata ta. In plus, ne lipseste antrenamentul de a ne salva singuri. Este ca in povestile acelea budiste in care se spune ca adevaratul miracol este sa te plimbi pe pamant, nu sa mergi pe ape, precum Isus. Tot respectul si iubirea pentru Mantuitorul, dar pentru unii dintre noi a devenit greu sa se ridice din pat si sa mearga la serviciu - ce sa mai vorbim despre mersul pe ape?

Oamenii considera de regula ca mersul pe apa sau in aer este un miracol. Dar eu cred ca adevaratul miracol nu este sa mergi pe apa sau sa zbori, ci sa mergi pe pamant. In fiecare zi suntem martorii unui miracol pe care nici macar nu il recunoastem: cerul albastru, norii albi, frunzele verzi, ochii negri si curiosi ai unui copil - proprii nostri ochi. Totul este un miracol.  -- Thich Nhat Hanh, Miracolul Constientei: O introducere in practica meditatiei. 

(1) Imaginea Supergirl, de Michael Li, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) PsyBlog, (acc. 20.12.2017), The secret to getting over a romantic break-up, website: PsyBlog

(3) Andre, C., (2014), Cum sa-ti construiesti fericirea, editura Trei, Bucuresti.

Continue reading

vointa

Telenovele Zen pentru Gospodine

Arta imita viata dar uneori si viata mai imita arta. Iar arta poate fi un drog, facand din noi niste marionete lipsite de discernamant, sau poate fi un mod prin care ne imbogatim sufleteste, devenim mai profunzi, mai intelepti.

Ce as avea eu cu telenovelele? Nimic anume. Ba chiar, intr-o vreme am scris si eu scenarii pentru asa ceva (romane) si a fost o experienta interesanta, unica, as putea spune. Din pacate, nu prea mai am timp pentru asta. Dar de curand am citit niste povestioare inspirate din filosofia zen si mi-am dat seama ca greu poti sa gasesti ceva mai plictisitor in tot ce s-a scris vreodata. Asta imi aminteste un fragment dintr-o carte scrisa de mine, pe care am sa vi-l reproduc in cele ce urmeaza:

... oamenii, de regula, se plictisesc de bine si se caiesc de rau... Dealtfel este ceva in firea lucrurilor. Zilei ii urmeaza noaptea iar iernii ii urmeaza primavara. Exista flux si reflux... Respiratia, bataile inimii, succesiunea zilelor si a noptilor, a anotimpurilor, totul vorbeste despre o anumita ritmicitate. Nici un fenomen, nici o evolutie, nu sunt monotone sau liniare. Exista un apogeu si o coborare in fundurile prapastiei. Calitatea sau intensitatea bunatatii sau a rautatii sunt variabile. Un sfant ar putea avea momente sau chiar etape in care savarseste lucruri rusinoase iar cel mai mare dintre pacatosi ar putea sa dovedeasca virtuti nebanuite uneori. Asa este sa fie: binele devine plictisitor dupa o vreme, in timp ce raul, dupa ce ne-a fermecat, are lipsa de gratitudine de a ne ingrozi. (Printesa Lupilor)

Este deci o convingere mai veche de-a mea faptul ca nu toate lucrurile interesante sunt folositoare si nu toate lucrurile folositoare sunt interesante. Spre exemplu, in telenovele totul este poetizat astfel incat sa se potriveasca mai curand cu nevoia noastra de senzatii decat cu realitatea. Dar apoi ajunge sa se potriveasca cu realitatea nevroticilor, fiindca asa cum spune un cantec al Lanei del Rey: "Life imitates art" (Viata imita arta).

De ce afirm faptul ca ceea ce gasiti in telenovele: personaje, personalitati, evenimente, atitudini, viziuni de viata, se potrivesc mai curand cu tiparele caracteristice nevrozei? In loc sa va raspund la asta, am sa va vorbesc despre un personaj creat de mine, care se numeste Amber Miles si care, fie si adolescenta fiind, adica fie si in situatia de a nu beneficia de o dezvoltare plenara a tuturor facultatilor sale psiho-emotionale (auto-controlul spre exemplu) are multiple trasaturi de tip borderline - ce este mai patologic decat asta?

Daca Amber Miles nu ar fi fost usor borderline si usor narcisista, probabil ca atunci as fi adormit in timp ce scriam cartea iar cititorii ar fi adormit in timp ce o citeau. Trebuie sa facem insa o distinctie intre ceea ce ne dorim sa citim si ceea ce ne dorim sa traim. Din pacate, am intalnit multe persoane care nu erau capabile sa faca aceasta distinctie. Nu le condamn pentru lipsa de maturitate. Este dreptul lor si sunt sigur ca au inca de tras din cauza asta.

Raman insa de parere ca povestile romantice despre care citim sau scriem este bine sa ramana in carti si in filme. Va inteleg perfect daca aveti alte prioritati in viata voastra si respect asta. Viata insa este un compromis si orice ati alege, vor exista consecinte: avantaje si dezavantaje. O viata "interesanta", adica plina de senzatii, trairi si rasturnari de situatie, ar putea sa va para alegerea "logica". Intrebati-va insa ce pierdeti in acest fel - fiindca trebuie sa acceptati ca aceste esecuri exista, vin "la pachet" cu senzatiile si trairile, si rasturnarile de situatie picante.

Dar sa ma intorc la ideea acestui articol: a transforma cateva pilde din filosofia zen in episoade de telenovela si a scoate in evidenta valorile pe care aceste versiuni diferite le transmit, principiile de viata si modelele culturale promovate. Caci este adevarat: o persoana care citeste filosofia zen este diferita de una care priveste telenovele. Si nu ar trebui sa va mire faptul ca diferenta consta tocmai intr-o patologie psihica.

De aceea o sa aveti surprinza ca intr-o psihoterapie sa intalniti mai curand pilde plictisitoare dar pline de talc, cum ar fi cele inspirate de filosofia zen, pentru ca intorcandu-va acasa, sa va hraniti sufletul cu telenovele colorate in nuante nevrotice. Desigur, alegerea va apartine. Trebuie sa stiti insa ca alegand un anumit gen de arta, alegeti un anumit stil de viata. Acumularile informative isi vor spune cuvantul la un moment dat.

Un calator strabatea un camp in salbaticie si s-a intalnit cu un tigru. Barbatul a fugit, iar tigrul fugea dupa el. Ajungand la o prapastie, barbatul s-a agatat de o radacina de vita de vie salbatica si a inceput sa se legene, agatat de aceasta, deasupra prapastiei. Tigrul il privea amenintator de deasupra. Tremurand, barbatul a privit in jos, unde, in departare, un alt tigru astepta sa il manance. Numai radacina de vita de vie il mai sustinea. Doi soareci, unul alb si unul negru, incetul cu incetul, au inceput sa roada radacina de care se tinea barbatul. Omul a vazut in apropiere de el, in prapastie, o tufa de capsuni. S-a intins si a cules cateva capsuni. Cat de dulci si gustoase erau!

Observati in aceasta parabola cat de dramatica este conditia umana si cat de drastica este provocarea in fata careia este pus calatorul. Pare ca tot universul conspira impotriva lui, pentru ca el sa-si piarda viata si sa devina hrana pentru animalele salbatice. Cu toate acestea, omul are libertatea de a-si alege atitudinea in fata acestei provocari capitale si alege sa se delecteze cu ceea ce ii ofera realitatea. Poate ca isi va pierde in curand viata sau poate ca se va intampla un miracol si va scapa. Dar pana sa-si piarda viata, el arata ca a iubit aceasta viata si a stiut sa se bucure de ea, profitand de micile bucurii ale sale, chiar si acum, intr-un moment de mare cumpana.

Dar oare cum ar arata povestea intr-un stil de telenovela?

Poate ceva cam asa...

(...) Tigrul il privea amenintator de deasupra. Tremurand, barbatul a privit in jos, unde, in departare, un alt tigru astepta sa il manance. Numai radacina de vita de vie il mai sustinea. Doi soareci, unul alb si unul negru, incetul cu incetul, au inceput sa roada radacina de care se tinea barbatul. Atunci si-a dat seama ca trebuie sa-si ia inima in dinti si sa fie un barbat Alfa, asa cum l-a invatat Pera Novacovici, sa priveasca tigrul in ochi, poruncindu-i sa devina o pisicuta. Zis si facut. Apoi a incalecat tigrul care astepta cumintel deasupra, iar in timp ce cobora el asa, la vale, cu pletele in vant si cu transpiratie proaspata pe frunte, a observat ca celalalt tigru ameninta o tanara superba, cu ochelari de soare si  cu buze senzuale, care nu avea nici un kg in plus, dar nici in minus. Cand a aparut in fata tigrului agresiv, acesta si-a dat seama ca nu are nicio sansa si a vrut sa fuga. Dar barbatul i-a spus ca are ceva treaba cu el si ca trebuie sa o duca pe tanara pana acasa. Tigrul a fost fericit pentru ca poate sa se faca util iar in vazduh s-a auzit un ciripit de pasarele. Tanara cu ochelari de soare si buze senzuale i-a multumit curajosului voinic, impresionata peste masura de aceasta intamplare si nu avea in minte decat un singur lucru: oare misteriosul necunoscut care i-a salvat viata era casatorit? Cand a aflat ca salvatorul este casatorit a fost atat de suparata incat a inceput sa ii smulga mustatile tigrului pe care il calarea, una cate una... fara pic de mila, iar tigrul fireste ca a inteles-o fiindca stia ce inseamna sa fii indragostit la prima vedere. (VA URMA. NOT)

Am sa va las pe voi sa va dati seama ce fel de valori razbat din aceasta mini-telenovela pe care v-am impartasit-o aici, pe blogul Psihopedia, intr-un articol de weekend. Si poate imi lasati un comentariu legat de ceea ce ati invatat.

(1) Imaginea Nostalgie Reveuse, de Antoine Skipper, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Spiritual Minds, (acc. 30.07.2017), Zen Stories, website: Spiritual Minds 

Continue reading

virtute

Om cu Resurse & Cersetor Emotional

Omul cu Resurse si Cersetorul Emotional sunt doua entitati care se afla in fiecare dintre noi, intr-un anumit procent. Descopera aceste personaje si constientizeaza influenta lor asupra propriei personalitati.

Mi-a atras atentia in ultimul timp un termen din limba engleza: resourceful. S-ar traduce prin persoana care are abilitatea de a descoperi cai rapide si inteligente de a surmonta dificultati. De regula, este tradus in limba romana simplu, prin intermediul unor termeni precum: ingenios, descurcaret, inventiv.

Nu ma multumeste aceasta traducere insa, si nici nu as incerca sa traduc termenul asociindu-l cu ideea de "om cu resurse". Oricum am incerca sa il traducem, pare ca pierdem ceva din sensul real al acestui cuvant. Pentru ca este adevarat, vorbim despre resurse, insa resursele nu sunt de ordin material ci mai curand emotional-caracterial si atitudinal - a trai cu sentimentul ca dispui de resurse.

Poate ca ati observat ca exista multi oameni care dispun de resurse considerabile, dar nu traiesc cu sentimentul ca aceste resurse exista cu adevarat. Prin aceasta atitudine de "saracie subiectiva", devenim niste vampiri emotionali - acele persoane care adopta o atitudine de "criza", prin intermediul careia ne manifestam disponibilitatea de a primi resurse din partea celorlalti.

O sa-mi spuneti ca este firesc sa fii slabit de o situatie stresanta si sa cauti ajutor in jurul tau. Dar eu ma refer la un aspect esential al personalitatii, si anume la atitudine. Aceste persoane devin slabe tot timpul, indiferent cat de important este factorul de stres si indiferent cat de bogate in resurse sunt in mod real. Pare ca se iveste "scuza potrivita" atunci cand au mai multa nevoie de ea.

Poti intalni o persoana care sta pe un munte de aur dar se simte ca un cersetor. Trairea sa subiectiva nu tine cont de prezenta muntelui de aur in viata sa ci mai curand de absenta unor lucruri - iar acest sentiment subiectiv de privatiune este a-tot-cuprinzator, si fara de sfarsit.

Pe de alta parte, exista Omul cu Resurse, cel care se afla realmente intr-o mare nenorocire, insa refuza sa o inteleaga si sa o interpreteze in acest fel. Poate fi un cersetor care se simte ca un milionar in euro, sau poate fi orice altceva care se simte in acest fel. Oare ce il determina sa adopte aceasta atitudine? Si care sunt avantajele acestui mod de a fi? Dar dezavantajele?

Cred ca ambele situatii isi au avantajele lor. Daca Cersetorul Emotional este scutit de responsabilitati, menajat si protejat de cei din jur, in fel si chip, consiliat, rasfatat, pasuit, ei bine Omul cu Resurse are o forta emotionala magnetica, ce fascineaza si o putere de munca de invidiat. In timp ce primul primeste, celalalt ofera.

Cersetorului Emotional ii este greu sa inteleaga datoria, sa o respecte si sa o onoreze. El considera ca ceilalti sunt datori sa il inteleaga pe dansul si sa ii ofere tot felul de facilitati sau conditii speciale, data fiind situatia sa dramatica de "persoana aflata in criza (pe termen nelimitat)". De ce pe termen nelimitat? Pentru ca asa este cel mai usor pentru dansul. Iar viata lui ar trebui sa fie usoara si distractiva, fireste.

Nu de putine ori mi-a fost dat sa descopar ca, fie si in cazul in care le arat acestor persoane cum anume sa se pozitioneze in raport cu realitatea si ce atitudine sa adopte pentru a deveni si ele "Oameni cu Resurse", sa am sentimentul ca aceste informatii le trec pe langa urechi, fara a schimba nimic. Uneori mi se spune de catre astfel de persoane ca "teoria o stiu" dar cu practica este mai greu.

Dar asa cum Cersetorul Emotional are avantaje, el are si dezavantaje: risca sa oboseasca pe cei care il sustin, prin depedenta sa accentuata de suport, lipsa de initiativa si sentimentul de a fi incapacitat. Strategia sa de succes este aceea de a demonstra ca se afla intr-o criza teribila si sa obtina suportul si atentia despre care vorbeam.

Nu este greu de recunoscut un Cersetor Emotional - se plange multe ore din zi si nu suporta singuratatea. Chiar si atunci cand sunt singuri, se pot plange prin telepatie la unu' sau la altu', deci nu va imaginati ca scapati de dansii cu una cu doua. Dar fiindca am laudat atata Omul cu Resurse... oare este el infailibil?

Poate ca nu... El simte potenta pana in venele sale si are o pofta teribila de viata. Cu toate acestea, o persoana atat de puternica, nu stie sa ceara ajutor - si da, chiar are nevoie de ajutor uneori. De asemenea, cei care il vad atat de dinamic, isi imagineaza ca nu duce lipsa de nimic - ceea ce este fals. Are nevoie de multe lucruri, la randul sau, dar nu va reusi niciodata sa ceara. Uraste asta din toata inima.

Omul cu Resurse va improviza intotdeauna ceva, repede si inteligent, va face adevarate minuni cu ajutorul mijloacelor sarace de care dispune, dar nu va reusi nicicand sa depaseasca aceasta limita colosala a personalitatii sale - rusinea de a cere. In timp ce Vampirul Emotional este orientat "pe relatie" - fara de care este pierdut, sau cel putin asa crede, Omul cu Resurse este orientat pe cultivarea propriei responsabilitati, pe eforturi personale de crestere.

Cersetorul Emotional are aceasta abilitate de a transforma absolut orice intr-o trauma psihica, intr-o provocare ce se afla mai presus de puterea sa de intelegere si de capacitatea sa de surmontare, in timp ce Omul cu Resurse neaga pur si simplu cele mai traumatice evenimente din viata sa. Si nu doar ca le neaga, dar aceste evenimente in sine, cu potentialul lor traumatic, sunt transformate in resurse existentiale cat se poate de valide.

In mintea fiecaruia dintre aceste personaje pare a se afla cate un interpret, un traducator care transforma fiecare eveniment in ceva cu o conotatie pre-determinata, indiferent de natura evenimentului. Nici macar nu mai exista evenimente inregistrate obiectiv, ca atare, caci fiecare dintre noi detine abilitatea de a prelucra datele realitatii in functie de ceea ce ele trebuie sa insemne, in functie de semnificatia pe care tot noi o alegem.

Pilde precum cea care urmeeaza incearca sa ne cultive gustul pentru a deveni Oameni cu Resurse, incurajand un anumit tip de interpretare a evenimentelor de zi cu zi.

Un taran isi ara ogorul cu ajutorul calului sau. Într-o zi insa, calul a fugit. „Groaznic, ce ghinion!”, a spus un vecin. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns fermierul. Dupa mai multe saptamâni, calul s-a întors, aducând cu el patru iepe salbatice. „Ce noroc nemaipomenit!”, au spus vecinii. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul. Intr-o zi, pe cand incerca sa imblanzeasca iepele salbatice, taranul a cazut si si-a rupt un picior. „Ce ghinion!”, au spus vecinii. „Noroc, ghinion, cine stie?”, a raspuns taranul. A doua zi insa, în sat a venit armata sa ia barbatii la razboi. Dar taranul era inapt, pentru ca avea piciorul rupt. Noroc, ghinion, cine stie?

Pe de alta parte, cam asa se deruleaza viata psihica a celor dependenti de relatii.

Un om insurat traia in aceasi casa cu soacra sa. Nevasta lui avea un copil dar era saraca cu duhul si soacra la fel. Intr-o zi, omul pleca cu treburi si nevasta puse copilul in albie langa soba, caci era iarna. Apoi femeile s-au speriat la gandul ca drobul de sare ar putea sa cada peste bebelus si sa-l omoare si au inceput sa planga.

(1) Imaginea I was just like you once, de AHD Photos, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

victime

Limitele Realismului

Uneori pierdem contactul cu realitatea si in asta sta esenta suferintei noastre psihice. Insa auto-iluzionarea este larg raspandita si in randul oamenilor sanatosi - din fericire si pentru fericire!

Sanatatea psihica, am fi tentati sa spunem, rezida in acuratetea de care dispunem atunci cand procesam datele realitatii: ce suntem, ce este lumea, cum sunt ceilalti, ce este bine si ce este rau, etc. Acolo unde patologia psihica a atins nivele de diagnostic, modul in care persoanele respective percep realitatea si pe sine este cu totul alterat.

Un bolnav psihic isi imagineaza ca are farmecul unui actor celebru, ca are puteri supra-naturale, precum Superman, sau dimpotriva, ca este complet neputincios ori ca toti ceilalti vor sa-i faca rau -- de altfel, in societatea romaneasca pare ca, in ultima vreme, paranoia a ajuns sa fie "mainstream": toata lumea suspecteaza pe toata lumea de cele mai ingrozitoare intentii iar gesturile sunt interpretate in modurile cele mai prapastioase.

Dar daca capacitatea bolnavului psihic de a se afla intr-un contact optim cu realitatea are de suferit, ca urmare a modului sau de a prelucra datele realitatii, ei bine, nu trebuie sa considerati ca absenta auto-iluzionarii ar reprezenta norma statistica. Dimpotriva! Auto-iluzionarea este un fenomen larg intalnit la "oamenii sanatosi la cap", prin asta intelegand persoane bine integrate, functionale din punct de vedere social.

Oamenii au fost facuti sa fie fericiti si pentru fericirea lor sunt dispusi sa se auto-iluzioneze in fel si chip. Cu alte cuvinte, poate mai inconstient sau poate cu buna-stiinta, renuntam la rigoarea si acuratetea interpretarii realitatii in scopul de a ne proteja stima de sine si starea de bine, ori fericirea, daca doriti. Si chiar este sanatos sa facem asta intr-o anumita masura, in... "doze de bun simt".

Dat fiind faptul ca viata sociala implica suficient de multa ambiguitate, multe provocari, numeroase ocazii in care stima de sine, acest elixir al personalitatii, ne este testata si adesea avariata grav, avem nevoie de un "sistem de siguranta" prin intermediul caruia sa facem fata acestor provocari, sa fim rezilienti, cum se spune. Ei bine, in lipsa conditiilor obiective si in lipsa suportului concret al realitatii, nu ne ramane decat auto-iluzionarea, pe care se bazeaza o multime de strategii de coping si mecanisme de aparare.

Este deplorabil faptul ca ratiunea poate fi utilizata ca aparare. Utilizand intelectul nu pentru a dezvalui adevarul ci pentru a-l ascunde, inseamna sa te prostituezi intelectual. (Ernest Jones).

In citatul de mai sus, Ernest Jones, cercetatorul care a descoperit rationalizarea - ca mecanism de aparare, se minuneaza de faptul ca mintea umana este folosita pentru a acoperi adevarul, pentru a-l inlatura din constiinta noastra, dupa cum strutul isi infige capul in nisip din motive, s-ar parea, bine intemeiate. Fiecare dintre noi alege in anumite momente ce doreste sa creada despre realitate, in ciuda faptului ca este cert un singur lucru: alegem sa credem o iluzie. Si, in mod intresant, este eficient sa te auto-iluzionezi in acest mod. Spre exemplu, merita sa crezi in reusita, chiar daca ai esuat deja de cateva ori, pentru cel putin 3 motive:

• Credinta in reusita te face sa alegi strategii mai eficiente.

• Credinta in reusita te determina sa ramai focusat pe sarcina.

• Credinta in reusita te determina sa persisti si sa incerci iar si iar.

Iata asadar care este influenta pozitiva a auto-iluzionarii asupra atitudinilor noastre! Cu alte cuvinte, un optimist nerealist, datorita acestor atitudini deosebit de favorabile ar putea sa primeasca premiul in ciuda faptului ca va concura cu o multime de persoane mai competente, cel putin din punctul de vedere al aptitudinilor, care insa nu dispun de atitudinea necesara succesului: acel entuziasm naiv, ce are puterea de a te pune in miscare, de a facilita... savarsirea miracolelor. E bine sa facem diferenta intre aceste 2 resurse ale personalitatii: aptitudinile si respectiv, atitudinile (sau caracterul). 

Depresivii nu pot sa se auto-iluzioneze, au un fel de "deontologie" a interpretarilor pe care le fac si care ii impiedica sa coloreze in roz realitatea, iar de aici vine si foarte multa drama. Spre exemplu, dat fiind ca, o relatie de cuplu include multa incertitudine si riscuri, o persoana echilibrata emotional va prefera sa acorde toata increderea sa partenerului, cu toate ca exista atat de multe tentatii in jur. Ei bine, depresivii nu pot sa faca asta, nu pot sa "se imbete cu apa rece", desi un studiu ne arata faptul ca iluziile pe care ni le facem cu privire la partener reprezinta unul dintre secretele cuplurilor fericite.

S-au descoperit o serie de mecanisme prin intermediul carora oamenii se auto-iluzioneaza pentru a-si proteja stima de sine si starea de bine. Le-am gasit bine sistematizate, explicate si explicite, intr-un curs universitar de Psihologie Sociala, apartinand domnului Stefan Boncu. Vi le ofer, la randul meu, cu mare drag. Asa cum veti observa, se duce o permanenta lupta de a nega adevarul, in scopul de a ne mentine acea stare de bine si ceea ce vine prin intermediul ei: persistenta, focusarea, eforturile permanente de eficientizare.

Sa spunem ca avem un prototip de feedback negativ: un student nu reuseste sa ia un examen. Daca face o drama din asta, isi poate lua adio de la diploma, chiar in acest moment. In schimb, daca se auto-iluzioneaza, inca mai are sanse, pentru ca atitudinea sa este o resursa consistenta a personalitatii sale. Iata cum se poate auto-iluziona - in cate "stiluri de kung fu" se poate bate pentru reusita sa:

1. Strategii de evitare a feedbackului negativ.

• Expunerea selectiva la feedbackul favorabil: "Cel putin am rezolvat unul dintre punctele examenului!"

• Auto-handicaparea: "Nu m-am putut pregati pentru ca nu m-a ajutat starea de sanatate precara".

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Happy!, de Jorn Idzerda, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Boncu, S.; Ilin C.; Sulea C., (2007) Psihologie Sociala Aplicata, editura Universitatii de Vest, Timisoara.

(3) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

(4) Sage Journals, (acc. Ian 28, 2017), A Leap of Faith? Positive Illusions in Romantic Relationships, website: Sage Journals

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

rezilienta

Vizuina Dragonului de Foc

Ce face un indian stresat? Ei bine, el se ascunde in vizuina dragonului de foc, unde va gasi intelepciunea si raspunsul la framantarile sale. Femeile sunt insa prevenite sa stea cat mai departe de acest loc periculos...

La un trib de amerindieni, mamele isi invatau fiicele inainte de casattorie: barbatul, cand este incordat sau suparat, se retrage intr-un loc numit vizuina dragonului, pe care nu il cunosc decat barbatii. Daca o femeie va incerca sa ajunga acolo, ea va fi atacata cu flacari de dragonul de foc ce pazeste vizuina.

WOW! Asa de simplu era la acest trib? Ei bine, o poveste ca aceasta trebuie sa fie adevarata! Nu prea am crezut in cartile care vorbesc despre barbati si despre femei ca si cand ar fi grupuri omogene de indivizi care mai mult se aseamana intre ei decat sa se diferentieze. Dar am decis sa acord o sansa acestei carti - "Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus", care se afla la mine in biblioteca de vreo 3 ani.

Este adevarat, generalizarile sunt multe. In plus, sunt convins ca anumiti indivizi se identifica mai curand cu "tabara cealalta" in ce priveste, sa spunem, valorile de viata sau reactia la stres. M-a uimit insa acuratetea si precizia cu care autorul Dr. John Gray a identificat propriul meu mecanism de aparare in caz de stres - "retragerea in vizuina" - iata ca am si eu ceva 100% masculin!

Autorul citat vorbeste despre aceasta nevoie interesanta a barbatilor si despre reactia pe care o declanseaza in afectivitatea femeii. Ea considera cu onestitate ca o persoana stresata are nevoie sa vorbeasca despre problemele sale iar manifestarile de ingrijorare ale celor din jur ar reprezenta un mod prin care acestia isi pot exprima iubirea fata de respectiva persoana incercata.

Barbatul descris de Dr. Gray, dar si de alti autori, simte insa nevoia sa se retraga in "vizuina dragonului", unde va incerca sa gaseasca singur o solutie. El nu gandeste cu voce tare, precum femeile, fiindca nu doreste sa-i fie observate semnele stangaciei, nesigurantei sau ineficientei, acestea reprezentand pentru el prilejuri de a-si pierde onoarea.

Si atunci barbatul creaza aceasta distanta care pe femeie nu doar ca o ingrijoreaza, dar o si determina sa vina dupa el, "din iubire", pentru a clarifica "care este problema pe care barbatul o neaga". Dar aceasta interpretare feminina este profund eronta. Noi nu ne negam problemele. Pentru ca ne simtim capabili sa le rezolvam singuri, cautam singuratatea si izolarea care ne vor sustine in rezolvarea problemelor.

Din nefericire, femeile care ne urmaresc in "viziuna dragonului" vor fi si parjolite de acest dragon, adica de reactia barbatului ce se simte invadat si sufocat de acest interes nepotrivit manifestat, in ceea ce-l priveste. Asta nu ar fi nimic pentru femeie, ea este rezistenta, dar ea se va simti respinsa si umilita. Pentru o femeie, constienta de vulnerabilitatea ei, teama de abandon este poate mai mare decat orice alta frica.

Asadar, ce este de facut? Fiecare dintre cele doua genuri isi are responsabilitatea sa de a coopera cu celalat pentru a proteja integritatea familiei. A critica nevoia de izolare a barbatului, este la fel de incorect ca si a critica nevoia de comuniune a femeii. Si totusi, constienti de tendintele lor arhetipale, cei doi pot alege atitudinea cea mai favorabila unitatii si armoniei dintre ei. Care este aceasta?

Barbatul o poate preveni pe femeie, cu sinceritate, ca are o anumita problema, dar ca ii va gasi rezolvarea singur si ca are nevoie de acest spatiu, fagaduindu-i cu iubire, daca va fi nevoie, ca se va intoarce la ea atunci cand va simti ca a gasit solutia potrivita. Aceasta atitudine i-ar asigura un minim de confort emotional partenerei sale.

Pe de alta parte, femeia ar trebui sa cunoasca aceasta particularitate a reactiei barbatilor la stres si sa nu mai incerce cu orice pret sa il ajute pe barbat ascultandu-l sau oferindu-i ea solutia potrivita. Ar putea in schimb sa ii acorde increderea ei si sa isi gaseasca ceva interesant de facut in acest timp, nelasandu-se coplesita de ingrijorari si sentimente de abandon.

Cu cat o femeie ii acorda barbatului incercat increderea si spatiul de care are nevoie, cu atat acesta se va intoarce mai curand la ea. Este inutil si distructiv un comportament de hartuire de partea femeii ca si un comportament prin care barbatul evita sa ii explice partenerei sale ca are nevoie de acest spatiu pentru a gasi solutia, sau a depunde eforturi pentru rezolvarea problemelor sale.

Dr. John Gray nu este singurul autor care mentioneaza despre aceasta nevoie arhetipala de temporara izolare pe care barbatii stresati o simt din plin in momentele delicate ale vietii lor. Alti consilieri de cuplu vorbesc despre "retragerea barbatului" ca despre un mod prin care acestia evita manifestarea violentei fata de femei.

Totusi, nevoile arhetipale descrise in astfel de carti nu ar trebui sa ne ofere scuze pentru a evita cooperarea cu celalalt gen. aceasta reprezentand o datorie cat se poate de fireasca pentru mentinerea unui cuplu armonios.

Probabil unul dintre cele mai bune discursuri pe care le-am vazut anul acesta. Si pot spune ca este o onoare pentru mine sa il am pe aceasta pagina a blogului pe acest om. Poate ca va indoiti uneori ca ceva bun poate veni din America dar tipul acesta chiar e bun!




 



(1) Imaginea Fire Breathing Mythical Dragon, de Beverly, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Gray, J., (2011), Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus, editura Vremea, Bucuresti

Continue reading

valori

Sarbatori Sataniste ~ Halloweenul

Ce faceti de Halloween? Oferiti sau primiti dulciuri? Mergeti in club costumati nashpa si petreceti pana dimineata? Ori sa fie Halloweenul un prilej pentru sacrificii umane si orgii? Ce este Halloweenul pentru tine?

Ce faceti de Halloween? Daca va aflati in Romania, probabil ca veti merge la un carnaval care se va tine la scoala, cine stie, poate la gradinita, la cantina companiei unde lucrati sau intr-un club. Veti purta un costum care se presupune ca va speria pe toata lumea, apoi va veti "prosti" putin, in limitele bunului simt, si veti face putina consumatie, respectand bunele maniere invatate in cei sapte ani de acasa.

Halloweenul este o sarbatoare de import, ca si Valentine's Day, si de aceea abia daca intelegem ce ar trebui sa facem si care ar fi comportamentul adecvat pe timpul acestei sarbatori. Propun sa mai privim cateva filme in care este vorba despre Halloween...

Locuind intr-un oras turistic, si lucrand pentru mai multi ani intr-un magazin non-stop, am fost obsnuit sa intalnesc in noaptea de Halloween tot felul de personaje costumate bizar: clowni, vampiri si vampirite sexy, vrajitori si vrajitoare sexy. Multi dintre ei sunt turisti straini si au venit in Brasov pentru ca aici se presupune ca ar fi trait contele Dracula -- este deci unul dintre locurile ideale in care ai putea, in aceasta seara "speciala", sa te imbeti cu prietenii!

In ciuda costumelor care te tin in suspans si atrag atentia ca un magnet, personajele respective se comporta normal, ceea ce m-a ajutat sa acord ceva credit celor ce sarbatoresc Halloweenul in Romania -- in "patria vampirilor", nu-i asa? Nu inseamna ca m-as imbata cu ei cot la cot, caci, de regula am lucruri mai bune de facut, ca de exemplu sa scriu un articol despre Halloween.

Dar ce fac occidentalii de Halloween? Iata o lista de obiceiuri si activitati in mod traditional asociate cu aceasta sarbatoare:

• purtarea unor costume ingrozitoare, de vrajitoare, mumii, fantome, demoni, etc. Creativitatea nu are limite iar ceea ce conteaza nu este costumul ci efectul produs de acesta -- sa te treaca frisoanele. Anul trecut am vazut la o televiziune romaneasca un "Dorel care avea Ebola". No comment!

• organizarea unor petreceri cu costume ingrozitoare precum cele de mai sus. 

• un soi de "colindat" realizat de catre copii, din poarta in poarta, in scopul de a primi dulciuri, cu sloganul binecunoscut "trick or treat" -- un corespondent al lui "ne dati or nu ne dati", dar cu o conotatie amenintatoare, caci daca usa nu se deschide si nu li se ofera dulcuri, copiii respectivi pot sa puna la cale anumite farse

• se spun povesti sinistre sau, mai simplu, se privesc filme de groaza

• se joaca anumite jocuri, printre care acela de a lua mere glazurate cu dintii dintr-un lighean cu apa -- un joc celtic, caci sarbatoarea pare sa aiba origini celtice

• vizitarea unor locuri bantuite si eventual petreceri organizate acolo

• organizarea de farse, este de asemenea o activitate specifica Halloweenului

De unde provine obiceiul de a merge din usa in usa si a cere dulciuri? Ei bine, anumite superstitii care isi au originea in Occidentul Europei, au instituit aceasta practica prin care fiecare gospodarie aseza daruri in fata portii pentru duhurile rele care, se presupune ca veneau din lumea de dincolo iar daca nu gaseau aceste daruri, aruncau blesteme asupra gospodariei respective. Ulterior, cei care luau aceste bunuri au fost cersetorii si copiii care purtau costume inspaimantatoare.

Probabil mai putini stiu insa ca intr-un calendar al sarbatorilor satanice figureaza si sarbatoarea de Halloween. Chiar asa! Ce fac satanistii de Halloween? Pai ce ar putea face? Orgii sexuale si sacrificii umane si animale, ce altceva? Pe internet cel putin exista numeroase situri ale satanistilor si par sa acorde foarte mult respect acestei sarbatori pe care, probabil ei o inteleg in mod diferit.

Mediile religioase atrag atentia asupra faptului ca Halloweenul este totusi o sarbatoare satanica, sau asimilata de satanisti ca atare, insa, privind in jur, vad mai curand oameni care vor sa se distreze si considera ca este distractiv sa dansezi si sa te simti bine purtand un costum sinistru, in mijlocul altor oameni ce poarta costume sinistre. A 2-a zi toata lumea se intoarce la viata sa normala si uita de Halloween pentru intreg anul.

Nu stiu daca "Father Satan" se simte onorat de acest comportament dubios mai mult decat cu ocazia sarbatorilor asa zis crestine, in care oamenii se imbata si fac excese de tot felul pe unde apuca si cu cine apuca. Cred ca mai relevant este cum intelegem fiecare dintre noi aceasta sarbatoare si ce rol ocupa ea in viata noastra.

Sarbatorile, in general, sunt un prilej de comuniune, un moment in care oamenii vin impreuna, pentru a se simti bine si a crea legaturi, dar si pentru a arata care este nivelul de succes social pe care l-au atins. Barbatii fac parada cu forta lor (economica, fizica, spirituala, etc), iar femeile fac parada cu frumusetea si atractivitatea lor. In general, sensul sarbatorii este acela de a atrage.

Halloweenul nu se poate indeparta de acest tipar, desi anumite voci incearca sa ne transmita ingrijorarea cu privire la natura aceste sarbatori. Din punctul de vedere al psihologului, tind sa cred ca Halloweenul, in cel mai rau caz, ar putea cultiva gustul pentru latura oculta si intunecata a lucrurilor, insa cred ca e nevoie de factori multipli pentru a determina o pervertire reala a cuiva -- traume, abuzuri, crize existentiale, etc.

(1) Imaginea Happy Halloween!!, de Jacinta Valero, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0 

Continue reading

trauma

Puterea Povestii

La baza comportamentului se afla... povestile. Sunt povesti pe care le invatam devreme si apoi ni le spunem toata viata, chiar si in somn... Dar, uneori, povestea pe care ti-o spui nu face decat sa te imobilizeze...

De acum cativa ani, a devenit virala pe internet o asa zisa scrisoare de dragoste pe care ar fi scris-o actorul american Brad Pitt, despre si pentru sotia sa, faimoasa Angelina Jolie. Erau cateva randuri induiosatoare, care vorbeau despre depresia celebrei actrite si despre atitudinea suportiva a lui Pitt, care ar fi constituit secretul insanatosirii partenerei sale

S-a dovedit ulterior ca ravasul era fals. Dar nu asta conteaza! Spun acest lucru pentru ca, desi a fost contra-facuta, lucru pe care il afirma chiar "autorul ei", scrisoarea scoate in evidenta cateva aspecte reale ale tipului de relatie care a existat intre cei doi: problemele emotionale ale actritei, natura sa dependenta si vulnerabila, precum si atitudinea intelegatoare pe care a avut-o Brad Pitt.

Mai mult decat atat, ravasul nu a devenit viral doar pentru ca vehiculeaza numele celor doua superstaruri de cinema. In ciuda erorilor gramaticale si a lipsei de autenticitate - de exemplu, in scrisoare, apare propozitia "sotia mea s-a imbolnavit", desi la data cand a aparut scrisoarea, cei doi nu erau tocmai sot si sotie, desi traiau impreuna - oameni de pe toate continentele "au cumparat" totusi aceasta poveste, si s-au lasat induiosati de dansa. Cum asa?

Gasesc ca, probabil, ne este usor sa ne regasim in anumite povesti, sa ne regasim idealurile si viziunea asupra vietii, iar atitudinea eroilor povestilor respective, devine, la un moment dat, o sursa de inspiratie pentru fiecare dintre noi. Iar daca in ziua de azi, si la varsta noastra, nu mai citim povesti cu feti frumosi, zmei, zane si Ilene Cosanzene, totusi, povestile fac inca parte din viata noastra, ne inspira, ne dau aripi, sau, poate, cine stie, ne limiteaza evolutia?

In psihoterapie, analiza tranzactionala a dezvoltat conceptul de "analiza a scenariului" (Script Analysis), care urmareste evidentierea scenariilor care stau la baza comportamentului nostru, sau mai bine spus, a conceptiilor de viata - adica opiniile noastre neconstientizate despre sine, ceilalti si lume. Eric Berne, initiatorul acestui tip de psihoterapie l-a recunoscut in una dintre lucrarile sale pe Alfred Adler ca fiind premergatorul sau, prin conceptele specifice psihologiei adleriene: plan de viata, linie ghid sau legea miscarii.

Asadar, la baza comportamentului se afla o poveste pe care ne-o spunem singuri atunci cand incercam sa intelegem faptele vietii si sa-i dam acesteia un sens. Nu la fel se comporta unul care considera ca obstacolele vor fi intotdeauna de netrecut sau unul care crede ca in interiorul si in exteriorul sau se afla resurse pretioase si de folos in depasirea obstacolelor. Nu la fel se comporta unul care se considera puternic si descurcaret sau unul care se vede pe sine ca fiind vulnerabil si ghinionist.

Pare ca, in interiorul povestii pe care ne-o spunem, adesea fara sa ne dam seama, ne-am rezervat un loc anume, de care abia daca suntem constienti. Esti oare salvatorul, la fel ca Brad Pitt si toti ceilalti feti frumosi? Sau poate ca esti victima sexy, la fel ca Angelina Jolie si toate celelalte printese ferecate in turnul bestiei? Iar daca esti asa ceva, atunci care iti sunt punctele vulnerabile? Iti vei asuma riscuri irationale doar de dragul rolului tau, incercand sa salvezi? Sau poate ca te vei lasa invins(a) de viata, caci altfel cum ai putea sa dai peste acel cavaler pe cal alb?

Psihoterapia devine adesea un proces de rescriere a povestii, de constientizare a rolului pe care ni l-am asumat si, daca s-ar putea, de schimbare a acestui rol cu unul mai util si mai productiv. Daca te afli in mijlocul unui basm in care totul merge impotriva dorintelor tale, timpul trece ca un avion supersonic, iar Salvatorul pe cal alb intarzie sa apara, este oare momentul sa devii tu insuti acel Salvator mult asteptat?

Mare parte din procesul psihoterapeutic are in vedere tocmai activarea resurselor latente din interiorul clientului si asumarea de catre acesta a unui rol activ in propria sa viata - poate in contrast cu ideea lui despre rolul salvator al psihoterapeutului. De altfel, e destul de dificil de operat diferenta intre o interventie salvatoare, exterioara, venita din partea terapeutului si esenta procesului de castigare a autonomiei clientului, fie si prin intermediul acestei interventii. De aici si diferenta probabila de viziuni client - psihoterapeut privind reusita procesului terapeutic.

Daca psihoterapeutul nu devine tocmai Salvatorul pe cal alb, asa cum isi inchipuie multi dintre clienti, in schimb, acesta face tot posibilul sa ajute clientul respectiv sa reconstruiasca povestea pe care crede ca o traieste si care face viata sa imposibil de trait. Altfel spus, psihoterapia te ajuta sa generezi o poveste cu care se poate trai.

Un psihoterapeut poate fi vazut ca un fel de "doctor de scenariu", care il ajuta pe pacient sa isi revizuiasca povestea de viata, asa incat sa poata iar juca rolul protagonistului - protagonist care poate sa sufere si sa fie plin de defecte, cu siguranta, dar un protagonist care se misca catre lumina. Michelle Crossley

Si da, unele povesti sunt mai bune decat altele. S-a facut un studiu privind influenta programelor vizionate la televizor in ce priveste credintele si emotiile noastre. S-ar parea ca cei care privesc comedii si drame, adica programe de tip fictiune, sunt mai convinsi ca traim intr-o lume dreapta decat aceia care privesc mai curand stiri si documentare. Ideea ca traim intr-o lume corecta si ca finalul va fi fericit si trebuie sa fie astfel, constituie un puternic motivator si o cale catre accesarea resurselor. Imaginati-va ce ar fi societatea daca nimeni nu ar crede ca ea este corecta!

Fiecare poveste are un final fericit. Iar daca nu este fericit inseamna ca povestea inca nu s-a terminat.

Asadar fictiunea este de preferat realitatii. Dar daca fictiunea este aceea care face povestea noastra imposibila, tocmai prin standardele romantice exagerate? Traind intr-o lume de fantasme in care feti-frumosii sunt mai frumosi decat ar putea exista in realitate, iar povestile sunt mai speciale decat toate celelalte povesti... nu faci decat sa te izolezi de fiecare data cand lumea externa da semne de incompatibilitate cu "povestea ta".

Probabil ca, din punctul de vedere al efectelor psihologice, este mai util un program care ne reconciliaza cu lumea, in caz ca si exista asa ceva. Iar povestile cele mai utile sunt acelea care impaca optimismul cu realismul. Trebuie sa dam un sens acestei realitati in care oamenilor buni li se intampla si lucuri rele, iar raul nu este pedepsit tot timpul... Aveti deci mare grija care sunt sursele de inspiratie la care recurgeti! Nevrozele au si o puternica componenta culturala!

Schimba Povestea!

O metoda prin care se poate interveni la nivelul povestilor pe care ni le spunem in mod inconstient, este aceea de editare a povestii. Un experiment facut cu niste studenti in anul 1 (boboci) care aveau note proaste, a constat in inducerea unor mesaje ce urmareau tocmai schimbarea povestii. Astfel, lor li s-a sugerat prin intermediul unor materiale multi-media sau prin continutul unor chestionare, ca de fapt, multi studenti care nu iau note bune la inceputul facultatii, reusesc pe parcurs sa evolueze pozitiv. Rezultatul? Studentii respectivi chiar au obtinut note mai bune in anul urmator, si au abandonat facultatea mai putin, comparativ cu un grup de control care nu a primit mesaje subliminale de acest fel. Iata cat de mare este puterea povestii!

Scopurile se afla in poveste

Un exercitiu pe care este util sa il faceti atunci cand simtiti ca ati pierdut sensul vietii este urmatorul: Intrebati-va cum va arata inmormantarea voastra. Desigur, suna putin sinistru, iar o astfel de intrebare pare o asociere intunecata cu clipa prezenta, in special daca sunteti deja in depresie. Totusi, exercitiul este o resursa importanta in clarificarea scopurilor voastre. Ce se va spune despre voi la inmormantare si ce va scrie pe piatra voastra funerara? Ce ati dori sa se spuna si sa se scrie despre voi? Iata deci ce aveti de facut cu intreg acest timp de care dispuneti!

Importanta povestilor in viata noastra:   

• Eul este defint prin povesti - Fiecare dintre noi are o poveste de spus. Din aceasta poveste vom intelege cum se vede pe sine, cu resursele sale, cum ii vede pe ceilalti, cu trasaturile lor, ce este binele binele si raul, cum vede lumea cu problemele sale si care sunt solutiile acestor probleme. Cel mai probabil, aceasta poveste subiectiva este izvorata din cultura in interiorul careia ne-am dezvoltat personalitatea.

• Povestile dau sens - Prin intermediul povestilor pe care ni le spunem, noi integram faptele realitatii, intelegem viata si, mai mult decat atat, ne asumam o directie de dezvoltare. Fiecare eveniment nou aparut este inteles prin intermediul povestii in care ne jucam propriul rol si care nu seamana prea mult cu povestile celor din jur, desi, pare ca cei din jur traverseaza aceeasi realitate.

• Socializarea prin poveste - Povestile, sunt prezente in toate ipostazele vietii. Copilaria este plina de povesti dar tot prin povesti se realizeaza si educatia institutionalizata sau socializarea in grupurile de adulti. Aceste povesti ne schimba viata influentandu-ne indentitatile individuale. Ele ne avertizeaza in legatura cu pericolele si problemele acestei lumi, sugerandu-ne in acelasi timp solutii la aceste probleme. Procesul educativ ar fi intr-adevar foarte sarac fara povesti.

• Povestile se schimba odata cu noi - Un eveniment din copilarie este inteles si povestit in mod diferit la cateva zile dupa ce s-a intamplat si respectiv la o distanta de mai multe zeci de ani. Din felul cum povestim anumite intamplari la diferite intervale de timp putem sa evaluam in mod fidel schimbarile prin care a trecut personalitatea. Uneori povestea scoate in vedere trairea afectiva, alteori semnificatia si invatamintele, impactul pe termen lung.

• Povestile reflecta valori culturale - S-ar parea ca diferentele inter-culturale se reflecta mai mult decat in orice altceva, in povestile pe care le spunem. Intr-un studiu inter-cultural care solicita unui grup de americani si unui grup de chinezi sa mentioneze 20 de evenimente autobiografice, diferentele au fost evidente in ce priveste continutul relatarilor. AMericanii au vorbit despre personale in care scoteau in evidenta rolul si emotiile traite, in timp ce chinezii au mentionat mai curand evenimente sociale si istorice si s-au focalizat pe interactiunile cu cei dragi.

• Unele povesti sunt mai bune decat altele. Anumite povesti pe care ni le spunem nu fac decat sa ne blocheze in viata noastra, in timp ce altele ne elibereaza resursele si favorizeaza cresterea. Chiar si la nivel macro-cultural, s-ar parea ca exista povesti dominante. Americanii, conform unui studiu, au dezvoltat o cultura a eroului auto-salvator, care, prin ajutor si eforturi ajunge sa se izbaveasca de suferinta si sa obtina o situatie mai bune din punct de vedere emotional sau social.

Viata noastra continua sa fie plina de povesti, chiar daca povestitorul este un ecran de televizor sau de cinematograf, un monitor sau un ecran de laptop. Din aceste povesti, am putea spune, ca ne luam sensuri de a trai, modele, obiceiuri si valori. Ne identificam cu unul dintre personaje si in acest fel si viata capata directie.

Povestile ne ajuta sa intelegem viata si rostul ei, oferindu-ne resurse spirituale si insufletindu-ne. Spune-mi ce povesti citesti si ce intelegi din acestea si ... am sa-ti spun cine esti. Chiar si visurile nocturne sunt niste povesti, niste esentializari simbolice ale povestilor pe care inconstientul ni le spune zi de zi. Si inca ce povesti!

(1) Imaginea Fairytale, de Anne M. Widvey, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Tartakovsky, M., (January 30, 2013) The Power of Stories in Personality Psychology, website: Psychcentral

(3) Barker, E., (2015), The Key to Happiness, website: Bakadesuyo

(4) Wikipedia, (2015), Script Analysis, website: Wikipedia

Continue reading

vise

English Party Girls

Pregatesti cu grija rochia neagra, pantofii cu toc si suvita rebela de pe frunte. Dar cateva ore mai tarziu, te trezeste Politia de pe un trotuar si te intreaba daca ai un act. Bun venit in lumea speciala a betivelor britanice!

Tinerele stilate din Londra, sau Edinburgh, secretare, corporatiste, femei de afaceri sau chiar tinere avocate cu cariere promitatoare, se pregatesc pentru o seara in club. Detaliile sunt importante - micuta rochie neagra, pantofii cu toc inalt si chiar suvita rebela de pe frunte. Machiajul atent te duce cu gandul la niste asteptari romantice speciale...  

Circula de ceva timp, pe retelele sociale, cateva poze care se raspandesc cu repeziciune - ele duc vestea peste mari si tari si ne arata ceea ce auzisem deja... Britanicii chiar beau, nu se incurca. Mai mult decat atat, beau si britanicele. Ce este de filozofat aici? Ei bine, pe mine m-a frapat cate ceva la aceste poze cu femei baute si cazute pe jos, pe strazile sofisticatului Regat Unit al Marii Britanii: 

a. Contrastul Romantic. Este vorba despre contrastul intre grija si nepasare - multe dintre aceste fete erau vizibil ingrijite, dar aceasta grija pentru sine pare sa fi falimentat la un moment dat, pe parcursul serii  

b. Statutul Social. Resursele materiale ale acestor femei pareau de asemenea evidente, in anumite cazuri - nu erau simple cersetoare sau golance, si nici prostituate. Ciudat lucru sa te duci la baut imbracata atat de bine ...

c. Solitudinea si Nefericirea. Desi, aparent, pareau bine integrate social, te izbea acea imagine a unei perfecte si apasatoare solitudini - daca nu erau singure, atunci cu siguranta erau certate cu toata lumea. Cum altfel sa ramana cazute pe jos?  

d. Vulnerabilitatea. Un om beat este vulnerabil in fata oricarui risc - e ca un bebelus abandonat, ce are nevoie de atentie speciala pentru a nu pati ceva sau a nu-si face singur rau. O femeie beata si cazuta pe jos, pare a fi culmea vulnerabilitatii.  

Femeile stiu ca sunt vulnerabile. Asta le face sa devina suspicioase si tematoare, si sa prefere sa iasa insotite sau sa nu le prinda apusul soarelui pe afara. O prietena nu calatoreste decat cu taxiul dupa ce, in adolescenta, a fost deposedata (jefuita) de anumite bunuri, de catre un grup de psihopati. A trebuit sa faca si psihoterapie pentru asta.  

Totusi, pare ca in UK, lucrurile merg altfel. Este cunoscut faptul ca cercetatorii britanici au pus in evidenta printr-un studiu, faptul ca barbatii sunt stimulati sa socializeze si obtin un soi de terapie de suport, informala, atunci cand se imbata, alcoolul avand acest rol surprinzator in grupurile de prieteni barbati. (1) Dar ce se intampla cu femeile care beau?  

S-ar spune ca o femeie cazuta pe jos este o adevarata "drama queen" pierduta si fara de speranta. Dar eu vad o anumita continuitate in comportamentul acesteia. Daca a iesit "la vanatoare" in club, iar vanatoarea nu a iesit bine, atunci ea poate recurge, in mod inconstient, la o betie de acest fel care o lasa pierduta, pe strada, acest fapt putand sa se dovedeasca ceva mai eficient decat clubul in sine. De ce?  

Putem vorbi aici despre ceea ce in psihanaliza a fost denumit "mecanism de aparare". Este vorba despre un comportament la care un psihic incercat si coplesit de dificultati, (chiar si plictiseala este o dificultate si o sursa de stres) poate recurge pentru diminuarea anxietatii, a suferintelor sufletesti.

Daca cineva se intoarce la un comportament caracteristic unei etape anterioare a existentei sale, cand viata era mai putin incarcata de stres, pentru un punct de sprijin, psihanalistii vor considera ca acea persoana recurge la regresie - unul dintre mecanismele de aparare cunoscute.  (2)

Este oare betia o regresie? Eu tind sa cred ca da. Omul beat este la fel de vulnerabil si expus ca si un copil. Acest copil nu doar ca actioneaza cu o drastica diminuare a discernamantului, a responsabilitatii, dar isi comunica in acelasi timp vulnerabilitatea catre lume, iar cei din jur, daca sunt persoane cu un suflet caritabil si spirit matern, vor reactiona ca atare. Altfel spus, regresia are o functie de comunicare a vulnerabilitatii. 

Dincolo de faptul ca, pe majoritatea barbatilor, ne cam sperie o femeie cazuta pe jos, pentru ca nu am putea intelege de ce se afla acolo si cat timp are de gand sa traiasca in acest mod, s-ar putea ivi, din neant, un cavaler pe un cal alb, carismatic si extrem de plictisit, care, nu doar ca devine sensibil la drama celei cazute - consider ca un barbat normal nu ar putea ignora o femeie cazuta pe jos - dar ar putea avea resurse sa o cunoasca pe aceasta Cenusareasa abandonata strazii, si poate mai mult...  

Desigur, nu este singura interpretare posibila, si, probabil, ca pentru fiecare femeie cazuta exista un adevar cu nuante diferite. Totusi, este un argument pe cat de strident pe atat de eficient, sa gasesti o femeie ingrijita si frumos imbracata, care a adormit pe strada. Si daca barbatii reusesc sa stabileasca mai usor legaturi cu ajutorul alcoolului, cred ca aceasta reprezentare teatrala monumentala a femeilor britanice, este de asemenea in masura sa aduca unei femei, un plus, mult dorit, de inter-relationare calitativa.

Carl Jung ar vedea in moda femeilor cazute pe strada jocul unui arhetip - ele chiar par a fi niste "frumoase adormite", in asteptarea printului care sa le trezeasca la viata cu un singur sarut...  

Altfel spus, nu doar ca traim intr-o poveste, dar anumite roluri - arhetipurile - par a juca o piesa prin intermediul nostru. Dupa Carl Jung, arhetipul este o forta supranaturala, de natura spirituala, care se exprima prin intermediul nostru, fiind continuta de inconstientul nostru colectiv.  Arhetipurile - niste duhuri sub a caror influenta ne aflam. (3)

Eu i-am spus arhetipul "victimei sexy", destul de raspandit in literatura universala sau in filme, in basme si desene animate, etc. Cenusareasa, Alba ca Zapada, Frumoasa din Padurea Adormita sau Mica Sirena, Pretty Woman, sunt doar cateva dintre rudele de suflet ale betivei britanice, care isi abandoneaza pantofii pe strada, precum Cenusareasa...  

Aproape in orice poveste exista o victima sexy, care da gust si sens povestii, provocandu-l pe Erou sa se depaseasca pe sine, pentru a veni in intampinarea nevoilor victimei. Imaginati-va numai cate calitati ar trebui sa aiba eroul salvator al betivei britanice: compasiunea, forta persoanala, toleranta, spirit matern, resurse psihologice si materiale, etc Poate putin cam mari asteptarile Cenusaresei moderne ...  

Pentru Adler lucrurile sunt mult mai simple: aceste femei sunt complet lipsite de sentiment comunitar si au considerat, fie si neconstient, ca urmare a influentelor social-educative, ca singura cale de a obtine atentia si iubirea celor din jur este aceea de a juca acest rol lamentabil. Ele ar trebui incurajate sa devina utile si sa creada in ceea ce au de oferit frumos si cu folos pentru toata lumea. (4) 

Keep calm and forget about vodka, comrade!  

(1) Emslie C, Hunt K, Lyons A. The role of alcohol in forging and maintaining friendships amongst Scottish men in mid-life.website: Pubmed.gov US National Library of Medicine National Institutes of Health

(2) Lhote, Jaquet, Ionescu, (2007), Mecanisme de aparare. Teorie si aspecte clinice, editura Polirom

(3) Jung, C.,G.; (1994) Puterea Sufletului, Psihologia Analitica, Temeiuri, editura Anima, Bucuresti 

(4) Adler, A., (1991), Cunoasterea Omului, editura Stiintifica, Bucuresti 

(5) Imaginea Abandoned via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

Continue reading

victime

The Power of Ketchup

Ma chinuie talentul, ca de obicei, si m-am gandit sa scriu un basm anti-terapeutic, izvorat din psihologia inversa care ma caracterizeaza in aceasta frumoasa zi de Vineri.

Nicu, un barbat de 32 de ani, aflat acasa, in concediu de odihna, avea pofta nebuna de o cafea. Gandindu-se el asa, a inteles ca exista cateva metode de a obtine cafeaua, dintre care unele solicitau anumite eforturi si competente - sa incerce sa o prepare singur, iar altele presupuneau riscuri - sa iasa din casa si sa caute un automat de cafea.  

Fiinta a minimului efort, ca noi toti, Nicu, in urma profundei sale analize mentale, decide ca cel mai bine i s-ar potrivi optiunea nr. 1: aceea de a o suna pe prietena sa Mirela, de 30 de ani, care se afla la serviciu, sa o roage sa faca o pauza, si sa vina cu o cafea.  

Ii era prea lene sa faca cafeaua singur, plus ca nu facuse niciodata o cafea si s-ar fi putut rani la aragaz, ori s-ar fi putut opari cu apa, ori ar putea sa nu gaseasca cafeaua, sa o confunde cu cine stie ce insecticid sau rat-killer si sa moara in mod stupid. Iar Nicu nu dorea sa moara in mod stupid!  

La fel, si daca ar fi iesit sa caute automatul de cafea: poate ca nu este curatat corespunzator si contine apa din coloana ruginita a orasului... sau poate ca este atacat de un raufacator, pe strada! Ce-ar fi insemnat ca Nicu sa se expuna la astfel de hazarduri biologice ori sociale?  

Bun. Odata decizia luata, si planul facut, lucrurile au mers aproape ca pe roate. Isi suna prietena si ii spune ca va trebui sa faca o pauza si sa ii aduca o cafea. Esec total - prietena refuza! Sa nu fi fost un plan bun? Nicu mai incearca o data, peste 10 minute, de aceasta data cu o vadita tristete in glas (partenera lui se facea vinovata pentru asta). Desi usor miscata de tristetea lui, Mirela refuza - pur si simplu nu avea timp!  

Dar barbatul credea cu tarie in planul sau de obtinere a cafelei, fara a se misca din pat, asa ca insista. Suna inca o data, plangand in hohote: "ori imi aduci cafeaua, ori nu mai stiu ce sunt in stare sa fac!". Mirela, partenera lui iubitoare, considera insa ca acest comportament este cu totul imbecil si i-o spune direct, inchizandu-i telefonul nervoasa.  

OK. Nicu nu reuseste sa isi atinga scopul iar partenera lui nu se lasa induiosata - oare chiar nu erau compatibili? Dintre toate femeile disponibile sa fi ales asa de rau? Dar asta nu schimba nimic - el ramane in continuare un "bebelus dragalas" si nu se vade capabil sa isi faca singur rost de o cafea. In schimb, stie ca daca insista suficient de mult, celalalt ii va face pe plac - in fond toata copilaria lui sta marturie pentru asta... "Ei bine, atunci vom face razboi. Razboi pentru o cafea!", isi spune Nicu.  

Va veni prietena de la serviciu si il va gasi pe Nicu murdar de ketchup, pana la urechi. Efectul pare insemnat, de aceasta data - Mirela este induiosata pana la lacrimi. Cum sa te joci cu ketchup-ul? Nu stii cat costa un ketchup bun, zilele astea? Se decide sa ii aduca o cafea si ii promite partenerului ca nu il va mai refuza niciodata. Desi a implicat ceva mizerie greu de curatat, strategia lui Nicu a dat rezultate, o data in plus. Da, totul este sa insisti!

Sursa foto.

*Daca v-ati amuzat sau v-ati enervat citind basmul, daca v-ati recunoscut convigerile, viziunile, experienta, prietenii, rudele, pacientii sau pe voi insiva in acest basm, va astept comentariile.*

Continue reading

umor