Mind, People, Lifestyle

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, licentiat in Psihologie, absolvent al unui Master de Consiliere Educationala si al unui program de formare in Psihoterapie Adleriana, recunoscute de Colegiul Psihologilor, Federatia Romana de Psihoterapie si Ministerul Educatiei. Contact: teleologia@yahoo.com

joi, 2 iunie 2016

Escrocul Sentimental

Esti femeie si iti place sa fii mintita frumos. Dar nu stii ca nu toti barbatii care te mint frumos sunt atat de usor de influentat, iar printre ei se afla si... escrocul sentimental. Invata sa il recunosti cu ajutorul a 5 indicii clare!


☆ ☆ ☆

El iti spune ceea ce vrei sa auzi si te face sa te simti femeie. Iar tu te simti femeie... pana cand incepi sa te simti ca... o femeie proasta. Faptul ca o femeie a fost naiva si s-a lasat mintita frumos de un barbat lipsit de bun simt, nu este chiar iesit din comun. Dar cand povestea este spusa atat de bine, nu poti sa nu o spui mai departe.

E bine si-asa rau... Nu pot face nimic pentru a schimba ceea ce mi-a facut acest individ si nici pentru a schimba ceea ce simt acum in legatura cu asta. Trebuie doar sa ma simt in felul acesta pana cand nu ma voi mai simti asa. Andie Nash, o americanca inselata de un escroc sentimental.

E vorba despre povestea lui Simon Reid (Vanatorul) si a lui Andie Nash (Victima). El era un britanic, exotic, manierat, familist convins, romantic, om de afaceri, si, in final... prea bun sa fie adevarat, iar ea era o americanca, inca singura la 34 de ani, careia nu i-a prea suras norocul in dragoste.

Vanatorul era fermecator si asta o spun inclusiv prietenele Victimei. Cu accentul sau nostim, oarecum aristocratic, cu manierele sale iesite din comun si cu romantismul sau rafinat, nu i-a fost greu sa o impresioneze pe aceasta femeie idealista, vulnerabila si visatoare. 

Nu-mi e greu nici mie sa imi imaginez ca femeia a simtit ca l-a prins pe Dumnezeu de un picior auzindu-l pe ticalosul de Simon Reid cum vorbea numai ce trebuia, adica numai ce dorea sa auda Andie Nash. In fond, el ii spunea ceea ce vrea sa auda fiecare dintre femei:

Nu vei fi prietena mea pentru prea mult timp, sa stii... Eu sunt genul care prefera sa fie casatorit! Simon Reid

Si s-ar parea ca era adevarat: caci da, Andie Nash nu avea sa ramana prietena lui pentru prea mult timp si da, Simon Reid nu doar ca era genul caruia ii placea sa fie casatorit, dar era deja casatorit... cu o alta femeie! In schimb nimic altceva din ceea ce stia despre acest barbat nu era adevarat.

Poate ca nu ar fi fost asa de dramatica situatia dar Simon Reid a lasat in urma o femeie deziluzionata, care l-a iubit cu sinceritate, pe care a pagubit-o de o frumoasa suma de bani, dupa ce i-a castigat increderea vanzandu-i o iluzie frumos impachetata si oferindu-i cateva cadouri inspirate: lenjerie intima de $ 500, o casuta pentru pisici si cateva cine romantice - cum altfel?




Pentru ca Andie Nash se pricepe sa scrie si are un blog, ea si-a marturisit povestea intr-un entry cu parfum mucalit care m-a facut sa zambesc dulce-amar. In acest fel, mai multe femei au descoperit, din pacate post-factum, ca Simon Reid nu este chiar Fat-Frumos-pe-Cal-Alb, ci un escroc sentimental si un psihopat periculos, cel putin in ce priveste capacitatea sa de a "crea basme", daca nu prin faptul ca pagubea femeile de bani.

Cateva dintre femeile inselate si umilite de acest barbat, i-au organizat o interventie, in care l-au incoltit pe individ si i-au cerut unele explicatii necesare linistii lor sufletesti. Intrebat de ce face ceea ce face, Simon Reid adopta rolul suferindului psihic, ce nu-si da seama ce se intampla cu el - ceva mai elegant decat daca ar fi fugit pur si simplu si ar fi evitat confruntarea. Tipul chiar se pricepe la oameni, sau, cel putin, la femei!

Dar iata cele 5 indicii sigure care il tradeaza pe escrocul sentimental si ce lucruri puteti face in acest context:

  • Cautati informatii suplimentare! De regula, ca si in cazul Reid-Nash, situatiile de acest gen ajung pe internet, caci e greu sa le tii pentru tine. Nici macar nu va puteti imagina ce lucruri interesante puteti descoperi pe internet daca aveti initiativa de a da un search pe Google. Nu lasati sa va scape aceste informatii si solicitati explicatii in legatura cu ceea ce ati gasit! Apoi reglati-va nivelul de prudenta si increderea pe care i-o acordati acestui partener "de vis"! Chiar si daca descoperiti niste "firimituri", s-ar putea sa devina decisive la un moment dat!
  • Este prea bun pentru a fi adevarat! Cu alte cuvinte, el se prezinta ca fiind ceea ce nu este si nu va fi niciodata, o persoana cu bani si statut social, romantica, educata si exotica, interesanta din multe puncte de vedere, o adevarata oportunitate! El deschide gura pentru a spune numai ceea ce doriti sa auziti. Nu credeti chiar tot ceea ce vi se spune si nu va temeti sa cautati adevarul despre acest om si identitatea sa reala!
  • Este mai misterios decat v-ati dori! Escrocul sentimental are nevoie de acest mister pentru a atrage, pentru a fi interesant, dar si pentru a ascunde adevarata sa identitate. El nu va va prezenta niciun membru al familiei, va evita sa va duca la serviciu si sa va arate biroul sau, si va gasi orice pretext sa evite intalnirile comune intre voi si alti cunoscuti de-ai sai. Nu permiteti asta! Insistati sa-i cunoasteti familia si prietenii cei mai buni, sa vedeti unde lucreaza si care sunt colegii sai de munca, indiferent pe ce continent s-ar afla toate aceste persoane! Un alt lucru pe care l-am observat la escroci sentimentali este faptul ca evita sa posteze poze pe o retea de socializare, din care sa reiasa ca ar avea o relatie cu tine.
  • Ciudatenii frumos impachetate! Un escroc sentimental sau un psihopat are intotdeauna grija sa va adoarma vigilenta. Astfel, de fiecare data cand o ciudatenie din comportamentul sau iese la suprafata, el se precupa din timp sa gaseasca o explicatie "de bun simt" prin care elimina orice banuiala si are grija sa se plaseze pe sine "de partea celor drepti", intr-o lumina idilica. De ex., Simon Reid nu folosea niciodata carduri, doar cash, ceea ce, daca ar fi sa recunoastem, este neobinuit pentru un prosper om de afaceri. Spunea ca evita sa poarte carduri pentru a nu risipi banii!
  • Loviturile nu se lasa asteptate! Dupa ce psihopatul escroc sentimental v-a castigat increderea, el va apela intr-un fel sau altul la generozitatea voastra pentru a obtine de la voi ceea ce si-a dorit de la bun inceput - de exemplu banii. Simon Reid a zugravit un tablou ce era usor de crezut, mai ales de catre o femeie pe care norocul in iubire a cam ocolit-o. El a investit chiar si bani in relatia sa cu Andie Nash, pentru ca in final sa apeleze la generozitatea ei pentru a o insela. Intrebati-va daca stiti destul de multe despre exoticul si romanticul afacerist britanic/francez/libian/etc, inainte de a pune pe mana lui o parte din resursele voastre!

Ca o concluzie, cred ca este important sa retineti cele cateva arme pe care le foloseste intotdeauna un escroc sentimental: romantismul, increderea, emotiile si naivitatea voastra. Dar este la fel de important sa stiti care va sunt propriile arme in relatie cu psihopatul escroc sentimental: luciditatea, informatia, prudenta, independenta (pe care o puteti numi, daca doriti si forta personala).

Dupa aceea mi-a spus sa incep sa imi caut o rochie de mireasa care se potriveste cu o ceremonie pe plaja. Am inghitit TOTUL din doua motive: a) pentru ca sunt total idioata si b) SIMON REID este... (oftand) ei bine, este Britanic. Da, stiu...

Articol Psihopedia PRO facut disponibil publicului larg incepand cu 30.09.2021








(1) Imaginea Game Cheats, de Bousure, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) ACB News, (acc. 02 Jun, 2016), Jilted Lovers Unite to Confront Cheating Man on Tape, website: ABC News

(3) Andiepants, (acc. 02 Jun, 2016), And if you have five seconds to spare, I'll tell you the story of my life..., website: Andiepants Blogspot
Show comments
Hide comments

3 comentarii:

  1. Cum escrocul sentimental e de multe ori un psihopat, iar in relatiile acestuia apar fazele cunoscute de cucerire(idealizare), depreciere şi apoi respingere, poate fi considerat psihopat cel care are clar o tinta de exploatare, sa zicem materiala a unei femei,dar care nu mimeaza indragostitul perfect, profitand, poate de atractia puternica a femeii fata de el, care face toata ,,treaba`` specifica fazei de idealizare( cucerire)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Crina: poate fi considerat psihopat orice om care este evaluat in conditii specifice (interviu, testare psihologica, etc). Unii dintre cei care sunt descoperiti ca fiind psihopati nici macar nu au o latura de comportament anti-social, cunoscuta. Mai mult, pot sa fie foarte bine situati social ori pot sa activeze in domeniul sanatatii mentale. Multi dintre ei sunt militari de cariera sau lucreaza in posturi ce presupun "sange rece". Este adevarat! Exista forme mai accentuate de psihopatie dar si forme mai "blande" si, evident ca putem suspecta de asa ceva o persoana care profita pur si simplu de cineva, manifestand "zero constiinta", chiar si daca conditiile sunt prielnice pentru asta (partenerul "se cere", ca in cazul prezentat de tine).

      Ștergere
  2. Multumesc. De asta m-am convins si eu citind ce am gasit pe net, plus cartea Marthei Stout, Psihopatul de alaturi. Voiam, insa si opinia ta.

    RăspundețiȘtergere