La baza comportamentului se afla... povestile. Sunt povesti pe care le invatam devreme si apoi ni le spunem toata viata, chiar si in somn... Dar, uneori, povestea pe care ti-o spui nu face decat sa te imobilizeze...
De acum cativa ani, a devenit virala pe internet o asa zisa scrisoare de dragoste pe care ar fi scris-o actorul american Brad Pitt, despre si pentru sotia sa, faimoasa Angelina Jolie. Erau cateva randuri induiosatoare, care vorbeau despre depresia celebrei actrite si despre atitudinea suportiva a lui Pitt, care ar fi constituit secretul insanatosirii partenerei sale
S-a dovedit ulterior ca ravasul era fals. Dar nu asta conteaza! Spun acest lucru pentru ca, desi a fost contra-facuta, lucru pe care il afirma chiar "autorul ei", scrisoarea scoate in evidenta cateva aspecte reale ale tipului de relatie care a existat intre cei doi: problemele emotionale ale actritei, natura sa dependenta si vulnerabila, precum si atitudinea intelegatoare pe care a avut-o Brad Pitt.
Mai mult decat atat, ravasul nu a devenit viral doar pentru ca vehiculeaza numele celor doua superstaruri de cinema. In ciuda erorilor gramaticale si a lipsei de autenticitate - de exemplu, in scrisoare, apare propozitia "sotia mea s-a imbolnavit", desi la data cand a aparut scrisoarea, cei doi nu erau tocmai sot si sotie, desi traiau impreuna - oameni de pe toate continentele "au cumparat" totusi aceasta poveste, si s-au lasat induiosati de dansa. Cum asa?
Gasesc ca, probabil, ne este usor sa ne regasim in anumite povesti, sa ne regasim idealurile si viziunea asupra vietii, iar atitudinea eroilor povestilor respective, devine, la un moment dat, o sursa de inspiratie pentru fiecare dintre noi. Iar daca in ziua de azi, si la varsta noastra, nu mai citim povesti cu feti frumosi, zmei, zane si Ilene Cosanzene, totusi, povestile fac inca parte din viata noastra, ne inspira, ne dau aripi, sau, poate, cine stie, ne limiteaza evolutia?
In psihoterapie, analiza tranzactionala a dezvoltat conceptul de "analiza a scenariului" (Script Analysis), care urmareste evidentierea scenariilor care stau la baza comportamentului nostru, sau mai bine spus, a conceptiilor de viata - adica opiniile noastre neconstientizate despre sine, ceilalti si lume. Eric Berne, initiatorul acestui tip de psihoterapie l-a recunoscut in una dintre lucrarile sale pe Alfred Adler ca fiind premergatorul sau, prin conceptele specifice psihologiei adleriene: plan de viata, linie ghid sau legea miscarii.
Asadar, la baza comportamentului se afla o poveste pe care ne-o spunem singuri atunci cand incercam sa intelegem faptele vietii si sa-i dam acesteia un sens. Nu la fel se comporta unul care considera ca obstacolele vor fi intotdeauna de netrecut sau unul care crede ca in interiorul si in exteriorul sau se afla resurse pretioase si de folos in depasirea obstacolelor. Nu la fel se comporta unul care se considera puternic si descurcaret sau unul care se vede pe sine ca fiind vulnerabil si ghinionist.
Pare ca, in interiorul povestii pe care ne-o spunem, adesea fara sa ne dam seama, ne-am rezervat un loc anume, de care abia daca suntem constienti. Esti oare salvatorul, la fel ca Brad Pitt si toti ceilalti feti frumosi? Sau poate ca esti victima sexy, la fel ca Angelina Jolie si toate celelalte printese ferecate in turnul bestiei? Iar daca esti asa ceva, atunci care iti sunt punctele vulnerabile? Iti vei asuma riscuri irationale doar de dragul rolului tau, incercand sa salvezi? Sau poate ca te vei lasa invins(a) de viata, caci altfel cum ai putea sa dai peste acel cavaler pe cal alb?
Psihoterapia devine adesea un proces de rescriere a povestii, de constientizare a rolului pe care ni l-am asumat si, daca s-ar putea, de schimbare a acestui rol cu unul mai util si mai productiv. Daca te afli in mijlocul unui basm in care totul merge impotriva dorintelor tale, timpul trece ca un avion supersonic, iar Salvatorul pe cal alb intarzie sa apara, este oare momentul sa devii tu insuti acel Salvator mult asteptat?
Mare parte din procesul psihoterapeutic are in vedere tocmai activarea resurselor latente din interiorul clientului si asumarea de catre acesta a unui rol activ in propria sa viata - poate in contrast cu ideea lui despre rolul salvator al psihoterapeutului. De altfel, e destul de dificil de operat diferenta intre o interventie salvatoare, exterioara, venita din partea terapeutului si esenta procesului de castigare a autonomiei clientului, fie si prin intermediul acestei interventii. De aici si diferenta probabila de viziuni client - psihoterapeut privind reusita procesului terapeutic.
Daca psihoterapeutul nu devine tocmai Salvatorul pe cal alb, asa cum isi inchipuie multi dintre clienti, in schimb, acesta face tot posibilul sa ajute clientul respectiv sa reconstruiasca povestea pe care crede ca o traieste si care face viata sa imposibil de trait. Altfel spus, psihoterapia te ajuta sa generezi o poveste cu care se poate trai.
Un psihoterapeut poate fi vazut ca un fel de "doctor de scenariu", care il ajuta pe pacient sa isi revizuiasca povestea de viata, asa incat sa poata iar juca rolul protagonistului - protagonist care poate sa sufere si sa fie plin de defecte, cu siguranta, dar un protagonist care se misca catre lumina. Michelle Crossley
Si da, unele povesti sunt mai bune decat altele. S-a facut un studiu privind influenta programelor vizionate la televizor in ce priveste credintele si emotiile noastre. S-ar parea ca cei care privesc comedii si drame, adica programe de tip fictiune, sunt mai convinsi ca traim intr-o lume dreapta decat aceia care privesc mai curand stiri si documentare. Ideea ca traim intr-o lume corecta si ca finalul va fi fericit si trebuie sa fie astfel, constituie un puternic motivator si o cale catre accesarea resurselor. Imaginati-va ce ar fi societatea daca nimeni nu ar crede ca ea este corecta!
Fiecare poveste are un final fericit. Iar daca nu este fericit inseamna ca povestea inca nu s-a terminat.
Asadar fictiunea este de preferat realitatii. Dar daca fictiunea este aceea care face povestea noastra imposibila, tocmai prin standardele romantice exagerate? Traind intr-o lume de fantasme in care feti-frumosii sunt mai frumosi decat ar putea exista in realitate, iar povestile sunt mai speciale decat toate celelalte povesti... nu faci decat sa te izolezi de fiecare data cand lumea externa da semne de incompatibilitate cu "povestea ta".
Probabil ca, din punctul de vedere al efectelor psihologice, este mai util un program care ne reconciliaza cu lumea, in caz ca si exista asa ceva. Iar povestile cele mai utile sunt acelea care impaca optimismul cu realismul. Trebuie sa dam un sens acestei realitati in care oamenilor buni li se intampla si lucuri rele, iar raul nu este pedepsit tot timpul... Aveti deci mare grija care sunt sursele de inspiratie la care recurgeti! Nevrozele au si o puternica componenta culturala!
Schimba Povestea!
O metoda prin care se poate interveni la nivelul povestilor pe care ni le spunem in mod inconstient, este aceea de editare a povestii. Un experiment facut cu niste studenti in anul 1 (boboci) care aveau note proaste, a constat in inducerea unor mesaje ce urmareau tocmai schimbarea povestii. Astfel, lor li s-a sugerat prin intermediul unor materiale multi-media sau prin continutul unor chestionare, ca de fapt, multi studenti care nu iau note bune la inceputul facultatii, reusesc pe parcurs sa evolueze pozitiv. Rezultatul? Studentii respectivi chiar au obtinut note mai bune in anul urmator, si au abandonat facultatea mai putin, comparativ cu un grup de control care nu a primit mesaje subliminale de acest fel. Iata cat de mare este puterea povestii!
Scopurile se afla in poveste
Un exercitiu pe care este util sa il faceti atunci cand simtiti ca ati pierdut sensul vietii este urmatorul: Intrebati-va cum va arata inmormantarea voastra. Desigur, suna putin sinistru, iar o astfel de intrebare pare o asociere intunecata cu clipa prezenta, in special daca sunteti deja in depresie. Totusi, exercitiul este o resursa importanta in clarificarea scopurilor voastre. Ce se va spune despre voi la inmormantare si ce va scrie pe piatra voastra funerara? Ce ati dori sa se spuna si sa se scrie despre voi? Iata deci ce aveti de facut cu intreg acest timp de care dispuneti!
Importanta povestilor in viata noastra:
- Eul este defint prin povesti - Fiecare dintre noi are o poveste de spus. Din aceasta poveste vom intelege cum se vede pe sine, cu resursele sale, cum ii vede pe ceilalti, cu trasaturile lor, ce este binele binele si raul, cum vede lumea cu problemele sale si care sunt solutiile acestor probleme. Cel mai probabil, aceasta poveste subiectiva este izvorata din cultura in interiorul careia ne-am dezvoltat personalitatea.
- Povestile dau sens - Prin intermediul povestilor pe care ni le spunem, noi integram faptele realitatii, intelegem viata si, mai mult decat atat, ne asumam o directie de dezvoltare. Fiecare eveniment nou aparut este inteles prin intermediul povestii in care ne jucam propriul rol si care nu seamana prea mult cu povestile celor din jur, desi, pare ca cei din jur traverseaza aceeasi realitate.
- Socializarea prin poveste - Povestile, sunt prezente in toate ipostazele vietii. Copilaria este plina de povesti dar tot prin povesti se realizeaza si educatia institutionalizata sau socializarea in grupurile de adulti. Aceste povesti ne schimba viata influentandu-ne indentitatile individuale. Ele ne avertizeaza in legatura cu pericolele si problemele acestei lumi, sugerandu-ne in acelasi timp solutii la aceste probleme. Procesul educativ ar fi intr-adevar foarte sarac fara povesti.
- Povestile se schimba odata cu noi - Un eveniment din copilarie este inteles si povestit in mod diferit la cateva zile dupa ce s-a intamplat si respectiv la o distanta de mai multe zeci de ani. Din felul cum povestim anumite intamplari la diferite intervale de timp putem sa evaluam in mod fidel schimbarile prin care a trecut personalitatea. Uneori povestea scoate in vedere trairea afectiva, alteori semnificatia si invatamintele, impactul pe termen lung.
- Povestile reflecta valori culturale - S-ar parea ca diferentele inter-culturale se reflecta mai mult decat in orice altceva, in povestile pe care le spunem. Intr-un studiu inter-cultural care solicita unui grup de americani si unui grup de chinezi sa mentioneze 20 de evenimente autobiografice, diferentele au fost evidente in ce priveste continutul relatarilor. AMericanii au vorbit despre personale in care scoteau in evidenta rolul si emotiile traite, in timp ce chinezii au mentionat mai curand evenimente sociale si istorice si s-au focalizat pe interactiunile cu cei dragi.
- Unele povesti sunt mai bune decat altele. Anumite povesti pe care ni le spunem nu fac decat sa ne blocheze in viata noastra, in timp ce altele ne elibereaza resursele si favorizeaza cresterea. Chiar si la nivel macro-cultural, s-ar parea ca exista povesti dominante. Americanii, conform unui studiu, au dezvoltat o cultura a eroului auto-salvator, care, prin ajutor si eforturi ajunge sa se izbaveasca de suferinta si sa obtina o situatie mai bune din punct de vedere emotional sau social.
Viata noastra continua sa fie plina de povesti, chiar daca povestitorul este un ecran de televizor sau de cinematograf, un monitor sau un ecran de laptop. Din aceste povesti, am putea spune, ca ne luam sensuri de a trai, modele, obiceiuri si valori. Ne identificam cu unul dintre personaje si in acest fel si viata capata directie.
Povestile ne ajuta sa intelegem viata si rostul ei, oferindu-ne resurse spirituale si insufletindu-ne. Spune-mi ce povesti citesti si ce intelegi din acestea si ... am sa-ti spun cine esti. Chiar si visurile nocturne sunt niste povesti, niste esentializari simbolice ale povestilor pe care inconstientul ni le spune zi de zi. Si inca ce povesti!
(1) Imaginea Fairytale, de Anne M. Widvey, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0
(2) Tartakovsky, M., (January 30, 2013) The Power of Stories in Personality Psychology, website: Psychcentral
(3) Barker, E., (2015), The Key to Happiness, website: Bakadesuyo
(4) Wikipedia, (2015), Script Analysis, website: Wikipedia
