Paraziti de Lume Noua

Uneori, mai important decat salariul in sine, sunt obisnuintele pe care ti le formezi cu ajutorul acelui job. Fiindca la inceput ne facem obiceiuri si apoi obiceiurile ne fac pe noi. Iar parintele este cel responsabil pentru obiceiurile pe care ti le formezi la inceput. 

☆ ☆ ☆

Descoperim impreuna cu intreaga societate modul in care drogurile influenteaza noua generatie dar cred ca nu suntem multi cei care intelegem ca drogurile sunt doar un simptom al unor procese mult mai subtile si care tin de dinamica familiei. Mai mult decat atat, exista persoane si chiar influenceri cu puncte de vedere stranii, pe care si le propaga cu intreaga forta a retelelor de socializare. Mi-am propus sa va fac cunoscut un astfel de punct de vedere, luat in serios de mii de persoane. Persoana care il propaga nu este specialist in parenting sau in psihologia familiei dar asta nu inseamna ca nu are extrem de multi urmaritori ce vin, la randul lor, cu idei noi la fiecare postare si amplifica ceea ce s-a afirmat initial.

Mai, stati oleaca, eu nu inteleg, de ce este obligatoriu sa te duci si sa te spetesti pe restul de la paine, care-i scopul? Atata timp cat Vasilica nu vrea sa munceasca pe 3 bomboane si o punga de seminte, sa n-o faca. Nu inteleg cum si de ce e asta suparator pentru altcineva. Nu inteleg mentalitatea asta 'Ne-a fost noua rau si e normal sa le fie si altora'. Foarte bine ca nu mai accepta salarii de 2000 de lei, asa o sa-ti creasca si tie salariul, tanti. Da mi se pare normal sa nu vrei sa muncesti cu 12 lei pe ora, ce-i asa wow aici? De ce ne comportam de parca is gresiti copiii aia si nu salariile? _Utilizator Facebook anonim

Pana aici totul are sens, cu toate ca nu prea sta in picioare acest asa-zis boicot: patronii nu cresc salariile asa cum isi doreste Vasilica, in schimb aduc oameni din Asia care lucreaza fix pe restul de la paine. Dar sa trecem peste asta! Pe cand studiam Etica la programul de master pe care l-am absolvit, am descoperit ca in acest domeniu exista doua scoli de gandire: cea utilitarista si cea deontologista. Am sa va prezint in mod schematic diferentele dintre cele doua:

• DEONTOLOGIA ~ (Immanuel Kant) pune accentul pe moralitatea actiunii si nu pe consecintele acesteia. In viziunea deontologista este mai important ca actiunea aleasa sa fie corecta din punct de vedere moral, chiar si daca urmarind corectitudinea si respectarea unor principii morale (sa ai un job, sa nu lenevesti, sa nu fii parazit, etc) vine cu anumite dezavantaje (salarii mici, frustrari, putin timp liber, etc) 

• UTILITARISMUL ~ (John Stuart Mill) pune accentul mai curand pe consecintele actiunii iar actiunea corecta este aceea care produce rezultatele cele mai bune. Utilitarismul promoveaza drept valori supreme fericirea si placerea dar recunoaste faptul ca fericirea proprie depinde de fericirea celorlalti, deci nu poate fi una egoista, dimpotriva. Din perspectiva utilitarista, ar fi de preferat sa nu iti iei un job daca rezultatul nu iti satisface aspiratiile si nici nu gasesti unul care sa ti le satisfaca. 

In punctul de vedere anonim prezentat mai sus observam ca exista o perspectiva utilitarista, chiar daca rationamentul nu sta in picioare (cineva tot vine sa lucreze, fie si din Asia). Persoana nu este interesata de corectitudinea morala a actiunii sale (a refuza sa munceasca) ci mai curand de ideea de fericire, satisfactie si rezultate. Problema cu acest mod de a gandi este urmatoarea: Daca copiii care sunt sfatuiti sa refuze joburile slab remunerate nu ar dispune de o sursa de venit, acestia ar fi pur si simplu nevoiti sa traiasca pe strada, din mila trecatorilor sau sa gaseasca o alta solutie, legala sau mai putin legala. 

Mai intai ne facem obiceiuri iar apoi obiceiurile ne fac pe noi. John Dryden

Iar daca lucrurile stau asa, trebuie sa luam in discutie si actiunea celor care sponsorizeaza acest stil de viata - no school, no job, no problems, in conditiile in care, asa cum arata statisticile, acesta a luat amploare nu doar in tara noastra ci si pe intreg continentul european, chiar si in tarile unde salariile sunt mai bune, cum ar fi Italia. In domeniul parenting-ului se considera ca atunci cand parintele face in locul copilului lucruri pe care acesta ar putea si ar trebui sa le faca el insusi, avem de-a face cu ceea ce se cheama rasfat. Iar rasfatul, nu ne-ar deranja pe noi, cei din afara familiei respective, daca nu ar fi un abuz parental.

Ei bine da, copilul care ajunge sa consume droguri si sa faca accidente este probabil victima principala in aceasta poveste. Rasfatul este considerat abuz pentru simplul fapt ca atunci cand facem ceea ce ar trebui sa faca copilul, acesta ramane dependent de noi iar abilitatile lui (profesionale, inter-personale, de gestionare a emotiilor, etc) raman nedezvoltate. Pe termen lung, rasfatul are consecinte precum dependenta, iresponsabilitatea si comportamentul sfidator sau lipsit de respect. Copilul rasfatat nu poate accepta situatia in care i se spune nu, este nemultumit de ceea ce are si are nevoie de tratament special - de unde si dificultatea de a mentine un loc de munca. 

Si trebuie sa ne mai punem o intrebare. Oricat de bine argumentata ar fi decizia de a refuza un loc de munca si a sta acasa, pe banii parintilor (creste prosperitatea societatii, nu ne spetim, nu ne pierdem timpul, etc), oare ce fel de oportunitati se nasc in viata unui tanar adult atunci cand are atat de mult timp liber la dispozitie, pe care nu il foloseste pentru a obtine educatie, nici pentru a castiga bani si nici nu dispune de experienta de viata a unui pensionar, pentru a putea valorifica acest timp? Si din pacate, asa cum va imaginati, oportunitatile nu sunt cele mai pozitive, in conditiile in care, la aceasta varsta ne dorim sa fim in centrul atentiei, sa contam, sa fim conectati si sa excelam in ceva.

Pe fondul acestor nevoi ramase nesatisfacute apar tot felul de comportamente aberante prin intermediul carora adolescentul incearca sa obtina niste confirmari ale faptului ca exista si el. Aici se face simtit abuzul parintelui - in acest gol interior care se naste in psihicul odraslei pe care doreste sa o protejeze de viata reala dar in schimb nu face decat sa-i amplifice dependenta si neajutorarea. Din dorinta de a compensa acest sentiment de a fi mic, neajutorat si dependent de parinti, adolescentul incepe sa faca foarte mult zgomot, sa se laude cu lucruri imaginare si sa se comporte ca un clown. 

Trebuie sa stiti insa ca, in mod paradoxal, opusul rasfatului nu este autocratia si agresarea fizica a copiilor ci o educatie bazata pe respect. Unde respectul nu inseamna nici a-ti bate copilul, a-l umili, a-l hartui sau a-l cicali dar nici a face lectiile sau a merge la job in locul copilului, daca a implinit varsta legala pentru a-si castiga singur existenta. Printr-o educatie plina de respect, un parinte are scopul de a-si ajuta copilul sa deprinda obisnuinte care il vor ajuta sa devina independent, puternic, responsabil, si cooperant cu ceilalti membri ai societatii.

Iar ca sa revin la discutia despre deontologism si utilitarism, uneori, in viata noastra, este mai important sa iti faci niste obiceiuri care te ajuta pe termen lung (cooperarea, punctualitatea, gestionarea unor resurse limitate, gestionarea frustrarilor, etc) decat sa iti atingi (rapid) scopurile privind prosperitatea materiala, in special in conditiile in care prosperitatea materiala este deja primita in dar din partea familiei si nu trebuie sa faci eforturi pentru a o obtine. 

(1) Imaginea A Woman in White, de Вячеслав Ткачёв, via Pexels

Continue reading

rasfat

Prizonierii Plajei Insorite

Ai crescut cu povesti care se terminau cu Happy End. Altfel ai fi plans toata ziua, ca atunci cand ai citit "Puiul" si totul a fost oribil. Dar o parte importanta din viata seamana mai curand cu "Puiul" decat cu "Cenusareasa". Esti oare pregatit pentru toate astea sau vei claca de la bun inceput?

o o o

"Ipoteza Lumii Drepte" este una dintre erorile logice recunoscute de psihologia cognitiva. Cand se intampla sa facem o eroare logica intram intr-un fel de "univers paralel cu realitatea", unde anumite lucruri pot fi simulate ori seamana foarte mult cu cele care s-ar petrece in realitate, dar asemanarile se vor opri la un punct. Acest univers paralel este "logica privata". S-ar parea ca exista atat de multe erori logice incat este probabil imposibil sa nu faci vreuna chiar acum, in timp ce citesti acest articol.

Spre exemplu, exista eroarea logica a "muncii din greu" - care spune ca unei persoane care este dispusa sa "puna osul la treaba", nu i se poate intampla altceva decat foarte mult succes. Oricat de "logic" ar suna, nimic nu poate sa garanteze succesul prin munca (si atat), intrucat exista multe alte variabile implicate (talentul, capacitatea de a interactiona armonios, investitiile, riscul, etc.)

O alta eroare logica este aceea potrivit careia daca o majoritate sustine un anumit lucru, atunci acel lucru este adevarat - majoritatea vrea Brexit, spre exemplu. Dar daca acea majoritate este pur si simplu manipulata printr-un aparat bine pus la punct? Sau mai exista eroarea logica ce sustine ca cele mai bune solutii se afla "la jumatatea distantei dintre parti". Daca de partea cealalta este Hitler, la jumatatea distantei se afla probabil jumatate din poporul ales, sacrificat la Auschwitz-Birkenau, pentru ca a fost nevoie de un compromis intre noi si Hitler. Nu este o idee stralucita, nu-i asa?

Printre numeroasele erori logice carora le picam victime se afla si cea numita "Ipoteza Lumii Drepte" care pretinde ca in aceasta lume binele este recompensat si raul este pedepsit intotdeauna - ideea apare in orient sub forma conceptului de Karma. Si, dupa cum observati, suntem cu atat mai vulnerabili la erori logice cu cat acestea se bazeaza pe valori raspandite la scara larga, in care oamenii cred cu sinceritate: munca, dreptatea sociala, democratia, etc.

Fireste ca ajungem sa credem astfel de lucruri fiindca nimeni nu are timp sa verifice chiar tot ceea ce credem. Faptul ca anumite lucruri "se simt" a fi reale, pare a fi de ajuns, mai ales ca in felul acesta economisim energie si timp, caci da, erorile logice au la origine Legea Minimului Efort. Cand credem in ceva, pare ca nu mai conteaza cat de adevarat e acel  lucru si il imbratisam neconditionat.

Erorile logice exista in judecata noastra mai ales pentru ca ele "ne usureaza viata" - sau cel putin asa pare. Ele chiar ne si ajuta, pana la un punct, avand cateva functii pozitive care se observa pe termen scurt:

• CONTROLUL EXPERIENTELOR

• INTERPRETAREA FAPTELOR

• PRIORITIZARE

• DIRECTIONARE

• LUARE DECIZII

• PREZICERE, ANTICIPARE

• ORGANIZARE, SIMPLIFICARE

• PERCEPTIE SELECTIVA

• REZOLVARE PROBLEME

Daca sunteti intamplator un psihoterapeut Adlerian, ati recunoscut in aceasta lista functiile stilului de viata, caci orice convingere poate sa constituie logica noastra privata, indiferent cat de absurda ar fi. Problemele apar insa pe termen lung, cand ajungem sa culegem roadele credintelor noastre. Daca credintele noastre sunt de fapt niste simple erori logice s-ar putea sa nu ne placa unde ne aduc ele.

• ILUZIA CONTROLULUI

• AUTO-MISTIFICARE

• FALSE PRIORITATI

• CASTELE DE NISIP

• ESEC DECIZIONAL

• ANTICIPARE ERONATA

• SISTEMATIZAREA NEVROZEI

• OCHELARI DE CAL

• CREAREA DE PROBLEME

Sa luam asadar credinta intr-o lume justa. In primul rand, ne place sau nu sa admitem, aceasta nu este o lume justa. Poate ca tinde catre mai multa dreptate sociala dar ne nastem in continuare inegali, putem face multe eforturi fara a primi nimic in schimb, in timp ce altii reusesc in viata doar cu ce le-a daruit mama natura (aspect fizic). Pe termen lung isi vor spune cuvantul multe alte variabile dar dreptatea sociala nu este punctul forte, de la sine-inteles, al societatii umane. 

Credinta intr-o lume justa ne poate determina sa respectam reguli si sa facem eforturi, ne da un sens in viata, ne ajuta sa luam decizii si sa intelegem faptele vietii. Pe de alta parte, ne pune "ochelari de cal", ne face insensibili la problemele celor mai vulnerabili membrii ai socieatatii (e vina lor ca le este greu, probabil au vicii si sunt puturosi) si, poate cel mai delicat aspect: Credinta intr-o lume justa ne lasa total nepregatiti sa facem fata situatiilor care scapa din aceasta schema: si anume cand facem ce trebuie dar rezultatele sunt un dezastru. 

Se crede ca sanatatea psihica depinde de anumite presupozitii la care tinem in mod deosebit:

• aceasta lume este una justa, 

• am control asupra lucrurilor

• destinul imi este favorabil si 

• sunt o persoana valoroasa.

Si chiar daca astfel de lucruri au legatura cu sanatatea noastra psihica, adevarata robustete nu rezida intr-o dorinta avida de a ne demonstra noua insine ca lucrurile "sunt roz", doar pentru linistea noastra, ci mai curand in capacitatea fiecaruia de a-si pastra dragostea de viata si creativitatea in ciuda faptului ca lucrurile, de foarte multe ori, nu stau nici pe departe in felul acesta, dimpotriva: lumea nu este justa, controlul ne lipseste, destinul ne este adesea potrivnic iar valoarea personala e relativa... depinde pe cine intrebi. 

Asadar, ipoteza mea este ca daca lumea a fost corecta cu tine, o mare parte din viata ta, esti mai inclinat sa crezi ca lumea ar trebui sa fie corecta cu tine si de aici inainte. Cu alte cuvinte, viata buna pe care ai trait-o pana acum s-ar putea sa se intoarca impotriva ta - esti total nepregatit, neechipat pentru oricare dintre lucrurile pe care nu le-ai intalnit in povestile cu feti frumosi. Dar ce inseamna de fapt "viata buna"? Obisnuiam sa spun ca in viata exista o "plaja fara soare", pe care se afla batranii, copiii, saracii, bolnavii si multe dintre femei.

Dar exista si o "plaja insorita", unde se gasesc categorii sociale favorizate: barbati, tineri sau in floarea varstei, bogati, si desigur, sanatosi. Daca va amintiti, se facea o gluma pe vremea cand Petre Roman devenise prim-ministru: "decat sarac, batran, bolnav si urat, mai bine bogat, tanar, sanatos si frumos". Si daca ai trait toata viata pe aceasta "plaja insorita", fiindca, in mod inevitabil vine un timp sau un moment in care apar norii si frustrarile, chiar si in viata ta, oare cat de pregatit vei fi sa dai piept cu aceste frustrari?

Rasfatul in parenting pare a fi tocmai acel gen de experienta care il lasa nepregatit si neechipat pe orice tanar. Cel mai probabil, "viata buna" care i-a fost oferita se va intoarce impotriva tuturor celor implicati, si, din pacate si impotriva unor persoane care se afla pur intamplator in viata fostilor copii rasfatati. Un exemplu proaspat in memoria mea este acela al lui Elliot Rodger: el parea sa fi provenit de pe "plaja insorita a lucrurilor" dar iata, devenit un tanar barbat, descopera faptul ca ... exista si o "plaja plina de umbra".

Si atunci el spune, ranit: "asa ceva nu este corect". El descopera ceva ce altii descoperisera cu multi, multi ani inainte - viata nu este nici pe departe corecta 100%. Si aceasta tardivitate il gaseste total nepregatit. Provocarea sa erau fetele - ele ii ramaneau pur si simplu inaccesibile si nu intelegea de ce. Il ranea profund faptul ca femeile nu doreau sa se comporte ca niste obiecte sexuale si sa vina la el, sa i se daruiasca eventual din proprie initiativa, in special acelea care erau petite intens de extrem de multi barbati. 

In fata acestei provocari, Elliot Rodger alege sa isi planga de mila, sa contemple faptul ca "viata nu este corecta" si sa ramana blocat in aceasta stare de neputinta. El nu este obisnuit sa infrunte obstacole, curajos si increzator in victorie si cu atat mai putin sa fie refuzat. Cel mai delicat aspect este acela ca el abia acum afla ca viata nu este corecta si asta il gaseste total dezarmat. Din BMW-ul sau pare ca viata este corecta iar daca nu este, atunci trebuie corectata - vinovatii (blondele care l-au respins) sa plateasca.

Ipoteza lumii drepte pretinde pe de o parte ca fiecare a primit dupa merit: victimele sunt de vina mai mereu iar daca faci ceea ce "se cade", ai parte de recompensa bine-meritata, in timp ce daca esti pramatie, fireste ca vei fi pedepsit cat ai clipi. Dar, nu-i asa, lucrurile nu stau intotdeauna astfel. Exista multa nedreptate pe lume, lasata nepedepsita, si multa cinste si virtute, ignorate cu succes. Iar cand descoperim ca lucrurile stau asa, avem parte de cel mai fidel test de personalitate: tu cum raspunzi la nedreptatea lumii?

Si daca v-am rapit chiar si aceasta iluzie, atunci ce va ofer in schimb? De unde v-ar veni puterea de a face fata nenorocirii daca nu din iluzia ca merita sa facem eforturi si sa ne luptam cu raul si cu nedreptatea? Cred ca depasirea iluziei lumii corecte este o recompensa in sine - ea ne ajuta sa depasim stadiul de copii ce au nevoie intotdeauna de happy end si sa accesam nivelul la care intelegem ca realitatea are limite, acesta fiind inceputul maturitatii. 

Restul tine de capacitatea noastra de apreciere a ceea ce ne ramane atunci cand pierdem (aproape) totul. Nu in ultimul rand, mintea celui incercat si experimentat este plina de resurse, altele decat iluzia unei lumi corecte. Spre exemplu, el poate sa transforme o nenorocirea intr-o oportunitate, precum taranul chinez care si-a pierdut calul dar parca presimtea ca i se va intoarce cu o turma de iepe salbatice. "O fi bine? O fi rau? Cine stie? Om vedea!" 

(1) Imaginea Another Opportunity, de Jnino Photos, via Flikr, sub licenta CC BY-ND 2.0

(2) Wikipedia, (acc. 05.07.2019), Just World Hypotesis, website: Wikipedia

(3) The Guardian, (acc. 05.07.2019), Believing that life is fair might make you a terrible person, website: Wikipedia

Continue reading

resurse

Pretul Libertatii

O mama isi dedica viata ingrijirii fiicei sale, lovite de boala si de ghinion. Dar nimeni nu banuieste care este adevaratul ghinion al acestei fete in floarea varstei, care isi doreste sa traiasca si sa fie sanatoasa.

o o o

Povestea pe care urmeaza sa v-o spun este incredibila de la un capat la celalalt. O fiica comploteaza pentru uciderea mamei sale impreuna cu prietenul ei, iar acesta din urma duce planul la indeplinire. Mirarea celor care le cunosc pe cele doua, mama Dee Dee Blancharde si fiica Gypsy Rose Blancharde, este uriasa, inca de la inceput, fiindca ei urmeaza sa realizeze faptul ca nimic din ceea ce stiau despre ele nu este real.

Dar ce se stia despre cele doua femei? Ei bine, se stia ca mama s-a dedicat ingrijirii unei fiice care suferea de tot felul de probleme medicale, care era paralizata de la brau in jos si traia intr-un carucior, avea leucemie si distrofie musculara, apnee in somn si cate si mai cate nu avea. Cancerul pare sa fie "cireasa de pe tort". Si probabil ca va surprinde metafora total neinspirata cu tortul si cireasa de pe dansul, in acest context trist, dar, dupa cum spuneam, in povestea asta nimic nu este ceea ce pare.

Data viitoare cand vedeti o mama cu fiica ei intr-un carucior, numai un zambet, intrebati-va daca nu cumva e ceva gresit acolo. Adica, inteleg, sunt curajoase si au resurse psihice pentru a invinge boala, cum s-ar spune, si-au ales atitudinea potrivita iar pe mine unul m-ar fi sedus din prima, fiindca imi place sa vad oameni cu resurse. Dar cate resurse sa ai si cate boli sa faci in doar cativa ani de viata?

Cele doua americance din Missouri erau niste mici celebritati locale caci toata lumea le admira pentru capacitatea lor rar intalnita de a rezista adversitatilor vietii. De aceea s-a si mirat toata lumea cand a auzit ca mama Dee Dee, a fost ucisa. Cei care anchetau crima, pe cat cunosc mai multe despre acest caz, pe atat devin mai socati. EI bine, se pare ca toate bolile acestea NU EXISTA.

Oricat s-ar fi straduit acestia sa inteleaga de ce exista un dulap plin cu medicamente pentru problemele medicale ale tinerei Gypsy Blancharde, medicii care o examineaza nu descopera absolut nicio boala la fata. Mai mult decat atat, toata lumea este bulversata de "miracolul" ca Gypsy Blancharde chiar poate sa mearga, in ciuda faptului ca o stiau de la varsta de 7 ani intr-un carucior, hranindu-se printr-un tub si respirand, tot la fel, prin tub.

Si atunci, de unde vine tot "dramatismul situatiei" acestei femei de 24 de ani (in 2015, cand a fost ucisa mama ei). Ei bine, s-ar parea ca dramatismul vine din imaginatia mamei sale, care suferea de sindromul Munchausen prin Transfer. Probabil ca stiti ce este Munchausen - acel sindrom care te face sa ii convingi pe toti ca ai o boala sau mai multe, in scopul de a primi atentie si simpatie.

Munchausen prin transfer este si mai rar intalnit si presupune sa amesteci o alta persoana in povestea asta, de regula un copil sau un membru al familiei, proiectand asupra acesteia scenariul respectiv - el este cel bolnav, desi nu s-ar putea dovedi propri-zis existenta acestor boli. Cu toate acestea, daca schimbi vreo 100 de medici, fiindca la un moment dat medicii "se vor prinde", se pare ca poti sa ajungi destul de departe cu aceasta impostura medicala.

Pana sa isi dea seama cu ce au a face, medicii pot sa prescrie tot felul de medicamente, si sa realizeze interventii chirurgicale, fiindca le-ar fi greu sa conceapta faptul ca mama pur si simplu inventeaza simptome si minte in legatura cu acestea. De ce ar face o mama asa ceva? Este o intrebare de multe puncte si se pare ca o mama chiar poate sa faca asa ceva, in ciuda faptului ca asta poarta numele de atrocitate impotriva propriului copil.

In afara de faptul ca Gypsy traieste intr-un carucior, desi poate sa mearga, si se hraneste printr-un tub, desi poate sa manace, tanara are mari probleme cu dintii din cauza medicatiei pe care o ia, care, de asemenea o tine intr-o stare de "sedare", desi, nu-i asa, ea este perfect sanatoasa si nu are nevoie de medicamente. Nu mai vorbesc despre faptul ca acest regim are un impact asupra felului ei de a simti / a intelege viata, fiindca mama sa ii impune practic sa fie bolnava.

La un moment dat, Gypsy isi intreaba mama daca nu ar fi bine sa faca fizioterapie, asa incat sa mearga mai bine sau daca nu ar fi mai bine sa incerce sa se hraneasca fara tuburi. Mama ei nici macar n-a vrut sa auda. In timp ce preocuparile fiicei erau de acest fel, preocuparile mamei erau sa modifice anul nasterii fetei din 1991 in 1995, pentru ca daca aceasta afla ca are deja 18 ani, putea oricand sa plece si nimeni nu o putea opri la mama ei, in acest "sanatoriu al lui Munchausen".

Sigur ca te fascineaza modul in care anumite limite sunt depasite cu seninatate, fiindca uneori poate sa iti vina o idee tampita, nu-i asa, dar pe masura ce trece timpul, iti dai seama ca lucrurile se indreapta catre o zona in care ar trebui sa fii total lipsit de orice sentiment uman pentru a mai tine de planul tau. Si totusi Dee Dee a reusit sa tina cu dintii de "planul ei de viata", caci, nu-i asa, ce altceva putea face o persoana ca ea intr-o lume ca aceasta?

E doar o intrebare retorica. Si sunt convins ca putea face multe alte lucruri chiar si o persoana ca ea, dar asta e o optiune mai putin cercetata. Povestea este fascinanta, dupa cum observati si cred ca adevaratul miez al povestii il reprezinta nu aceste abuzuri ale mamei impotriva fiicei ci mai curand felul cum Dee Dee a copilarit - caci nu poti sa nu te intrebi "de unde i se trage" acest Munchausen luxuriant ca un labirint cu demoni.

Din cate am reusit sa descopar Dee Dee fusese o fiica supra-protejata, sau altfel spus, rasfatata, obisnuita de catre parintii ei sa primeasca lucrurile pentru care fratii ei chiar trebuiau sa depuna eforturi si sa le obtina prin forte proprii. Multi au impresia ca isi manifesta iubirea atunci cand au grija ca un copil sa nu fie deranjat cu nimic. Adevarul este ca rasfatul este o forma de abuz - cea mai insidioasa si mai subtila forma de abuz parental, care il lasa pe copil total neechipat in fata vietii.

Dee Dee a fost parasita de tatal lui Gypsy dupa numai 3 luni de casatorie, din motive pe care le-am putea intelege numai din faptul ca el era mai mic decat ea cu 7 ani si nu stiu daca isi sarbatorise majoratul. Dee Dee a fost marcata de acest divort si, daca adaugati la asta faptul ca in mentalitatea ei totul se intampla asa cum doreste ea, puteti banui cum a ajus sa il imbratiseze pe acest Munchausen, in toata splendoarea lui. 

Unora le este greu sa inteleaga de ce a fost nevoie ca prietenul care auzea voci al lui Gypsy sa o ucida pe Dee Dee - de ce nu au plecat impreuna, pur si simplu? Ei bine, se pare ca fata a mai incercat sa fuga si mama ei o gasea mereu iar conditiile la intoarcere erau din ce in ce mai dure (legata cu lanturi de pat + ferestrele acoperite cu folie, laptopul spart, etc).

Si daca stim ca o crima nu este o solutie in niciun caz - departe de mine gandul de a sugera ca ar fi - putem intelege de ce o persoana "haituita" de mama ei o viata intreaga s-a gandit la o astfel de solutie. Eu personal ma intreb daca nu cumva Gypsy a avut aceasta "prezenta de spirit" sa il foloseasca pe prietenul ei care a luat inchisoare pe viata, pentru a o ucide pe mame ei.

Este un caz extrem de bulversant si complex si poate sa devina din ce in ce mai bulversant, daca stai prea mult sa te gnadesti la dansul si incerci sa afli detalii noi - exista detalii din ce in ce mai bulversante. Este interesant insa faptul ca in inchisoare, Gypsy pare ca "infloreste", mai ales ca acum nu mai este nevoita sa se hrneasca si sa respire prin tuburi si are probabil acces la internet. A luat 10 ani de inchisoare si pare ca uciderea mamei sale a reprezentat un nou inceput pentru ea: invata acum sa fie femeie si nu orice fel de femeie ci una sanatoasa.

(1) Imaginea Slave to My Strings, de Ahsan, via Flikr, sub licenta CC BY-SA 2.0

(2) WebMD, (20.01.2019), Munchousen Syndrome by Proxy, website: WebMD

(3) Wikipedia, (20.01.2019), Mueder of Dee Dee Blancharde, website: Wikipedia

(4) SPringfield News Leader, GYpsy is 'Thriving' in Prison, website: Springfield News Leader

Continue reading

rasfat

Teroristi cu Centura Neagra

Povestea trista a unei fete de bani gata, care trebuie sa traiasca trauma de a da piept cu realitatea, in ciuda faptului ca mama ei este decisa sa o protejeze de realitate. Pentru copilul rasfatat, realitatea este o trauma continua.

o o o

Ca tot a fost 1 Mai, o sarbatoare de primavara, frumoasa in felul ei, si am vazut aceasta demonstratie de opulenta pe care cei mai norocosi dintre noi au simtit nevoia sa o arate intregii tari, am simtit la randul meu nevoia sa dezvolt acest subiect, in speranta ca cineva va avea urechi de auzit acest strigat de ajutor venit din partea petrecaretilor. Asa cum am mai afirmat aici, norocul poate ascunde in spatele sau foarte mult ghinion, asa cum si ghinionul poate ascunde in spatele sau foarte mult noroc..

Fiindca da, cu toate ca este atat de bine deghizat in spatele unor bauturi fine, ridicol de scumpe si a unor plimbari cu elicopterul, grotesc puse in scena, este totusi un strigat de disperare. Ce ma face sa afirm asta? Veti spune ca am luat-o cu totul pe aratura si am haluciantii, aud tot felul de strigate de ajutor care vin de la niste oameni ce simt nevoia sa se distreze si nimic mai mult.

Pentru a ilustra punctul meu de vedere, am sa va prezint un caz care a fost mediatizat de canalul de youtube al Dr. Phil, un psihiatru american pe care ati mai avut ocazia sa il vedeti pe Psihopedia. Este vorba despre cazul unei tinere domnisoare de Beverly Hills, in varsta de 15 ani, care pare sa nu se mai inteleaga cu mama ei. Motivul? Nu primeste destui bani din partea mamei.

Ii si cere, in mod public suma de $2,500 pe luna, ca "sa se poata descurca cu toate cheltuielile sale, de domnisoara care a implinit 15 ani. Fireste, e greu sa iti dai seama ce inseamna in California banii astia, dar am sa va spun ca la ora actuala, in California, salariul minim este de $11 pe ora. Ar insemna, la un program normal de lucru, in jur de $1,870 pe luna.

Deci aceasta tanara, doreste ceva mai mult de un salariu minim ca... "bani de buzunar". La prima vedere a cazului, sentimentul meu este ca adolescenta este dependenta de bani si incearca sa compenseze ceva, cum ar fi un gol interior. S-ar putea sa fie chiar lipsa unor relatii autentice, fiindca, in fond, asta e marea problema, nu doar in cazul copiilor rasfatati.

We're talking about me here. This is my show. 

Cu alte cuvinte, aceasta incantatoare domnisoara de Beverly Hills, isi contureaza personalitatea si isi alege aceasta nisa "voi fi CEA CARE PRIMESTE", de exemplu o masina foarte scumpa, impunatoare si patratoasa (Mercedes G Wagon), voi fi o fitosenie a naturii care primeste tot ce vrea, si daca cineva (mama) se va opune, atunci nu-mi ramane decat sa o santajez emotional, reprosandu-i ca nu m-a crescut bine - acesta fiind mijlocul prin intermediul caruia isi atinge scopul (de a primi).

Care este problema cu modul in care este structurata personalitatea acestei fete? In primul rand este o problema de contact cu realitatea. In viata reala, ca sa primesti ceva, trebuie sa oferi ceva in schimb, cum ar fi munca. Cand nu intelegi acest detaliu de bun simt, contactul cu realitatea devine extrem de dureros, traumatic, si adesea devine fatal.

Mai devreme sau mai tarziu, aceasta fata va avea acest contact cu realitatea si, din pacate pentru ea, s-ar putea sa fie prea tarziu. Cand nu sustinem dezvoltarea personalitatii unui tanar, 1. ajutand-l sa inteleaga cum functioneaza societatea umana, pe de o parte, si, pe de alta parte, 2. facilitand pregatirea lui pentru contactul cu realitatea sociala, reactiile sale la acest contact cu realitatea pot deveni extreme.

Dr. Phil: Vreau sa iti spun cateva lucruri despre fiica ta. Ceea ce ma preocupa pe mine este imaginea ei de sine. Imaginea de sine este perceptia sau imaginea mentala, pe care o ai in legatura cu persoana ta, abiliatile si valoarea proprie. Cand cineva simte ca trebuie sa primeasca toate aceste lucruri, pentru a simti ca inseamna ceva, atunci acea persoana nu crede ca inseamna prea mult.

Adolescenta: Ei bine, mama m-a facut sa ma simt asa!

Dr. Phil: Eu sunt de parere ca a-i face copilului pe plac este o forma de abuz. Il strica pe copil. Un copil isi formeaza imaginea de sine facund atribuiri - se priveste pe sine in diverse situatii ale vietii si observa: "uite, am realizat asta, m-am descurcat, am invatat ceva despre mine si de aceea am incredere ca pot sa fac aceste lucruri". Ea spune, "tu m-ai crescut prost", dar acesta nu este sfarsitul. Solutia este RE-PARENTINGUL - aveti nevoia sa va redefiniti relatia.

Mama: Si cum voi face asta?

Dr. Phil: Va trebui sa ii oferi mai multa iubire si mai putini bani.

Adolescenta: Este prea tarziu pentru asta. Nu mai am nevoie de iubire acum.

Dr. Phil: Consider ca a-i oferi acestui copil atatia bani (fie $5000, fie $1000), este o nebunie.

Adolescenta: $1000... Abia supravietuiesti cu banii astia.

Dr. Phil: (catre mama) Tu, ca parinte, trebuie sa ii oferi un mediu stabil, un acoperis deasupra capului, sa ii oferi hrana, sa te asiguri ca are acces la servicii medicale. Ea are nevoie sa isi faca rost de un job.

Adolescenta: NU. Chiar nu am nevoie de asa ceva.

Dr. Phil: Ea are nevoie sa se observe atunci cand realizeaza lucrurile de care este capabila.

Adolescenta: Salariul minim pe economie nu o sa ma ajute sa platesc masina.

Dr. Phil: Nu foarte rapid. De aceea ai nevoie de educatie, ca sa nu fii nevoita sa muncesti pentru salariul minim. Si eu am lucrat in tinerete in astfel de joburi. (catre mama:) Tu cand ii faci pe plac, de fapt incerci sa rezolvi o problema care tine de tine, de nevoia ta de a te simti mai bine. Dar ceea ce ai nevoie sa faci este sa o ajuti pe ea sa devina mai buna. Va fi nefericita cu asta? Desigur, dar asta e alegerea ei. Tu ai nevoie sa ii oferi posibilitatea sa isi aduca contributia in societate, in loc de a lua de la societate si atat.

Da, are atata sens discursul lui Dr. Phil, nu-i asa? Pe de o parte, el descrie foarte limpede modul cum se formeaza personalitatea umana: te observi pe tine in diverse situatii si ajungi sa crezi ca esti capabil de anumite lucruri. Acestei tinere nu i-a fost acordata niciodata oportunitatea de a OFERI CEVA COMUNITATII. Ea a fost intotdeauna cea care PRIMESTE.

Observandu-se pe sine in aceasta postura, ea intelege ca misiunea ei este sa ii determine pe ceilalti sa ii ofere. Cand ceilalti refuza sa ii ofere ceea ce ea considera ca merita, atunci incep problemele. Aceasta situatie este pentru ea o trauma, SE BLOCHEAZA in asta si nu poate functiona. AUTO-VICTIMIZAREA este o buna metoda de a "lucra cu motivatia" celor din jur si, chiar daca nu pare a fi genul care intoarce casa cu fundul in sus pentru a obtine, din punctul meu de vedere, santajul emotional este tot terorism, fie si un terorism subtil, rafinat. 

Cand nu stii sa faci nimic, modul in care incerci sa ii determini pe ceilalti sa iti ofere lucruri este... sa devii un terorist - asta faceai din copilarie si te-ai perfectionat intre timp. Asa se explica faptul ca parintii ajung sa nu se mai inteleaga cu copiii lor rasfatati. Asa cum am mai afirmat pe acest blog, indiferent de varsta la care parintele doreste sa adopte RE-PARENTINGUL, lucrurile s-ar putea sa devina mai rele inainte sa devina mai bune. 

Si cu cat copilul este mai mare, cu cat el are mai multa experienta in stilul sau de viata stricat, cu atat si schimbarile sunt mai dificile. De aceea, cand un parinte se hotaraste, in sfarsit, sa se intereseze de parenting, fiindca isi da seama cat de gresite sunt lucrurile acasa, s-ar putea sa fie mult prea tarziu: copilul este deja un maestru terorist, are centura neagra, ca sa zic asa, si nu o va arunca la gunoi, doar fiindca parintele "s-a luminat", asa, dintr-o data. 

Pentru parintii de copii de bani gata, care s-au perfectionat in "arta de a primi si de a-i determina pe ceilalti sa iti ofere", misiunea aceasta poate sa fie nu doar imposibila ci si sinucigasa. Cand parintele a dat de inteles, pe toata durata copilariei ca iubirea este egala cu lucrurile pe care i le ofera copilului, acestuia ii va fi extrem de greu sa inteleaga de ce, dintr-o data, trebuie sa primeasca mai putin si mai greu. 

Nu putem inlocui relatia cu lucruri pe care i le cumparam copilului. Aceasta fata a fost privata de relatii veritabile cu mediul primar de socializare (familia) si contactul cu realitatea exterioara, a scolii publice a traumatizat-o. Acum este nevoita sa se scolarizeze online, fiindca este incapabila sa interactioneze cu oamenii. Ea a invatat ca ceilalti trebuie sa ii ofere lucruri atunci cand vrea ea - imaginati-va trauma pe care a simtit-o intr-o scoala publica! Copiii pot fi foarte cruzi atunci cand adulmeca slabiciunea.

Dincolo de aspectele penibile ale situatiei, care au starnit rasetele audientei, eu raman de parere ca in spatele acestei scene care iti starneste rasul se afla un strigat disperat de ajutor. Asa am inteles si nevoia tinerilor de bani gata de a se da in stamba de 1 Mai - ziua muncii, in caz ca mai are vreo relevanta. Aparentele sunt, desigur coplesitoare, dar in spate se afla multa disperare. Ei stiu ca realitatea doare si vor face orice pentru a evita sa se intalneasca cu dansa. Si asta e o trauma fara sfarsit.  

(1) Imaginea Puppets, de Sabrina Campagna, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

virtute

Kitul de Urgenta

A fi parinte - o nedumerire fara sfarsit. Strategiile parentale bazate pe minimul efort pot crea impresia ca sunt eficiente pe termen scurt. Dar vine adolescenta, ca un turnesol al personalitatii si lucrurile se complica. Ce puteti face pana atunci? 

o o o

Misiunea de parinte a implicat intotdeauna curaj, responsabilitate, intelepciune si cunoasterea unor lucruri despre nevoile si particularitatile de varsta ale copiilor. Dar a fi parinte in ziua de azi ridica multe alte semne de intrebare. Traim intr-o vreme in care este descurajata abuzarea fizica a copiilor (bataia sau "altoirea") care, la drept vorbind, era un element de referinta in cadrul educatiei. Confuzia si nedumerirea parintilor este cu atat mai mare cu cat nimeni nu le ofera o alternativa la educatia traditionala, de tip autoritarist.

De altfel, o alternativa la fel de "practica" si "eficienta" nu doar ca este greu de gasit dar nici macar nu exista. Educatia prin bataie iti oferea un instrument infailibil, de educare a copiilor, intr-o lume in care nu prea avea nimeni timp pentru mofturile copiilor. Am putea spune ca educatia dictatoriala si autoritarista era ideala pentru momentul despre care vorbim. Dar lumea a evoluat, oamenii au ajuns sa descopere efectele nefaste ale abuzurilor fizice si s-a ajuns la concluzia ca avem nevoie de solutii educationale mai in acord cu vremurile pe care le traim.

Nimic de spus, mai exista si azi oameni care cred in bataie, dintre care pe unii ii cunosc personal, mai ales ca bataia "face minuni", cel putin pe termen scurt: transforma un copil care te agaseaza la nesfarsit intr-un copil care se joaca ca un ingeras si nu mai are nevoie de nimic: nici de atentie, nici de jucarii noi, de nimic. Ati putea avea surpriza peste cativa ani sa descoperiti ca acest copil are probleme de anxietate sau chiar este urmarit de trairi intunecate si disperare, incercand din rasputeri sa evite sarcinile vietii: munca, casatoria, prietenia.

Fiul sau fiica voastra are dreptul la respect, la fel de bine cum si voi, in calitate de parinti, aveti dreptul la respect. Unul dintre principiile pe care psihologia adleriana incearca sa le promoveze in parenting este egalitatea, indepartarea raporturilor de tip ierarhizat. Cand acordam copilului statutul de egal al  nostru, ii recunoastem dreptul la integritate fizica si emotionala, dreptul de a participa la procesul decizional, chiar si daca, adesea, aceasta este doar o aparenta pe care o datoram copilului, pentru a-i proteja stima de sine.

Cele doua stiluri parentale condamnate de parentingul modern sunt rasfatul (educatia permisiva) si autoritarismul (educatia dictatoriala). Marea problema cu acestea este faptul ca ele exclud respectul si desfiinteaza relatiile dintre parinti si copii.

• Prin rasfat, parintele il scuteste pe copil de responsabilitati si face majoritatea lucrurilor in locul lui, doar pentru ca le va face mai repede si mai bine. Rasfatul priveaza copilul de respect prin faptul ca il mentine intr-o stare de subdezvoltare sociala si a personalitatii. In urma rasfatului copilul va considera ca ceilalti exista pentru a-i face viata usoara lui. Cand parintii incep sa simta ca ceva este gresit in personalitatea copilului rasfatat, poate fi prea tarziu, in special daca copilul este deja adolescent.

• Prin autoritarism, parintele il forteaza pe copil sa isi asume responsabilitati pentru care nici macar nu este pregatit, fara a-l incuraja si fara a-i oferi suportul si relatia de care este nevoie pentru dezvoltarea normala a personalitatii. Cand copilul devine adolescent si capata puteri noi, parintele poate sa descopere faptul ca a crescut un salbatic razvratit care il dispretuieste, sau, dimpotriva, poate sa descopere ca acest copil are nevoie de un dictator insensibil si decis sa ii ignore toate drepturile.

Bun, si atunci ce punem in loc? Cele doua extreme sunt la fel de nocive si vor desfiinta relatiile dintre parinte si copil, incet dar sigur. Daca va dorinti sa pastrati relatia cu copilul aveti nevoie sa intelegeti importanta respectului pe care il datorati copilului si pe care copilul vi-l datoreaza. Cand faceti lucruri pe care ar putea si ar trebui sa le faca copilul, nu dati dovada de respect sau iubire fata de copil. Metaforic vorbind, este mai multa iubire in a-l invata pe copil sa pescuiasca decat in a-i oferi un peste, in fiecare zi.

In educatia de tip autoritarist, comunicarea este unilaterala (vorbeste doar parintele), iar deciziile sunt luate in mod exclusiv de catre parinte. Si stiti povestea... daca un copil deschide gura, parintele are "misiunea" de a i-o inchide. Lipsa de respect si abuzul sunt poate mai evidente in educatia de tip autoritarist dar rasfatul este cel putin la fel de nociv si lipsit de respect. Stiinta parentingului modern promoveaza asadar RELATIA si da, recomanda efortul educativ, caracteristice educatiei de tip democratic.

Este poate mai usor sa faceti lucruri in locul copilului in loc sa il convingeti sa le faca el si este infinitiv mai usor sa fortati un copil sa faca lucruri, chiar si daca nu este pregatit din punct de vedere functional sau emotional pentru acestea. Pe termen lung insa, aceste masuri educative se dovedesc a fi un dezastru. Principiul central al parentingului modern este incurajarea pentru viata. Am formulat un kit de urgenta in trei pasi, pe care il recomand parintilor care se confrunta cu provocari de acest tip. Cei trei pasi sunt urmatorii:

• Intelegerea empatica: "Inteleg ca ti-e greu si sunt alaturi de tine."

• Increderea: "Dar stiu ca tu ai tot ce iti trebuie pentru a face asta."

• Incurajarea fara presiune: "Vrei sa incerci acum sau putin mai tarziu?"

Imi amintesc de o carte scrisa de medicul american Ben Carson, numita Gandeste Cutezator. Primul medic care a reusit sa separe prin operatie pe creier doi gemeni siamezi, vorbeste despre o copilarie dura, in care el si fratele sau au fost crescuti de o mama singura, care avea mai multe joburi ce ii ocupau toata ziua. Sonya Carson obisnuia sa le spuna micutului Ben si fratelui sau: "Daca cineva poate sa faca asta, atunci voi puteti sa o faceti mai bine!". Daca urmarim biografia lui Carson, cred ca aceasta incurajare, venita din partea unei mame care nici macar nu stia sa citeasca, si-a dovedit eficienta,

(1) Imaginea When you need help, I will find you, de Trish, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Carson, B., (), Gandeste Cutezator, editura Viata si Sanatate, Bucuresti

(3) WALTON, F.,X., (2012), Cum sa Castigam de Partea Noastra, Copii si Adolescenti, editura IPPA, Bucuresti

(4) ADLER, A., (2010), Psihologia Scolarului Greu Educabil, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti

Continue reading

resurse

Faci Haos si Castigi

La copilul rasfatat, arma principala este emotia. Daca v-ati crescut copilul pe principiul "fa-i toate poftele ca sa nu-ti strice ziua", ati crescut un monstru si aveti sub acoperis o bomba cu ceas.

o o o

Atitudinea (efortul) este mai importanta decat rezultatul (castigarea cursei). O astfel de logica permite unui copil sa evolueze ca membru onorabil al societatii, in ciuda faptului ca, adesea, i se va intampla sa piarda anumite lucruri -  examene, concursuri, parteneri, etc. Opusul acestei atitudini este ceea ce am putea numi terorism. Un terorist nu stie sa piarda.

Schema dupa care actioneaza un terorist este una simpla: generezi o situatie haotica, de criza si apoi obtii niste beneficii, in schimbul linistii celorlalti. Spre exemplu, poti sa ameninti viata unor oameni pe care i-ai luat ostatici si sa ceri o rascumparare generoasa in schimbul acestora. Probabil ca nu ai putea niciodata sa obtii, sa zicem, un milion de euro intr-o singura zi. dar actul terorist, inchinat minimului efort, poate sa faca asta pentru tine.

Teroristii sunt "persoane importante", "eroi" care apar la stiri si despre care se vorbeste zile in sir. Ei isi ating scopurile, dar atitudinea lor este demna de dispret. Este o atitudine primitiva, care alege calea cea mai scurta catre destinatie - "creez haos si castig". O cale incompatibila cu civilizatia.

Oriunde veti gasi civilizatie, veti descoperi si principiul intarzierii gratificatiei: nu pot sa arunc pe jos pachetul de tigari, il duc la gunoi; nu pot sa ma culc inainte de a ma spala pe dinti; nu pot sa ma duc in concediu daca nu am facut 40 de ore de munca pe saptamana, cateva luni de zile. Teroristul insa poate sa arunce pe jos orice gunoi, si poate sa mearga la culcare fara sa se spele pe dinti.

Si, mai ales, poate sa mearga in concediu fara sa munceasca tot anul pentru asta - el ia un ostatic si a rezolvat problema concediului intr-o singura zi "de munca". Oare nu se afla putin terorism din-acesta si in noi? Oare nu realizam si noi, uneori, gesturi extreme, bazate pe minimul efort, care au insa un impact si ne asigura un soi de victorie?

Prototipul este acela al copilului rasfatat care isi ameninta parintii ca, fie fac tot ce va dori el, fie sta in puterea lui sa le transforme existenta intr-un calvar. In cazul copiilor rasfatati, pretentiile devin din ce in ce mai absurde, si odata cu asta parintii incep sa simta pe propria piele ca ceva este gresit in afacerea asta, iar dovezile de iubire fata de dl. Goe devin din ce in ce mai costisitoare.

Cand lucrurile ajung prea departe si copilul face totul pentru a obtine prin forta ceea ce asteapta din partea parintilor, parintele incepe sa... "dea militaria jos din pod", dar, din pacate, este deja prea tarziu. Atunci parintele descopera faptul ca iubirea nu se masoara in ceea ce faci in locul copilului ci mai curand in ceea ce il inveti pe el sa faca singur. Totusi, sunt nevoit sa le spun acestor parinti ca lucrurile vor deveni mai rele inainte sa devina mai bune.

Razboiul va deveni unul total. Iar adesea razboiul este pe viata si pe moarte. In special daca copilul rasfatat a ajuns deja la adolescenta iar parintele ar vrea sa il disciplineze, in sfarsit, raspunsul adolescentului poate fi unul brutal. Imi amintesc despre un caz in care un adolescent (Tyler Hadley) si-a ucis ambii parinti, dupa care a dat o petrecere, in casa unde se aflau cadavrele acestora.

Da, a disciplina un adolescent rasfatat, poate sa devina o misiune sinucigasa, uneori. Daca v-ati crescut copilul pe principiul "fa-i toate poftele ca sa nu-ti strice ziua", ati crescut un monstru si s-ar putea spune ca aveti sub acelasi acoperis cu voi o bomba cu ceas. Parentingul este o treaba serioasa si ar trebui sa va preocupe de timpuriu.

Fiindca sunt sigur ca unii inteleg din articolul acesta ca un copil trebuie batut la momentul potrivit, as dori sa va contrazic aceasta impresie. Nu, nu trebuie abuzat fizic niciun copil. Este suficient sa aveti o abordare rationala, bazata pe ideea de construire a relatiei si pe incurajare - nu incurajam rezultatele ci atitudinea potrivita, care este singurul rezultat care ar trebui sa ne preocupe.

Teroristilor le plac armele. O arma le aduce "respect" si "putere", adica frica, si, desigur, le aduce realizarile la care viseaza. La copilul rasfatat, arma principala este emotia sa. Emotia il pune in miscare, este perfecta pentru realizarea crizei si, de cele mai multe ori, este ideala pentru obtinerea rezultatelor - adica constrangerea adultilor.

Am sa nuantez insa aceasta idee caci emotiile copiilor rasfatati au si ele nuante. Nu doar furia produce criza (ocazie periculoasa de a evolua, nu-i asa?). Chiar si tristetea poate sa ascunda in spatele ei un terorist deghizat - sunt trist(a), sunt defect(a) iar tu trebuie sa te gandesti ce poti face in acest sens. La fel si in cazul fricii, efortul este unul emotional, dar rezultatele sunt excelente - minim de efort cu maxim de "productivitate".

Daca copilul terorist a reusit sa obtina o schimbare de atitudine la adult, fara a misca un singur deget, se cheama ca acesta dispune de o arma redutabila. Avand aceasta arma la dipozitie, nu mai este nevoie de nicio alta strategie de a obtine - toate celelalte sunt "paguboase" sub raportul investitie / rezultat. In mod interesant, ajungem mai tarziu sa testam "iubirea" celor din jur prin cat de multe sunt dispusi sa faca pentru noi.

Cu toate acestea, s-ar putea ca ne aflam intr-o mare eroare. Eu personal, sunt convins ca a invata pe cineva sa pescuiasca este o dovada mai profunda de iubire decat a-i oferi un peste. Si totusi, am descoperit faptul ca oamenii nu doresc sa invete sa pescuiasca. Ei viseaza la o forma de iubire bolnava, in care primesc totul pe gratis - un fel de utopie romantica in care tanjeala are un rol central.

(1) Imaginea Untitled, de Gabriela Caamerotti, via Flikr,  sub licenta CC BY-NC 2.0

Continue reading

terorism

Rasfat si Reorientare

Rasfatul reprezinta o atitudine parentala cu efecte devastatoare asupra stimei de sine si asupra sentimentului de singuranta al viitorul adult. Nu este prea tarziu sa schimbati asta! 

Parintele trebuie sa isi aminteasca ca asa cum el nu poate forta cooperarea cu adolescentul rasfatat, nici adolescentul nu poate forta cooperarea din partea parintelui. Intr-un mod prietenesc dar ferm trebuie sa il lasam pe adolescent sa descopere ca viata sociala solicita cooperare.

Stilul de viata al adolescentului rasfatat implica extrem de multa cooperare din partea parintelui. Daca nu ar exista aceasta cooperare, stilul de viata al adolescentului rasfatat nu ar mai fi posibil. Dar pana cand parintii nu vor pune stop procurarii de servicii adolescentului rasfatat acesta nu va vedea niciun motiv pentru care sa isi schimbe comportamentul.

Modul egocentric al abordarii vietii este in contrast direct cu cooperarea care este necesara pentru a avea interactiuni eficiente in societate, si duce, de cele mai multe ori, la o viata plina de nefericire si frustrare. In mod obisnuit este nevoie de mai mult timp pentru a influenta comportamentul unui adolescent rasfatat decat pentru a aduce schimbari in viata adolescentului rebel care lupta impotriva stilului de educatie parentala autoritara.

Atunci cand parintele care si-a rasfatat adolescentul, opreste acest comportament lipsit de respect, adolescentul devine adeseori revoltat. El poate gândi:

"Voi nu stiti cine sunt eu! Trebuia sa imi procurati servicii speciale. Voi avea un comportament recalcitrant pana cand o sa cedati, iar daca nu va veti supune, va voi pedepsi prin comportamentul meu." 

In consecinta, comportamentul adolescentului rasfatat poate deveni mai rau inainte de a deveni mai bun.

>> Continuare Articol

(1) Imaginea Notification, de Hidalgo, via Flikr, sub licenta CC BY 2.0

(2) Walton, F.X., (2010), Cum castigam de partea noastra copii si adolescenti, editura IPPA, Bucuresti

Continue reading

rasfat

Defineste Rasfatul

Cum stiti ca ati crescut un copil rasfatat? Exista vreo legatura intre lipsa de respect si rasfat? Consilierii educationali atrag atentia asupra lipsei de respect ce vine odata cu rasfatul. 

Fireste, este multa si evidenta lipsa de respect din metodele educatiei autoritariste, in care adolescentul nu are nimic de spus, iar rezultatul acestei lipse de respect poate fi atat razvratirea adolescentului cat si cladirea neputintei in acesta si a dorintei de a multumi pe toata lumea, destinata esecului, chiar din start.

Dar tot lipsa de respect este si in educatia de tip permisiv, mai cunoscuta sub denumirea de "rasfat". Este drept ca lipsa de respect este ceva mai subtila decat in educatia de tip autoritarist, dar asta nu o face mai putin daunatoare pentru formarea personalitatii.

Cred ca multa lume are o idee gresita despre ce este rasfatul cu adevarat, si de aceea, mi-am propus sa scriu acest articol in care sa va prezint cu exemple cat se poate de clare, in ce consta o educatie de tipul rasfatului. Dar mai intai sa vorbim despre un concept pe care trebuie sa il cunoasteti, in mod necesar - conceptul de 'descurajare'.

Ei bine, descurajarea este rezultatul oricarui alt tip de educatie, in afara de cea democratica, bazata pe respect, responsabilizare si coninteresarea adolescentului sau a copilului in a coopera si a respecta, la randul sau, pe restul membrilor familiei si pe ceilalti membri ai societatii.

>> Versiunea PRO

(1) Imaginea Follow Your Dreams Cancelled, de Chris Davers, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Walton, F.X., (2010), Cum castigam de partea noastra copii si adolescenti, editura IPPA, Bucuresti

Continue reading

rasfat

Depresia la Copilul Preferat al Mamei

Exista vreo legatura intre depresie si faptul ca ai fost copilul preferat al mamei? Un studiu american arata ca da. Ai fost copilul de aur sau oaia cea neagra a familiei?

S-ar spune ca este de dorit sa fii copilul preferat al mamei. Fireste ca te astepti la anumite avantaje, sustinere si un start mai bun in viata. Totusi, un studiu american dovedeste ca, in ciuda a ceea ce intuitia ne-ar putea sugera, a fi copilul preferat al mamei poate avea un pret in ce priveste sanatatea psihica de mai tarziu.

Subiectii care au participat la acest studiu, ce incearca sa stabileasca legatura intre favoritismul parental si dezvoltarea mai tarziu a depresiei, par a demonstra faptul ca nu este tocmai un lucru bun sa fii copilul preferat al mamei, cel putin in ce priveste "imunizarea" la depresie. 

Cu toate acestea, nici copiii care declara ca au reprezentat o dezamagire pentru mama lor, nu stau mai bine la capitolul sanatate psihica si simptome depresive. Cu alte cuvinte, favoritismul si perceptia inegalitatii de sanse se dovedesc a fi un mod disfunctional de a aborda educatia copiilor, cu consecinte negative asupra dezvoltarii psihice.

Poate ca v-ati fi asteptat ca atitudinea negativa fata de unul dintre copii - de ex. dezamagire -, sa reprezinte un factor de stres care sa afecteze negativ dezvoltarea psihica a acestuia. Pare o chestiune de logica si bun simt. Este totusi interesant faptul ca acei copii care recunosc legatura emotionala cu mama lor, dezvolta si ei depresia mai tarziu, in viata. Cum va explicati asta?

>> Continuare Articol 

(1) Imaginea Painters Crown, de Melissa Petrie, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Walton, F.X., (2012) Cum sa castigam de partea noastra copii si adolescenti, editura IPPA

(3) Medical News Today, (acc. Mar. 17, 2016), Mom's favorite, more likely to be depressed, website: Medical News Today

Continue reading

rasfat