Sindromul Williams

Atat de prietenos incat asta devine o problema? Vorbim despre persoanele cu Sindromul Williams, incercate de povara genetica, dar si speciale prin puterea lor neobisnuita de a-si face prieteni si de a-ti acorda increderea lor. 

Sunt multe afectiuni stranii in manualele de medicina, ca si in manualele psihiatrice. Daca doriti o regula simpla prin care poti sa obtii o boala ciudata, ganditi-va ca accentuati intr-un mod neobisnuit o anumita trasatura umana, aleasa la voia intamplarii.

Daca spre exemplu, sunteti prea euforici sau prea tristi, daca sunteti prea agitati sau prea linistiti, daca mancati prea mult sau prea putin, daca sunteti prea responsabili sau prea jucausi, se pare ca exista un diagnostic pentru fiecare astfel de exagerare de trasaturi.

Fiecare dintre aceste conditii medicale dau unicitate personalitatii noastre, dar si modului in care interactionam cu cei din jurul nostru. Prezenta unor trasaturi extrem de accentuate nu poate trece neobservata si de regula isi lasa amprenta asupra stilului de viata si asupra grupului caruia ii apartinem, ce trebuie sa faca anumite eforturi de intelegere, de integrare a persoanelor care manifesta astfel de trasaturi. Este poate cel putin la fel de straniu sa nu iesi in evidenta cu nimic - si asta a primit o denumire in manualele de devianta: supra-adaptare.

Dar imaginati-va ca trasatura neobisnuit de accentuata este sociabilitatea si spiritul comunitar! In viziunea lui Alfred Adler capacitatea noastra de a trai in comuniune cu cei din jurul nostru, de a coopera cu acestia si de a interactiona armonios reprezinta un fel de "super-trasatura" umana, care trebuie pretuita, cultivata si dezvoltata in randul nostru, aceasta fiind si miza civilizarii noastre.

Daca vreti sa faceti haz de ideea lui Adler, ati spune ca era nevoie de spirit comunitar si cooperare (mai ales) in randul comunitatilor vorbitoare de limba germana, iar Adler a gasit o solutie care li se potriveste de minune celor din vest, dar poate ca nu ni se potriveste si noua, care traim intr-un stil mult mai gregar. Insa gregaritatea nu inseamna obligatoriu si comuniune sau cooperare.

Iar daca doriti sa intelegeti ce este cooperarea, empatia si spiritul social, cred ca ati face bine sa descoperiti niste persoane care sufera de sindromul Williams. Faptul ca astfel de persoane sunt provocate si trebuie sa ajunga din urma pe toti ceilalti, din anumite puncte de vedere, nu inseamna ca nu avem si noi cate ceva de invatat de la ele.

Sindromul Williams iese in evidenta prin trasaturi fizice, dar si prin trasaturi de personalitate specifice, si mai ales, asa cum afirmam mai sus, iese in evidenta printr-o expresie caricaturizata a sentimentului comunitar despre care Alfred Adler considera ca ar fi un fel de panaceu universal, dupa cum Sigmund Freud considera ca tot asa ceva ar putea fi cocaina - marea descoperire farmaceutica in mare voga la un moment dat, pana sa se vada efectele sale.

Un film interesant despre Williams Syndrome: Where Everybody Wants to be Your Friend

Caracteristici ale persoanelor cu Williams Syndrome

• O aparitie faciala specifica

• Probleme ale sistemului circulator (inima si vase)

• Niveluri ridicate ale calciului 

• O greutate scazuta la nastere

• Dificultati de alimentare

• Colici in copilarie

• Abnormalitati dentale

• Abnormalitati renale

• Hernie

• Hiperacuzie (sensibilitate auditiva crescuta)

• Probleme ale musculaturii si osaturii

• Intarziere de dezvoltare, dificultati de invatare si deficit de atentie

• Si, desigur, Excesiva Sociabilitate

Ai spune ca cele mai vizibile trasaturi sunt ultimele doua din aceasta lista: faptul ca exista aceasta intarziere de dezvoltare, pe care o veti percepe ce pe un retard mental si comportamentul excesiv de prietenos. Imbinarea celor doua produce o dezinhibitie sociala, caracteristica copiilor.

Persoana cu Sindromul Williams este incercata, dar este si frumoasa in felul ei. Faptul ca, in lipsa unei stimulari emotionale (ex: auditie muzicala), o persoana cu Williams Syndrome produce de 3 ori mai multa oxitocina decat o persoana normala, spune ceva despre dorinta acestora de a interactiona cu strainii, de a-si face prieteni si de a avea incredere in ceilalti.

Multe probleme apar tocmai de aici: faptul ca au atat de multa incredere in ceilalti, reprezinta un factor serios de risc, caci lipsa inhibitiei sociale poate sa atraga rau-facatori si pericole pe care cei cu Sindromul Williams nu le percep ca atare. Iata deci ca putina paranoia nu strica uneori, si absenta totala a suspiciunii nu este cu nimic mai buna decat prezenta suspiciunii in proportii excesive.

Dintre talentele deosebite ale persoanelor cu Sindromul Williams, este de retinut hiperacuzia (un auz extrem de bine dezvoltat, care poate sa stea si la baza dificultatii de a mentine atentia concentrata, datorita distragerilor indepartate). De asemenea, persoanele cu acest sindrom iubesc muzica si pot deveni muzicieni, daca reusesc sa cultive acest talent in mod adecvat.

(1) Imaginea $#$#%%^#@, de &^^#@, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.

(2) Salk, (acc. 22.07.2017), 'Trust' Hormone, Oxytocin Found at Heart of Rare Genetic Disorder, website: Salk

(3) Williams Syndrome Association, (acc. 22.072017), What is Williams Syndrome, website: Williams Syndrome Association

Continue reading

virtute

Puterea Nefericirii

Auzim despre puterea iubirii, a prezentului, a obisnuintei, a cunoasterii, a imaginatiei, a vointei... Nu s-a vorbit inca despre puterea de a fi nefericit, mai ales ca este foarte raspandita in societatea umana.

Nu stiu daca ati intalnit vreodata persoane care, fara sa-si dea seama, fac tot posibilul sa ramana in starea de care, de fapt, se declara nemultumiti - spre exemplu, o stare de frustrare, tristete sau anxietate. Oare de ce? Si cum de "se merita" totusi sa ramana in aceasta stare, in ciuda faptului ca, la nivel declarativ, ar vrea sa scape?

Am intalnit de curand un astfel de caz intr-un capitol al unei carti care poarta numele "Labirintul Codependentei" si am sa va reproduc in cele ce urmeaza un fragment, pentru a ilustra ideea de mai sus.

S-a asezat in cabinet si si-a descarcat sufletul, marturisind secretul lui cel mai bine pastrat. 

„Suntem crestini si avem o familie crestina, dar sotia mea este o alcoolica incurabila. Nu mai putem continua asa. Trebuie sa ajung cumva la sufletul ei si sa o scot din aceasta stare. Vreau sa fac ceva, sa intervin cumva.“ 

„Intelegeti ce implica o interventie?“ 

„Nu foarte bine. Am auzit despre aceasta forma de tratament de la un prieten a carui sotie avea probleme cu consumul de medicamente.“ 

„Intr-o interventie, persoanele apropiate de bolnav - sotul, seful, copiii, un prieten foarte bun, o ruda sau un mentor - se intalnesc cu ea pentru a discuta problema pe care o are. In prealabil, toti trebuie sa se pregateasca. Apoi, se duc la ea impreuna si, cu intelegere plina de iubire, o ajuta sa stea in fata problemei. Ii arata ca le pasa ce se intampla cu ea. O indeamna sa ceara ajutor.“ 

„Inteleg. A mers in cazul prietenului meu. Dar n-ar trebui ca sotia mea sa fie, ca sa zic asa, in ultimul hal de disperare? Exista un anumit moment in care acest gen de terapie are eficienta maxima?“ 

„De obicei, prietenii considera ca este ultimul lucru pe care il pot face pentru bolnav, cand el a ajuns la fundul paharului. Dar acest lucru are mai putin de-a face cu starea bolnavului, mai degraba e vorba de reticenta prietenilor. Iti trebuie o doza buna de curaj ca sa te apuci de asa ceva.“ 

„Inteleg. Da, cred ca trebuie sa facem acest lucru.“ 

 „Excelent. Deci, spuneti-mi cate ceva despre sotia dumneavoastra ...“ 

Imaginea de suprafata era dezamagitor de simpla. Iata-l pe sotul ingrijorat care cauta ajutor pentru sotia lui. Dar acest strat de suprafata, usor de inteles, acoperea un tablou cu totul diferit. Dupa cateva vizite la cabinet, imaginea superficiala se sterse. Adevaratul tablou incepu sa se contureze in momentul in care, saptamana dupa saptamana, Howard amana interventia. 

„Nu cred ca-i pregatita inca”, „Nu saptamana asta. A intervenit ceva“, „Are gripa - nu cred ca ar asculta, e prea bolnava.“ 

Cu toate acestea, in fiecare saptamana se intorcea la cabinet, plangandu-se de felul in care se inrautateau lucrurile. 

„N-o sa credeti ce-a mai făcut saptamana aceasta“, „A lesinat si a ramas intinsa pe podea timp de sase ore”, „Nu se mai poate vorbi cu ea.“ 

De fiecare data hotăram ce sa facem. 

„Bine. Acest lucru ne spune mai mult ca oricand ca trebuie sa luam masuri imediate si sa intervenim, dandu-i sotiei dumneavoastra tot ajutorul de care are nevoie.“ 

Si, de fiecare data, Howard gasea scuza potrivita. Ceea ce am descoperit a fost ca dependenta lui de dependenta ei era atat de mare, rolul lui de sot stoic si martir era atat de important pentru el incat nu se putea lipsi de ea. Nu putea suporta ideea de a rupe cercul vicios al dependentei ei, pentru ca atunci s-ar fi prabusit si al lui. Elemente stanjenitoare au fost puse in evidenta de tabloul de adancime. Mama si bunica lui Howard fusesera alcoolice, iar el se casatorise cu o femeie alcoolica. Ura femeile in general si pe sotia lui in special. Acum avea la indemana un mijloc de a-si da frau liber resentimentelor, intr-o modalitate socialmente acceptabila. Exista in el o latura ascunsa, pe care nici macar n-o banuia si care se hranea din suferinta ei. Simtea un fel de satisfactie sadica urmarind coborarea sotiei lui in mizerie si suferinta. Viciul ei nenorocit dovedea parca lumii cat de justificata era furia lui feroce. La suprafata, era indignat. In adancul sau, privea cu satisfactie pedeapsa pe deplin meritata. Acest aspect era deosebit de evident atunci cand descria in fiecare saptamana, cu detalii amanuntite, conditia injositoare in care ajunsese sotia lui.

Observati cat de bolnav pare a fi acest mod de a fi, decodificat in acest fel de catre cei trei autori ai cartii citate. In spatele stoicismului si aparentei dorinte de a imbunatati situatia, pare a se ascunde un adevarat monstru, care se hraneste cu satisfactii intunecate, cum ar fi aceea de a demonstra cat suntem de chinuiti de comportamentul iresponsabil al celor din jur.




Spre deosebire de alte orientari din psihologie, cea adleriana, in care sunt specializat eu insumi, nu considera ca existenta unor conditii in copilarie reprezinta un factor determinant cu valoare de certitudine. Desi consideram ca evenimentele copilariei sunt importante in geneza personalitatii, accentul se pune mai curand pe creativitatea fiecaruia dintre noi - unicitatea noastra fiind aceea care ne determina cu adevarat.

Libertatea este ceea ce faci cu ceea ce ţi s-a făcut.” — Jean-Paul Sartre

Acest barbat pare sa fi ales sa devina cel care se plange de femeile din viata sa, nefericirea sa oferindu-i o iluzie a fortei personale. Ca un drog, aceasta iluzie l-a stapanit inca din copilarie, pana la punctul in care putem afirma ca era dependent de nefericirea sa si de dreptul sau de a se plange de tot ceea ce i-au facut lui femeile.

Creativitatea sa a zamislit acest personaj straniu, prin intermediul caruia barbatul intra in contact cu societatea si chiar se afirma pe plan social - el, chinuitul, el, martirul, el... bunul crestin. Vorba aceea... "baietii buni n-are noroc". A luat din contextul in care a copilarit acest rol de martir care ii vine manusa si l-a dus la desavarsire, pe parcursul intregii sale vieti.

In schema terapiei pe care o practic, el nu doreste sa accepte situatia, dar nici nu doreste sa o schimbe - pare ca dependenta sa de obiceiul de a-si plage de mila este cel putin la fel de puternica precum si dependenta partenerei sale de obiceiul de a-si bea mintile. Aproape ca nu-ti dai seama care dintre cei doi este mai grav bolnav...

Explicatiile se gasesc in trecut: faptul ca s-a obisnuit sa traiasca in felul acesta, influentat fiind de natura contextului in care a copilarit. Dar explicatii se gasesc si in viitor, in scopurile neconstientizate ale acestui comportament - si anume de a demonstra cat este el de chinuit de felul cum se comporta femeile din viata sa si cat de nobil este, incercand sa faca fata acestor probleme, prin sacrificiu personal. 

Autorii acestei carti merg pana la a sustine faptul ca in cazul multora dintre familiile celor dependenti, in momentul in care pacientul reusea sa se elibereze de o anumita dependenta, pur si simplu familiile respective se destramau - ca si cand dependenta si stilul de viata al dependentului constituiau "principiul director" al respectivei familii - in absenta acestuia, familia isi pierdea sensul.

Daca dependentul a reusit sa renunte la dependenta sa, ei bine, nu la fel de usor le-a fost celorlalti sa renunte la stilul lor de viata constituit din auto-sacrificiu si frustrare, fara de care acestia ar fi suferit un proces nemilos de depersonalizare. Decat sa inveti sa fii altfel - asa cum nu ai fost nicicand - ar fi poate mai simplu sa formezi o noua familie cu un alt dependent de alcool?

Si am tendinta sa cred in aceasta marturie a autorilor. Nu din alt motiv dar am fost eu insumi martorul a numeroase situatii in care anumite persoane nu faceau absolut nimic pentru a schimba situatii pe care nici nu le puteau accepta. La care se adauga situatiile celor care, pe masura ce se prefigurau anumite solutii, se retrageau brusc din terapie, sub diverse pretexte.

Astfel de persoane au o asa-zisa "retea de suport" destul de bine dezvoltata, poate prea bine dezvoltata, tocmai fiindca se bazeaza pe nevroza, si mi-e teama ca aceasta retea, nefiind formata din specialisti in psihoterapie care sa inteleaga procesele subtile ale fenomenului, nu fac decat sa incurajeze acest comportament morbid.

Cu regret, trebuie sa va previn ca in astfel de situatii, contactul cu "reteaua de suport" nu ajuta cu absolut nimic - e doar o trambulina in care persoana dependenta de nefericire isi executa "acrobatiile", sau "antrenamentul". Ceea ce ar ajuta-o cu adevarat ar fi alegerea de a actiona pentru schimbare si curajul de a se implica in evolutia personala, precum si cateva notiuni despre gestionarea emotiilor. Astfel de lucruri gasiti intr-o terapie, fireste.

(1) Imaginea The Curse, de Silia FX, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Hemfelt, R.; Minirth, F.; Meier, P.; (2001), Labirintul Codependentei, Editura Logos, Bucuresti.

Continue reading

stil de viata

Despre Omul Cazut pe Strada

Ati vazut un om cazut pe strada. Care este primul gand care va vine in minte? Este oare un om care are o problema medicala, sau e doar un betivan care isi merita soarta?

Sunteti pe strada, probabil ca aveti un motiv sa va aflati acolo si probabil ca va grabiti sa ajungeti undeva. La un moment dat, observati cu coada ochiului ca cineva se afla jos, pe trotuar, sau chiar pe carosabil. Nu stiti despre ce este vorba, va vin cateva intrebari in minte si ati putea ramane cateva secunde sa cautati un unghi mai bun si sa va mirati de ce se afla acea persoana acolo si cum de "nu se intampla nimic". Concluzionati ca probabil nu exista o situatie de criza si... va continuati drumul. Aveti multe pe cap oricum...

Si daca... persoana cazuta ar fi tatal, mama, fiul, fiica, sora sau fratele vostru? Atunci probabil ca ati avea alta atitudine. Ei bine, intr-o zi de primavara, in urma cu mai bine de 10 ani, tatal meu a cazut pe strada, pentru ca a facut un accident vascular cerebral. As putea spune din pacate, era o zona foarte bine populata si nu a intervenit nimeni si deci nu am cui sa ii raman recunoscator pentru asta.

Da, din pacate, era o zona bine populata... si tot din pacate, nu a intervenit nimeni, pentru ca, probabil fiecare a considerat ca e vorba despre un om care a baut putin cam mult si isi va reveni din betie, iar atunci o sa se imbete iar. Acest lucru nu este adevarat. Tatal meu nu obisnuia sa se imbete si avea alcolemia zero la momentul respectiv. Exista multe alte motive pentru care cineva poate sa cada pe strada si cred ca le cunoasteti foarte bine.

Si atunci ce ne impiedica sa intervenim? Exista cativa factori implicati in dinamica acestui "Efect al Privitorului", descoperit inca din anii '60, de scoala de psihologie sociala americana. Este vorba pe de o parte de "ignoranta pluralista" si pe de alta parte de "difuziunea responsabilitatii".

• Ignoranta pluralista: este un fenomen care se leaga de presiunea grupului - daca nimeni nu intervine, inseamna ca nu este cazul de asa ceva, ca nu este vorba despre o situatie de criza si ca noi suntem cei care au inteles gresit situatia pentru cateva momente. Fireste, nu vrei sa risti sa fii tu "eroul zilei", mai ales ca nimeni nu va aplauda si nimeni nu are nevoie de asa ceva.

• Difuziunea responsabilitatii: este un fenomen des intalnit in situatiile in care grupurile umane nu sunt bine structurate / organizate, lucru care permite evitarea responsabilitatii - de ce ai interveni tocmai tu, cand sunt altii care au probabil mai multe resurse (timp, credit pe telefon, bani de taxi, etc)

Psihologii sociali Darley si Latane, care au descoperit Efectul Privitorului (Bystander Effect), au fost impresionati de un incident aparut intr-o noapte pe una dintre strazile New Yorkului, care era prin anii '60 mult mai periculos si letal decat este in zilele noastre. Kitty Genovese, o tanara din NY, a fost injunghiata pe strada, iar nu mai putin de 38 de persoane au fost martore ale incidentului. Nimeni nu a chemat Politia.

Cei doi psihologi au ajuns la concluzia ca in dinamica incidentului respectiv au intervenit mai mult decat frica, indiferenta sau lipsa de inima a celor prezenti. Poate ca nu excelam la capitolul compasiune umana cu totii, dar este exclus ca 38 de persoane sa fi fost total insensibile, ca niste stane de piatra. S-a considerat ca tocmai prezenta unui numar atat de mare de persoane reprezinta impedimentul principal in manifestarea actelor de umanitate si a spiritului comunitar.

Cateva experimente sociale mai putin stiintifice, par a demonstra faptul ca oamenii ar putea interveni pentru ajutorarea celorlalti, in anumite conditii. Spre exemplu, daca persoana care are nevoie de ajutor lasa impresia ca este cineva important, care nu duce lipsa de nimic si beneficiaza de un statut privilegiat, am fi mai dispusi sa ne oferim sa o ajutam, in timp ce o persoana mai rau imbracata lasa loc interpretarilor de genul "inca un om distrus de alcool".

Nu as vrea sa credeti ca iau in serios chiar toate "experimentele sociale" de pe youtube, dar merita sa reflectam la unele dintre ele. Spre exemplu, s-au facut doua experimente cu femei aflate sub influenta alcoolului si rezultatele par a fi contrastante: in experimentul facut in LA, barbatii tind sa profite de femeile bete, in timp ca in experimentul facut in NY, apar tot felul de gentlemani care sunt dispusi sa ajute femeia respectiva sa ajunga cu bine acasa.

Cum va explicati rezultatele atat de diferite ale celor doua experimente? Eu as observa ca femeia din NY are ceva mai multa prestanta, si, in ciuda faptului ca este sub influenta alcoolului, este imbracata elegant si pare sa apartina paturii superioare a societatii, in timp ce in experimentul celalalt, este vorba despre o fata aparent normala, imbracata fara pretentii si care pare mai usor "de abordat". Una ti-ar putea fi sefa, cealalta ti-ar putea fi... orice (inclusiv victima).

Daca stai sa te gandesti, experimentul facut in LA, din care rezulta faptul ca femeile aflate sub influenta alcoolului atrag pradatori sexuali, este mai util decat experimentul din NY, din care rezulta ca femeile aflate sub influenta alcoolului atrag adevarati cavaleri pe cal alb. Oricare ar fi invatatura insa, nu ar fi rau sa ne intrebam daca, in ciuda existentei "efectului privitorului" sau "efectului de statut", chiar suntem atat de grabiti incat sa evitam implicarea in ajutorarea semenilor.

Merita un telefon la 211 chiar si o persoana care a consumat ceva mai mult alcool, fiindca din cauza aceasta isi poate pierde viata din diferite motive care au legatura cu conditiile meteo, cu interactiunea intre corpul afectat de alcool si conditiile meteo, sau doar cu efectul nociv al acestei substante asupra organismului uman. Faptul ca cineva a baut prea mult nu il face vrednic de a muri. S-ar putea sa aiba familie si copii acasa, care depind de acest om.

In afara de asta, intrebati-va cate alte motive de natura medicala nu avem pentru a cadea pe strada, in afara de consumul de alcool si de cate ori vi s-a intamplat voua sau celor dragi, sa va pierdeti cunostinta, sa cadeti pe jos si sa aveti nevoie de interventia cuiva caruia ii pasa. Iata numai cateva dintre cauzele caderii pe jos, in afara de consumul de alcool:

• Infarctul

• Accidentul vascular

• Caldura excesiva

• Anxietatea, panica

• Epuizarea fizica

• Dezhidratarea

• Probleme de circulatie

Unele dintre aceste probleme chiar ameninta viata persoanelor in cauza. Nu este fair sa presupunem de fiecare data cand vedem o persoana cazuta pe jos ca "probabil a baut cam mult" si ca "oricum nu il poti salva de el insusi". Ce-ar fi sa va ganditi mai bine ca acea persoana conteaza pentru cineva si ca exista fiinte care depind de acel om cazut pe strada?

(1) Imaginea Falling, de Kevin Morris, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) eMedicine Health, (acc. Mar. 06, 2017), What causes Fainting?; website: eMedicine Health

(3) Scott, O.L. (2009) 50 Great Myths of Popular Psychology, Wiley-Blackwell Publishing

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

virtute

Exista Auto-Sacrificiu?

Povestea sinistra a sergentului Schap, din armata americana, ridica un mare semn de intrebare: cat de generoase sunt, cu adevarat, gesturile generoase si ce se ascunde in spatele acestora?

Stiti acele persoane care fac sacrificii cu multa usurinta si ne imaginam ca le fac pentru ca sunt oameni minunati care ne iubesc si sunt bine intentionati. Cred ca foarte multe dintre femei au o inclinatie arhetipala, daca doriti, sa faca aceste sacrificii in acest mod, insa, asa cum reiese din povestea urmatoare, nu doar ele.

Fireste, avem exemplul Mantuitorului Isus care ne spune sa practicam auto-sacrificiul iar intreaga scriptura vorbeste despre sustinerea dezinteresata a celor din jur. Problema este ca multe din ocaziile in care practicam auto-sacrificiul nu sunt tocmai dezinteresate - oamenii pur si simplu nu sunt pregatiti pentru asa ceva.

40. Oricui vrea sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. 41. Daca te sileste cineva sa mergi cu el o mila, mergi cu el doua. 42. Celui ce-ti cere, da-i; si nu-i intoarce spatele celui ce vrea sa se imprumute de la tine. Matei, 5.

Un egoism primordial ne pune in miscare si transforma auto-sacrificiul mai curand intr-o forma de manipulare decat intr-o dezinteresata urmare a recomandarilor pe care ni le-a lasat Mantuitorul. Altfel spus, in caz ca apare "auto-sacrificiul" si "daruirea" in comportamentul cuiva, in spatele acestuia veti gasi, de fiecare data, mai curand dorinta de a obtine ceva decat simpla "nevoie de a ajuta".

Daruirea "da bine" in ochii comunitatii dar, s-ar parea ca, bunul simt comun prevede si acest drept al celui care a daruit sa pretinda ceva in schimb. Aici, pare ca bunul simt a reusit sa uite pilda lui Isus. Probabil ca ati auzit despre principiul reciprocitatii - acel principiu ce reglementeaza relatiile, afirmand ca cei care ne-au daruit ceva, trebuie recompensati, intr-un fel sau altul.

Fiindca suntem atat de influentati de acest principiu al reciprocitatii, manipulatorii stiu ca pentru a obtine ceva trebuie sa dea ceva mai intai, cum ar fi mici servicii, complimente, etc. Cine mai stie ce poate obtine un manipulator de succes prin intermediul unei cafelute care vine la momentul potrivit... Este interesant insa si ce se poate intampla cand manipulatorul nu obtine ceea ce isi propune!

Numele militarului de cariera Stephen Schap, care se afla impreuna cu sotia sa in Germania, unde isi desfasura activitatea la o baza miliara americana, este asociat uneia dintre cele mai grozave fapte savarsite din gelozie. Si asta in ciuda faptului ca sg. Schap parea mai curand un suflet nobil, capabil de auto-sacrificiu, in beneficiul celorlalti.

Viata de familie a celor doi a fost una frumoasa, cu exceptia faptului ca sotia Diane nu reusea sa ramana gravida sau isi pierdea sarcina, de fiecare data, la cateva luni. Stephen Schap, sincer miscat de tragedia pe care o traversa sotia sa, se decide sa-si faca o vesectomie, pentru ca sotia sa nu mai considere ca vina ii apartine. Asa cum stiti probabil, vesectomia presupune renuntarea de catre barbat la posibilitatea de a procrea, prin intermediul unei operatii chirurgicale.

O decizie extrema, nu-i asa, ce pare a avea la baza atasamentul si sensibilitatea, sentimentele frumoase pe care Stephen le nutreste fata de sotia sa. Insa feriti-va de gesturi de auto-sacrificiu care va sunt dedicate... Nu stiti ce se poate ascunde in spatele acestora! Probabil ca nu ati banui macar continuarea acestei povesti cutremuratoare.

Ei bine, Diane isi urmeaza sotul in Germania, dar se pare ca nu ii prea prieste aceasta mutare. Asa cum se intampla in numeroase cupluri, la un moment dat sentimentele celor doi se mai domolesc cu trecerea timpului iar monotonia cuplului isi intra in drepturi. La aceasta situatie Diane descopera o solutie care de asemenea este oarecum frecventa - un camarad al sotului ii face ochi dulci, iar de la rezonanta emotionala si pana la cea fizica nu e decat un pas.

In timp ce Diane Schap isi traia iubirea cu Gregory Glover, camaradul sotului ei, Stephen Schap isi vedea de misiunile sale militare, fara sa bage de seama evolutia sentimentelor in cuplu, cu atat mai putin evolutia sexuala a sotiei sale. Dar, ce sa vezi, Diane ramane insarcinata, iar asta chiar il pune pe ganduri pe sg. Schap. Cine "putea fi" tatal copilului?

Cand descopera ca tatal era nimeni altul decat camaradul sau Gregory Glover, sg. Schap isi iese din minti si, nici mai mult, nici mai putin, isi decapiteaza prietenul, ducandu-i capul acestuia sotiei, la spitalul unde urma sa nasca: "Poftim! Iata-ti iubitul, nevasta! Culca-te cu dansul!". Good job sergeant! Acest final neobisnuit al unei povesti de dragoste oarecum banale, tocmai fiindca este atat de frecventa, m-a determinat sa ma intreb ce anume se afla de fapt in spatele actelor noastre aparent generoase.

Ne dam seama abia la urma ca generozitatea lui Schap nu era nici pe departe o generozitate reala si dezinteresata, iar pe cat a fost mai extrem, "dezinteresat" si plin de afectiune gestul sau de a renunta la posibilitatea de a procrea, facandu-si vesectomia, pe atat si gestul care l-a trimis in spatele gratiilor pentru mult timp a fost mai groaznic.

Dincolo de aceasta observatie simpla, si anume ca in spatele gesturilor aparent dezinteresate se afla intentii mai putin dezinteresate si moduri de a privi viata care ne-ar produce fiori, cel putin prin efectele lor, ar trebui sa ne intrebam care era de fapt problema lui Schap, si care este motivul alegerii sale? Barbatii furiosi fac multe grozavii dar parca grozavia lui Schap le depaseste pe toate. Chiar asa: care era problema lui Stephen Schap?

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Memorial Day, de BK, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2) Snopes, (acc. Dec 21, 2016), Beheaded Lover, website: Snopes

---

Marius Iftimie este administratorul si autorul principal al blogului Psihopedia, psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, consilier educational si psihoterapeut. E-mail: teleologia@yahoo.com

---

Continue reading

psihologie judiciara

Stiinta Fericirii

Poti sa te vindeci in 14 zile daca urmezi aceasta recomandare: incearca sa te gandesti in fiecare zi cum poti face cuiva o placere! Este recomandarea medicului austriac Aflred Adler pentru depresivi. Unul dintre primele semne ca depresia poate fi controlata...

☆ ☆ ☆

Obisnuiam sa am dispute destul de aprinse cu cei care aud pe la diversi psihologi ca "depresia este o alegere" si se enerveaza la culme. Eu incerc sa le demonstrez ca afirmatia aceasta nu este atat de hazardata, periculoasa si lipsita de etica precum pare, in timp ce ei incearca sa imi demonstreze contrariul. Le spun ca daca depresia nu este o alegere atunci nu mai avem nicio sansa de vindecare.

Mi s-au cerut chiar si dovezi stiintifice ca depresia este o alegere (studii, si surse serioase) si, acum imi dau seama ca exista astfel de dovezi - voi vorbi despre ele in finalul articolului. Daca oamenii de stiinta au demonstrat ca putem face anumite lucruri pentru a deveni fericiti, inseamna ca putem face anumite lucruri si pentru a fi si / sau a ramane nefericiti.

Imi amintesc ca la un moment dat, dupa ce un partener de polemica pe aceasta tema, care nu avea pregatire in domeniu, a incercat "sa ma destepte la realitate" sugerandu-mi ca mi-am gresit cariera si ca am o abordare cu totul deplasata asupra acestei probleme, aproape ca ma bagase in depresie cu felul cum isi formulase afirmatiile. Totusi, am gasit in mine resurse pentru a-i raspunde:

Am ales sa ma simt norocos pentru discutia pe care am avut-o azi cu tine, fiindca in acest mod am ajuns sa constientizez aspectele mai delicate ale interactiunii pacient depresiv-psihoterapeut si pericolul de a indeparta o persoana suferinda, asezand-o in fata unor adevaruri brutale, intr-un moment in care nu este pregatita sa le faca fata. 

Fireste, nu ma simteam chiar norocos in momentul acelei discutii - prea multe cuvinte au curs atunci... Dar acum, cand imi amintesc de aceasta experienta pe care am trait-o in primavara acestui an, chiar ma simt norocos. Ma simt norocos pentru ca am inteles ca, daca oamenii normali sunt sensibili la chestiuni ce privesc identitatea si orgoliul lor, depresivii au dreptul sa fie de cateva ori mai sensibili la astfel de probleme, prin natura situatiei in care se afla.

In concluzie, nu as recomanda unui psihoterapeut sa ii spuna unui depresiv ca boala sa este o alegere si in niciun caz nu i-as recomanda sa ii spuna asta in prima sedinta. Poate ca ar fi mai elegant sa nu i-o spuna niciodata. In cursul terapiei, acel om va descoperi suficient de multe lucruri despre functionarea sa psihologica pentru a intelege ca isi poate controla starile emotionale, daca doreste.

Da, vesti bune: starile noastre emotionale pot fi controlate si da, alegerile noastre pot fi neconstientizate - caci nu vine nimeni din exterior sa aleaga in locul nostru felul cum ne raportam la problemele pe care le avem: activ, combativ, asertiv, proactiv, matur, realist sau, dimpotriva, pasiv, emotional, prin auto-victimizare si blocaj psiho-comportamental.

Prin urmare, daca un depresiv isi doreste sa scape de nefericire, poate afla relativ usor cum sa fie fericit - am sa va vorbesc mai jos despre asta. O parte "naiva" a psihologiei (psihologia pozitiva si cea cognitiv comportamentala) se preocupa de ce anume trebuie sa facem, ce atitudini mentale si comportamentale sa imbratisam pentru a genera stari de bine in noi insine. La unii s-ar putea sa mearga treaba asta, fiindca nefericirea lor este doar o problema de a intelege mecanismele psiho-emotionale si atitudinale ale fericirii.

Daca te-a tulburat un fapt exterior, durerea nu se datoreaza faptului in sine ci interpretarii pe care i-ai dat-o. Iar asta o poti schimba oricand. Marcus Aurelius.

Dar anumiti pacienti depresivi s-ar putea sa nu isi doreasca sa scape de aceasta nefericire, dimpotriva, s-ar putea sa vrea ca nefericirea sa fie tot mai mare, fiindca ea reprezinta un mijloc de a negocia. Ce negociem prin nefericirea noastra? Lucruri precum locul si rolul nostru in cadrul unui grup sau in cadrul familiei, atentia, grija si afectiunea pe care o primim din partea celor din jur sau chiar privilegiile noastre, asa cum un copil isi negociaza prin lacrimi drepturile si dorintele sale.

Nu as dori sa luati acest articol ca pe o instigare la adresa depresivilor carora sa le imputati "alegerile" lor. Pacientii depresivi sunt sensibili iar suferintele lor sunt reale si este mai bine sa ii lasati pe cei care sunt pregatiti sa lucreze cu ei, sa o faca. Le puteti oferi in schimb suportul vostru de bun simt, incurajari si  solidaridate, si ii puteti indemna sa mearga in psihoterapie, sa nu se multumeasca cu medicamentele pe care le-au primit de la medic fiindca acestea nu sunt suficiente asa cum un calmant nu este suficient pentru a vindeca un picior rupt.

Si acum sa vorbim despre ce anume putem face pentru a spori starile de bine din interiorul nostru caci, asa cum spuneam, oamenii de stiinta au verificat prin cercetare acele atitudini si alegeri ce ne amelioreaza starile emotionale:

• Recunostinta - o serie de cercetari au demonstrat faptul ca atunci cand apreciem ceea ce avem, ne oferim noua insine "o injectie de fericire", fara efecte secundare. Desigur, nu poti fi recunoscator pentru ca ti-ai pierdut jobul, dar poti fi recunoscator pentru ca ai inca capacitatea de a munci si exista cateva optiuni pe piata muncii. Recunoastinta chiar poate fi un mod de viata - un mod de viata fericit!

• Daruirea - asa cum dadea de banuit recomandarea lui Alfred Adler, de la inceputul articolului, cercetari stiintifice ulterioare au ajuns sa demonstreze faptul ca daruirea si grija pentru binele celor din jur, care au la baza ceea ce Adler denumea "sentiment comunitar" si "interes social", reprezinta adevarate izvoare de sanatate psihica prin incarcarea vietii cu sens si prin efectele pe care le induc: ceilalti sunt si ei draguti cu noi, in virtutea principiului reciprocitatii, si asta e ceea ce ne-am dorit intotdeauna!

• Optimism - otimismul poate fi si patologic, este adevarat, in sensul ca nu ai de ce sa fii optimist atunci cand sari de pe o cladire cu 10 etaje sperand ca iti vor creste aripi. Cu toate acestea, a vedea viata in culori vii si pozitive, este un lucru care ne pune in miscare, ne da energie si voie buna, ne face mai eficienti si ne motiveaza sa ne punem in valoare potentialul, sa ne depasim limitele.

• Detasarea - sau acceptarea situatiei asa cum este, este o modalitate recunoscuta de a ne elibera de foarte multa suferinta in special atunci cand situatia nu poate fi schimbata. Este o solutie pentru cei care traverseaza drame existentiale iesite din comun (pierderea libertatii, pierderea sanatatii, pierderi majore de resurse materiale sau umane, etc). De asemenea, este o solutie si pentru cei care au asteptari nerealiste.

• Lupta - uneori, acceptarea situatiei ca atare este un mod de a prelungi suferinta, mai ales atunci cand putin curaj ar putea sa faca diferenta intre sclavie si libertate, intre neputinta si punerea in valoare a resurselor personale. Poate ca lupta cu vicisitudinile vietii nu este pentru oricine, este adevarat, dar uneori lipseste atat de putin curaj si initiativa pentru a reusi sa obtinem ceea ce ne dorim cu adevarat. Cand spun "lupta" as prefera sa va ganditi mai curand la actiune, implicare si asertivitate, fiindca traim totusi in 2016.

• Dispretul - da, in mod paradoxal, dispretul poate reprezenta o modalitate de a deveni fericiti - o "arma secreta" care, folosita cu intelepciune, poate sa ne scuteasca de remuscari, auto-invinovatire sau alte emotii penibile care nu ar putea decat sa ne deposedeze de resurse, timp si potential. Atunci cand devalorizezi lucrurile pierdute, pe cei care nu te-au inteles, este ca in fabula cu vulpea care nu reusea sa ajunga la struguri si a ales sa creada ca sunt acri. Probabil ca vulpea a avut o zi buna dupa aceea si a gasit altceva de mancare la un super-market cu preturi prietenoase.

Sper sa va fie de folos aceste mici "trucuri" prin intermediul carora sa indepartati de voi starile emotionale negative. Nu spun ca starile emotionale negative nu folosesc la nimic, dar in anumite situatii, cand ele devin disproportionate si nu va mai vine sa faceti nimic, s-ar putea sa va doriti sa scapati de ele si sa nu stiti cum. Succes!

Dupa cum ati vazut, din lista lipseste "secretul fericirii" despre care am tot auzit in ultimul timp: "fa ce-ti place sa faci" sau "nu face nimic din ceea ce nu-ti place sa faci". Si lipseste pentru un motiv bun, va asigur: s-a descoperit pe cale experimentala ca aceasta asa zisa strategie de a obtine fericirea nu reprezinta o cale eficienta de a creste nivelul fericirii.

***  Am decis sa fac public acest articol din Psihopedia PRO, un cadou pentru cei care imi viziteaza blogul, de inceputul primaverii.  ***

(1) Imaginea Saturday Morning, de Shashish, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

(2) Psychology Today, (acc. Oct. 11, 2016), Happiness is not set in stone, website: Psychology Today

(3) Psychology Today, (acc. Oct. 11, 2016), Treat yourself: Does it really make you happy?, website: Psychology Today

(4) Adler, A., (2010), Sensul Vietii, editara Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti

Continue reading

optimism

Jocul in Noroi si Fericirea

Se spune ca fericirea face din tine un om superficial si lipsit de valoare sociala. In schimb nefericirea te face sa pierzi gustul vietii si stinge lumina ochilor tai. Pare ca actionam ca niste marionete ale emotiilor noastre. Se poate si altfel? 

Stiti ca citesc presa internationala de profil. Citesc si descopar un titlu provocator: "Uitati de fericire! Suntem programati sa fim nefericiti." Autorul articolului - profesor universitar, explica frumos faptul ca, daca nu ar exista frica, tristetea, invidia, ura, (care marcheaza nefericirea noastra) etc, oamenii nu ar mai avea pentru ce sa se trezeasca dimineata. O problema majora pentru intreaga societate - nu doar ca ar da faliment o multime de firme (de cosmetice, alimente, telefonie, deratizari, etc)  care se lauda cu faptul ca ne pot face fericiti, dar societatea asa cum o cunoastem noi, ar disparea.

Daca toti membrii societatii ar umbla mereu cu negru sub unghii si ar mai fi si fericiti pe deasupra, am spune ca societatea respectiva ar fi mai buna daca oamenii care o alcatuiesc ar fi nefericiti, macar din cand in cand - din nefericirea lor s-ar putea sa izvorasca progresul. Poate ca un om nefericit s-ar gandi la igiena personala si ar avea o idee salvatoare. Intr-un fel, realitatea sociala ia masuri, caci negrul sub unghii atrage boli si indeparteaza semenii dezgustati, deci atrage nefericirea. Dar omul cu negru sub unghii refuza in mod sistematic nefericirea si (deci) progresul si se bucura cu ce are (sub unghii).

Omul "cu negru sub unghii", sa-i spunem Psyho, a descoperit secretul, banal dealtfel, al fericirii. Daca Psyho isi doreste ceva, el ia, pur si simplu, traieste clipa, se bucura de ceea ce are si nu-i pasa de ceea ce nu poate avea. Iar in felul acesta are acces la o fericire fara de sfarsit. S-ar spune ca decat un astfel de om, ce intruchipeaza regresul umanitatii si intoarcerea noastra pe o treapta inferioara a evolutiei, am prefera un om nefericit, unul care sta mai rau cu stima de sine insa cel putin isi ingrijeste mainile.

Un astfel de om, adolescent la momentul respectiv, vorbea cu un psihoterapeut, intr-un centru de re-educare. Psihoterapeutul, de formatie adleriana, John Newbauer incerca sa ii sugereze faptul ca trebuie sa isi schimbe sistemul de valori, daca doreste sa iasa din centrul respectiv, unde era tinut prizonier.

Psyho: "John, tu incerci sa imi impui valorile tale!", se lamenta adolescentul.

John N.: "Exact! Trebuie sa iti schimbi valorile daca doresti sa iesi de aici!", il lamurea terapeutul.

Omul "cu negru sub unghii" este doar o metafora a tuturor celor carora nu le pasa de parerea celor din jur si nici de progresul personal, si care se regasesc in psihopatologie sub numele de psihopati. Sigur, uneori este bine sa nu-ti pese, fiindca nu vrei sa devii sclavul altora. Totusi, in general, este util sa tii cont de ceea ce se cheama "bunul simt comun" - un construct social care are rolul de a regla derapajele.

Bunul simt comun este un mod de viata si un cod nescris de legi pe care, respectandu-l, iti castigi renumele, reputatia si dreptul de a trece prin lume "cu capul sus". Cand nu ne pasa de bunul simt, la modul general, s-ar putea spune ca... "avem o problema". Ma refer aici la faptul ca, pe termen lung, oamenii nu iti pot oferi increderea lor (si asta te va durea) ai tot felul de complicatii cu acestia si esti citat la tribunal, mai des decat ti-ar placea. Dar oare bunul simt comun iti va asigura fericirea?

La extrema cealalta se afla Vic, o persoana, ce incearca sa isi controleze toate gesturile, si intreaga activitate prin intermediul unui program draconic, in stradania sa disperata de a fi pe placul semenilor. El trebuie sa isi faca timp pentru doua joburi, pentru cursurile de la universitate plus scoala de soferi, pentru jogging dimineata sau seara, pentru iubita sa care are nevoie de atentie, pentru bunicul sau bolnav, care locuieste singur intr-un oras invecinat si, desigur, pentru igiena personala.

Daca am vedea programul zilnic al acestui om, cel mai probabil, l-am privi cu mai multa ingaduinta pe tipul descris mai devreme, cel "cu negru sub unghii", pe care nu il suporta nimeni dar caruia nici ca-i pasa. Si iarasi, pe buna dreptate, fiindca Vic poate oricand sa cedeze psihic, ajuns din urma de oboseala si coplesit de pretentiile oamenilor din jur pe care, oricat s-ar stradui, nu ii poate multumi.

In timp ce pe Psyho il anima un egoism "curat", o dorinta de a fi fericit acum si aici, o viziune pe termen scurt asupra fericirii si o nepasare abosuluta indreptate impotriva celorlalti, Vic se asteapta sa primeasca protectia si respectul celor din jur si isi inchina viata acestora, incercand sa le faca pe plac.  Doua viziuni complet diferite asupra fericirii, si, daca te gandesti bine, doua esecuri sigure.

>> Continuarea in Psihopedia PRO

(1) Imaginea Yum, Yum de Henti Smith, via Flikr, sub licenta CC BY-NC-ND 2.0

Continue reading

victime

Egoismul Ecologic

Se crede ca egoismul este rau, iar altruismul este bun. Cu toate acestea, se pot observa usor, peste tot in jurul nostru, cazuri de egoism inteligent si de altruism "neinspirat"... Nu pierde acest articol care s-ar putea sa iti schimbe viata!

Suntem structurati in asa fel incat avem nevoie unii de altii, ne-am constituit ca o specie in care diviziunea rolurilor si a muncii este mai accentuata decat la oricare alta forma de viata si se pare ca ne este bine asa, inter-dependenti.

Ba chiar ne este cel mai bine asa. Ne-ar fi greu sa traim altfel, fara consecinte dezastruoase, cum ar fi pierderea mostenirii culturale, alunecarea in disolutie, primitivism, boala...

Si totusi...

Faptul ca traim in acest fel, adica impreuna cu ceilalti si depinzand de ei, are si efecte mai putin pozitive... Dualitatea nu iarta...

Suntem obligati sa luam in considerare nevoile celorlalti, sa traim cu ele, sa ne ocupam de acestea chiar daca nu simtim nici o bucurie pentru asta. Dar ocupandu-te prea mult de nevoile celorlalti, ajungi sa te neglijezi pe tine insuti si sa traiesti cu tensiunea rezultata din asta, caci o nevoie proprie, nesatisfacuta, produce tensiune.

Sigur, sacrificiul pentru ceilalti are drept miza propria supravietuire, si n-as vrea sa fiu inteles gresit, dar se ajunge prea departe cu aceasta tendinta, se ajunge la auto-sfidare, in caz ca exista acest termen - ajungi sa nu te mai vezi pe tine insuti, sa nu mai insemni mare lucru nici pentru tine insuti si, din pacate, nici pentru altii. (...)

Psihoterapeutul belgian Andre Moreau, pe care am avut sansa sa il intalnesc la facultatea mea, se lauda fara nici un fel de rezerva ca el este egoist si ca se simte excelent asa. A fi egoist, spunea el, inseamna sa ai suficient interes pentru tine insuti incat sa iti constientizezi nevoile si sa te ocupi de satisfacerea acestora, efectul fiind ca, in final, "cu rezervoarele pline", te vei putea ocupa cu mai multa tragere de inima de nevoile celorlalti.

Se spune ca cea mai inteligenta si mai subtila forma de egoism este chiar altruismul. Dar adesea oamenii uita de ce sunt altruisti sau de ce altii sunt altruisti cu ei, si devin niste fiinte care nu mai stiu si altceva: fie ajung sa nu mai ceara nimic, fie ajung sa nu mai ofere nimic. Nici una dintre aceste situatii nu este de dorit. 

1. Cand nevoia celuilalt primeaza. 

Sau a accepta sa faci o favoare atunci cand nu o poti face, din cauza ca nu te simti capabil sa respingi o persoana aflata in nevoie. Pentru unii, datorita si educatiei de care au avut parte, este peste putinta sa refuze chiar daca asta inseamna sa devina tot mai nervosi, si vorba aceea, sa se aleaga praful de bunele lor intentii.

Ex. Stii ca maine ai un examen, si o cunostinta, te roaga sa stai cu copilul sau cateva minute, pana merge sa rezolve o problema importanta. Tu accepti, desi stii cat dureaza "minutele ei", apoi, pe masura ce tensiunea creste, copilul incepe sa planga iar minutele se transforma in ore. Probabil spre dimineata, vei reusi, in sfarsit, sa pregatesti un examen, pe care, in cel mai bun caz, abia il vei lua.

2. Nevoia de prestigiu. 

A alerga dupa prestigiu s-ar spune ca este o dovada de egoism dar nu este nici pe departe asa. Nevoia de prestigiu se naste din comparatii cu ceilalti, pe care adesea nici macar nu le faci tu, ci sotia ta, parintii, sau chiar copiii tai, care vor "sa fie in rand cu lumea", dar pe spinarea ta.

Ex. Fiica ta se plange ca nu are si ea un telefon "de doamne ajuta", la fel ca toate colegele ei, ceea ce inseamna ca nu are un telefon de vreo 2000 de lei, genul care face mata sa stea in coada. Pentru a satisface capriciul ei nevinovat s-ar putea sa renunti la un curs de recalificare sau la o excursie pe care ti-ai dorit-o toata viata.

Oamenii fac multe tampenii din nevoia de prestigiu, iar unele sunt deghizate in ceva grozav, respectat de ceilalti. A incepe o relatie cu un partener care arata foarte bine dar este lipsit de caracter, sau a achizitiona o masina pe care nu prea ti-o permiti, a urma o scoala pentru care nu esti dotat, sunt cateva dintre aceste tampenii, care, in final, iti aduc mai mult rau decat bine.

Suprasolicitarile in care vei fi antrenat isi vor lasa amprenta asupra ta iar rezultatul va fi, fireste, boala psiho-somatica, calvitia prematura si ridurile. Iata cum, ceea ce, la inceput, parea ca inseamna a intra in rand cu lumea, devine, in timp, o arma cu care te impusti singur.

3. Altruismul la voia intamplarii. 

Mai ales daca esti o persoana deschisa si sociabila, vei avea tendinta sa iti risipesti resursele in stanga si in dreapta, venindu-ti greu sa refuzi pe unul dintre prietenii care s-au adunat in jurul tau, in masura in care au posibilitatea sa profite de tine.

A pastra unul sau doi prieteni pentru care intr-adevar, sa sari si noaptea din pat, cu siguranta ca si ei ar face la fel daca ar fi cazul, este atitudinea care te va scapa de aceasta armata de neajutorati ce iti vor confisca tot ce inseamna resurse: timp, energie, bani, liniste sufleteasca.

Maica Tereza spunea ca "una dintre cele mai mari boli este sa fii nimeni pentru toata lumea". Poti fi nimeni daca esti prea egoist dar si daca esti prea altruist. Nu te poti astepta la recunostinta din partea tuturor celor pe care i-ai ajutat si nici la respect din partea celor pe care i-ai sfidat. Deci nu sfida pe toata lumea! Dar nici nu ajuta pe toata lumea!

4. Lipsa Viziunii Temporare. 

O forma de egoism inteligent este sa te gandesti care vor fi rezultatele unei anumite alegeri, atitudini, actiuni. Un egoist inteligent, adica acela care stie ce este bine pentru el, se gandeste inainte de a face o anumita alegere. Pentru el, viitorul este la fel de impotant ca si prezentul si de aceea va avea mereu un gand indreptat catre ce va urma.

Lipsa viziunii temporare ne determina sa facem alegeri care ne distrug sanatatea, ne aduc la capatul puterilor si la marginea societatii. A fuma, a nu-ti pregati examenele din timp, a avea conduite de risc, incepand de la sofatul fara carnet, sofatul in viteza si terminand cu fraudarea unei institutii, acestea nu sunt dovezi de egoism ecologic. Dimpotriva ...

Un egoist inteligent va deveni un expert in ceea ce inseamna renuntare, si in ceea ce americanii numesc "short term pain for long term gain" - a suferi putin acum pentru a-ti fi bine mai tarziu. 

* * *

Iata doar cateva argumente despre ceea ce inseamna sa fii sau sa nu fii egoist si despre pretul pe care trebuie sa il platim pentru faptul ca nu luam in seama ceea ce ne dorim cu adevarat, nu luam seama la ceea ce suntem si ceea ce putem in momentul prezent.

Si ai spune ca un egoist este acela care este gata sa ia acum ceea ce este pus in joc, indiferent ca asta se numeste iubita celui mai bun prieten al tau, sau prietena cea mai buna a sotiei tale. Nu, acesta nu este egoism, este doar lipsa de disciplina si probabil un defect de educatie. (...)

Asadar, ne intoarcem tot la problema echilibrului intre 2 extreme la fel de negative. Pe de o parte avem tendinta de a face cum ne dicteaza instinctul cu care ne-a inzestrat natura, sfidand orice regula ori bun simt comun, iar pe de alta parte a-i lasa pe altii sa sfideze bunul simt comun pe socoteala noastra, transformandu-ne in victime.

Viata sociala este un compromis necesar pe care il facem cu cei din jur, insa depinde de fiecare dintre noi cum facem acest compromis, cu ce avantaje si ce pierderi.

Egoismul Stupid	Egoismul Inteligent / Altruismul Inteligent	Altruismul Neinspirat
isi urmeaza instinctele nu se gandeste la urmari "isi asculta inima" nu intelege bunul simt comun dificultate de organizare a comportamentului capacitate de analiza deficitara capacitate de decizie deficitara capacitate redusa de efort voluntar capacitate redusa de constientizare	nivelul de echilibru decizii prin analiza atentie fata de propriile nevoi atentie fata de nevoile celor din jur nu sunt la voia intamplarii tine cont de posibilitati si realitate tine cont de merit  se gandeste de 2 ori PARADOXUL: egoismul inteligent consta uneori in a da dovada de altruism IAR altruismul inteligent consta uneori  in a da dovada de egoism!	iti nesocotesti propriile nevoi esti "mancat de viu"  nu ai timp decat pentru nevoile celorlalti te asezi pe locul 2, tot timpul, in toate situatiile, in mod nediscriminativ  iti nesocotesti nucleul egoist ajungi sa fierbi de furie (barbatii) sau aluneci in depresie (femeile) ceilalti nu simt nevoia sa manifeste reciprocitatea ajungi intr-o situatie falimentara

(1) Imaginea Shroud, de Egoiste, via Flikr, sub licenta CC BY-NC 2.0

(2)  Kirschner, J.; (2007); Arta de a fi egoist; editura Trei, Bucuresti

(3) Haddou, M.; (2003); Cum spui nu, acasa, la serviciu, prietenilor, in viata de zi cu zi; editura Trei, Bucuresti 

Continue reading

succes